14,928 matches
-
Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată, ca în acreditarea vulgatei, cu simpla revendicare a unor drepturi. Tarab Abd Al-Hadi (arabă ) născută în Jenin Palestina în 1910 și decedată la Cairo în 1976, a fost o activistă feministă de origine palestiniană. La sfârșitul anilor
Feministe din Palestina () [Corola-website/Science/336304_a_337633]
-
patra fiică a Ducelui Louis de Montpensier și a Jacqueline de Longwy, contesă de Bar-sur-Seine. Charlotte a fost a treia soție a lui Wilhelm Taciturnul, Prinț de Orania, prinicpalul lider al revoltei olandeze împotriva spaniolilor. Mama ei, Jacqueline, credea în doctrinele reformate și în secret și-a învîțat și copiii. Unele surse spun că tatăl Charlottei și-a trimis fiica la mănăstire pentru a nu mai fi sub influența mamei. Charlotte avea doar 13 ani când și-a implorat tatăl să
Charlotte de Bourbon () [Corola-website/Science/336393_a_337722]
-
ul (din franceză, de la numele propriu "Hermes") reprezintă un ansamblu de doctrine expus în cele 17 tratate din "Corpus Hermeticum", apărute în secolele II-III la Alexandria, în Egiptul Antic. În hermetism, alchimia, astrologia, filozofia, magia și teologia formează o doctrină a mântuirii, o revelație oferită celui ce caută unirea cu divinitatea. ul
Hermetism () [Corola-website/Science/336552_a_337881]
-
ul (din franceză, de la numele propriu "Hermes") reprezintă un ansamblu de doctrine expus în cele 17 tratate din "Corpus Hermeticum", apărute în secolele II-III la Alexandria, în Egiptul Antic. În hermetism, alchimia, astrologia, filozofia, magia și teologia formează o doctrină a mântuirii, o revelație oferită celui ce caută unirea cu divinitatea. ul i-a influențat, în diferite moduri, atât pe Părinții Bisericii, cât și pe filozofii Renașterii. Denumirea de hermetism (ca și aceea de hermeneutică) vine de la numele lui Hermes
Hermetism () [Corola-website/Science/336552_a_337881]
-
Nicolae Manolescu, Marin Mincu. Având în vedere că în franceză cuvântul „hermetisme” începe cu un „h mut” și că se pronunță cu „e” inițial, varianta de transcriere „hermetism” este într-o oarecare măsură forțată, putând chiar induce la confuzia cu doctrina antică a hermetismului. De aceea, pare preferabilă utilizarea cuvântului în forma sa barbiană - "ermetism". Ermetismul este o tendință în literatură, devenită curent literar, cu precădere după Primul Război Mondial, mai ales în poezie, caracterizată prin folosirea deliberată, uneori cu ostentație
Ermetism (literatură) () [Corola-website/Science/336570_a_337899]
-
propus înființarea în Timișoara a unei Academii Comerciale. De asemenea, a sprijinit Biserica, fiind mereu deputat sinodal al diecezei Aradului. Din 1902 a fost președintele Partidului Național Român din Timișoara, însă nu și deputat în Dieta Ungariei, înainte de 1904 respectând doctrina de pasivitate a partidului. În timpul Primului Război Mondial a fost căpitan în armata austro-ungară, iar la sfârșitul războiului era comandantul lagărului de prizonieri din Timișoara. La 31 octombrie 1918, odată cu proclamarea Republicii bănățene, în calitate de comandant a organizat Consiliul Militar Român din Timișoara
Aurel Cosma () [Corola-website/Science/336582_a_337911]
-
importuri și bunurile și serviciile produse pe plan intern. Potrivit susținătorilor, politicile protecționiste protejează întreprinderile și muncitorii dintr-o țară prin restricționarea și reglementarea comerțului cu țările străine. În ultimii ani, protecționismul s-a manifestat prin mișcări anti-globalizare și anti-imigrație. Doctrina protecționismului este în contrast cu doctrina de liber schimb, unde guvernele caută să reducă pe cât posibil barierele din calea comerțului. Majoritatea economiștilor consideră că protecționismul afectează negativ creșterea economică și în general, bunăstarea economică. Cele mai des întâlnite politici protecționiste sunt implementate
Protecționism () [Corola-website/Science/336676_a_338005]
-
serviciile produse pe plan intern. Potrivit susținătorilor, politicile protecționiste protejează întreprinderile și muncitorii dintr-o țară prin restricționarea și reglementarea comerțului cu țările străine. În ultimii ani, protecționismul s-a manifestat prin mișcări anti-globalizare și anti-imigrație. Doctrina protecționismului este în contrast cu doctrina de liber schimb, unde guvernele caută să reducă pe cât posibil barierele din calea comerțului. Majoritatea economiștilor consideră că protecționismul afectează negativ creșterea economică și în general, bunăstarea economică. Cele mai des întâlnite politici protecționiste sunt implementate prin: De asemenea, în
Protecționism () [Corola-website/Science/336676_a_338005]
-
Cu toate că majoritatea economiștilor sunt împotriva politicilor protecționiste, multi susținători ai protecționismului susțin că este nevoie de restricții în comerț pentru a proteja economia locală și standardul de viata al oamenilor. De exemplu, președintele SUA William McKinley spunea in 1892:"Conform doctrinei de liber schimb, comerciantul este stăpânul iar producătorul este sclavul. Protecția este așadar o lege a naturii, o lege a autoconservării, a dezvoltării de sine și de a obține cel mai nobil destin al rasei umane. Se spune că protecționismul
Protecționism () [Corola-website/Science/336676_a_338005]
-
sale principale, "Dogmata theologica". El a murit la Paris. El a fost unul dintre cei mai străluciți savanți încă de la vârsta studenției. Îngrijind și îmbunătățind lucrările cronologice ale lui Joseph Justus Scaliger, el a publicat în 1627 un "Opus de doctrina temporum", care a fost retipărit de multe ori. Un rezumat al acestei lucrări, "Rationarium temporum", a fost tradus în franceză și engleză și a fost redescoperit în anul 1849. Lista completă a operelor sale umple douăzeci și cinci de coloane în enciclopedia
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
o traducere revizuită a lui Janus Cornarius. În 1622 și 1623 au apărut "Mastigophores", trei pamflete, si note cu privire la "Tertullian", o lucrare polemică. Printre scrierile sale anterioare, Pétau a introdus unele disertații magistrale despre cronologie; în 1627 a publicat "De doctrina temporum" și mai tarziu "Tabulae chronologicae" (1628, 1629, 1633, 1657). Această din urmă a depășit lucrarea "De Emendatione temporum" (Paris, 1583) a lui Scaliger și a pregătit terenul pentru lucrările benedictinilor. Un rezumat al acesteia a apărut în 1633 (1635
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
de asemenea, ele furnizează informații valoroase cu privire la conținutul operei sale și a metodei sale de lucru. Celebritatea lui Petau se datorează în principal vastei sale lucrări, dar neterminate, "De theologicis dogmatibus", prima încercare sistematică făcută vreodată de a trata dezvoltarea doctrinei creștine din punct de vedere istoric. Reputația de care s-a bucurat Pétau în timpul vieții sale s-a datorat mai ales datorită operei sale referitoare la cronologie. El s-a lăudat că a numărat opt mii de greșeli în "Annales
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
și in cvinte paralele ori alături de melodii imitative. În cristalizarea muzicii creștine, bizantine și gregoriene, o contribuție semnificativă a avut și muzica laică populară, muzică ce nu se deosebea de cea religioasă. Așa se face că odată cu reformarea teologică, reformatorii doctrinei catolice vizează și muzica liturgică, în sensul de a o simplifica făcând-o mai accesibilă poporului. Se renunță atât la limba latina ca limbă de cult cât și la liturghia muzicală catolică. Muzica ajunge să fie mai aproape de trăirile oamenilor
Configurații muzicale reprezentative () [Corola-website/Science/336801_a_338130]
-
sau, mai liber, „numai ceea ce poate fi schimbat, poate fi”. Kittler merge chiar mai departe, sugerând că, dimpotrivă, orice lucru care nu poate fi „schimbat” nu poate „exista” în realitate, cel puțin în condițiile tehnice actuale. El a invocat această doctrină pe patul de moarte, în 2011. Agonizând într-un spital din Berlin și susținut în viață numai prin aparatura medicală, a rostit ultimele sale cuvinte „Alle Apparate ausschalten”, care pot fi traduse astfel: „opriți toate aparatele”. are un rol influent
Friedrich Kittler () [Corola-website/Science/337088_a_338417]
-
sau adevărul. "Asatya", adică neadevărul, înseamnă, de asemenea, inexistentul, și satya sau adevărul, de asemenea, înseamnă ceea ce este. Dacă neadevărul nu există, "victoria sa este iese din discuție". Și adevărul fiind ceea ce este, nu poate fi niciodată distrus. Aceasta este doctrina satyagraha "in nuce". "Pentru Gandhi, satyagraha a mers mult dincolo de simpla "rezistență pasivă" și a devenit forță practicând metodele non-violente. În cuvintele sale: În septembrie 1935, o scrisoare către P. K. Rao, "Servants of India Society", Gandhi a contestat afirmația
Satyagraha () [Corola-website/Science/337194_a_338523]
-
Dacă vrem să cultivăm un spirit cu adevărat democratic, nu ne putem permite să fim intoleranți. Intoleranța trădează lipsa de credință în propria cauză." Nesupunerea civilă și refuzul cooperării, așa cum este practicată sub Satyagraha se bazează pe "legea suferinței", o doctrină care susține că acceptarea suferinței este un mijloc pentru un scop. Acest scop, de obicei, implică o înălțare morală sau progresul unui individ sau al unei societăți. Prin urmare, refuzul cooperării în Satyagraha este de fapt un mijloc de a
Satyagraha () [Corola-website/Science/337194_a_338523]
-
politică. În "Analectele", Confucius, cel mai mare gânditor al Chinei antice, afirmă necesitatea studierii profunde a tradiției, pe care o consideră baza rațională a construirii unei legitime ordini sociale și politice. Conducerea statului este condiționată de autoperfecționarea personalității umane, deci doctrina lui Confucius nu este un sistem filozofic propriu-zis, ci o doctrină etico-politică. Pe lângă formularea idealului omului superior, confucianismul a instituit modelul adecvat de guvernare și noi principii ale politicii și moralei, fiind adoptat ca filozofie oficială de stat. Un alt
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
afirmă necesitatea studierii profunde a tradiției, pe care o consideră baza rațională a construirii unei legitime ordini sociale și politice. Conducerea statului este condiționată de autoperfecționarea personalității umane, deci doctrina lui Confucius nu este un sistem filozofic propriu-zis, ci o doctrină etico-politică. Pe lângă formularea idealului omului superior, confucianismul a instituit modelul adecvat de guvernare și noi principii ale politicii și moralei, fiind adoptat ca filozofie oficială de stat. Un alt curent ideologic, care a apărut în perioada luptei pentru un stat
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
și "politeia" (termen aproape sinonim cu democrația constituțională modernă). Acestea, pervertite prin abuzul de putere devin: tiranie, oligarhie și democrație (demagogie). Apărută în perioada de decadență a gândirii elene, Școala Stoică (fondată de Zenon) reprezintă o relativă continuitate pe linia doctrinelor lui Platon și Aristotel, cu deosebirea că optimismul este înlocuit de pesimism, iar activismul cetățenilor prin pasivitate. De asemenea, spiritul civic se transformă în individualism. Stoicismul prezintă trei mari perioade: Zenon critica sclavia și alte instituții social-politice ca: judecata, comerțul
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
exista sclavie, bani sau justiție. Pentru stoici, libertatea poate fi atinsă doar de cei înțelepți și reprezenta posibilitatea omului de a acționa în conformitate cu legea necesității destinului, de care omul este conștient. Omul devine liber dacă învață să-și învingă pasiunile. Doctrina stoică nu a avut consecințe radicale de ordin politico-juridic și aceasta pentru simplu motiv că avea un caracter temperat: obiectul doctrinei era mai degrabă conștiința (etică, politică, juridică). În opoziție cu școala stoică, la baza doctrinei epicuriene (fondată de Epicur
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
acționa în conformitate cu legea necesității destinului, de care omul este conștient. Omul devine liber dacă învață să-și învingă pasiunile. Doctrina stoică nu a avut consecințe radicale de ordin politico-juridic și aceasta pentru simplu motiv că avea un caracter temperat: obiectul doctrinei era mai degrabă conștiința (etică, politică, juridică). În opoziție cu școala stoică, la baza doctrinei epicuriene (fondată de Epicur) se află materialismul. Astfel, libertatea, considerată principala valoare politică, reprezenta posibilitatea de alegere a comportamentului, precum și responsabilitatea pentru alegerea făcută. Interesul
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
să-și învingă pasiunile. Doctrina stoică nu a avut consecințe radicale de ordin politico-juridic și aceasta pentru simplu motiv că avea un caracter temperat: obiectul doctrinei era mai degrabă conștiința (etică, politică, juridică). În opoziție cu școala stoică, la baza doctrinei epicuriene (fondată de Epicur) se află materialismul. Astfel, libertatea, considerată principala valoare politică, reprezenta posibilitatea de alegere a comportamentului, precum și responsabilitatea pentru alegerea făcută. Interesul suprem era atingerea plăcerii și a fericirii. Utilitarismul este vizibil și în concepția despre stat
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
Epicur) se află materialismul. Astfel, libertatea, considerată principala valoare politică, reprezenta posibilitatea de alegere a comportamentului, precum și responsabilitatea pentru alegerea făcută. Interesul suprem era atingerea plăcerii și a fericirii. Utilitarismul este vizibil și în concepția despre stat. În opoziție cu doctrinele lui Platon și Aristotel, statul nu mai are un caracter natural, ci este rezultat al activității umane și trebuie să fie rezultatul unui contract prin care se obligă să realizeze beneficiul comun al oamenilor (care este scopul principal), lichidarea războiului
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
cu mine însumi", Marcus Aurelius se definește pe sine ca împărat și realizează un jurnal de reflexie filozofică. Consideră libertatea ca o expresie a pasivității, a unei servituți absolute în raport cu destinul, iar regalitatea ca o imagine și emanație a divinității. Doctrina sa va fi în concurență cu creștinismul, față de care a avut o atitudine critică. Prin ideile sale despre libertate, egalitate și echitate, stoicismul avea să influențeze ideologia creștină. Comunitățile creștine timpurii au practicat un așa-zis "comunism creștin", în care
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
diferite de cele ale vieții laice greco-latine: Prin importanța acordată individului și valorii morale, la început (când nu includea scopuri și sarcini politice) creștinismul pare înrudit cu stoicismul. În momentul când Imperiul Roman intră în perioada de destrămare, apar două doctrine, cea a viitorului Bizanț (care considera identitatea imperiului și a Bisericii) și cea din Vest (în care era o separație clară între Biserică și stat). Dacă în Antichitate, instituțiile religioase erau subordonate statului, în Evul Mediu Biserica creștină se consideră
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]