16,567 matches
-
să înțeleg de ce. Mă aflu prea pretutindeni în pictura lui. Răscolesc în scrin, după eboșele pentru vitraliu. Cel din partea stingă. Partea inimii. Nu găsesc răspuns în crochiurile năvalnic-apăsate, ca și scrisul. Mai sînt fotografii după o expoziție la Roma. Exclusiv peisaje, obcine românești. Totdeauna m-a ținut Russ la curent cu ce face. Obcine, la un anume ceas al dimineții. Și mă cuprinde un soi de fericire nebună, prostească, inexplicabilă, cînd ating culoarea aceea cu vîrful degetelor. Imaginile tale se nasc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mai dau semne viabile cu sinistre presimțiri. Încă un argument în plus care demască și mai acuzator comunismul care a depopulat satul românesc tradițional de acel element denumit generic talpa țării.” Nu a fost pentru nimeni o surpriză apariția în peisajul editorial bârlădean al celui de al treilea volum al Călătorului Al. Mânăstireanu. Prietenii, cunoscuții, admiratorii, foștii colegi de breaslă, foștii elevi știau că neastâmpărul creației nu-l va părăsi pe temerarul Călător. Personal, sunt convins că și de acum încolo
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
mare confruntare dintre foștii aliați - stârnește o adevărată panică printre refugiații politici din Est, unii dintre ei plecând în America de Nord și alții chiar în Australia. „Acesta îmi era orizontul până în 1958, când odată cu arestarea mamei, s-a întins umbra peste peisajul imaginar. În focul Revoluției maghiare nu mai notam nimic în jurnal decât știri din Budapesta pe care le difuzam la Radio Paris și în numărul special din România muncitoare. Intensa activitate susținută de cuplul Monica Lovinescu - Virgil Ierunca la Paris
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
la gură, făcute pâlnie, și strigă: - Fac cinste cui îmi dă o porție de ploaie! Se oferă cineva? Bineînțeles că nu se oferi nimeni, așa că porni mai departe, pe marginea șoselei. De la o vreme, avu senzația că trece printr-un peisaj cu totul necunoscut, ceea ce îi produse o nouă surpriză. Făcea acest drum de peste zece ani, cunoștea traseul și cu ochii închiși. Nu avusese cum să se rătăcească, pentru că exista o o singură șosea care lega două localități. Mai simplu de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
niște chei în buzunarele alea, însă avusese senzația că îi îngreunau mult prea mult mersul și renunțase la idee. Trăsese concluzia că fusese cusute acolo doar așa, ca să dea bine, dar lui i se părea că dădeau foarte prost în peisaj, numai Lucia era de părere că arată bestial, așa se exprimase, bestial, dragă, stau bine și pe fund, nu-ți atârnă, iar tu ai un fund sexy, dacă-mi dai voie, și trebuie scos în evidență. Spusese Lucia asta? Poate
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
desprinde de locurile unde se simțea, de parcă s-ar fi aflat într-o zonă cu nisipuri mișcătoare. * Odată ajunsă la Predeal, Olga își găsi o cameră într-o vilă confortabilă, savură frumusețea unei ierni autentice și se bucură copilărește de peisajul de basm. Se străduia să uite cu desăvârșire, să se elibereze de toate bagajele care îi tiranizau conștiința. Venise să se relaxeze, nu pentru a relua toată povestea de la primele pagini. De a doua zi, își umplu timpul intrând în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Nu ne grăbeam Însă deloc să ne Întoarcem acasă, parcă simțeam că asta avea să fie ultima perioadă de calm dinaintea nebuniei, așa că ne-am prelungit prostește vizele la Delhi, să ne mai bucurăm de câteva săptămâni de hălăduială prin peisajul exotic al Indiei. Ei bine, nimic nu retează mai drastic ideile romantice decât dizenteria amibică. Am rezistat timp de o săptămână Într-un motel indian soios, dar l-am implorat pe Alex să nu mă lase nici moartă În infernul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
adică În imaginea din care a ieșit; iată al doilea picior În aer, mă sprijin În el cu toată greutatea corpului; se sparge: zbroocc! zbrooc! Apar mii de Încrețituri și din ea sar sute de cioburi Împroșcându-mă. Toată armonia peisajului s-a stricat. Unde este imaginea mea din oglindă? Dar eu unde sunt? Nu se mai vede nimic. Nici cerul, nici norii, nici copacii. „Ce-ai făcut, neghiobule?“ Primesc două palme: plici-plici! Copil prost, urlu fără oprire, crezând că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mai sunt stăpână pe mine. Vreau să plec! Vreau să plec! Mircea, mă auzi? Mă Înțelegi? Notă la romanul ce se scrie Ce Înseamnă, la urma urmei, a scrie un roman astăzi? A sta cu detașare Într-un colț al peisajului și a descrie tot ce vezi; să nu te preocupe nimic, să nu-ți faci nici o problemă de perspectivă, de scriitură, de construcție, pur și simplu să Înfuleci realul cu furie, să nu te lași dominat de acesta. Importantă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a cosmosului ce mă cuprinde rareori, când stau În umbra pinilor, urmărind acele sunete imposibile ale unor păsări proaste, gurluind nepăsătoare la streașina Catedralei pictate de Van Gogh, fără să simtă agonizarea Înceată ce se scurge din culorile Înflăcărate ale peisajului expresionist. Am petrecut uneori asemenea clipe de Înstrăinare atunci când urcat pe grădiștea de pe malul Oltului, la Slatina, mi se părea că ființa mea se rupea din stăvilarul ei de nervi și oase și se diviza, pornind Într-o călătorie imaginară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care ai deschis ochii este o terra incognita, un spațiu de refugiu, unde fantezia construiește acele forme vii, acele forme originare (Gestalten) pe care Goethe le-a văzut În „foile“ palmierului de lângă Padova. Astfel, sunt tentat să cred că din peisajul locului copilăriei ies toate gândurile, toate ideile și toate visele cu care mă Întrețin, noapte și zi, În această cameră Întunecoasă de student, unde stau și câte două-trei zile nemișcat; Îmi joacă În memorie imagini disparate din care vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atractiv - prozaismul Întâmplărilor parodice, traversate plat de cavalerul rătăcitor. Drept urmare, am părăsit lectura aproape imediat. Cum Îmi explic acum acest refuz? Este evident că Cervantes depășea romantismul adolescenței mele, Însetate de mitul creației, anticipând o perspectivă modernă. Demn descendent al peisajului eminescian, mă tortura intuiția că literatura nu poate fi separată de manifestarea unei transcendențe ascunse. Când lumea te asaltează doar ca extază pură, nu vrei să pătrunzi În atelierul marelui Creator. Atunci te sustragi violent din real (la acea vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a naturii; privești acea iarbă de gheață, dar care uiți că este de gheață (ți se pare că este chiar o materie vegetală autentică) și observi cum te liniștești; ochiul tău se odihnește În culoarea presupusă odihnitoare; mai Încolo, În peisajul organizat agrest, un nor alb se conturează misterios, coborând lent dintr-un cer abstract; deschizătura peșterii dezvăluie brusc protuberanțe Întunecate și luminoase, zone infernale și paradisiace; În același timp, a o privi din mai multe unghiuri Înseamnă a străbate o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acolo unde nimeni n-o caută. Cred că se manifestă aici un dostoievskianism morbid, transformat În manie comportamentală. (sâmbătă) Seminar despre poezia lui Blaga. Astăzi, nimeni nu-l gustă ca poet altfel decât la modul exterior; este un „liric al peisajului“, afirmă un critic ca și cum ar vorbi despre Alecsandri. Nu se ține cont de metoda expresionistă, care impune violent un eu particular: eul expresionist. Acest discurs este abstract și rece, fiind produsul unei retorici. Poeții neoexpresioniști tineri au intuit acest paradox
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă aflam la mare distanță, pe postul unui observator străin ce Înregistra abstract acel sentiment uman de care era cuprins câinele. M-aș fi dus afară ca să mă joc cu el, dar aveam presimțirea că, dacă mă va nota În peisaj, câinele meu năzdrăvan se va rușina și nu va mai fi atât de natural În exprimarea acelei bucurii plenare de a trăi. Îmi turteam nasul de geam și eram extrem de gelos. Zăpada e o formă a purității metafizice, o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de vii ca-ntr-o zonă montană, pentru ca pe partea opusă să descindem În Evul Mediu. Aflat printre casele săpate pe jumătate În pământ, ochiul Îți fuge spre apele și sălciile din față, ce-nchid orice șansă de evadare din peisaj și din istorie. Ne simțim Înfiorați de o chemare nouă, Îi invidiem pe rudari pentru această libertate a lor de a-și alege istoria. Copiii Întind mâna, cerșesc. Jenați, le dăm ce avem, am vrea să le dăm totul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se mai Întâmple!“ „N-o să mai avem timp!“ „Ce vrei să spui?“ „Nimic.“ (luni) De ce m-a impresionat atât Apărarea lui Socrate? Ce este viu În tipul de erou modelizant propus, sunt două milenii și jumătate de atunci, de ariditatea peisajului grec? De ce Socrate? De ce acest „plebeu“ și „decadent“, cum Îl numește Nietzsche? Citind textul, nici unul dintre silogismele mele fabricate ad-hoc nu mă mai Încântă; apărarea vieții lui Socrate se reduce la o retorică goală, a cărei subtilitate În sine nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Parcă n-a fost aceeași poveste, constată Jenică. — Cum să explici o poveste ? întrebă Tili. E ca și cum ai vrea să completezi un tablou, desenând dincolo de ramă. — Așa cum e și cu blestemele și înjurăturile mele, râse Maca. Nu fac parte din peisaj, dar cum ai putea explica lumea fără ele ? — Lumea n-are ramă, adăugă Tili. Linia orizontului pare o ramă, dar nu este. Uriașul râse din colțul lui. Într-adevăr, pentru statura lui, orizonturile erau mai largi, dar asta nu-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bătrână, înaltă cât un om. Pe peretele opus ciupercii e o pictură intitulată Ținutul nemuritor al Reginei-mamă a Regatului de Mijloc. Înfățișează o zeiță taoistă care se deplasează prin văzduh pe un cocor și care privește în jos la un peisaj magic de pavilioane, pârâuri, animale și copaci sub care se joacă niște copii. În fața tabloului se află un recipient confecționat din santal roșu. Are sculptată în relief o mulțime dezordonată de tărtăcuțe duble, flori și frunze. Peste ani am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Încăperea din mijloc e o sală de primire, cu un mic tron pentru soțul meu, pe care va veni să stea atunci când va veni. În spatele tronului, la perete, se înalță un altar, deasupra căruia atârnă o pictură mare reprezentând un peisaj chinezesc. Camera din stânga se numește camera vestică. Acolo voi dormi eu. Lângă fereastră se află o masă cu două scaune, iar lângă scaune doi bambuși verzi. În partea dreaptă se află camera estică: acesta este budoarul meu, cu un pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
zilei hrănesc pisica, îi fac baie și mă joc cu ea până mă plictisesc. Citesc cărți și copiez alte poeme din vechime. De asemenea, mă apuc de pictat. Picturile reflectă starea mea de spirit. Au întotdeauna un singur copac în peisaj sau o singură floare pe o imensă întindere de zăpadă. În sfârșit, în cea de-a cincizeci și opta zi după sosirea mea în Orașul Interzis, împăratul Hsien Feng mă cheamă. Nu-mi pot crede urechilor atunci când An-te-hai îmi aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în grădina de bujori. Terasele constituie cel mai frumos decor arhitectural din palatul meu. Lângă malul heleșteului sunt plantate flori de o culoare mai închisă. Pe măsură ce grădina urcă pe panta dealului, florile sunt din ce în ce mai deschise la culoare, creând iluzia unui peisaj care se estompează în depărtare. Priveliștea mă inspiră, fiind un exemplu nemaipomenit al minunățiilor pe care le poate oferi viața. La prânz cer să mi se facă mâncarea preferată, tăiței Jang-chou. Eu și An-te-hai sărbătorim ocazia ce mi se oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
galben. Îmi amintește de pielea mamei atunci când îl veghea pe tata, care era pe moarte. În fiecare zi ridurile mai știrbeau un pic din fermitatea ei, mușcând mai adânc în piele. Apoi, brusc, într-o zi, ridurile au schimbat întregul peisaj al chipului ei. Pielea îi atârna de parcă ar fi fost trasă spre pământ. Mama nu mai era o femeie tânără. În tăcere, mă dau ușurel jos din pat. Pun qin-ul pe masa de lângă perete. Mă îmbrac cu cămașa și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
îi înduram discursul gălăgios și așteptam momentul în care ne va permite să plecăm. Îngustându-și ochii, ne-a întrebat: Ați auzit de istoria din țara aia îndepărtată în care oamenii au ochii parcă albiți și părul de culoarea paielor? Peisajul alcătuit de fruntea-i ridată s-a modificat din dealuri în văi adânci: Întreaga familie a unui rege a fost omorâtă după ce a fost răsturnat imperiul. Toți, inclusiv, copiii! Fusese satisfăcută să observe că suntem speriate de vorbele ei: — Șleahtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
un lingou de aur și unul de argint, o ghicitoare, o sabie în miniatură, o sticluță de băutură, o cheie de aur, zaruri din fildeș, o tabacheră de argint, un bici din piele, un vas de ceramică albastră pictat cu peisaje, un evantai antic cu un poem scris de un poet celebru din dinastia Ming, un ac de păr din jad verde cu fluturi sculptați, un cercel în formă de pagodă și un bujor roz. Copilul mi-a fost luat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]