15,655 matches
-
data de 30 decembrie 1916, când ultimul împărat al Austriei, Carol I, a fost încoronat ca rege al Ungariei sub numele de "Carol al IV-lea". Obiectul a fost realizat în mai multe faze, în ateliere diferite, în secolele XI-XIII. Coroana este alcătuită din două părți, inițial separate: Cercetătorii de la Universitatea din Passau au favorizat anul 1185, din timpul domniei lui Béla al III-lea, ca an al îmbinării celor două elemente ale coroanei. Potrivit unui album editat de Academia de
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
faze, în ateliere diferite, în secolele XI-XIII. Coroana este alcătuită din două părți, inițial separate: Cercetătorii de la Universitatea din Passau au favorizat anul 1185, din timpul domniei lui Béla al III-lea, ca an al îmbinării celor două elemente ale coroanei. Potrivit unui album editat de Academia de Științe din Ungaria în colaborare cu Conferința Episcopilor Romano-Catolici din Ungaria, cu ocazia Mileniului maghiar (anii 2000-2001), sub înaltul patronat al premierului Ungariei, Viktor Orbán, în concordanță cu cercetările istorice efectuate de specialiști
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
unui album editat de Academia de Științe din Ungaria în colaborare cu Conferința Episcopilor Romano-Catolici din Ungaria, cu ocazia Mileniului maghiar (anii 2000-2001), sub înaltul patronat al premierului Ungariei, Viktor Orbán, în concordanță cu cercetările istorice efectuate de specialiști, Sfânta Coroană a fost compusă din două părți diferite, sub domnia regelui Béla al III-lea(1172-1196). Partea inferioară este numită "corona graeca", potrivit icoanelor în stil bizantin și inscripțiilor de limbă greacă ce apar pe această parte ("Geza, credinciosul rege al
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
diferite, sub domnia regelui Béla al III-lea(1172-1196). Partea inferioară este numită "corona graeca", potrivit icoanelor în stil bizantin și inscripțiilor de limbă greacă ce apar pe această parte ("Geza, credinciosul rege al Ungariei"). Această parte de jos a coroanei a fost trimisă regelui Ungariei, Geza, în 1075 de către Împăratul Romano-Bizantin Mihail al VII-lea Dukas. Împăratul a trimis diadema la cererea regelui Geza, întrucât Papa de la Roma refuzase acordarea titlului regal. Partea superioară, în formă de cruce se numește
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
Împăratul a trimis diadema la cererea regelui Geza, întrucât Papa de la Roma refuzase acordarea titlului regal. Partea superioară, în formă de cruce se numește "corona latina" și poartă inscripții de limbă latină, respectiv icoane de tip occidental. Crucea de deasupra Coroanei a fost montată mai târziu, probabil în sec. XVI. Cu această ocazie icoana principală de pe "corona latina" a fost găurită. Astăzi această cruce e oblică probabil din cauza unui accident, când Coroana Sacră nu a fost introdusă corect în cutia purtătoare
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
latină, respectiv icoane de tip occidental. Crucea de deasupra Coroanei a fost montată mai târziu, probabil în sec. XVI. Cu această ocazie icoana principală de pe "corona latina" a fost găurită. Astăzi această cruce e oblică probabil din cauza unui accident, când Coroana Sacră nu a fost introdusă corect în cutia purtătoare. Există o legendă de 800 de ani potrivit căreia Coroana Sacră sau cel puțin partea superioară a fost trimisă Sfântului Ștefan al Ungariei de însuși papa Silvestru al II-lea, în
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
Cu această ocazie icoana principală de pe "corona latina" a fost găurită. Astăzi această cruce e oblică probabil din cauza unui accident, când Coroana Sacră nu a fost introdusă corect în cutia purtătoare. Există o legendă de 800 de ani potrivit căreia Coroana Sacră sau cel puțin partea superioară a fost trimisă Sfântului Ștefan al Ungariei de însuși papa Silvestru al II-lea, în semn de recunoștință, iar Ștefan s-a încoronat cu această coroană. Această legendă se bazează pe scrierile episcopului Hartvik
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
o legendă de 800 de ani potrivit căreia Coroana Sacră sau cel puțin partea superioară a fost trimisă Sfântului Ștefan al Ungariei de însuși papa Silvestru al II-lea, în semn de recunoștință, iar Ștefan s-a încoronat cu această coroană. Această legendă se bazează pe scrierile episcopului Hartvik (sec. XI) despre sfântul rege. Scrierile lui Hartvik apar deja în breviarele și cărțile liturgice folosite în regatul maghiar chiar din anii 1200, legenda devenind cunoscută în întreaga lume creștină de atunci
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
mai târziu regele Ludovic al XII-lea). Când Ludovic a urcat pe tron, după moartea fratelui Ioanei, în aprilie 1498, el a anulat căsătoria pentru a se căsători cu fosta văduvă a regelui, Anne de Bretania sperând că va anexa Coroanei Franței Ducatul de Bretania.
Jeanne a Franței, Ducesă de Berry () [Corola-website/Science/325811_a_327140]
-
rege străin și să îi doneze armele. Ceea ce a și făcut, plecând la curtea lui Thurisind, unde regele gepid i-a înmânat armele lui Turismod.. După moartea lui Aduoin, Alboin s-a așezat pe tronul regatului. Conform cutumei, a preluat coroana după ce-l desemnaseră oamenii liberi, care, după tradiție, alegeau ca suveran pe un membru din clanul suveranului decedat. În 565 a izbucnit un nou război împotriva gepizilor, conduși de Cunimund (Kunimund), fiul lui Thurisind. Cauza conflictului a rămas necunoscută, iar
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
aplicat o fuziune între Islam și ritualurile religioase tradiționale Songhai. Muhammad I Askia a condus Songhai din 1493 până în 1528. Cuvântul "Askia" înseamnă "uzurpator", venind la putere prin înlăturarea fiului-moștenitor a lui Ber Ali . Deși a luptat pentru a obtine coroană Songhai, Askia a fost mai mult decât un dictator militar.A fost cunoscut drept un reformator, organizator, și om al lui Allah. În timpul domniei sale, a creat o birocrație pentru a ajuta la conducerea imperiul și de a impune taxele, controlul
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
tezaurul regal și încercând să treacă în Galia în timpul nopții. S-a înecat însă în râul Ticino, iar Ansprand a fost aclamat ca suveran. Aripert al II-lea a fost ultimul membru al dinastiei bavareze (familiei Agilolfingilor) care a purtat Coroana de fier a regilor longobarzi.
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
vitreg Pepin cel Ghebos l-a trădat pe tatăl său, lui i-a revenit numele regal Pepin. El a devenit rege al longobarzilor, după ce Carol a cucerit statul longobarzilor în 781, și a fost încoronat de către papa Adrian I cu Coroana de fier a regilor longobarzi. Pepin a fost activ ca guvernator al Lombardiei și a operat pentru extinderea granițelor Imperiului francilor. În 791, el a condus o armată de longobarzi de-a lungul văii Dravei și a devastat Pannonia, în vreme ce
Pepin de Italia () [Corola-website/Science/325087_a_326416]
-
fiice: Adelaida, căsătorită cu ducele Lambert I de Nantes de Spoleto; Atala; Gundrada; Bertha și Tetrada. De asemenea, Pepin avea și un fiu nelegitim, Bernard. Pepin urma să moștenească o treime din Imperiul tatălui său, însă a murit înaintea acestuia. Coroana longobardă a fost preluată de fiul său ilegitim, Bernard, în vreme ce Imperiul Carolingian a revenit fratelui său mai tânăr, Ludovic cel Pios.
Pepin de Italia () [Corola-website/Science/325087_a_326416]
-
lăsat de către acesta ca vicerege al Italiei, cu reședința la Milano, iar Arnulf a trecut Alpii spre a ajunge în Germania. Imediat după plecarea lui Arnulf, ducele Lambert al II-lea de Spoleto, oponent al lui Arnulf în lupta pentru coroana Italiei, a preluat controlul, obligându-l pe Ratold să se retragă.
Ratold de Italia () [Corola-website/Science/325109_a_326438]
-
Toscana și ca succesorul al lui Lothar în Ducatul de Saxonia. De asemenea, el a primit fostele proprietăți ale Matildei de Toscana. Atunci când Lothar a murit în decembrie 1137, averea și poziția lui Henric îl recomandau drept principalul candidat la coroana Germaniei, însă aceleași caități care îi atrăseseră porecla de "cel Mândru" sau "cel Trufaș", au presărat invidie în rândul principilor, care s-au coalizat pentru a împiedica alegerea sa regală. Noul rege, Conrad al III-lea de Hohenstaufen, a solicitat
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]
-
și a redus foarte mult puterile pașalelor. În 1839, Mahmud a lansat Tanzimatul ( „reforma” sau „reorganizarea”) printr-un hatișerif. Printr-un firma, sultanul a interzis practica conform căreia proprietățile tuturor persoanelor condamnate la moarte sau declarate nedemne erau confiscate de coroană. Acest firman încerca să pună capăt abuzurilor și să descurajeze delațiunile făcute doar din interes. Al doilea firman a interzis privilegiul străvechi al guvernatorilor turci să-i condamne fără judecată la moarte pe oamenii din subordinea lor. Pașalele, agalele și
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
și stră-strănepotul lui Carol cel Mare din partea bunicii paterne. A fost duce al Ducatului de Spoleto, un ducat din sudul Italiei restabilit de către franci ca apărare împotriva domeniilor bizantine din sudul peninsulei. La detronarea lui Carol cel Gras a pretins coroana Franciei Occidentale, dar după încoronarea lui Odo a renunțat la această pretenție și s-a întors în Italia, în încercarea de a obține coroana regatului Italiei și titlul de împărat. Principalul contrapretendent la titlul de rege al Italiei era Berengario
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
ca apărare împotriva domeniilor bizantine din sudul peninsulei. La detronarea lui Carol cel Gras a pretins coroana Franciei Occidentale, dar după încoronarea lui Odo a renunțat la această pretenție și s-a întors în Italia, în încercarea de a obține coroana regatului Italiei și titlul de împărat. Principalul contrapretendent la titlul de rege al Italiei era Berengario de Friuli, dar Guido reușește să fie încoronat rege de către Papa Ștefan al V-lea în 889 și împărat de către Papa Formosus în 891
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
fi încoronat ca rege în Francia occidentală, drept pentru el s-a deplasat până la Langres, unde episcopul la încoronat ca atare. Însă din cauza încoronării în același an a lui Odo (888), Guy a revenit în Italia, pentru a plănui obținerea coroanei Italiei și a titlului imperial. Guy a întâmpinat ooziția lui Berengar I de Friuli pentru Coroana de fier a regilor longobarzi. Cu toate că Berengar avea avantajul de a fi aliat cu Carolingienii, și de a se fi încoronat deja ca rege
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
episcopul la încoronat ca atare. Însă din cauza încoronării în același an a lui Odo (888), Guy a revenit în Italia, pentru a plănui obținerea coroanei Italiei și a titlului imperial. Guy a întâmpinat ooziția lui Berengar I de Friuli pentru Coroana de fier a regilor longobarzi. Cu toate că Berengar avea avantajul de a fi aliat cu Carolingienii, și de a se fi încoronat deja ca rege al Italiei din 887, din 888 se apropiase de Papalitate, aliindu-se cu papa Ștefan al
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
Bătălia de la Homburg pe Unstrut"). De la începutul domniei sale, Henric al IV-lea suferiseră numeroase eșecuri în Saxonia. Încercările de restaurare a drepturilor regale asupra pădurilor nu au fost bine primite de către oamenii liberi saxoni, iar eforturile de extindere a pământurilor Coroanei în general ca și creșterea fiscului au întâmpinat rezistență. O politică de edificare de castele, începută încă din vremea tatălui său Henric al III-lea, a fost primită cu resentimente de către diferite grupuri din regiune. În particular, castelul Harzburg a
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
sudist și nu aveau încredere în el. De asemenea, el se confrunta cu aparentele rețineri ale papei Grigore al VII-lea de a-i susține cauza. Pentru a câștiga aderenți, Rudolf a fost nevoit să acorde mari părți din domeniile coroanei, precum și din cele ale Bisericii. Cu toate aceste neajunsuri, situația părea să se îmbunătățească pentru el în 1080. Bătălia de la Flarchheim din 27 ianuarie 1080 s-a încheiat favorabil pentru Rudolf, iar pe 7 martie papa l-a excomunicat din
Rudolf de Rheinfelden () [Corola-website/Science/325205_a_326534]
-
totodată și fondatorul orașului Berna, iar când a decedat în februarie 1218 principala ramură a familiei Zähringen s-a stins. După dispariția ramurii principale, cea mai mare parte din teritoriul său extins în Breisgau și în actuala Elveție a revenit Coroanei, cu excepția titlurilor alodiale, care au fost împărțite între casa conților de Urach (care în continuare s-au intitulat "conți de Freiburg") și cea a conților de Kyburg, care amândouă aveau câte un membru căsătorit cu câte o soră a lui
Zähringen () [Corola-website/Science/325274_a_326603]
-
Eberhard, membru al dinastiei Luitpoldingilor, a fost duce de Bavaria pentru o scurtă perioadă, între 937 și 938. Eberhard a fost fiul mai mare și succesorul ducelui Arnulf "cel Rău". În 933 sau 934, i s-a oferit Coroana de fier a regilor longobarzi de către foștii susținători ai pretendentului la tronul Italiei Rudolf al II-lea de Burgundia (oponentul regelui Ugo de Arles), după ce Rudolf renunșțase la toate pretențiile asupra tronului italian. Campania lui Eberhard în Italia a eșuat
Eberhard de Bavaria () [Corola-website/Science/325282_a_326611]