15,098 matches
-
noile circumstanțe economice și demografice. Privind retrospectiv, e limpede că egalizarea forțată a salariilor În Suedia social-democrată a redus economiile private, inhibând astfel investițiile viitoare. Era clar Încă de pe atunci că redistribuția efectuată de guvern și compensațiile sociale fixe Îi favorizau pe cei care știau să profite: Îndeosebi clasa de mijloc educată, care se va lupta pentru a-și menține privilegiile recent dobândite. Progresele „statelor-doică” din Europa - fie că au fost introduse de social-democrați, de catolici paternaliști ori de conservatori și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
divergente sau „necuviință”. Chiar și În Marea Britanie, unde televiziunea comercială a apărut În 1955, ea era strict reglementată și avea obligația recunoscută public de a oferi, pe lângă reclame și emisiuni distractive, „educație și informație”. Cenzura, ca și impozitul, a fost favorizată de război. În Marea Britanie și Franța, cele mai severe constrângeri asupra comportamentului și exprimării fuseseră introduse În timpul primului sau celui de-al doilea război mondial și rămăseseră de atunci În vigoare. În alte teritorii - Germania, Italia și câteva dintre statele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plasa pe liderii moscoviți poststaliniști Într-o poziție contradictorie. Ca patrie a revoluției anticapitaliste, ei Își afirmau mai departe ambițiile incendiare și insistau asupra autorității nezdruncinate a Partidului, În URSS și statele-satelit. Pe de altă parte, Kremlinul a continuat să favorizeze coexistența cu puterile occidentale - și cu propriii săi cetățeni. Perioada Hrușciov a adus ameliorări reale. Din 1959, Cursul scurt al lui Stalin a Încetat să mai constituie principala sursă a istoriei sovietice și teoriei marxiste 1. Domnia terorii a luat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
geografice, dar și din necesitate economică. Într-un stat federal, În care locuitorii și republicile constituente nu aveau multe În comun În afară de amintiri nefericite și reciproc antagoniste, instrucțiunile uniforme impuse de la Belgrad aminteau de practicile antebelice. Topografia dificilă a regiunii favoriza inițiativa locală; mulțumită rupturii de Stalin, dictatura proletariatului În versiune titoistă nu era obligată să reproducă În detaliu fiecare eroare din traseul Uniunii Sovietice spre modernitatea industrială. Acestea erau considerațiile care determinau modelul iugoslav, și nu proiectul socialist creativ, alternativ
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin pentru moment. Era, evident, riscant să procedeze altfel. Deși Înăbușirea reformelor de la Praga - „normalizarea” - a Început imediat. Următorul congres al partidului a fost contramandat, s-a reintrodus cenzura, iar implementarea Programului de Acțiune a fost abandonată. Mulți lideri sovietici favorizau impunerea la Praga a unei dictaturi militare. Era nu numai preferința lui Andropov și șelest, dar și - fapt grăitor - a est-germanului Walter Ulbricht, bulgarului Todor Jivkov și polonezului Gomu³ka. Dar Brejnev a preferat să-l mai lase pe Dubček În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din salariul angajaților cu jumătate de normă din industrie. Guvernul suedez a băgat bani În șantierele navale, neprofitabile, dar politic sensibile. Reacția la recesiune Înregistra diferențe naționale. Autoritățile franceze au cultivat intervenția microeconomică, identificând În fiecare sector „campionii naționali” și favorizându-i prin contracte, vărsăminte și garanții; Trezoreria britanică și-a continuat În schimb venerabila tradiție de manipulare macroeconomică prin impozite, rate ale dobânzii și subvenții mascate. Dar e izbitor cât de puțin difereau măsurile sub aspect politic. Social-democrații germani și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ordine” ofereau un climat prielnic capitalului străin. La Început, junta avea chiar o susținere largă În regiunile rurale din care proveneau membrii ei, mai ales după ce În 1968 a prescris toate datoriile țăranilor 4. Dar instinctele autarhice ale coloneilor au favorizat Întoarcerea la vechile obiceiuri naționale de substituție generală a importurilor: producția inferioară a agenților economici locali ineficienți era protejată Împotriva competiției străine. Grecii din clasa de mijloc urbană, care inițial răsuflaseră ușurați când se Încheiase cearta politicianistă, erau lezați În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
realist În privința economiei. În 1959, Spania a renunțat la practicile autarhice din ultimele două decenii și, la propunerea unui grup de preoți din ordinul Opus Dei, a adoptat un Plan de Stabilizare Națională menit să stopeze inflația masivă din țară, favorizând comerțul și investițiile. Inițial, Planul a avut un impact economic brutal: devalorizarea, reducerile de buget, Înghețarea creditelor și restricțiile salariale - toate aplicate ferm și riguros - au redus inflația, dar i-au determinat pe zeci de mii de spanioli să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
restabilirea monarhiei, identificare ce se va dovedi, paradoxal, benefică În tranziția națiunii spre democrație. țara era condusă de o rețea restrânsă de avocați, profesori catolici și funcționari civili, majoritatea implicați și În companiile private pe care măsurile lor politice le favorizau. Cum opoziția politică explicită era interzisă, tot din interiorul acestor cercuri conducătoare - și nu din rândul intelighenției, ale cărei vârfuri se aflau În exil - au apărut ideile reformiste și presiunea schimbării, incitate de frustrarea În fața ineficienței locale, criticile din străinătate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
energie - Conferința de la Haga din 1969 a fost prima dintr-o serie de Întâlniri nesistematice cu scopul de a „relansa Europa” -, iar Între 1975 și 1981, prietenia dintre președintele francez Valéry Giscard d’Estaing și cancelarul german Helmut Schmidt a favorizat acest obiectiv. Progresul prin integrare economică negativă - Înlăturarea tarifelor și restricțiilor comerciale, subvenționarea regiunilor și sectoarelor dezavantajate - era mai la Îndemână decât stabilirea de comun acord a unor criterii concrete care implicau o acțiune politică pozitivă. Motivul era destul de simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Olanda - sau echivalentul lor belgian, Société Nationale d’Investissement. Industria oțelului, de pildă, era sprijinită În moduri felurite: În Marea Britanie, datoriile firmelor de stat erau frecvent șterse de la buget; În Franța, guvernul oferea Împrumuturi cu dobândă mică și intervenții politice, favorizând producătorii locali Împotriva competiției externe; În Germania de Vest, producătorii de oțel din sectorul privat primeau de la stat subvenții directe. În funcție de diferențele naționale, privatizarea În Europa a luat, evident, forme diferite. Dar fiecare caz a implicat măsuri de dereglementare, liberalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acum cu o diversitate de minorități naționale, era numai vina ei: la urma urmelor, Lenin și urmașii lui sunt cei care au inventat diferite „națiuni” și le-au atribuit regiuni și republici corespunzătoare. Reflectând practicile imperiale din alte părți, Moscova favorizase - În locuri unde cu 50 de ani În urmă nici nu se auzise de națiuni și naționalități - apariția unor instituții și intelighenții grupate În jurul unei „capitale” sau al unui centru urban național. În Caucaz sau În republicile din Asia Centrală, prim-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
căruia și-au exprimat sprijinul pentru un sistem federal, deși unul „reînnoit” (În termenii lui Gorbaciov). Numai În vestul Ucrainei, unde electorii au fost Întrebați dacă doreau independența totală sau suveranitatea federală, comuniștii ucraineni au fost surclasați de cei care favorizau ruptura totală de Moscova (88%). Kravciuk și tovarășii lui de partid au consemnat rezultatul, așteptând cu precauție deznodământul evenimentelor În restul Uniunii Sovietice. Acest tipar s-a repetat În republicile sovietice mai mici din partea de vest, cu variații În funcție de circumstanțele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre inovațiile majore discutate sau implementate În cursul Primăverii de la Praga, aceasta este singura care a supraviețuit „normalizării” ulterioare. După ce au tratat inițial Slovacia catolică și rurală ca pe un teritoriu ostil, autoritățile de partid au ajuns chiar să o favorizeze (vezi capitolul XIII). Rămânerea În urmă a Slovaciei - sau, mai bine zis, absența concentrărilor urbane cu locuitori educați din clasa de mijloc - era acum În avantajul ei. Având mai puține automobile sau televizoare și comunicații mai proaste decât provinciile mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rezultat logic al anilor de ostilitate reciprocă, reprimată și exploatată sub comunism, dar niciodată uitată. Dar nu a fost așa. În cei trei ani dintre căderea comunismului și separarea finală, toate sondajele de opinie arătau că majoritatea cehilor și slovacilor favorizau o formă sau alta de stat cehoslovac comun. Nici clasa politică nu era divizată: și la Praga, și la Bratislava s-a convenit dintru Început ca noua Cehoslovacie să fie o federație, cu o autonomie considerabilă pentru fiecare din părți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din nord. Deși soarta albanezilor le stârnea cel mult o compasiune moderată, Zagrebul și Ljubljana erau Îngrijorate de ascensiunea autoritarismului sârb. În alegerile din Slovenia din aprilie 1990, s-a văzut că majoritatea votanților preferau rămânerea În Iugoslavia, dar Îi favorizau pe candidații necomuniști, care se opuneau fățiș aranjamentelor federale În vigoare. Luna următoare, un nou partid naționalist a câștigat cu o majoritate zdrobitoare În Croația Învecinată, iar liderul său, Franjo Tudjman, a devenit președintele republicii. Picătura care a umplut paharul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care declara că „a sosit ceasul Europei”. Dar, cu toate comisiile la nivel Înalt care anchetau, arbitrau și făceau propuneri, Comunitatea Europeană și diferitele ei agenții s-au dovedit neputincioase - nu În ultimul rând pentru că existau două tabere: cei ce favorizau secesiunea republicilor (Germania și Austria) și cei care doreau menținerea statelor și a granițelor existente (Franța) și care, din acest motiv, dar nu numai, simpatizau Întru câtva Serbia. Cum SUA (și, prin urmare, NATO) nu s-au amestecat, singura speranță
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de război - or, În Iugoslavia, pentru a putea fi menținută, pacea trebuia mai Întâi să existe, iar voința și mijloacele de a pacifica teritoriul lipseau. Cum se Întâmplase cândva cu războiul civil din Spania, poziția aparent neutră a comunității internaționale favoriza În practică agresorul: embargoul la livrările de arme aplicat Iugoslaviei nu i-a stânjenit cu nimic pe sârbi, care puteau apela la solida industrie de armament a fostei federații, dar i-a defavorizat drastic pe musulmanii din Bosnia și acest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Rusia și Îndeosebi din Ucraina era o pradă ușoară pentru politicienii autoritari. Dacă inventarea constituțiilor-model și a partidelor democratice În țările postcomuniste se dovedise destul de facilă, crearea unui electorat capabil de discernământ era cu totul altceva. Primele alegeri au favorizat mai peste tot alianțele liberale sau de centru-dreapta care facilitaseră răsturnarea vechiului regim, Însă reculul provocat de greutățile economice și de inevitabilele dezamăgiri i-a avantajat pe foștii comuniști, reciclați acum sub masca naționalistă. Această transformare a vechii nomenclaturi este
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
consolare. Valoarea simbolică a extinderii NATO era, desigur, considerabilă și ea a fost Întâmpinată cu entuziasm În noile state candidate. Avantajele practice erau mai puțin evidente (spre deosebire de Înrăutățirea relațiilor cu Moscova, care a fost reală și imediată). Dar, cum Washingtonul favoriza din motive personale expansiunea Pactului Nord-Atlantic, un prim grup de țări central-europene au fost admise În NATO câțiva ani mai târziu 4. Al doilea efect a fost asupra conștiinței publice europene. Tratatul de la Maastricht a stârnit un interes fără precedent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politica se Împotmolește: armonizarea impozitelor și reducerea subvențiilor pentru agricultură sunt pe ordinea de zi de zeci de ani. Iar uneori se Înregistrează chiar regrese. După două decenii de eforturi din partea Bruxelles-ului pentru a elimina subsidiile de stat care favorizează „campionii naționali” și a asigura astfel un teren echitabil pentru competiția economică intraeuropeană, comisarul UE pentru piața internă (olandezul Frits Bolkestein) a constatat cu surprindere În iulie 2004 că Franța și Germania au revenit la măsurile „protecționiste” din anii ’70
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
internet, de dereglementarea și liberalizarea piețelor financiare. Nu era nou nici faptul că beneficiile comerțului liber se distribuiau inegal la nivel global - mai ales În condițiile În care, la sfârșitul secolului XX, ca și Înainte de 1914, sistemele de comerț internațional favorizau interesele celor puternici și bogați. Privirile Însă dintr-o perspectivă europeană, recentele transformări din economia mondială se deosebeau Într-un aspect important. La sfârșitul secolului al XIX-lea, sfera de influență a statelor europene abia Începuse să crească: cu timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult trâmbițatele virtuți ale piețelor libere și globalizării fără opreliști - aceasta chiar În timp ce mulți europeni erau ei Înșiși beneficiarii indirecți ai schimbărilor pe care le criticau. În trecut, asemenea sentimente - În combinație cu presiunile sindicale și interesele politice - ar fi favorizat revenirea la un protecționism limitat. Acum Însă guvernele aveau mâinile legate, iar sindicatele, În Înțelesul tradițional al cuvântului, nu prea mai existau. Franța a fost singura țară unde forța de muncă organizată În sindicate a reușit, cu ajutorul opiniei publice, să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de pe continent. Calificările și profesiile lor le permiteau să Își găsească de lucru oriunde În Uniunea Europeană: de la Copenhaga la Dublin, de la Barcelona la Frankfurt. Veniturile mari, biletele ieftine de avion, granițele deschise și rețeaua integrată de cale ferată (vezi infra) favorizau mobilitatea. În interes de serviciu sau pentru a cheltui bani și a se distra, această nouă clasă de europeni călătorea cu ușurință În lungul și În latul continentului - comunicând, precum cărturarii medievali ce rătăceau Între Bologna, Oxford și Salamanca, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
feriboturi) se dezvoltase incredibil În ultimele decenii ale secolului. Europenii aveau acum cel mai rapid și (cu excepția rețelei britanice, pe bună dreptate desconsiderată) cel mai sigur sistem de cale ferată din lume. Pe un continent aglomerat, unde distanțele relativ mici favorizează transportul terestru mai mult decât pe cel aerian, căile ferate au beneficiat clar de investiții publice susținute. țările incluse În spațiul Schengen cooperau acum - cu un sprijin apreciabil din partea UE - pentru a crea, de la Madrid și Roma la Amsterdam și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]