15,099 matches
-
seria nr ─────────────────────────────────────────────────────────────────────── Data internării anul..........luna..........ziua...........ora....... Data externării anul..........luna..........ziua...........ora....... Numar zile de spitalizare............ Numar zile concediu medical acordate la externare................... Diagnosticul de trimitere ....................................................................... Cauza deces 1. Mama 2. Tata 3. Bunica m 4. Bunic m 5. Bunica p 6. Bunic p Starea fizică Mobilitate autoservire capacit. muncă Înălțime Greutate tip alimentar Factori de risc fumat alcool noxe INTERNARI Durata testului: 10 minute. Interpretare: de către examinator (în acest sens, este necesară o pregătire de specialitate). Indicații principale: evaluarea funcției cognitive
EUR-Lex () [Corola-website/Law/230369_a_231698]
-
Articolul 1 În sensul prezentei norme, următorii termeni se definesc astfel: a) animal de reproducție de rasă pură din specia bovine înseamnă orice bovină, inclusiv bivol, ai cărei părinți și bunici sunt înscriși sau înregistrați într-un registru genealogic al aceleiași rase și care este ea însăși fie înscrisă, fie înregistrată și poate fi înscrisă sau înregistrată în acest registru genealogic; ... b) registru genealogic înseamnă orice registru, arhivă sau bază de
EUR-Lex () [Corola-website/Law/223090_a_224419]
-
Arta conversației a încântat prin caracterul său de mărturisire, de recapitulare a unei vieți construite pe un principiu de natură morală. În lungi conversații, reale sau imaginare, Sânziana Hangan își întemeiază toate hotărârile pe câteva precepte, învățate de la mama și bunica ei, țărănci cu firi exemplare. Fiecare lucru, fiecare om e situat într-o categorie sau alta nuanțat, cu precizie, fără dubii și fără reveniri ulterioare. Romanul nu devine însă dogmatic, căci Sânziana nu este perfectă. Divorțată, cu un copil din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
al lui Coșbuc, cu particularitățile lui etnografice și sociale, ci satul ca tablou general, nelocalizat, într-o perspectivă deschisă reveriei. Tratate în frescă, la suprafață, figurile umane par lipsite de nervi și sânge, rămase undeva în trecut. „Frumoasă de nespus”, bunica e o suavă amintire. Imaginea ei, recapitulând „o viață de ruină”, revine în portretul compozițional Fusul, în care gestica mecanică, ceasornicul vechi, focul somnolent, greierul de sub vatră întrețin o „vrajă” a vidului. Poetul evită desenul precis, preferând sugestia, care nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
apropiate de vremurile noastre, expresia aceea se estompa, nuanțându-se cu un văl de melancolie și de simplitate. Femeia aceea, franțuzoaica aceea rătăcită în imensitatea înzăpezită a Rusiei, era cea care le învățase pe celelalte cuvântul care te face frumoasă. Bunica mea din partea mamei... Se născuse în Franța, la începutul secolului, în familia lui Norbert și Albertine Lemonnier. Taina acelui „petite pomme” a fost probabil prima legendă care ne-a încântat copilăria. Și, totodată, unul dintre primele cuvinte din această limbă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
copilăria. Și, totodată, unul dintre primele cuvinte din această limbă pe care mama o numea glumind - „limba ta strămaternă”. Într-o zi am dat de o fotografie pe care n-ar fi trebuit să o văd... Îmi petreceam vacanța la bunica, în orașul acela de la marginea stepei rusești, în care nimerise după război. Era într-un amurg de vară cald și leneș, care îneca odăile într-o lumină liliachie. Lumina aceea puțin cam ireală se așternea pe fotografiile pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
colonade, priveliști mediteraneene. Prezența ei era anacronică, deplasată, inexplicabilă. În trecutul nostru familial avea aerul unei intruse, cu echipamentul acela, purtat în zilele noastre doar de femeile care, iarna, curăță troienele de zăpadă de pe drum... N-am auzit-o pe bunica intrând. Și-a pus mâna pe umărul meu. Am tresărit, apoi, arătându-i fotografia, am întrebat-o: - Cine-i femeia asta? O licărire de spaimă s-a ivit în privirea întotdeauna calmă a bunicii. Cu o voce aproape nepăsătoare, mi-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
drum... N-am auzit-o pe bunica intrând. Și-a pus mâna pe umărul meu. Am tresărit, apoi, arătându-i fotografia, am întrebat-o: - Cine-i femeia asta? O licărire de spaimă s-a ivit în privirea întotdeauna calmă a bunicii. Cu o voce aproape nepăsătoare, mi-a răspuns printr-o întrebare: - Care femeie? Am tăcut amândoi ciulind urechea. Un fâlfâit bizar umplea încăperea. Bunica s-a întors și a exclamat bucuroasă: - Un cap-de-mort! Uite, un cap-de-mort! Am văzut un fluture
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Cine-i femeia asta? O licărire de spaimă s-a ivit în privirea întotdeauna calmă a bunicii. Cu o voce aproape nepăsătoare, mi-a răspuns printr-o întrebare: - Care femeie? Am tăcut amândoi ciulind urechea. Un fâlfâit bizar umplea încăperea. Bunica s-a întors și a exclamat bucuroasă: - Un cap-de-mort! Uite, un cap-de-mort! Am văzut un fluture mare, cafeniu, un sfinx crepuscular care vibra, străduindu-se să pătrundă în adâncurile înșelătoare ale oglinzii. M-am repezit la el, cu mâna întinsă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
N-am mai vorbit despre femeia în pufoaică... Am urmărit cu privirea zborul sfinxului eliberat - pe cer, el s-a despărțit în doi fluturi și am înțeles, așa cum poate să înțeleagă un copil de zece ani, de ce fuseseră uniți. Tulburarea bunicii mele îmi părea acum logică. Capturarea sfincșilor împerecheați mi-a readus în minte două amintiri foarte îndepărtate, cele mai misterioase din copilăria mea. Prima, de pe la opt ani, se rezuma la câteva cuvinte dintr-un cântec vechi pe care bunica mi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Tulburarea bunicii mele îmi părea acum logică. Capturarea sfincșilor împerecheați mi-a readus în minte două amintiri foarte îndepărtate, cele mai misterioase din copilăria mea. Prima, de pe la opt ani, se rezuma la câteva cuvinte dintr-un cântec vechi pe care bunica mi-l murmura mai degrabă decât mi-l cânta, uneori, așezată în balconul ei, cu capul plecat spre o haină căreia îi cârpea gulerul sau îi întărea nasturii. Cele care mă umpleau de încântare erau chiar ultimele versuri din cântecul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și confuză, sclipirea aceea avea să-mi devină totuși dragă, căci reușisem să mă conving că era vorba de o reminiscență prenatală. Da, de un ecou pe care mi-l trimitea ascendența mea franțuzească. Asta pentru că într-o istorisire a bunicii regăseam toate elementele acelei amintiri: soarele de toamnă din călătoria ei în Provența, parfumul lanurilor de lavandă și chiar funigeii aceia unduind în văzduhul înmiresmat. N-aveam să îndrăznesc niciodată să-i vorbesc despre preștiința mea de copil. În cursul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lanurilor de lavandă și chiar funigeii aceia unduind în văzduhul înmiresmat. N-aveam să îndrăznesc niciodată să-i vorbesc despre preștiința mea de copil. În cursul verii următoare, sora mea și cu mine am văzut-o într-o zi pe bunica plângând... Pentru prima oară în viața noastră. Ea era în ochii noștri un fel de divinitate dreaptă și binevoitoare, mereu stăpână pe sine și extraordinar de senină. Povestea ei, devenită de mult o legendă, o punea mai presus de grijile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Rochelle, Bayonne... Într-una dintre învelitori, am descoperit chiar o bucățică feroasă și aspră cu urme de rugină. Am crezut că citeam numele acelui metal ciudat: „Verdun”... Mai multe piese din colecția aceea au fost astfel despuiate. Când a intrat bunica, jocul luase de câtva timp o întorsătură mai agitată. Cele care ni se păreau urâte - ca „Verdun”, de pildă - fuseseră aruncate pe fereastră pe un strat de dalii. Mai multe învelitori ajunseseră să fie sfâșiate... Bunica a înlemnit în fața acelui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
despuiate. Când a intrat bunica, jocul luase de câtva timp o întorsătură mai agitată. Cele care ni se păreau urâte - ca „Verdun”, de pildă - fuseseră aruncate pe fereastră pe un strat de dalii. Mai multe învelitori ajunseseră să fie sfâșiate... Bunica a înlemnit în fața acelui câmp de bătaie presărat cu bășici albe. Am ridicat amândoi ochii. Și atunci, privirea ei cenușie parcă s-a îmbibat cu lacrimi - atât cât să-i facă strălucirea insuportabilă pentru noi. Nu, bunica noastră nu era
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să fie sfâșiate... Bunica a înlemnit în fața acelui câmp de bătaie presărat cu bășici albe. Am ridicat amândoi ochii. Și atunci, privirea ei cenușie parcă s-a îmbibat cu lacrimi - atât cât să-i facă strălucirea insuportabilă pentru noi. Nu, bunica noastră nu era o zeiță impasibilă. Așadar, și ea putea să cadă pradă suferinței, nefericirii neașteptate. Ea, care părea să înainteze atât de lin prin șirul domol al zilelor, era uneori și ea gata să plângă! Din vara aceea, viața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
noastră nu era o zeiță impasibilă. Așadar, și ea putea să cadă pradă suferinței, nefericirii neașteptate. Ea, care părea să înainteze atât de lin prin șirul domol al zilelor, era uneori și ea gata să plângă! Din vara aceea, viața bunicii mele mi-a dezvăluit fațete noi, neașteptate. Și, mai ales, mult mai personale. Înainte, trecutul i se rezuma la câteva talismane, la câteva relicve de familie, ca evantaiul de mătase care îmi amintea de o frunză subțire de arțar sau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
jumătate de secol, vocea ei limpede a răsunat, ca un ecou stins, într-un oraș pierdut în inima nemărginirii rusești, sub soarele stepei. În poșeta aceea din piele de porc și cu plăcuțe de email albastru pe închizătoare își păstra bunica mea colecția de pietre de odinioară. Poșeta aceea veche marca una dintre primele amintiri ale bunicii, iar pentru noi, geneza lumii minunate a memoriei sale: Paris, Pont-Neuf... O uimitoare galaxie în gestație, care își schița contururile încă vagi în fața privirii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în inima nemărginirii rusești, sub soarele stepei. În poșeta aceea din piele de porc și cu plăcuțe de email albastru pe închizătoare își păstra bunica mea colecția de pietre de odinioară. Poșeta aceea veche marca una dintre primele amintiri ale bunicii, iar pentru noi, geneza lumii minunate a memoriei sale: Paris, Pont-Neuf... O uimitoare galaxie în gestație, care își schița contururile încă vagi în fața privirii noastre fascinate. Exista, de altfel, printre vestigiile trecutului (îmi amintesc voluptatea cu care mângâiam cotoarele aurite
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
capriciu inconștient, își crispează degetele incredibil de mici de la picioare, permițându-mi astfel să mă strecor în ziua aceea, să-i simt atmosfera, timpul, culoarea...” Închideam ochii, atât de amețitor mi se părea misterul acelei prezențe copilărești. Copila aceea era... bunica noastră. Da, ea era, femeia pe care am văzut-o în seara cu pricina chircindu-se și începând în liniște să adune cioburile pietrelor risipite pe covor. Uluiți și rușinați, sora mea și cu mine ne-am ridicat, cu spatele la perete
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu pricina chircindu-se și începând în liniște să adune cioburile pietrelor risipite pe covor. Uluiți și rușinați, sora mea și cu mine ne-am ridicat, cu spatele la perete, neîndrăznind să murmurăm nici un cuvânt de scuză sau să o ajutăm pe bunica să adune talismanele risipite. Ghiceam că în ochii ei plecați mijeau lacrimile... În fața noastră, în seara jocului nostru profanator, vedeam nu zâna binevoitoare de altădată, care ne povestea despre Barbă-Albastră sau despre Frumoasa din pădurea adormită, ci o femeie rănită
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un rege gol în ochii atenți ai copilului. Asemenea unui dansator pe sârmă care tocmai a făcut un pas greșit și, timp de câteva clipe de dezechilibru, se agață doar de privirea spectatorului stânjenit el însuși de această putere neașteptată... Bunica a închis „poșeta de pe Pont-Neuf”, a dus-o în camera ei, apoi ne-a chemat la masă. După un moment de tăcere, a început să vorbescă cu o voce stăpânită și calmă, în franțuzește, în timp ce ne turna ceai cu gesturile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
veneau adesea pe neașteptate) vorbeam în cea mai mare parte a timpului în rusește, ne-a relatat defilarea Marii Armate și povestea pietricelei cafenii numite „Verdun”. Abia dacă înțelegeam tâlcul spuselor ei - tonul a fost cel care ne-a subjugat. Bunica ne vorbea ca unor oameni mari. Noi vedeam doar un ofițer frumos cu mustață desprinzându-se din coloana care defila triumfal, ca să vină spre o tânără prinsă în îmbulzeala unei mulțimi entuziaste și să-i ofere o bucățică de metal
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de sticlă, dâre de nisip. Sub privirea mea, s-a smuls parcă din vecinătatea aceea banală, asemenea unui meteorit căzut dintr-o galaxie necunoscută, cât pe-aci să se confunde cu pietrișul de pe alee... Așa am ghicit lacrimile tăinuite de bunica noastră și am presimțit că în inima ei exista acel îndepărtat iubit francez care-l precedase pe bunicul nostru Fiodor. Da, un ofițer chipeș din Marea Armată, bărbatul care strecurase în palma Charlottei ciobul colțuros „Verdun”. Descoperirea aceea ne tulbura
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în inima ei exista acel îndepărtat iubit francez care-l precedase pe bunicul nostru Fiodor. Da, un ofițer chipeș din Marea Armată, bărbatul care strecurase în palma Charlottei ciobul colțuros „Verdun”. Descoperirea aceea ne tulbura. Ne-am simțit legați de bunica printr-un secret la care nimeni altcineva din familie nu avea, poate, acces. Dincolo de datele și anecdotele legendei noastre familiale, vedeam ivindu-se viața în deplina ei frumusețe dureroasă. Seara, ne-am alăturat bunicii în balconașul apartamentului ei. Împodobit cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]