KorAP: Find »[drukola/base=verb & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...592 593 594 ...640 >

15,985 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

desface în voia sa avea, nici glas sau cuvânt împotriva lui cineva a scorni a îndrăzni putea (că în vremile vechi poftele stăpânilor pravile de lége suppușilor era). (CII.~1705: 32) Întrebarea este cum se poate interpreta poziția finală a verbului ca fenomen general și instanțierile sale particulare în scrieri cu model latin explicit (predicatul complex din exemplul de mai sus). Una dintre opțiunile de analiză este imitația fidelă a sintaxei latine: structurile cu verb final rezultă dintr-o setare parametrică

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se poate interpreta poziția finală a verbului ca fenomen general și instanțierile sale particulare în scrieri cu model latin explicit (predicatul complex din exemplul de mai sus). Una dintre opțiunile de analiză este imitația fidelă a sintaxei latine: structurile cu verb final rezultă dintr-o setare parametrică centru-final care, prin deplasare de tip roll-up (Comp-la-Spec) (v. §II.2.3), plasează în mod sistematic complementul la stânga centrului său. Analiza textelor vechi însă nu prezintă diagnosticele unui gramatici autentice cu centru final în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
sistematic complementul la stânga centrului său. Analiza textelor vechi însă nu prezintă diagnosticele unui gramatici autentice cu centru final în domeniul propozițional / verbal (complementizatori la sfârșit de propoziție nu sunt atestați, v. Cinque 2013: 54; elipsa de tip gapping cu omiterea verbului în primul conjunct este extrem de rară, nu sistematică 42, v. Ross 1967 etc.). În plus, analiza prin roll-up movement presupune existența a o serie de structuri neatestate, de exemplu, inversiune V-AUX la dreapta negației (v. și §3.2.2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
structură cu centru inițial în care a avut loc procesul V-la-I (procliză pronominală; prezența complementizatorului să), constituenții preverbali (subliniați) fiind deci interpretați ca fiind deplasați în periferia stângă a propoziției. Această analiză se poate generaliza la propozițiile / frazele în care verbul ocupă poziția finală: plasarea verbului în poziție finală rezultă din deplasarea masivă a subordonaților verbului în periferia stângă a propoziției. Chiar și structurile cele mai artificiale se derivă prin același procedeu. În cazul predicatelor complexe de tipul celui din (122

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
care a avut loc procesul V-la-I (procliză pronominală; prezența complementizatorului să), constituenții preverbali (subliniați) fiind deci interpretați ca fiind deplasați în periferia stângă a propoziției. Această analiză se poate generaliza la propozițiile / frazele în care verbul ocupă poziția finală: plasarea verbului în poziție finală rezultă din deplasarea masivă a subordonaților verbului în periferia stângă a propoziției. Chiar și structurile cele mai artificiale se derivă prin același procedeu. În cazul predicatelor complexe de tipul celui din (122), în care a îndrăzni este

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
să), constituenții preverbali (subliniați) fiind deci interpretați ca fiind deplasați în periferia stângă a propoziției. Această analiză se poate generaliza la propozițiile / frazele în care verbul ocupă poziția finală: plasarea verbului în poziție finală rezultă din deplasarea masivă a subordonaților verbului în periferia stângă a propoziției. Chiar și structurile cele mai artificiale se derivă prin același procedeu. În cazul predicatelor complexe de tipul celui din (122), în care a îndrăzni este precedat de complementul său a scorni (i.e. [a scorni]ia

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
diagnostic contribuie la caracterizarea inversiunilor românei vechi ca reprezentând o formă de gramatică V2 romanică. Un alt rezultat, mai general, privește structurile cu topică verb-final; analiza pe care am propus-o (în spiritul discuției precedente) este că plasarea finală a verbului rezultă din deplasarea masivă dependenților săi la periferia stângă propozițională, nu dintr-o setare centru final a Parametrului centrului. 3.2.2.4 Natura reziduală a gramaticii V2. O perspectivă statistică În această secțiune, ne propunem să ilustrăm, printr-o

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-ne exclusiv pe poziția auxilarului ca diagnostic pentru deplasare V-la-I (procliza auxiliarului), respectiv V-la-C (encliza auxiliarului); structurile cu auxiliar și clitic (CL-AUX-V pentru deplasare V-la-I / V-CL-AUX pentru deplasare V-la-C) au fost luate, desigur, în considerare. Luând drept diagnostic al deplasării verbului poziția auxiliarului, am inclus în categoria structurilor cu gramatică V-la-I și structurile AUX-V-CL, în care encliza pronumelui clitic este fie determinată fonologic (cu fem. sg. ac. o: cum că au arat-o Bogdan-vodă cu leșii, NL.~1750-66: 4), fie rezultatul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V2 romanică veche este în primul rând o strategie de codare a forței asertive și, din perspectivă diacronică, verificarea forței asertive (formalizată ca o trăsătură în domeniul C) prin V-la-C a fost eliminată, ducând la eliminarea deplasării la C a verbului, deci a eliminării majorității cazurilor în care inversiunea are loc. Pe de altă parte, verificarea trăsăturii [+directiv] prin deplasarea verbului la C nu a fost eliminată (ci, mai degrabă, este opțională, vezi variația de la imperativ Du-te și culcă-te

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
asertive (formalizată ca o trăsătură în domeniul C) prin V-la-C a fost eliminată, ducând la eliminarea deplasării la C a verbului, deci a eliminării majorității cazurilor în care inversiunea are loc. Pe de altă parte, verificarea trăsăturii [+directiv] prin deplasarea verbului la C nu a fost eliminată (ci, mai degrabă, este opțională, vezi variația de la imperativ Du-te și culcă-te / te culcă!). Astfel, întrucât în limba veche condiționalul se inversează din princina a două trăsături, dintre care numai una prezintă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
acest tip sintactic - ci, din contră, atribuirea postverbală a nominativului este liberă, și în limba veche, și în limba modernă; astfel, dispariția gramaticii V2 din română are o cauză diferită (de franceză, de exemplu, unde structurile cu subiect topicalizat și verb deplasat în C au fost reanalizate ca structuri canonice SV(O), cu V-la-I, v. §3.1.1 supra) 3.2.2.5 Alte valori ale inversiunii. Construcții V1 Analiza calitativă a datelor din secțiunile anterioare au scos în relief o

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
fel ca în structuri latinești de tipul VeniuntHerbitam duo praetoris aemuli non molesti (Verr 2.3.78), discutate de Devine și Stephens (2006: 150-153), în exemple ca (123) se face o partiție clară a structurii informaționale a propoziției cu inversiune: verbul inversat are o valoare topică (tipărită ... Tipăritu-s-au), iar restul propoziției introduce informație nouă (locul și data tipăririi): (123) (Dumnezăiasca Liturghie, acmu întăi tipărită rumănește, cu multă osârdie, să-nțăleagă toț spăsenia lui Dumnezău cu întreg înțăles.) Tipăritu-s-au

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
tipăririi): (123) (Dumnezăiasca Liturghie, acmu întăi tipărită rumănește, cu multă osârdie, să-nțăleagă toț spăsenia lui Dumnezău cu întreg înțăles.) Tipăritu-s-au la svânta Mitropolie în Iaș, mesiță mai, în anul 7187. (DDL.1679: 3) O strategie narativă asemănătoare plasează verbul inversat în prima poziție și asociază inversiunea cu schimbarea de perspectivă narativă (v. discuția la Hill și Alboiu 2016). Inversiunea nu este sistematică în acest context, dar când se produce - cel puțin în cronici - se asociază cu efecte de acest

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și să sublinieze existența unor fenomene paralele sau asemănătoare în alte limbi romanice (pe baza discuției din §3.1.3 supra). O chestiune care credem că merită să fie analizată pe larg într-o cercetare viitoare privește structurile în care verbul ocupă prima poziție (în ordine lineară, nu ierarhică) în propoziție. O cercetare în paralel a construcțiilor V1 cu inversiune (structuri V-la-C) și a construcțiilor V1 fără inversiune (structuri V-la-I) va scoate în evidență aportul interpretativ al deplasării verbului la C

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în care verbul ocupă prima poziție (în ordine lineară, nu ierarhică) în propoziție. O cercetare în paralel a construcțiilor V1 cu inversiune (structuri V-la-C) și a construcțiilor V1 fără inversiune (structuri V-la-I) va scoate în evidență aportul interpretativ al deplasării verbului la C: dacă ambele tipuri de structuri au valori discursive comune, atunci aportul pragmatic al inversiunii se va diminua. Un rezultat de acest tip ar întări ideea că deplasarea V-la-C în româna veche se asociază în primul rând cu codarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
deplasarea V-la-C în româna veche se asociază în primul rând cu codarea forței asertive (ca și alte faze V2 ale altor limbi romanice vechi), idee conturată din ce în ce mai clar de analizele propuse mai sus, în care am arătat că inversiunea/deplasarea verbului la C nu se asociază cu o unică valoare sintactică sau funcțional-pragmatică. 3.2.3 Concluzii. Rezumat (i) În româna veche (ca și în cazurile limitate din româna modernă, §III.3.5), deplasarea verbului în domeniul complementizator (i.e. deplasarea V-la-C

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
care am arătat că inversiunea/deplasarea verbului la C nu se asociază cu o unică valoare sintactică sau funcțional-pragmatică. 3.2.3 Concluzii. Rezumat (i) În româna veche (ca și în cazurile limitate din româna modernă, §III.3.5), deplasarea verbului în domeniul complementizator (i.e. deplasarea V-la-C) se manifestă / diagnostichează sintactic prin inversiune: verbul lexical se deplasează la stânga cliticelor pronominale și/sau a auxiliarelor (având ca rezultat encliza auxiliarelor și/sau a pronumelor clitice). Manifestarea sistematică a ridicării verbului la C

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
o unică valoare sintactică sau funcțional-pragmatică. 3.2.3 Concluzii. Rezumat (i) În româna veche (ca și în cazurile limitate din româna modernă, §III.3.5), deplasarea verbului în domeniul complementizator (i.e. deplasarea V-la-C) se manifestă / diagnostichează sintactic prin inversiune: verbul lexical se deplasează la stânga cliticelor pronominale și/sau a auxiliarelor (având ca rezultat encliza auxiliarelor și/sau a pronumelor clitice). Manifestarea sistematică a ridicării verbului la C prin inversiune se explică prin aceea că strategia generalizată de deplasare a verbului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
5), deplasarea verbului în domeniul complementizator (i.e. deplasarea V-la-C) se manifestă / diagnostichează sintactic prin inversiune: verbul lexical se deplasează la stânga cliticelor pronominale și/sau a auxiliarelor (având ca rezultat encliza auxiliarelor și/sau a pronumelor clitice). Manifestarea sistematică a ridicării verbului la C prin inversiune se explică prin aceea că strategia generalizată de deplasare a verbului în română (atât faza veche, cât și faza modernă) este deplasarea grupului verbal (engl. VP-movement); cel puțin în analiza formelor sintetice și a structurilor analitice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbul lexical se deplasează la stânga cliticelor pronominale și/sau a auxiliarelor (având ca rezultat encliza auxiliarelor și/sau a pronumelor clitice). Manifestarea sistematică a ridicării verbului la C prin inversiune se explică prin aceea că strategia generalizată de deplasare a verbului în română (atât faza veche, cât și faza modernă) este deplasarea grupului verbal (engl. VP-movement); cel puțin în analiza formelor sintetice și a structurilor analitice cu auxiliar, diagnosticele sintactice conduc în mod sistematic către ideea că aceste forme nu se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
puțin în analiza formelor sintetice și a structurilor analitice cu auxiliar, diagnosticele sintactice conduc în mod sistematic către ideea că aceste forme nu se derivă prin deplasare centru-la-centru (engl. head-to-head movement). Alte limbi romanice prezintă ambele strategii de deplasare a verbului, după cum arată formele analitice: sunt atestate atât construcțiile cu deplasare a auxiliarului la C, cât și inversiunile de tipul celor prezente în româna veche (§3.1.4 supra). (ii) Deplasarea V-la-C din română manifestată prin inversiune reprezintă o formă reziduală

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
prin inversiune reprezintă o formă reziduală de gramatică V2 relaxată specifică limbilor romanice vechi. Trebuie menționat că ne-am concentrat asupra formelor de inversiune care au fost eliminate în trecerea de la româna veche la româna modernă; inversiunile în care deplasarea verbului la C este determinată de verificarea trăsăturii [+directiv] - imperativul și imprecațiile - au fost păstrate, reprezentând chiar norma în româna modernă (v. §III.3.5). Structurile cu inversiune din româna veche prezintă toate trăsăturile discutate pentru diagnosticarea gramaticii V2 în alte

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
imprecațiile - au fost păstrate, reprezentând chiar norma în româna modernă (v. §III.3.5). Structurile cu inversiune din româna veche prezintă toate trăsăturile discutate pentru diagnosticarea gramaticii V2 în alte faze vechi din limbile romanice (§3.1 supra): deplasare a verbului la C; asimetria propoziție principală/propoziție subordonată; periferie stângă bogată, care găzduiește unul sau mai mulți constituenți la stânga verbului inversat; existența structurilor V1. Caracterul rezidual al gramaticii V2 derivă din proporția în care inversiunea se manifestă față de structurile cu gramatică

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
veche prezintă toate trăsăturile discutate pentru diagnosticarea gramaticii V2 în alte faze vechi din limbile romanice (§3.1 supra): deplasare a verbului la C; asimetria propoziție principală/propoziție subordonată; periferie stângă bogată, care găzduiește unul sau mai mulți constituenți la stânga verbului inversat; existența structurilor V1. Caracterul rezidual al gramaticii V2 derivă din proporția în care inversiunea se manifestă față de structurile cu gramatică V-la-I (deplasare a verbului în domeniul flexionar): distribuția globală (pe toate cele trei secole vechi) a gramaticii V-la-C este

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
propoziție principală/propoziție subordonată; periferie stângă bogată, care găzduiește unul sau mai mulți constituenți la stânga verbului inversat; existența structurilor V1. Caracterul rezidual al gramaticii V2 derivă din proporția în care inversiunea se manifestă față de structurile cu gramatică V-la-I (deplasare a verbului în domeniul flexionar): distribuția globală (pe toate cele trei secole vechi) a gramaticii V-la-C este de 8.58% față de 91.42% pentru gramatica V-la-I; proporția structurilor inversate scade rapid pe parcursul secolului al 18-lea. Întrucât structurile V-la-C diagnosticate doar prin

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]