17,219 matches
-
vreo patru-cinci sute de metri până la dânsa... Plângeam și fugeam. Și, încă nădăjduiam că lighioana din urmă n-are să mă ajungă! Ba, încă, întrezăream încă o putință de salvare, acum în ultima clipă: în direcția pe care mă aflam și alergam spre casă era un cacadâr bătrân, înalt de vreo 9-10 metri. Un copăcel rotund, stufos și strașnic de țepos. Un uriaș arici vegetal. Nu știu dacă cineva încercase cândva să se cațere într-un cacadâr. Eu însă eram decis s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
a unei mame aflate în spital, pe patul suferinței, care aude zi și noapte în adâncul ființei ei, glasul copilașilor și al soțului chemând-o, și care n-are liniște și pace până când nu se ridică de pe patul suferinței și aleargă spre cei dragi; ori ca mulțumirea unui ostaș ostenit și rănit, care aude sunetul goarnei de pace și poate să se reîntoarcă în sătucul său la cei dragi, în mijlocul familiei sale, ori ușurarea pe care o simte vulturul închis într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ca minerii cu silicoză... Ienceanu, mai tânăr și mai rezervat, ascultă fără să scoată nici o vorbă. Din când în când dă aprobator din cap, se uită fix în caietul din față cu rezultatele de la seminar; dar, în realitate, gândurile lui aleargă cine știe pe unde; ba, poate, în sinea lui, simte o nemărturisită bucurie pentru necazul acestui coleg, cu doar nici un deceniu mai mare, care s-a ajuns și ca titlu, și ca rang social, în vreme ce alții, de-aceeași vârstă, trag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
mea, singura mea odraslă, giuvaerul vieții mele, în căsătorie... Dar cine va îndrăzni și nu va reuși, îi voi tăia căpățâna pe butuc, în piața publică din Capitală. Ei, ne-am înțeles? Înțeles, Măria Ta!, au răspuns sfetnicii tremurând și alergând care încotro să-i îndeplinească întocmai și cât mai curând porunca. Fiindcă, în caz contrar, li se tăiau și lor capetele pe aceeași buturugă. Și-au dat ei, sfetnicii lui Timur Lenk, până-n seară, în toate cele patru colțuri ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
zi. Numai că, de la Suceava la București ai nevoie de 6 ore bune cu trenul. Trebuie să te scoli cu noaptea-n cap, pe la orele 4, să prinzi I. C. la orele 5 și la 1230 ești în Capitală, la gară. Alergi cu limba scoasă la aeroport avionul pleacă fix la orele 1341 și din cauza aglomerației mai ușor poți merge cu pasul decât cu orice alt mijloc modern de comunicație. Riști să n-ajungi niciodată cu două ore mai devreme, pentru control
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
petrecanie, să ne ia banii, apoi geamantanele și să ne lase goi, departe, în vreun crâng? Amândoi făceam fețe-fețe, deși ne chinuiam să-i zâmbim, să-l aprobăm, să nu-l lăsăm să ne simtă teama, îndoielile din adâncuri. Mașina alerga cu o viteză moderată. Ieșisem din oraș. Ne aflam pe o arteră secundară în partea nord-estică a Timișoarei. De o parte și de alta a șoselei, câmpul golaș cu arături și semănături de primăvară, cu porumbiști de pe care nu rămăseseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
într-o țară străină... foarte străină!!! (adică în Franța, "patria strămoșilor")... când îmi aduc aminte de țară, care a fost a mea și nu mai este a mea, apoi Fălticenii, pe care mi-i amintești, Strada Germană... Gândurile par să alerge zbuciumate... Ce știi de colegii mei de clasă...?" (p. 192). Încât, după emoționante spovedanii epistolare, bădia Eugen își încheie medalionul despre acest fost coleg de școală fălticeneană: "Vremurile vitrege prin care am trecut (inclusiv cei din exil) au frânt elanuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
mine, mă scuipau și-mi trăgeau șuturi În dovleacul de căpățână, se ușurau pe masa mea și-n patul meu, abia de mai puteam respira de duhorile lor Înecăcioase. Aș fi vrut să ies și să fug, chiar asta făceam, alergam și mă rătăceam printre ruinele orașului meu subteran. Trăiam Într-adevăr Într-o subterană, undeva Într-un gând paralel eram perfect conștient de condiția și situația mea, Însă tot mi se părea că aștept pe cineva care să-mi spună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să și-l Îndulcească cu ce mai pica. Ce și ce mai pică Încă, iar plutonierul Cosmescu are Într-adevăr greutăți care-l apasă și-l strivesc, nu ca noi. El are familie grea, patru copii pentru care trebuie să alerge și să se zbată, dar nu știu ce mă face să cred că-n bătătura lui moș Victor, măcar că vine să-și ia dreptul, e singurul loc din teritoriu unde nu apare cu mâna goală. De astă dată venise cu un pachet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
decât să ni-l facem din fugă fiecare. Cu geanta-n spate Laur abia de se-aude gâfâind și-i mereu cu cinci pași Înaintea noastră. Ca și cum el ne-ar duce pe noi, nicidecum noi pe el. Toată vara a alergat pe nisip cu coșul de floricele În spinare și-i și mai tinerel decât noi, trăpașu’ ăsta corcit de văr-miu. Numai să-i arzi un bici pe cur și s-ar duce de nu l-ai mai vedea În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și ieșim În Bulevardul Muncii. Coborâm În gura de metrou Republica, lăsând afară un șir lung de garduri și porți de fabrici. E cam pustiu și pe-aici. În lumina lividă trei femei mătură cimentul, dar Încă-i deschisă prăvălia. Alergăm spre stație și prindem ultimul metrou. Doar nou suntem În tot vagonul. Tot drumul până la gară Andrei se roagă, iar eu și Laur ne străduim să-i urmăm exemplul. Din nou mă vedeam cu mâna pe fruntea rece și fierbinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
senin năvălea o lumină mare și amețitoare. Toată lumea era o intensitate de verdeață și răcoare. Cine știe de când o fi Început Revoluția? Salvele de tun hâțână cerul deasupra scăfârliilor noastre, dimpreună cu simfonia furibundă a rafalelor de mitralieră, și iarăși alergăm, alergăm ca nebunii Într-acolo, să nu care cumva să se termine Înainte să ajungem noi. Vedeam Însă fumul Înălțându-se dincolo de parcurile din jurul Begăi și dincolo de clădirile orașului vechi, În vreme ce aici viața părea să decurgă normal. Lumea mișuna Încolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
năvălea o lumină mare și amețitoare. Toată lumea era o intensitate de verdeață și răcoare. Cine știe de când o fi Început Revoluția? Salvele de tun hâțână cerul deasupra scăfârliilor noastre, dimpreună cu simfonia furibundă a rafalelor de mitralieră, și iarăși alergăm, alergăm ca nebunii Într-acolo, să nu care cumva să se termine Înainte să ajungem noi. Vedeam Însă fumul Înălțându-se dincolo de parcurile din jurul Begăi și dincolo de clădirile orașului vechi, În vreme ce aici viața părea să decurgă normal. Lumea mișuna Încolo și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
un disperat de foame ce sunt. Prea repede am mâncat-o. Abia de mi-am Întărâtat foamea. Mă mutasem la o masă din restaurantul gării și mă uitam din nou la ei prin geamul vitrinei. Priveliștea poporului făcea să-mi alerge mai iute sângele prin vine. Duhorile și mugetele lui dragi Îmi provoacă un chin și-un delir care mă Îndeamnă să torn benzină peste ei și să le dau foc, omoară, omoară, omoară... Ce-ați făcut cu poporul? Ce-ați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să fie recuperate din vânzarea cărților, dar doamna Plumbeanu continuă să se bată pentru cultură. Cultura și literatura se duc de râpă, iar fondurile alocate de Ministerul Culturii pentru cultură sunt de râs, da, cu toții sunt niște bestii comuniste care aleargă cu limba scoasă numai după bani și funcții, da’ uite că n-aveam Încotro și trebuie să ne ajutăm cu ei. Ne ajutăm unii pe alții, da, o mână spală pe alta și amândouă freacă părțile rușinoase, așa că nu aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
face griji că n-o să-mi meargă. - Mai dă-mi o clătită, prietene. Și după-masă când te-ntorci, mă găsești tot aici ca să-mi spui că am avut dreptate. Și stai puțin jos să-ți mai tragi sufletul. Ai destul de alergat până diseară. - Mă grăbesc. Acuma-ncepe să iasă lumea pe plajă. Nu se așezară, dar văd că nici nu se-ndură s-o ia din loc. - Auzi, Îl Întreb, Îi știi p-ăia ai lu’ Gilbert Trandafir? - Da, bre, ie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de atunci, în „Patratul” școlii sub castanii bătrâni... pe holuri, în clase, în dormitoare, în Sala de mese... în „repetitorul mare”, etc... etc. Simții cum loviturile inimii, din piept, îmi răsunau în ureche, ca bătăi de clopt... Gânduri nebune îmi alergau prin goana sângelui... Și, vreme, cât o bătaie de inimă grăbită, întreaga-mi ființă se prefăcu într-un strigăt... „Întoarce-te timp.... întoarce-te !”, pe care îl sfărmai între dinți, și îl înăbușii în piept cu pumnii. Apoi, mă pomenii
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
mai multă tărie. Se făcuse târziu... aproape de miezul nopții și, încă, somnul nu mă prindea. Întâlnirea din Grădina Publică, scurtă dar încărcată de semnificații, m-a tulburat într-atâta încât, îmi simțeam trupul ca scuturat de friguri. Mintea, complet trează, alerga de colo-colo, de parcă ar fi vrut altceva... Și, deodată, amintirile îmi năvăliră în minte limpezi, mai limpezi... tot mai limpezi, înșirându-se ca mărgelele pe ață.... Multă vreme, de fapt ani de-a rândul, nu mă mai gândisem la acele
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
a tinereții fără bătrânețe, fără de moarte.... aici rămâneau școlile care neau luminat... unde ne sânt înmormântați bunicii și străbunicii.. aici, rămâneau teii, trandafirii și salcâmii.. aici... Mă trezii brusc din visare și mă uitai pe geam în întuneric... Trenul, când alerga orbește în bezna nopții, parcă fugărit de cineva din urmă, când abia se târa în noapte oprindu-se la nesfârșit în gări neluminate, ori în câmp, că s-ar fi spus că nu vine de nicăieri și nu va ajunge
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
și fiare îndoite, locomotive și vagoane sfârtecate, garnituri întregi de tren spulberate... Nici centrul orașului, n-a scăpat de dezastru. Au curs râuri de sânge nevinovat din vieți tinere, din vieți la apusul vieții, copii morți, mame înnebunite de durere, alergând în neștire pe străzi în ruine... În urma ei, catastrofa a lăsat mii și mii de victime... Trenul cu refugiați a trecut de Videle într-o goană nebună. Era înfricoșător să fugi din calea morții... De peste Nistru și Prut veneau rușii
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
de pribegie, în marele refugiu, ne întorceam acasă... acasă la noi. La ieșirea din tunel, trenul se repezi la vale cu o iuțeală năucitoare, înfiorând codrii cu șuierul mașinii și huruitul asurzitor al roților pe șine. Nălucind pe la ferești, copacii alergau îndărăt, vâjâind și plesnind cu frunzele în geamuri, parcă vrând să se năpustească înăuntru. Pe partea dreaptă, un perete de un verde crud, primăvăratec, se înălța până la cer, cu copaci agățat pe el... mirându-te cum de se țin acolo
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
lor. Tudosă citi din sfânta carte, rugăciunea pentru îngropăciune. Trebuiau să dispară, cât mai repede din bătaia armelor. Și, într-o goană bezmetică, sub ploaia de gloanțe... cu sufletele rupte, în genunchi.. se aruncară la pământ, care cum poate,.. apoi, aleargă... aleargă... speriați de moarte.. urcă... coboară, rostogolindu-se pe povârnișuri,.. Teama de moarte e firească... E omenește să te temi de moarte. După câteva ceasuri de moarte, o moarte cumplită... liniștea se coborâ iar pe pământ, de parcă nimic nu s-
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Tudosă citi din sfânta carte, rugăciunea pentru îngropăciune. Trebuiau să dispară, cât mai repede din bătaia armelor. Și, într-o goană bezmetică, sub ploaia de gloanțe... cu sufletele rupte, în genunchi.. se aruncară la pământ, care cum poate,.. apoi, aleargă... aleargă... speriați de moarte.. urcă... coboară, rostogolindu-se pe povârnișuri,.. Teama de moarte e firească... E omenește să te temi de moarte. După câteva ceasuri de moarte, o moarte cumplită... liniștea se coborâ iar pe pământ, de parcă nimic nu s-ar
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
puțin trecut de miezul nopții.. Răpăielile se reluară cu o înverșunare și mai mare. Trebuiau să părăsească ascunzătoarea. Peste câteva clipe își dădură drumul pe versantul nordic al Grințieșului, pe cursul abrupt și prăpăstios al Borcăi. Istoviți, flămânzi, hăituiți, asudați.. alergau bezmetic sub o ploaie de gloanțe și foc. Un snop de gloanțe se înfipse scormonind pământul la câțiva pași de Baltă. În spate se auzi un icnet și un geamăt greu. Oanță zăcea prăbușit cu fața în jos, cu țeasta
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
de luceferi galbeni prin frunzele aurite de toamnă.. la fiecare adiere, mai lăsau o salbă... Privind afară, în noapte spre cer, pe care acum îl vedeam, îl simțeam ca real, rămăsei pentru o clipă adâncit în gânduri.. Mintea complet trează, alerga de colo-colo, parcă ar fi vrut la acel ceas din noapte, să-mi rememorez întreaga viață. Se apropia revărsatul zorilor. La ferestrele blocului din față, începeau să se aprindă luminile una câte una. Mă simții atât de istovit.. M-am
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]