15,536 matches
-
emițător, semn care a fost ales și „modulat În conformitate cu acest context”; el se referă la toate informațiile pe care receptorul le deține despre emițător (cum ar fi situația În care acesta se găsește la un moment dat); acest context, spune autoarea, este uneori folosit și de către emițător atunci când se exprimă eliptic sau aluziv. * contextul total; el poate „să nu fie cunoscut decât de către emițător sau de către receptor” și „este „echivalent cu Întregul sistem de coordonate ale emițătorului, sistem al cărui rezultat
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
rezultat a fost expresia.” Acest ansamblu de maximă generalitate, care privește emițătorul, este „adesea reperat de către receptor” <ref id=”85”>Ibid., p.99 referință </ref> și constituie sistemul de referință În raport cu care se interpretează Întreaga expresie. În urma efectuării unor experimente, autoarea a identificat următoarele funcții ale contextului: * determină alegerea unui anumit cuvânt și decide totodată direcția În care „trebuie căutată semnificația unui anumit cuvânt” * individualizează sensul, „alegînd acea notă particulară din generalitatea noțiunii care se potrivește cu obiectul sau fenomenul particular
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
frumusețea ei.” Despre folosirea practică a rugăciunii lui Iisus, așa cum o poate experimenta un creștin al zilelor noastre, trăind în mijlocul lumii, și despre inspirația pe care o poate afla astfel, ne vorbește, cu cea mai mare sobrietate și precizie, o autoare laică, Nadejda Gorodețky: „Rugăciunea lui Iisus, scria ea într-un articol publicat în „Blak Fiara”, revista dominicanilor englezi, este atât de simplă, încât nu mai ai nevoie să o înveți ca să te slujești de ea. Mulți își văd de
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
cari parcă toată lumea le știe, profesorii le tratează cu suveran dispreț ca [și] cunoscute sau fără importanță, studenții le consideră ca elementare și trec peste și, cu toate acestea, puțini au o idee precisă despre ele” (p. 9). Magdalena Vulpe, autoarea unei excelente lucrări de profil (2002), scria: Dubla mea experiență, de redactor la o publicație lingvistică și de profesor la anul I, mi-a dat posibilitatea să identific acele lucruri În aparență simple și evidente pe care, dacă nu ți
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
multe cărți din lucrarea Lynnei Truss, astfel Încât, după o săptămână, tirajul ajunsese la 540.000 de exemplare. Școlile și universitățile au inclus-o pe lista de lecturi obligatorii, iar oamenii au Început să vorbească pe stradă despre virgule și cratime. Autoarea e ea Însăși uluită de ceea ce i se Întâmplă (la primăvară, cartea Îi va apărea și În SUA) și declară că habar n-are ce va face cu cei peste un milion de euro care-i revin ca drepturi de
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
autorul ei, Iulian Negrilă (Editura Multimedia, 1997, 125 p.)” (Popa, Tașcu, 2003, p. 5). Observații Magdanela Vulpe atrage atenția asupra rolului articolului hotărât În formularea titlurilor, care ar sugera tratarea exhaustivă, monografică a unei probleme, ceea ce nu se Întâmplă Întotdeauna. Autoarea recomandă Tendințe actuale În... (nu tendințele), deși o lucrare foarte cunoscută a lui Al. Graur se intitulează Tendințele actuale ale limbii române (1966). Dar poate aceasta este o excepție care Întărește regula, dată fiind personalitatea lui Al. Graur! Sunt alte
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
stilul narativ). Un exemplu luat dintr-o carte recentă: (Titlurile de noblețe sunt incongruente cu forma de singular a verbului utilizat. Desigur, tema dialogului de asemenea contrastează cu titulaturile pretențioase.). (Cernicova, 1998, p. 83). După cum se vede, În acest caz autoarea a pus punct atât Înainte, cât și după paranteză! Cred că ne aflăm În fața unei situații În care practica va fi mai puternică decât norma, iar folosirea punctului după paranteză se va generaliza. Punctul este utilizat după abrevieri: O.N.
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
din traducerea românească a lui Herodot publicată În 1909 de N. Iorga, după manuscrisul găsit la mănăstirea Coșula, punând În evidență Însemnătatea acestui manuscris din jurul anului 1650 pentru istoria limbii române. În partea a II-a, „Probe de sinonimică românească”, autoarea prezintă câteva serii de termeni sinonimi, cum sunt cei pentru: gravidă, violonist, șobolan, gură, bot, cioc, cascadă, colină (p. 56). Desigur, astfel de bibliografii sunt utile pentru că oferă cititorului interesat de materia tratată un scurt rezumat al conținutului. 2.5
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
2002) făcea următoarea recomandare: Dacă cele două modalități de citare apar În același volum, se alege ca formă de bază una din ele, cea mai uzuală, sub care se dau toate atestările, iar de la cealaltă se face trimiterea (p. 114). Autoarea dădea exemplul lingvistului rus de origine poloneză Baudouin de Courtenay, citat În literatura rusă cu inițialele I.A. (Ivan Aleksandrovici), iar În franceză cu inițiala J. (Jean): Baudouin de Courtenay, I.A. v. Baudoniu de Courtenay, J. Baudouin de Courtenay
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
chip gestul acelor autori care, probabil În criză de timp, au reprodus texte aparținând altor colaboratori, fără măcar a-i cita (Iliescu, 2002, pp. 6-7). Fiindcă veni vorba despre Academia Română, să amintim Încă un caz de plagiat, patronat, după cum spunea autoarea unui articol publicat În Observator cultural, chiar de președintele Academiei Române, Eugen Simion. E vorba despre Limba și literatura română. Manual pentru clasa a XII-a, avându-i ca autori pe Eugen Simion (coordonator), Florina Rogalski și Daniel Cristea-Enache (Editura Corint
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Eugen Simion (coordonator), Florina Rogalski și Daniel Cristea-Enache (Editura Corint, București, 2002), manual În care peste 30 de pagini „transcriu, cu maximă fidelitate, studiul serios și foarte bine documentat al unei specialiste În materie”. Este vorba despre Maria Cvasnîi Cătănescu, autoarea manualului Limba română. Origini și dezvoltare (Editura Humanitas, București, 1996). Așa cum se procedează În astfel de cazuri, autoarea articolului din Observator cultural pune În paralel textul inițial și cel plagiat, arătând că e vorba despre „un exemplu grăitor de impostură
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
pagini „transcriu, cu maximă fidelitate, studiul serios și foarte bine documentat al unei specialiste În materie”. Este vorba despre Maria Cvasnîi Cătănescu, autoarea manualului Limba română. Origini și dezvoltare (Editura Humanitas, București, 1996). Așa cum se procedează În astfel de cazuri, autoarea articolului din Observator cultural pune În paralel textul inițial și cel plagiat, arătând că e vorba despre „un exemplu grăitor de impostură intelectuală, prezentat drept etalon al calității”. Concluzia autoarei este cât se poate de tranșantă: Ca și manualul de
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Humanitas, București, 1996). Așa cum se procedează În astfel de cazuri, autoarea articolului din Observator cultural pune În paralel textul inițial și cel plagiat, arătând că e vorba despre „un exemplu grăitor de impostură intelectuală, prezentat drept etalon al calității”. Concluzia autoarei este cât se poate de tranșantă: Ca și manualul de clasa a XI-a de anul trecut, realizat de aceeași echipă de autori, și manualul pentru clasa a XII-a este un exemplu relevant de incompetență profesională, girată de o
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
probabil că tot ceea ce se editează sub egida Academiei sau a Președintelui Înaltului for se situează mai presus de lege. Cum altfel s-ar putea explica faptul că, mai nou, plagiatul a devenit o modă academică? (Mușat, 2002, pp. 5-6) Autoarea face aluzie, evident, la acuzațiile de plagiat aduse tratatului privind Istoria românilor. Într-un număr din România literară, Ioana Pârvulescu arăta că, În cartea Viața cotidiană În perioada interbelică, de Ioan Scurtu, publicată la Editura RAO În 2001, Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Viața cotidiană În perioada interbelică, de Ioan Scurtu, publicată la Editura RAO În 2001, Într-un capitol dedicat modei, autorul i-a reprodus fragmente din articolul Odă modei, apărut la rubrica Revista revistelor interbelice, În România literară, nr. 33, 1997. Autoarea pune În paralel cele două texte, al ei și al lui Ioan Scurtu, iar În final afirmă: Deși scrie despre „viața cotidiană a românilor din perioada interbelică”, dl. Scurtu și-a preluat stilul și obiceiul dintr-o perioadă mai recentă
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Chemarea”, cu titlul La decouverte de soi, lecture poétique du roman proustien, prefațată de Irina Mavrodin, una dintre cele mai reputate specialiste În literatura franceză din România, care fusese și În comisia de doctorat a lui Bratu. Aflând despre plagiat, autoarea franceză a scris mai multe scrisori de protest unor foruri și instituții din România: Comisiei Superioare de Acordare a Diplomelor și Titlurilor, Uniunii Scriitorilor, Academiei Române și, desigur, Universității din Suceava. Cel Învinuit nu a avut nicio replică. Una dintre explicațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
CV-ul său, postat pe Internet, lucrarea amintită, făcând-o să dispară de la biblioteca Universității din Suceava. Era o dovadă clară a vinovăției sale. Pus În discuția Senatului Universității, el și-a recunoscut vina și și-a prezentat demisia, iar autoarea franceză a acceptat scuzele plagiatorului. Cazul a fost preluat de justiție. Dacă Florin Bratu va fi găsit vinovat de plagiat, i se vor retrage toate diplomele, premiile și titlurile academice, pe baza cărora autorul a Încasat sume importante din banii
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
al cărei farmec, prestigiu social sau avere să-i poată întări propria poziție. Nu vede niciun motiv pentru care să aibă considerație față de ceilalți" (ibidem). Fiecare să-și aibă grijă de sine. Comparând tipul iubitor, supus și cel agresiv, dur, autoarea scrie: "În timp ce tipul docil tinde la împăciuire, tipul agresiv face orice l-ar putea evidenția ca pe un bun luptător. El este ager și subtil în argumentare și nu va pregeta să facă totul de dragul de a dovedi că are
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
și posibilele capcane. "Tipul agresiv are aerul unui individ extrem de neinhibat. El își poate afirma dorințele, poate da ordine, își poate manifesta furia, se poate apăra. Dar în realitate nu are mai puține inhibiții decât tipul docil", ne asigură celebra autoare nord-americană (1998, p. 58). Un lucru îi este clar și nimeni nu-l poate convinge de contrariu: omul este lup pentru om. Puterea face dreptul; destul cu omenia și cu mila. c. Indivizii care fug de oameni se caracterizează prin
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
cultivă trebuința de singurătate. De regulă, preferă să muncească, să doarmă și să mănânce singur. Individul izolat "caută independența ca pe un scop în sine, ignorând faptul că valoarea sa depinde, la urma urmei, de ceea ce face cu independența", scrie autoarea (1998, p. 66). Asemănător fenomenului de izolare, independența acestui tip de individ "are o orientare negativă: ea este axată pe a nu fi influențat, constrâns, legat, obligat" (idem, p. 66, s.a.). De obicei, calm și rațional, el se poate înfuria
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
sau poate trece realmente la insulte dacă izolarea și independența îi sunt amenințate. El poate fi, totodată, expert în a găsi metode de evadare. Fugind de oameni, individul izolat speră "să atingă o anumită integritate și seninătate" (idem, 1998, 75). Autoarea precizează faptul că motivul pentru care panica acestuia este atât de mare este acela că nu dispune de o tehnică de a se descurca în viață. Într-o situație reală, individul izolat nu poate nici coopera, nici concura, nu poate
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
pot părea ceilalți, suntem, totuși, parte implicată. Dezvoltarea dorinței de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru" (1996, p. 162, s.n. G. A.). Pentru ca lucrurile să aibă șansa să se schimbe este importantă mai întâi schimbarea noastră. Autoarele au ajuns la concluzia că "putem să ne bizuim doar pe propria noastră dispoziție de a rezolva conflictul, fără a depinde de disponibilitatea celuilalt. Doi oameni blocați în resentiment sunt de asemenea blocați emoțional și energetic. Dacă ne vom detensiona
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
înțelegerea regulilor și a normelor de către toți participanții "constituie o condiție obligatorie pentru o concurență efectivă. Elaborarea și difuzarea informațiilor despre criteriile, standardele și regulile jocului valabile în cadrul structurii constituie un foarte bun mijloc de dezvoltare a acesteia", remarcă aceeași autoare (idem, p. 49). Pentru cei interesați, "transparența regulilor de decernare a distincțiilor reprezintă o cale sigură de formare a unei echipe de învingători", ne asigură E. Popova (2006, p. 50). În funcție de existența normelor și a regulilor formale/ informale, scrise/nescrise
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
bună, de vreme ce nu poate dormi prea mult pe laurii victoriei. "Nu toată lumea îndrăgește învingătorii. Ei au de înfruntat invidia sau jignirile nemeritate din partea perdanților, trebuie să-și apere tot timpul avantajele (și poziția n.n. G.A.) obținute prin luptă", notează autoarea (ibidem). Am observat până acum faptul că relațiile concurențiale presupun: participanți, un premiu/niște premii, reguli și norme de comportament. La toate acestea se adaugă un arbitru (care poate însemna o persoană sau un grup de persoane: juriul). El este
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
fel de profeție care se adeverește de la sine, ca o teorie sau presupunere despre noi, despre alții și despre relații inevitabile pe care le credem noi că le vom avea cu ei, teorie ce se dovedește funcțională" (p. 149). Potrivit autoarei nord-americane, o schemă este "o combinație puternică de idei și de sentimente negative" (p. 90), care ne-a ajutat într-un fel să ne adaptăm, oferindu-ne la un moment dat "o soluție cel puțin parțială pentru o anumită problemă
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]