15,139 matches
-
1995, p. 202). Dacă la pubertate procesul dezvoltării personalității este impetuos și sinusoidal, la fel ca și transformările pe plan biologic, în adolescență el evoluează spre nevoia de maturizare centrată pe identificarea resurselor personale (aptitudini, abilități, dorințe, interese, aspirații și idealuri), spre realizarea identității și construcției propriei lumi interioare, spre detașarea de tutela familiei și spre creșterea autonomiei și a independenței care sunt cucerite treptat. Toate acestea echivalează cu o ”a doua naștere” așa cum spunea cândva J.-J. Rousseau. Prin tot
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
reacțiilor impulsive, dar acestea vor fi curând înlocuite printr-un echilibru mai stabil și prin adoptarea unei conduite apropiate de cea a adultului. Se consideră că adolescența este o perioadă de mare dinamism, tânărul fiind intens preocupat de scopuri și idealuri sociale, de structurarea rapidă a intereselor sale profesionale, intelectuale și culturale, o etapă de intensă construcție interioară. În cazul societăților dezvoltate este ușor de observat când începe adolescența. Ea este semnalată de indicii care marchează sfârșitul copilăriei, precum creșterea rapidă
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
constată la vârsta școlară mare. În adolescență se produce un salt în integrarea funcțiilor cognitive, afective, motivaționale, volitive și caracteriale. Se desfășoară, așa cum observă Rousselet (1969) și alți autori, un intens proces de autoanaliză și autoevaluare, de raportare la un ideal de viață și de integrare socială. Precumpănitor în această etapă este, cum subliniază și Erikson (1959), sentimentul identității, mai ales acela al personalitate și la afirmarea și integrarea lui profesională și socială. De aceea, în adolescență dezvoltarea psihică cunoaște cea
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
țină cont de riscurile acțiunilor lor. 5. Indecizia. Adolescenții ezită când trebuie să ia o decizie pentru că sunt conștienți de multitudinea variantelor pe care le-ar putea alege. 6. Ipocrizia aparentă. Adeseori, adolescenții nu recunosc diferența între a exprima un ideal și a acționa pentru realizarea lui. Pe măsură ce se maturizează, ei vor constata că „să gândești nu înseamnă să faci”. (D. Papalia, S. Wendkos - Olds, 1986, p. 327) Răspunsurile adulților la aceste comportamente îi fac pe adolescenți să se gândească la
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
recepție, asimilare și organizare a normelor existente în societate. Copilul învață să se integreze cucerind pas cu pas lumea complicată a regulilor umane, sociale, în timp ce fiecare pas îl transformă într-o personalitate tot mai complexă și miraculoasă. Deși apare ca ideal educațional al școlii românești, autonomia este un subiect puțin dezbătut în literatura de specialitate. Mai mult, există dicționare care nu explică deloc acest concept (vezi Dicționarul limbii române pentru elevi). Termenul își are originea în două cuvinte grecești: autos = însuși
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
recunoașterea celuilalt unic și favorizează dorința de cunoaștere de înțelegere și de comunicare. În acest context rolul profesorului este de a favoriza dezvoltarea persoanei și, în același timp, favorizarea relațiilor constructive în grup, deci construirea autonomiei elevului. Acesta este un ideal greu de atins în condițiile în care formarea cadrelor didactice din perspectivă interculturală lasă de dorit. Profesorii implicați în educația interculturală ar trebui să fie atenți la următoarele îndatoriri: să asigure o gestionare democratică a clasei sau a școlii pentru
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
avea o imagine mai clar conturată asupra a ceea ce este elevul adolescent decât o au profesorii. De asemenea, identifică mai multe caracteristici comune elevilor adolescenți și celor autonomi decât profesorii. CONCLUZII Autonomia elevului - un subiect controversat? Ceea ce se declamă ca ideal educațional al școlii românești, „formarea personalității autonome” s-a dovedit a fi un domeniu controversat al teoriei și practicii educaționale. Dincolo de lipsa bibliografiei consistente în limba română pe această temă, autonomia suscită reacții vii în rândul practicienilor. Cadrele didactice percep
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
izbucnirea războiului în Balcani, abandonează doctoratul și se întoarce acasă. Participă, ca voluntar, la campania din Bulgaria. Mobilizat pe loc din cauza sănătății precare, îl ajută pe N. Iorga să scoată la Iași „Neamul românesc”. Susține cu fervoare în articolele sale idealul național. În august 1919, este numit profesor agregat la Catedra de filologie clasică a Universității nou înființate în Cluj și se dedică realizării „unității culturale”. Scrie în „Revista istorică”, „Transilvania”, „Dacoromania”, „Cultura poporului”, „Anuarul Institutului de Istorie Națională”; la „Ramuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285791_a_287120]
-
și concubinelor. El însuși artist și colecționar de artă și manuscrise, a imortalizat-o în picturile sale. Hetairele în Grecia Asemenea curtezanelor din India și din China, hetairele (în limba greacă, însoțitoare; hetairiile erau grupări de tineri aristocrați animați de idealuri comune) erau tinere frumoase, cultivate, rafinate și se considerau slujitoare ale Aphroditei, ca și hierodulele, preotese, curtezane sacre în temple. Hetairele țineau companie oamenilor de seamă ai cetății politicieni, filosofi, artiști și-i încântau prin talentele lor de poetese, dansatoare
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
crescute în stil masculinizat, sportiv, pentru a crește copii sănătoși și viguroși, demni de cetate. Nu se neglija învățarea cititului, scrisului și calculului matematic. Al doilea model educațional raportat la cetate este cel atenian, un model aristocratic, esențializat exprimat în idealul kalokagathiei (kalos = frumos, agathos = bun, bine), formarea omului frumos și moral. Dominantele educației tinerilor erau: fizică, artistică (prin muzică, poezie, dans), oratorică, intelectuală (citit, scris, calcul matematic). Platon (sec. V-IV î.H.), discipolul lui Socrate, autorul Dialogurilor filosofice, creatorul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de mama ei cum să fie și să se mențină în atenția bărbaților bogați capabili s-o întrețină, cum să-i cucerească. La optsprezece ani a intrat pe piața ofertelor erotice. Nu era o frumusețe deosebită, nu se încadra în idealul de frumusețe după modelul timpului, era blondă și cu forme voluptoase. În schimb, era extrem de inteligentă și de cultivată. Atrăgea prin conversații sclipitoare, prin talent literar, surprindea prin reflecții filosofice, cucerea prin farmec, prin erotism rafinat. Tullia a fost una
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de bani (un milion de franci) pentru a cumpăra domeniul ce i-ar fi înlesnit accesul la mâna fiicei ducelui. După această mare reușită, Lucien și-ar fi permis relația de iubire cu Esther pe care Balzac o creează ca ideal de curtezană îndrăgostită, decisă să se sacrifice pentru iubitul ei. În visele de ascensiune ale lui Lucien intervine și Esther, supranumită Torpila, femeie ușoară, cu stofă de curtezană, comparată cu Flora, Aspasia, Imperia, Ninon de Lenclos, Marion Delorme, Du Barry
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
consideră că aparține (Scholl, Beauvais, Leonard, 2002). 3.3.1.5 Stima de sine Stima de sine este componenta evaluativă a sinelui. Este o funcție a distanței dintre sinele ideal și cel perceput. Când sinele perceput se potrivește cu cel ideal, stima de sine este realtiv ridicată. Stima de sine scăzută se prezintă atunci când sinele perceput este semnificativ mai scăzut sinele ideal. Din moment ce distanța dintre sinele ideal și perceput variază constant, fiind dependentă de sarcină și de feedback-ul social, stima
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
capacitatea de a transforma obiecte în lucruri ce pot fi interschimbabile, ambele principii fiind aplicate la extrem în metropole „rolul economiei monetare, în cadrul relațiilor raționale este acela de a atribui omului o valoare” (Simmel, 1964, apud Deflem, 2003). Fuziunea dintre idealuri romantice și emoții puternice este o reacție împotriva monetarizării culturii: banii și intelectul sunt interschimbabili, oamenii și culturile pot fi cumpărate. Prin bani, orice poate fi cumpărat, totul este legat, totul este într-o continuă mișcare, lumea este într-un
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
unele cu altele, iar teatrul umanist, liric și elegiac, nu prezintă privirilor spectatorilor decât puțină acțiune, clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta de a înnoda o intrigă. Secolul este cartezian. Regula, care este impusă începând din 1640, răspunde unui ideal de ordine și de claritate analog celui care se manifestă, la Descartes, în Discursul asupra metodei (Le Discours de la méthode), apărut în 1637. În ceea ce privește regula unității de timp și pe cea a unității de loc, ele se nasc din dorința
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atunci un ton apropiat de acela al farsei. Chapelain, în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, Scudéry, în Aviz Cititorului care precede Axiane, în 1643, consideră că versul, în teatru, este o formă artificială care nu ar putea satisface idealul de verosomil. Cum remarcă Chapelain, în Scrisoarea despre cele douăzeci și patru de ore, versul francez, care impune rima, este o formă foarte diferită de cea adoptată în limba vorbită. În sfârșit, scrie el, în ceea ce privește ultima, în care nu sunteți de acord
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
practic niciodată asupra atitudinii morale ce ar trebui urmată față de reprezentarea comportamentelor eroice. Nicole, în schimb, ca și alți doi janseniști iluștri, Pascal și La Rochefoucauld, condamnă fără drept de apel demonul "gloriei". Reducând la zero mitul eroului, el distruge idealurile cavalerești care îmbogățesc literatura primei jumătăți a Marelui Secol. De aceea își împrumută el exemplele exclusiv din teatrul lui Corneille, unde eroii, îndrăgostiți de sublim, sacrifică totul "gloriei" lor62. Citând Horațiu și Cidul, Nicole se oprește în special la Theodora
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Vechiului Regim și instalând bazele unei estetici moderne. 2.1. Condamnarea genurilor vechi Între anii 1680 și 1715 are loc în gândirea franceză o criză care este semnul precursor al Revoluției 11. Se trece, în treizeci și cinci de ani, de la un ideal de ordine la refuzul autorității, de la o societate ierarhizată la visul egalitar. Cultului Antichității, supunerii în fața regulilor, profesate de Clasicism, li se substituie o dorință de libertate și de invenție al cărei simptom cel mai manifest este Cearta dintre Antici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
egalitar. Cultului Antichității, supunerii în fața regulilor, profesate de Clasicism, li se substituie o dorință de libertate și de invenție al cărei simptom cel mai manifest este Cearta dintre Antici și Moderni (la Querelle des Anciens et des Modernes). Incompatibile cu idealurile Luminilor care încep să răsară, tragedia și comedia nu mai au ocazia să placă. Numai Marmontel (1723-1799), căruia nu-i place drama, este unul dintre rarii lor apărători, acordându-le o valoare morală în ciuda rolurilor negative pe care le exploatează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatrală reunește un public care, înainte de ridicarea cortinei, nu constituie un grup social omogen, dar care, pe parcursul spectacolului, vibrează la unison într-o întâlnire efectivă. Louis-Sébastien Mercier visează la un mare teatru popular, capabil să cimenteze corpul social în numele unui ideal comun, așa cum o făceau Patimile (les Passions) medievale care, în simplitatea lor, prezentau în fața poporului obiecte de care imaginația lui era plină. "Se plângea la Misterele Patimii (Les Mystères de la Passion): scenele în aer liber se îndoiau de mulțimea spectatorilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
évêque de Lisieux), piesă despre masacrarea protestanților, el condamnă fanatismul timpului său, al cărui martor fusese, zece ani mai înainte, cu execuția lui Jean Calas sau, și mai recent, cu suplicierea Cavalerului de la Barre, care a bulversat spiritele. Acestea sunt idealurile dramei. Scenele de teatru din Franța, înguste în majoritate, sunt vetuste și rudimentare, adesea puțin propice realizării unor obiective atât de înalte. Voltaire, atât în Discursul despre tragedie, cât și în Prefața la Sémiramis (1748), se indignează împotriva unei asemenea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rece, plat și sublim. Mâine nu vor reuși în locul în care au excelat astăzi; în schimb, vor excela în ceea ce nu au reușit în ajun. În timp ce comediantul care va juca din rațiune, studiind firea omenească, imitând în mod constant vreun ideal, din imaginație, din memorie, va fi unul singur, același la toate reprezentațiile, mereu la fel de perfect: totul a fost măsurat, combinat, învățat, ordonat în mintea lui; în declamația lui nu există nici monotonie, nici disonanță." După părerea lui, talentul actorului nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fel de "fantomă măreață", pe care și-a construit-o pornind de la cea imaginată de autorul dramatic. Acesta și-a elaborat propriul model cu referire la cel pe care i l-a oferit natura. Diderot modernizează această noțiune de "model ideal" pe care o împrumută din Antichitate și din tratatele de pictură ale Renașterii care au perpetuat-o. Exemplul Elenei pictată de Zeuxis 42, de nenumărate ori reluat, este una din celebrele ilustrări. Pentru a o picta pe Elena din Troia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
modelul. Dar atunci, "unde este adevăratul model, dacă nu există nici întreg nici parțial în natură?", întreabă Grimm în Corespondența lui, sau, sub o formă aparent mai naivă, Cel de-al Doilea protagonist din Paradox, care spune: "Dar modelul acesta ideal nu este cumva o himeră? (....) Însă pentru că este ideal, nu există: or nu există nimic în cuget care să nu existe și în simțire." Pentru a prezenta acest model ideal, dacă el nu există nicăieri, este de neimaginat, pentru Grimm
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
simțire." Pentru a prezenta acest model ideal, dacă el nu există nicăieri, este de neimaginat, pentru Grimm sau pentru Diderot, să facă referire la un idealism estetic la care, în sensualismul lor, nu ar putea adera. Pentru ei, acest "model ideal" nu este, ca pentru Antici, etern și imuabil, ci istoric și temporal. El se constituie, după părerea lui Diderot, "cu timpul, printr-o înaintare lentă și curajoasă, printr-o tatonare lungă și grea". "Prietene, exclamă omul cu paradoxul, există trei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]