15,199 matches
-
Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. Povestirea a fost tradusă apoi de Ioana Ionașek (publicată în volumul "Masca Morții Roșii și alte povestiri", editat în 2008 de Editura Tritonic din București), de Liviu Cotrău (publicată în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Scrisoarea furată” în volumul "Prăbușirea casei Usher", editat în 2013 de Editura MondoRo
Scrisoarea furată () [Corola-website/Science/327198_a_328527]
-
El refuză o recompensă financiară. Cu toate acestea, în „Scrisoarea furată”, Dupin urmărește intenționat o recompensă financiară. El nu este motivat de urmărirea adevărului din cauza lipsei de informații cu privire la conținutul scrisorii furate. Metoda inovatoare a lui Dupin pentru a rezolva misterul este încercarea de a se identifica cu infractorul. Ministrul și Dupin au mințile la fel de dezvoltate, combinând aptitudini de matematician și poet, iar lupta între inteligențele lor pare să se încheie nedecis. Dupin câștigă datorită tăriei sale morale: ministrul este „neprincipial
Scrisoarea furată () [Corola-website/Science/327198_a_328527]
-
nedecis. Dupin câștigă datorită tăriei sale morale: ministrul este „neprincipial”, un șantajist care obține putere prin exploatarea slăbiciunilor altora. „Scrisoarea furată” completează turul lui Dupin prin trei locuri diferite. În „Crimele din Rue Morgue”, el călătorește pe străzile orașului; în „Misterul lui Marie Rogêt”, el este în aer liber; în „Scrisoarea furată”, el este într-un spațiu privat închis. În "Détections fictives, Le Seuil, collection « Fictions & Cie »" (1985), lingvistul francez Jean-Claude Milner a lansat teoria că Dupin și ministrul D— sunt
Scrisoarea furată () [Corola-website/Science/327198_a_328527]
-
cu brațul către cer, fără a detalia în ce sens este bine. Accentul lui Mircea Eliade cade în această nuvelă nu pe studiul macrantropiei în lumea modernă, ci pe contactul unei ființe extraordinare cu o realitate mitică, ascunsă simțurilor obișnuite. Misterul percepției supraomenești a personajului se adâncește, fără ca autorul să intre în detalii, căci, potrivit celor afirmate de Vladimir Soloviov, principala caracteristică a fantasticului pur este aceea că el nu se manifestă niciodată cu claritate, deoarece fantasticul este camuflat în realitatea
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
o cufundare în înțelepciunea primordială și eternă a Cosmosului și depășirea granițelor condiției umane. Analizând proza fantastică interbelică a lui Mircea Eliade, criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că autorul manifestă o pasiune eminesciană pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul. Academicianul Eugen Simion considera că această nuvelă este inspirată
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
mai teoretice scrieri literare ale lui Mircea Eliade, discutând contradicția filozofică între cele două lumi care întrețin raporturi diametral opuse cu timpul: lumea mitică (timpul sacru ce se descoperă doar oamenilor inițiați care sunt capabili să înțeleagă și să trăiască misterul creației) și lumea modernă (timpul istoric populat de oameni lipsiți de înțelegerea istoriei și care și-au pierdut capacitatea de a înțelege sacrul) sub forma unei piese de teatru care "„rezumă și totodată explică întreaga Istorie a religiilor”". Sala de
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
spiritul, care nu poate fi niciodată legat de timpul istoric. Criticul Elena Bortă consideră că cele trei personaje principale ale piesei: Darius, Melania (care apare în spectacol cu mâinile legate și reprezintă spiritul) și bătrânul care ar reprezenta Tatăl, întruchipează „misterul teologiei trinitare” al religiei creștine. În această reprezentare, spiritul are o voce foarte slabă și mâinile legate la spate, semnificând ideea că adevărurile fundamentale nu sunt cele evidente. Ca și teatrul absurd al lui Eugen Ionescu sau Samuel Beckett din
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
și treizeci și cinci”. Actorii, dimpotrivă, realizează, prin intermediul jocului, un proces de resacralizare a lumii care le permite să retrăiască întreaga istorie a religiilor, în doar câteva ore. Ei devin stăpâni peste un timp sacru, mitic, participând în mod activ la construirea misterului existenței. Directorul teatrului și colectivul de actori încearcă să combată pericolul aneantizării ființelor umane și să le reamintească oamenilor că scopul artelor îl reprezintă „descifrarea semnificațiilor simbolice secrete ale evenimentelor istorice”. Actul soteriologic pus în scenă de actori are scopul
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
un timp istoric în care Dumnezeu a murit, fiind lipsiți astfel de înțelegerea istoriei. Pentru actorii care retrăiesc timpul mitic Sacrul nu a dispărut din Univers, ci se descoperă doar oamenilor inițiați care sunt capabili să înțeleagă și să trăiască misterul creației. Oamenii observă lumea sacră reprezentată pe scenă, dar, în ciuda faptului că afirmă că s-au pregătit pentru a înțelege, ei nu-i înțeleg semnificația. Publicul și actorii trăiesc în două timpuri diferite, iar cortina împarte oamenii în stăpâni ai
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
în stăpâni ai timpului sacru și robi ai timpului istoric. Cortina cade o singură dată însă nu odată cu moartea individului, după cum șoptește un spectator, ci cu producerea rupturii între cei care cred că Dumnezeu a murit și nu mai percep misterul divin și cei care cred că Dumnezeu nu a murit și că el se relevă sub o formă discretă numai unor persoane inițiate, „adevărații stăpâni ai timpului”. Ca urmare a acestui decalaj temporal, apare și o adevărată criză a limbajului
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
condiției umane, de captivitatea sa în același corp material, în loc să încerce să stăpânească timpul prin spirit pentru a-și depăși condiția. Renunțarea din final a autorului de a mai scrie piesa subliniază tocmai ideea că omul este incapabil să înțeleagă misterul prin rațiune. Unii cercetători au considerat că această nuvelă ilustrează concepțiile lui Mircea Eliade asupra teatrului, susținând că omul poate reuși să ajungă prin teatru la esența lucrurilor, adică la punctul de pornire al lumii, sustrăgându-se istoriei prin spectacolele
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
teatrului absurdului pentru a exprima ideea de experiență estetică asumată mitic și pentru a retrăi astfel momentele esențiale ale umanității. Academicianul Eugen Simion afirma că nuvela „Adio!...” este „un proiect de teatru în stil voit absurd (antiteatru)”, având ca temă misterul descoperirii Spiritului. Cercetătorii literari au evidențiat valoarea literar-artistică a acestei nuvele, definind-o ca „o artă poetică, ca formă a metadiscursului, a comment faire-ului eliadesc”. Comentând scrierile lui Mircea Eliade, eseistul Nicolae Steinhardt (1912-1989), un evreu convertit în închisoare la
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
și intuitivă, având un spirit superior față de cei care și-au petrecut viața în biblioteci. Analizând proza fantastică a lui Mircea Eliade, criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că autorul manifestă o pasiune eminesciană pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul. Prozatorul este interesat de un fantastic de origine folclorică
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
este una dintre cele mai teoretice scrieri literare ale lui Mircea Eliade, prelungind și concentrând dimensiunea metafizică indiană, existentă în mai multe din scrierile sale. Nuvela prezintă o discuție stranie purtată într-un tren de patru prieteni, care evidențiază existența misterului sacru în profan/cotidian. „Podul” are la bază teoria ambivalenței evenimentului, adică a coexistenței în aceeași ființă sau în același lucru a două universuri contrarii („coincidentia oppositorum”). Nuvela încearcă să evidențieze existența unor semnificații secrete, transcendentale, în întâmplări aparent banale
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
apropii din nou de problema care mă pasionează de atâția ani: coincidentia oppositorum, de data aceasta pe planul ficțiunii literare, mi-e teamă de un singur lucru: să nu alunec prea mult în «simbolism». Aș vrea să reiasă altceva: camuflarea misterelor și, deci, ambivalența oricărei «întâmplări». În acest sens o «întâmplare» aparent banală poate revela un întreg univers de semnificații transcendente, iar o «întâmplare» aparent extraordinară, fantastică, poate fi acceptată de cei care o trăiesc ca ceva de la sine înțeles, ceva
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
banalități, ți se revelează structurile profunde ale realului. Structuri care altminteri, rațional, vreau să spun, ne sunt inaccesibile. [...] Dar realitatea ultimă nu poate fi surprinsă în concepte și nici exprimată prin limbaj. Pentru mintea noastră, realitatea ultimă, ființa, e un mister, și eu definesc misterul: ceea ce nu putem recunoaște, ceea ce este irecognoscibil. Asta, însă, poate însemna două lucruri: ori că nu putem cunoaște niciodată realitatea ultimă, ori că o putem cunoaște oricând, cu condiția să învățăm s-o recunoaștem sub infinitele
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
structurile profunde ale realului. Structuri care altminteri, rațional, vreau să spun, ne sunt inaccesibile. [...] Dar realitatea ultimă nu poate fi surprinsă în concepte și nici exprimată prin limbaj. Pentru mintea noastră, realitatea ultimă, ființa, e un mister, și eu definesc misterul: ceea ce nu putem recunoaște, ceea ce este irecognoscibil. Asta, însă, poate însemna două lucruri: ori că nu putem cunoaște niciodată realitatea ultimă, ori că o putem cunoaște oricând, cu condiția să învățăm s-o recunoaștem sub infinitele ei camuflări în aparențe
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
lui Dumitru nu este însă consecința vocației de mare predicator și taumaturg a falsului doctor Martin (în realitate un impostor pe nume Dugay), ci efectul credinței necondiționate a românului în Dumnezeul cel viu care i se revelase în Biserica Mântuirii. Misterul realizării acestui miracol s-ar datora tocmai credinței necondiționate a lui Dumitru, care nu s-a îndoit deloc de vindecarea Theclei (la fel cum nici sutașul roman din Biblie nu s-a îndoit de vindecarea de la distanță a slujitorului său
O fotografie veche de 14 ani () [Corola-website/Science/327266_a_328595]
-
suprafața oceanului, încercând să descopere lumea oamenilor. Acolo, cu ajutorul unui pescăruș numit Scuttle reușesc să facă rost de mai multe obiecte ieșite din mână oamenilor, care o fac pe Ariel tot mai curioasă, mica sirenă privind cu nostalgie și tristețe misterul lumii de pe țărm. Chiar dacă știe că legăturile dintre oameni și cei că ea sunt strict interzise, Ariel începe să își dorească tot mai mult să ajungă pe uscat. Îngrijorat de comportamentul fiicei, regele îl trimite pe muzicianul curții, crabul Sebastian
Mica sirenă (film din 1989) () [Corola-website/Science/327384_a_328713]
-
nu era sigur cine deține puterea reală. În iulie 1210, Leszek I cel Alb, Henric I cel Bărbos, Conrad I de Masovia și Vladislav Odonic s-au întâlnit cu Episcopii locali în Borzykowa, cu scopul de a rezolva problemele și misterul Bulii Papale. Mieszko al IV-lea Picioare Zgomotoase nu s-a prezentat la întâlnire; cu ajutorul unei aramte și datorită sprijinului familiei Gryfici, el a reusit să intre în Cracovia și să preia Wawelul. Cu toate acestea, Arhiepiscopul Kietlicz nu intenționa
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
de practici ezoterice pentru a ajunge la iluminare. La fel ca și secta Tendai, secta Shingon este de origine tantrică. Practicile ceremoniilor tantrice, recunoșteau formule magice (mantra) și în acelș timp gesturi magice (mudra), cu scopul de a pătrunde în misterele vieții și ale morții. Cel mai important text al acestei secte este "Mahăvairocana Sūtra", tradusă în limba chineză de către Śubhakarasiṃha în anul 716, anul sosirii sale în Chang'an. De asemenea, în China secta, ce se numea în chineză "Zhēnyán
Shingon () [Corola-website/Science/330647_a_331976]
-
în raport cu alte secte budiste din Japonia. Secta Shingon a exercitat o foarte mare influență, chiar și asupra curții imperiale unde exista un pavilion dedicat sectei. Secretul succesului consta în excepționala splendoare a serviciului divin al sectei și în magia și misterele practicate în timpul ceremoniilor. Multe ritualuri le regăsim și în secta Tendai. Cu toate că Shingon avea un număr mare de adepți, iar influența sa rivaliza cu Tendai, ambele secte au suferit odată cu apariția sectelor budismului Jōdo și a altor școli budiste. În
Shingon () [Corola-website/Science/330647_a_331976]
-
care, oficial, e secretara lui personală. Văzut prin perspectiva lui Daisy (Linney), vecina și confidenta lui Franklin, acest weekend va da naștere nu numai unei relații cu totul speciale între cele două națiuni, ci, împreună cu Daisy vom înțelege mai profund misterele iubirii și ale prieteniei. Bill Murray (Franklin D. Roosevelt) Lăură Linney (Margaret Suckley) Olivia Williams (Eleanor Roosevelt) Samuel West (Regele George al VI-lea) Olivia Colman (Regina Elizabeth) Elizabeth Marvel (Missy) Blake Ritson (Johnson) Eleanor Bron (Mătușa)
Hyde Park on Hudson () [Corola-website/Science/330858_a_332187]
-
activitate. Exploratorii sunt nevoiți în cele din urmă să abandoneze misiunea, atât din cauza unui atentat pus la cale de mercurieni, cât și din cauza faptul că, odată ajuns în dreptul Soarelui, vehiculul se pregătește să părăsească sistemul solar, ducându-și cu el misterele. Șaptezeci de ani mai târziu, enigmaticul cilindru revine în sistemul solar. De data aceasta, la bord este trimisă o echipă care - pe baza datelor păstrate de la expediția anterioară - are un plan strict privind obiectivele necesare a fi studiate. Ei explorează
Universul Rama () [Corola-website/Science/330855_a_332184]
-
ascunse sub suprafața planetei vestigiile unui oraș părăsit construit de o misterioasă civilizație extraterestră care ar fi vizitat sistemul solar în timpuri imemoriale. Ei se îmbarcă la bordul unei nave descoperite în acel oraș, care îi va duce să descopere misterul rasei necunoscute. Călătorind la bordul navei misterioase, coloniștii sunt nevoiți să facă față atât propriilor probleme, cât și unor rase extraterestre ostile. Ajunși pe o planetă îndepărtată, ei trebuie să rezolve tensiunile dintre ei pentru a nu risca exterminarea și
Universul Rama () [Corola-website/Science/330855_a_332184]