16,713 matches
-
Întorsese calul și se pregătea de plecare, fără să asculte potopul de vorbe fără rost ale netrebnicului. Văzând că nu o putea opri, acesta Își ridică brațele spre cer și strigă cu disperare: — Nu pleca, domniță, fără să mă asculți! Iartă-mi prostia. Adevărul e că domnul Bodo zace rănit greu și fără cunoștință În chilia părintelui meu Constantius. Am vrut să-ți spun adevărul pe drum, cu cruțare și prudență, ca să nu te sperii. Dar nu știu să mint, prințesă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Iar, dacă reușim să-i scăpăm, fratele meu nu va consimți niciodată la unirea lor. Îl cu nosc prea bine, după cum Îl cunoști și Sfinția Ta. Îi va pedepsi, fără doar și poate. și chiar dacă Îl vom convinge să-i ierte, vor fi oricum pedepsiți, fiindcă vor fi opriți să se mai vadă. — A vorbit cu foarte multă blândețe și omenie ducele, spuse duhovnicul prințului. Am fost mișcat până la lacrimi. Între noi fie vorba, și Înălțimea Sa era foarte tulburat. În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
uităm de asemenea primejdia În care se vor afla cei doi tineri dacă reușesc să scape. Mânia ducelui poate să-i loveas că cumplit pe cei doi nesăbuiți. Domnița Adelheid mai poate să nădăjduiască milă, fiind copila lui, dar Bodo... Iertați-mă că Îndrăznesc să vorbesc astfel. O cinstesc ne spus pe prințesă, e o domniță nobilă și frumoasă ca un În ger... Bogatul negustor avea lacrimi În ochi și tăcu de tea mă să nu izbucnească În plâns. — Nu de la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Să lăsăm totul În mâna Stăpânului nostru, al tuturor. El va face cum va crede de cuviință și căile Lui sunt necunoscute... În acea clipă, străinul de la fereastră, care urmărise totul În tăcere, Începu să vorbească: — Vă rog să mă iertați că Îndrăznesc să grăiesc În fața atâtor capete luminate. O fac numai pentru că soarta celor doi tineri mă Îndurerează. Ce știm? știm că domnița Adelheid a plecat de la cuvioșia voastră, se Înclină el către sihastru. Îngăduiți să cercetăm drumurile În jurul acelui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
drumul pe care și l-a ales. și nădăjduiesc, pustnicul se Înclină În fața unei mici statuete a Maicii Domnului cu Pruncul În brațe, nădăjduiesc că Sfânta Fecioară va pune o vorbă bună pentru mine În fața Tronului Ceresc, ca să-mi fie iertat acest păcat. Îl socotesc mai mic decât pe acela de a privi nepă sător la nefericirea celor doi tineri. Cred cu tărie că prima datorie a unui creștin este de a face bine celorlalți și de aceea amărăciunea sperjurului mi-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îl cauți Într-o parte și el apare din alta! și apoi mâine nu vei ajunge la timp să pregătești confruntarea cu blestemații de trădători! Iar o să călărească singur, știți că nu are niciodată răbdare! Sau, Sfântul Eustațiu să-mi ierte cuvintele, se Închină el cu ochii Înlăcrămați, dacă i s-a Întâmplat ceva? Dacă a căzut Într-o capcană și acum e prins, sau poate și mai rău, nobile Conrad? și dacă se Întinde cursa și asupra Înălțimii Tale? Fii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ca starețul Otto, pe care toată valea Rinului Îl știe de hapsân. Tot ținutul de la Schaf fhausen a răsuflat ușurat când l-ați alungat de acolo. E omul Satanei, nu al lui Dumnezeu! Omul Își făcu semnul crucii și continuă: — Iertați-mă, stăpâne, că vorbesc astfel de o față biseri cească. Toată lumea spune aici la fel... Conrad Îl Întrerupse nerăbdător. — Lasă-l pe Otto și spune mai departe! — Cum spun, mărite stăpâne, m-am ascuns sus În pă tul. Nici n-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu căluș În gură, Neidhard, stăpânul conacului. Îl dezlegară și-i șterseră sângele de pe fața tumefiată și stropită cu noroi. Lacrimi grele i se prelingeau din ochi. Abia mișcându-și membrele Îndurerate, bătrânul castelan se Închină În fața stăpânului: — Mărite stăpâne, iartă-mă. N-am cunoscut gândurile mișelești ale trădătorilor. Mă rugaseră să-i adăpostesc pentru a putea face În fața Măriilor Voastre un nou jurământ de credință. Să jure că niciodată nu vor mai unelti, că s-au Înșelat și-și dau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și ciocanul, nu și spada! Deci ești și războinic? — Nu știu, domniță, nici nu mai știu ce sunt. N-a bănuit nimic, credea că sunt slujitorul care aduce mâncarea. Când am fost destul de aproape, l-am lovit. Dumnezeu să mă ierte, mi-am Împovărat sufletul cu Încă un păcat de moarte! Simeon trase cadavrul În odaie, Încuie ușa și aruncă cheia pe fereastra Îngustă a turnului. — Haideți, doamna mea, să mergem. De Îndată ce ajungem jos ne despărțim ca să nu batem la ochi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aici? Da, da, răsuflă fata ușurată. Bine c-ai venit. Mi-a fost atât de frică. Veniți, veniți. E o căruță care pleacă acum și care ne ia și pe noi. N-a fost ușor să-l Înduplec pe țăran. Iertați-mi În drăzneala, domniță, a trebuit să-i spun că sunteți ibovnica mea și că vrem să petrecem câteva ceasuri plăcute, departe de ochii stăpânului. Ce puteam să-i spun altceva omului, cum să-i explic de ce ne ascundem? Iertați
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Iertați-mi În drăzneala, domniță, a trebuit să-i spun că sunteți ibovnica mea și că vrem să petrecem câteva ceasuri plăcute, departe de ochii stăpânului. Ce puteam să-i spun altceva omului, cum să-i explic de ce ne ascundem? Iertați-mă, oamenii sunt bănuitori, se tem de Adalbrecht ca de o adevărată fiară. Nimeni nu cutează să i se Împotrivească. Nu degeaba e prieten cu Eglord. — Bine ai făcut, bine ai făcut! Nu te ruga de iertare! N-aveai Încotro
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Adelheid. Faptul n-a fost cunoscut până acum, el nu e fiul meu, l-am adoptat numai. Prin vinele lui curge un sânge dintre cele mai ilustre... Un slujitor intră În goană și-i șopti ceva la ureche tânărului duce. — Iartă-mă, jupâne Urs. Mă bucură ceea ce-mi spui, nu pentru că astfel l-aș prețui pe Bodo mai mult decât Îl prețuiesc acum. Inima, mintea și faptele lui sunt demne de cel mai nobil nume... Dar vom vorbi mai multe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fi dat voie să vin. Deci vă spun totul fără Încuviințarea lui. El nu vrea să aibă nimic de-a face, pentru că e prietenul blestematului de Adlabrecht, de acolo de sus din fortăreața diavolului, Dumnezeu și Înălțimea Voastră să mă ierte pentru neas cultarea mea și pentru că vorbesc astfel. Cei prezenți ciuliră urechile și bătrânul continuă: — Bunicul meu a fost slujitor al lui Mathilde, strămoașa lui Adalbrecht, la fel de câinoasă și fără inimă ca și el. Toți oamenii din această vale Își
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
al Consiliului celor Zece. Josua se Înclină plin de respect În fața tânărului, care Îi răspunse cu un zâmbet, iar Solomon Își ceru iertare că nu Îl salutase potrivit rangului său. După ce se așezară cu toții, gazda spuse: — Vă rog să mă iertați dacă nu Înțeleg! De ce trebuie un domn atât de nobil să călătorească În straie atât de nepotrivite? Sunteți cumva În primejdie? Dacă e așa, vă rog să credeți că vă vom ajuta pe cât ne stă În putință. Cu toată smerenia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
știa că poate să aibă Încredere În prietenul lui, Josua. Era un om cu totul și cu totul cinstit și de Încredere, care nu l-ar fi mințit. Cu brațele ridicate ca pentru rugăciune, răspunse: — Dumnezeul părinților mei să mă ierte. Îmi vine greu să-mi calc cuvântul dat binefăcătorului meu. Da, știu că acea călătorie pe care o face nu e neprimejdioasă și-mi fac mari griji. În domniile voastre am Încredere deplină. N-ați fi făcut drumul acesta lung dacă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fusese o manevră total inutilă. Dacă l-aș fi evitat, nu știu cum s- ar fi terminat povestea asta. În dreapta, mai jos de șosea, apăru un sat cu casele risipite în lungul drumului, care se ghicea printre copaci. Mulțumit că ploaia mă iertase, trecui pe lângă o școală, pe al cărui fronton era o cugetare despre învățăt, înțeleaptă și foarte potrivită, pe care din păcate nu mi-o mai amintesc. Primul popas l- am făcut la Rucăr, unde speram să găsesc un iaurt, ca
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
pe două roți, și încet- încet (la propriu, că pedalam la deal), am ajuns în comuna Ștefan cel Mare. Am telefonat la Roman: începuse să picure. Eu eram norocos, se învârtiseră norii desupra mea, se burzuluiseră sonor, dar m-au iertat. Încă neștiind că vremea se va îndrepta, priveam îngrijorat cerul. Trebuia să-mi dozez efortul dar grija de ploaia iminentă mă grăbea involuntar, chiar la deal. Mare bucurie: mi se arăta în față (la vale de data asta) un drum
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
pâinea, pe care le aducea bucuroasă și mândră ca pe două trofee câștigate într-o competiție internațională și pe care le oferea din toată inima, zi de zi, copiilor ei, pe care-i iubea nespus de mult. Dumnezeu s-o ierte pe mama acolo unde este și să mă ierte și pe mine, păcătosul, căci mă întreb cutremurat de spaimă și de mânie: ce s-ar fi întâmplat cu noi, copiii, dacă n-am fi avut-o pe mama? Ce? Tata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pe două trofee câștigate într-o competiție internațională și pe care le oferea din toată inima, zi de zi, copiilor ei, pe care-i iubea nespus de mult. Dumnezeu s-o ierte pe mama acolo unde este și să mă ierte și pe mine, păcătosul, căci mă întreb cutremurat de spaimă și de mânie: ce s-ar fi întâmplat cu noi, copiii, dacă n-am fi avut-o pe mama? Ce? Tata la pușcărie, neștiind nimeni dacă mai trăiește sau nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
înțeleg, Doamne, acesta este modul Tău divin prin care îți manifești mila față de oameni? E adevărat că ai fost răstignit pe cruce, e adevărat că ai suferit, dar ne-ai lăsat să înțelegem că, odată cu moartea Ta, ne-au fost iertate păcatele! Nu? Zici: Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. (Ioan 10:11) Ești iubitor și plin de compasiune pentru noi, "oile" Tale? Oare chiar așa să fie? Cu lacrimi fierbinți m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ai dreptate. Uite, iau umbrela și plec. În momentul acela, eu și Silvia am intrat în bucătărie. Plini de noroi pe picioarele desculțe, uzi și înghețați. Vai de mine și de mine, Silvia, cum e posibil să faci asemenea prostii? Iartă-mă, mama, că am stat cu Titi atât de mult la Amaradia. Dac-ai ști cum arăta... Lasă, îmi vei povesti altă dată. Mama ne-a tras lângă sobă, ne-a scos hainele ude, ne-a schimbat, ne-a frecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
care, în niciun caz, nu-și avea locul atunci și acolo. Recunosc: am fost un copil foarte rău. Dar am convingerea că bapțea și Silvia au înțeles că le-am iubit și că, ulterior, de "acolo de sus" m-au iertat, punând greșelile mele pe seama vârstei crude de nici 7 ani și a lipsei de înțelegere și experiență. Slujba s-a terminat. Groparii au luat sicriele și le-au așezat pe cele două care trase de boi. S-a nimerit că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Iisus Hristos până la muntele Golgota, așa după cum spune Sfânta Scriptură. Am ajuns la cimitir. Două movile mari de pământ, de lut galben, îți atrăgeau atenția ca un magnet. Preotul și dascălul își făceau din nou datoria. Odată cu "Dumnezeu să le ierte", au început să sune înfundat lopețile de pământ pe sicriele celor care au fost bapțea și Silvia. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-Și-a aminte că țărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
el. De ce oare? Ce s-a întâmplat? Nu-i nimic și-a zis el în sinea lui -, stăpânii mei sunt, în fond, oameni de treabă, au și ei ciudățeniile lor. Și le-a trecut cu vederea această scăpare, i-a iertat. Ca un militar destoinic, își îndeplinea, cu aceeași scrupulozitate, misia nobilă și dificilă de care era mândru, nădăjduind în zile mai bune. Și așa a mai trecut o bucată de vreme. Dar, spre stupoarea lui, lucrurile nu se îndreptau: dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
viața lumii-ntregi." (M. Eminescu) M-am apropiat și i-am arătat cele două obiecte aduse. Cu o ușoară mișcare a pleoapelor, mi-a făcut semn să aprind lumânarea. Cu ochii închiși, își mișca buzele murmurând ultima rugăciune terestră: "... și iartă... greșelile..." Am aprins-o și i-am strecurat-o în palmă, strângându-i ușor degetele ca să n-o scape din mână. Stătea cu picioarele puțin depărtate, în bocancii militari, cu pantalonii de șiac și cămașa de tort, cu capul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]