17,663 matches
-
stând în picioare, Corneliu Codreanu, Căpitanul. Era înalt și slab. Hainele europene pe care le purta, păreau prea mari pentru corpul lui. Avea o față lungă și frumoasă de copil. Cum sta cu capul puțin aplecat înainte părul îi atârna despărțit în două peste frunte. Părea obosit, obosit de drum și de luptă. Ne-a privit pe rând cum am intrat în cameră. A întrebat apoi pe toți pe care îi văzuse pentru întâia dată, de când au intrat în Legiune, de unde
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
robit de politicianism. După un timp anumit ne-am lămurit unde și în ce constă răul precum și mijloacele de vindecare. De atunci ne-am legat pentru totdeauna în serviciul neamului. Mai târziu, în căutarea existenței, drumurile vieții noastre s-au despărțit, rămânând însă uniți în convingeri și acțiune. Fiecare, unde s-a găsit, a continuat lupta în spiritul de atunci. Mișcarea își continua drumul ei înainte. La ședințele noastre veneau tot mai mulți studenți, încât de la o vreme nici sălile de la
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
procesul Căpitanului”. Dăm mai jos textul scrisorii adresată de Căpitan de la închisoarea Doftana, tatălui său, Prof. Ion Zelea Codreanu, la Miercurea Ciuc la 30 Iulie 1938. Scrisoarea Căpitanului către tatăl său. Dragă tataie, Au trecut 100 de zile de când ne-am despărțit, în noaptea de 17 Aprilie. Nu-ți povestesc aici prin câte am trecut eu. Îmi pare o sută de ani de atunci: Am suferit mult. Dar acum vreau să îți fac o bucurie, prin această scrisoare: prima veste despre mine
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
foarte rezervat. Mai târziu a fost și el antrenat în căldura discuțiilor noastre și a început să devină mai familiar, până la sfârșit, vorbind una și alta, am ajuns să ne împrietenim. Era târziu și noi nu ne încumetam să ne despărțim. Maiorul, care asista și el la această întâlnire duioasă, se bucura și el de bucuria noastră. Eram dintr-o dată cufundat în atmosfera caldă a familiei. Mai lipsea de la această întâlnire copilul nostru cel mic. Stând și gândindu-ne la toate
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
mi-au ieșit în cale, îmi venea să cred că altul a trăit în mine în anii lungi cât am lipsit de acasă. Viața de acum avea impresia unei mări zbuciumate, care s-a liniștit după căderea nopții. Ne-am despărțit cu părere de rău, dar cu multă împăcare și nădejde în sufletele noastre. Mai greu s-a desprins copilul. Trebuind să plece, s-a întors din prag și, urându-mi noapte bună, îmi spune: „Sărut mâna, tăticule! Să mai veniți
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
soția. Era însoțit de Eugen Necrelescu și Ilie Colhon. În tren au avut, după atâtea săptămâni, ocazia să depene amintirile ultimelor întâmplări. Avea la el reviste germane, care comentau elogios intrarea lui în viața politică. La Copșa Mică s-au despărțit. Horia Sima a continuat drumul până la Brad, iar Nicolae Petrașcu a coborât să ia trenul spre Sibiu. în gara Sibiu îl așteptau camarazi buni de altădată: Mitu Banea, Nicu Iancu, Aurel Călin, Dobre, Alexe Ieșanu și alții. Întâlnirea cu Alexe
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
noastre au fost zadarnice. În mașină, tot drumul de la Sibiu și până la București, n-a schimbat decât câteva vorbe de circumstanță. încercând să-l antrenez la discuție, vedeam că se lasă greu. Ajunși în București, omul părea grăbit. Ne-am despărțit cu mare răceală și mare distanță. Mi-a spus că pleacă la minister. De demisie nici nu mai era vorba și nu mai credeam oportun nici cel puțin să-i mai amintesc. Aflu imediat de la camarazi că în ziua trecută
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
vom ajuta să-și crească copiii. Ne-am adresat din nou prietenului nostru Gheorghe Lupean, care a venit cu mașina lui de piață. Biata femeie s-a urcat cu copiii și noi am rămas în urmă. Parcă ne-am fi despărțit pentru toată viața! O pornire căreia nu-i putea rezista, o atrăgea spre Cluj. Acolo își crease legături și prietenii. Durerile omenești ale pierderii soțului au îndreptat-o spre drumul plin de întărire șl mângâiere al Bisericii creștine. în ea
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
tragă în poporul care striga după dreptate. Armata, prin generalul Coroamă, a refuzat să verse sânge românesc nevinovat pentru Carol al ll lea, determlnându-l pe acesta să abdice în zlua de 6 septembrie și să fugă în străinătate. M-am despărțit de Comandant, înțelegându-ne să părăsesc Brașovul chiar în acea seară cu misiunea de a organiza manifestații legionare în centrele principale din Ardeal. Trec mai întâi pe la familia Ionică să-mi iau rămas bun și să mă interesez de vreo
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în special între teologi și preoțime în sensul celor de mai sus. La cununie mi-a fost naș. Când m-am preoțit și am plecat din București mi-a zis: „Până acum am lucrat împreună. De acum drumurile noastre se despart. Eu voiu apuca poate alte căi, ale vieții sociale. Tu să rămâi într’ale duhului și să încerci acea mare transformare a preoțimii române pe care am visat-o împreună și pe care am discutat-o de atâtea ori.” După ce
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
graniță în astăzi, este, în lumea tradițiilor populare, o noapte fabuloasă, o noapte de taină și miracol, de care mai ales popoarele nordice - cele care se ridică din întuneric spre lumină - leagă înțelesuri. La 24 Iunie, soarele nu se mai desparte de soare, ci luminile se continuă una pe alta. Lumina suprimă noaptea, soarele o destramă. Este noaptea în care lumina veghează stăpânitoare asupra întunericului. Fără somn soarele își salvează puterea luminii în ziua cea nouă. Animalele codrilor și ale câmpiilor
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în această noapte străvezie, germanii cred că zeii buni coboară pe pământ, binecuvântând toate desfășurările, gata a primi binecuvântarea dumnezeiască. Este noaptea zeilor cărora flăcările focurilor le vestesc pregătirea oamenilor să primească taina. Cei ce se iubesc nu se mai despart niciodată, în ciuda tuturor obstacolelor și primejdiilor. Tuturor celor ce peregrinează în farmecul acestei nopți li se împărtășește miracolul naturii. Noaptea lui Ion este o contopire a tuturor principiilor pure, prin scufundarea în izvorul dintâi al tainelor celor mai adânci. în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și a lui Ion Sangiorgiu. Norocul a fost că Negulescu era bun prieten cu Avramescu și nu a dat nici o urmare acestui denunț, mai mult, ca să-l ferească de vreo altă intrigă îl chemase la București, pentru pensionare. S-au despărțit urmând ca după venirea la Sibiu a generalului, Nicolae Petrașcu să-l viziteze pentru schimburi de păreri și luări de poziție. Reîntoarcerea a fost cu aceiași mașină și cu aceeași echipă. Peste câteva zile când a sosit la Sibiu, generalul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cu priviri furtive, am putut săl văd, să-i urmăresc pasul, să asist la întâlnirea emoționantă cu familia sa... Sfertul de oră, cât a durat vizita reglementară a trecut ca un fulger. Din nou apare Căpitanul cu familia sa. Se desparte îmbrățișând cele două doamne și sărutând cu sete pe fetița Cătălina. încadrat de aceeași soldați se îndreaptă Căpitanul spre poarta fortului Jilava. De două trei ori s-a oprit, s-a întors și a privit grupul femeilor ce-l urmăreau
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
coridor, tata s-a oprit să stea de vorbă cu inginerul agronom al fermei Școlii normale, Constantin Statov, pe care îl cunoștea de când era profesor la școala normală. Băiatul inginerului, acum coleg de clasă, nu a vrut să se mai despartă de mine și s-a așezat cu mine în bancă. Deci, am avut bucuria, cinstea și ocazia foarte rar întâlnită în viața familiei noastre să fiu înscris la școală și așezat în clasă și bancă chiar de tatăl meu. Am
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
bucurii. În primul rând pentru tata, care stătuse mai mult de 16 ani chinuit în cele mai grele condiții de închisoare și apoi pentru mama noastră Livia, care trăise, în plus, drama ei cu aproape 6 ani de închisoare, fiind despărțită de soț și de doi copii mici. Toată familia suferise: bunici, unchi, mătuși, veri, colegi, prieteni și toți s-au bucurat de această adevărată minune a eliberării deținuților familiei noastre. Tata, așa cum am mai spus a ieșit foarte grav bolnav
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în sens spiritual, soția lui având virtuțile unei soții ideale, așa cum reiese ea din baladele și basmele noastre populare, ca și din atâtea exemple istorice. Pentru că timpul lor de conviețuire a fost extrem de scurt din cauza cursului evenimentelor care i-au despărțit mereu, el trebuind să jertfească continuu în lupta legionară, să înfrunte și să se confrunte cu dușmanul, să plece în exil sau să fie martirizat în aresturi și închisori. Ea a rămas soția credincioasă cu un comportament și devotament ireproșabile
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și ochii frumos conturați, fruntea lată, tenul proaspăt. „Proust“, a zis ea privindu-mă. N-a rostit chiar cuvântul, dar mișcarea buzelor ei asta mi-a sugerat. Sunetele erau imperceptibile. Nici măcar respirația nu i se auzea. Aveam senzația că ne desparte un zid gros din sticlă. — Marcel Proust? am întrebat. M-a privit ciudat și a repetat: „Proust“. M-am întors, resemnat, la locul meu. Mergeam iar în urma ei și încercam să reconstitui mișcarea buzelor pentru a-mi da seama dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că sunt abstracte și sistematizate cu totul altfel. Cheia succesului stă în modul în care Computatorul reușește să-și folosească separat cele două emisfere ale creierului. (Mă rog, e o chestiune de domeniul utopicului pentru că, practic, ele nu se pot despărți). Transpuse într-o schiță, ar arăta astfel: Emisfera cerebrală stângă Emisfera cerebrală dreaptă Atenție! Scanați desenele Pe scurt, revenirea la datele inițiale este imposibilă din pricina marginilor zimțate care nu se îmbină perfect. Cu toate acestea, Simbolatorii pot decoda datele furate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Sunt capabilă să înțeleg multe lucruri, dar de data asta... Nici aerul nu-mi priește. N-ai sesizat că-i altfel decât în alte părți? Nu ne face bine nici unuia din noi. N-ar fi trebuit să accepți să te desparți de mine. Până acum ne-am descurcat foarte bine împreună, nu? De ce m-ai aruncat? Oricum era prea târziu. Umbra îmi fusese deja luată. — Vin și te iau după ce se mai așază lucrurile pe-aici. Despărțirea e doar temporară. O să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să renunți la umbră și să o lași să moară, zise Colonelul, blocându-mi Regele cu Calul. Regele meu era într-o poziție vulnerabilă. Urma să mă facă șah mat din trei mișcări. — Nimănui nu-i este ușor să se despartă de umbră, continuă bătrânul. Poate că lucrurile nu sunt chiar atât de complicate în cazul unui copil mic, care n-a apucat să se atașeze de ea. Eu aveam șaizeci și cinci de ani când m-au despărțit de umbră. Apucasem să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
este ușor să se despartă de umbră, continuă bătrânul. Poate că lucrurile nu sunt chiar atât de complicate în cazul unui copil mic, care n-a apucat să se atașeze de ea. Eu aveam șaizeci și cinci de ani când m-au despărțit de umbră. Apucasem să trăim multă vreme împreună. — Cam cât mai trăiesc Umbrele după ce au fost luate de la purtător? — Depinde de Umbră, spuse bătrânul. Unele rezistă mai mult, altele mai puțin. Dar în orașul acesta nu prea apucă multe zile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lume fără să știm nimic. Nici nu îmbătrânim, nici nu murim. — Ți-ai întâlnit umbra înainte de a muri? A clătinat din cap de câteva ori. — Nu, n-am întâlnit-o. Nu cred că aveam vreun motiv s-o întâlnesc. Ne despărțisem de mult și nu mai aveam nimic în comun. — Da, dar fuseserăți una și aceeași o vreme. — Probabil. Oricum nu mai contează. Cercul s-a închis. Apa fierbea. Mi se părea că o aud de undeva de departe... de la câțiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
toți rărunchii. Din când în când auzeam bufnituri îngrozitoare, de parcă se ciocneau niște bolovani uriași unul de altul. Pe când ne afundam tot mai mult în bezna aceea, împinși de împrejurări, simțeam ceva zvârcolindu-se și luptând din răsputeri să ne despartă. Zgomotul infernal a mai continuat o vreme și apoi a încetat brusc. Doar câteva clipe. Curând după aceea liniștea a fost întreruptă de un fel de sâsâit, sau mai degrabă șuierat. Se auzea ca și cum mii de bătrâni își sugeau dinții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mult mai îngrozitor decât un cutremur, dar nu-mi puteam imagina ce anume. Și nici nu cred că avea vreun rost. Situația părea să scape de sub control. Nu ne rămânea decât să ne adunăm puterile ca să putem depăși prăpastia ce despărțea forța imaginației de actuala stare de lucruri. Tot era mai bine să încercăm ceva decât să nu facem nimic. Am fugit tare mult. Nici nu știu cât. Puteau foarte bine să fi fost trei-patru minute sau treizeci-patruzeci de minute. Pierdusem complet noțiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]