16,589 matches
-
fiind de surorile sale din Carmelul din Lisieux. Moare, spunând: "Dumnezeul meu, te iubesc!" Trupul Terezei a fost depus în cimitirul din Lisieux, unde a rămas până în 1923, când a fost beatificată. În toamna anului 1898 apare Istoria unui suflet (manuscrisele Terezei, redactate la cererea superioarei sale din Carmel). Primul tiraj de 2.000 de exemplare a avut un succes extraordinar. Până astăzi reeditările au atins ordinul milioanelor. Cartea acum este tradusă în 60 de limbi. Este "oglinda" copilăriei spirituale, care
Tereza de Lisieux () [Corola-website/Science/306697_a_308026]
-
și desăvârșire a vieții. În Sinodul de la Laodiceea din jurul anului 363, în canonul 59 se stabilea ca la serviciul divin să se citească doar din cărțile canonice, iar în canonul 60 (a cărui autenticitate este dubioasă, deoarece lipsește din diverse manuscrise și ar fi putut fi adăugat ulterior pentru a specifica dispozițiile canonului 59) se dădea o listă cu 26 de cărți ale Noului Testament, aproape identică cu lista canonului lui de astăzi. La scurt timp după acest sinod, Sfântul Atanasie
Atanasie din Alexandria () [Corola-website/Science/306695_a_308024]
-
celor 27 de cărți din Noul Testament: Impactul asupra literaturii gnostice a fost puternic. Din cauza listei celor 27 de cărți din Noul Testament, tezaurul gnostic a stat ascuns de la sfârșitul secolului al IV-lea timp de o mie cinci sute de ani. Manuscrisele care formează Biblioteca de la Nag Hammadi au fost ascunse de călugări egipteni la puțin timp după 367. Sfântul Atanasie a fost înmormântat în Alexandria, dar trupul său a fost mai târziu transferat în Italia. Papa Shenouda III al Alexandriei a
Atanasie din Alexandria () [Corola-website/Science/306695_a_308024]
-
ucrainiană în lumina istoriei", iar Societatea pentru literatura și cultura română în Bucovina a publicat o nouă ediție, care a fost lansată la Cernăuți, Rădăuți și Botoșani. Până la moartea sa, în noiembrie 1962, a redactat lucrarea "Istoria Bucovinei", rămasă în manuscris până în 1991, și a definitivat lucrarea de sinteză "Istoria României", care nu a fost încă publicată. „Ion Nistor, profesorul și istoricul care a stat întreaga lui viață în slujba istoriei și a cauzei naționale s-a identificat nu numai cu
Ion Nistor () [Corola-website/Science/306711_a_308040]
-
sticlă din Murano, precum și meșteșugarii creatori de adevărate opere de artă: obiecte de cult, brocart-uri fine și țesături cu fire de aur, mânere de săbii și pumnale, decorațiuni în lemn sculptat, care erau exportate în întreaga Europă apuseană. Caligrafia manuscriselor face cu timpul loc tipăriturilor artistice. În pictură, manierismul nu a fost un stil de sine stătător, ci un curent care a însoțit renascentismul târziu, o variantă a acestuia care prevestea deja barocul. El aducea cu sine o aglomerare confuză
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
În jurul anului 1530, poeți, gânditori umaniști și artiști se întâlneau în salonul literar întreținut de Irene da Spilimbergo, unde se discuta despre literatura antică și cea contemporană. Cardinalul Domenico Grimani avea o bibliotecă cu peste opt mii de volume și manuscrise prețioase, pe care - la moartea sa - o lăsă orașului Veneția. După introducerea tiparului, Veneția devine un important centru al tipăriturilor. Un rol important l-a jucat Aldo Manuzio (latinizat: "Aldus Manutius", 1449-1515), tipograf și comentator literar, cu o vastă cultură
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
lăsă orașului Veneția. După introducerea tiparului, Veneția devine un important centru al tipăriturilor. Un rol important l-a jucat Aldo Manuzio (latinizat: "Aldus Manutius", 1449-1515), tipograf și comentator literar, cu o vastă cultură în domeniul antichității greco-romane, editor al celor mai multe manuscrise grecești vechi, care se puteau procura cu multe dificultăți. Lui i se datorează caracterele tipografice "italice" și cele, denumite după numele lui, aldine. Este autorul unui manual de gramatică a limbii latine, "Rudimenta grammaticae linguae Latinae" (1502). În același an
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
celor peste 100 de ani de existență. Fondul bibliotecii este de aproximativ 13.000.000 de unități bibliografice cu caracter enciclopedic. Ele sunt organizate în "Fonduri curente" (publicații românești și străine - cărți, ziare și reviste) și fondurile colecțiilor speciale (bibliofilie, manuscrise, arhiva istorică, periodice românești vechi, stampe, fotografii, cartografie, audio-vizual). Conform istoricilor și cercetătorilor, își are originea în Biblioteca Colegiului Sfântu Sava din București, una din cele mai vechi și reprezentative biblioteci din România. Biblioteca Colegiului Sf. Sava a fost dată
Biblioteca Națională a României () [Corola-website/Science/306756_a_308085]
-
ani, în condiții suspecte, cu patru luni înainte de Vitaliei. A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, secția de Filologie Franceză (1977), obținând apoi titlul științific de doctor în filologie (1987). După absolvirea facultății, a lucrat ca redactor - responsabil de editarea manuscriselor la Editura “Știința” (1977-1985) și apoi ca traducător - coordonator la Agenția Telegrafică de Informații (ATEM) (1985-1989). După destrămarea URSS, Vitalia Pavlicenco devine prim-adjunct al directorului general al Agenției Naționale de Presă „Moldova-pres” (1990-1994) și apoi redactor-șef la publicația
Vitalia Pavlicenco () [Corola-website/Science/306772_a_308101]
-
Nichifor al Constantinopolului”, „Cronica universală a lui Simion magistrul și logofățul”, "Cronica lui Ioan Zonaras", "Cronica anilor 1296-1413 (atribuită lui Ioan Chortasmenos)", așa - zisele "„Letopisețe sârbești noi”, „Letopisețul de la Putna”", iar unele informații le-a luat direct din Biblie. Soarta manuscrisului este următoarea: manuscrisul a fost descoperit la mănăstirea Bistrița în anul 1845 de filologul rus Vasili Grigorovici, care-l publică la Kazan în anul 1851. În prezent manuscrisul se află la Moscova, în muzeul Rumianțov, unde l-a copiat Grigore
Mihail Moxa () [Corola-website/Science/306814_a_308143]
-
Cronica universală a lui Simion magistrul și logofățul”, "Cronica lui Ioan Zonaras", "Cronica anilor 1296-1413 (atribuită lui Ioan Chortasmenos)", așa - zisele "„Letopisețe sârbești noi”, „Letopisețul de la Putna”", iar unele informații le-a luat direct din Biblie. Soarta manuscrisului este următoarea: manuscrisul a fost descoperit la mănăstirea Bistrița în anul 1845 de filologul rus Vasili Grigorovici, care-l publică la Kazan în anul 1851. În prezent manuscrisul se află la Moscova, în muzeul Rumianțov, unde l-a copiat Grigore Tocilescu în anul
Mihail Moxa () [Corola-website/Science/306814_a_308143]
-
de la Putna”", iar unele informații le-a luat direct din Biblie. Soarta manuscrisului este următoarea: manuscrisul a fost descoperit la mănăstirea Bistrița în anul 1845 de filologul rus Vasili Grigorovici, care-l publică la Kazan în anul 1851. În prezent manuscrisul se află la Moscova, în muzeul Rumianțov, unde l-a copiat Grigore Tocilescu în anul 1877 și i-a trimis copia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care apublicat-o în "Cuvente den batrâni", (vol. I, 1878). Titlul este: "De-nceputul lumiei de-ntâiu
Mihail Moxa () [Corola-website/Science/306814_a_308143]
-
termină cu primele lupte ale turcilor cu românii la1489. Mihail Moxa este și traducătorul Pravilei de la Govora în românește (1640-1641), care a apărut în două tiraje, unul pentru „Ara Românească”, altul pentru Transilvania. A mai rămas de la Mihail Moxa un manuscris românesc cu 137 foi, provenit de la mănăstirea Bistrița, azi în Muzeul Britanic din Londra, care cuprinde o învățătură a Sf. Vasile cel Mare către preoți, Tâlcul Sf. Liturghii a Sfântul Grigorie Teologul, câteva slujbe.
Mihail Moxa () [Corola-website/Science/306814_a_308143]
-
culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu). Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc. Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început
Mănăstirea Putna () [Corola-website/Science/306828_a_308157]
-
află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc. Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Sfințirea sa a avut loc la
Mănăstirea Putna () [Corola-website/Science/306828_a_308157]
-
deși avea "origine socială nesănătoasă". În continuare, a lucrat la "Institutul de cercetări de mecanică aplicată al Academiei RPR" și a înaintat în științe făcându-și un bun nume de savant. Liviu a reușit să trimită clandestin în străinătate un manuscris care a fost publicat în Olanda. Mai târziu, a primit premiul "Traian Vuia" al Academiei Române. a cerut permis de emigrare în Israel, dar guvernul comunist l-a refuzat. În anul 1978, după ce primul ministru israelian, Menachem Beghin, l-a rugat
Liviu Librescu () [Corola-website/Science/306904_a_308233]
-
Pârteștenilor care cuprindea Solonețul (actualul sat Pârteștii de Sus), adică „un sat la obârșia Solonțului, unde au fost Tatomir și Pârtea”, și Pârteștii de Jos, adică „seliștea Dioniș”. Domnitorii secolului al XV-lea au înzestrat mănăstirea cu obiecte prețioase și manuscrise. Dintre manuscrise, se mai păstrează și astăzi "Tetraevangheliarul de la Humor", dăruit Mănăstirii Humor în anul 1473 de către Ștefan cel Mare. Pe acest manuscris se precizează că Ștefan cel Mare ""a dat de s-a scris un Tetraevanghel cu mâna ierodiaconului
Mănăstirea Humor () [Corola-website/Science/306903_a_308232]
-
cuprindea Solonețul (actualul sat Pârteștii de Sus), adică „un sat la obârșia Solonțului, unde au fost Tatomir și Pârtea”, și Pârteștii de Jos, adică „seliștea Dioniș”. Domnitorii secolului al XV-lea au înzestrat mănăstirea cu obiecte prețioase și manuscrise. Dintre manuscrise, se mai păstrează și astăzi "Tetraevangheliarul de la Humor", dăruit Mănăstirii Humor în anul 1473 de către Ștefan cel Mare. Pe acest manuscris se precizează că Ștefan cel Mare ""a dat de s-a scris un Tetraevanghel cu mâna ierodiaconului Nicodim"". Pe
Mănăstirea Humor () [Corola-website/Science/306903_a_308232]
-
de Jos, adică „seliștea Dioniș”. Domnitorii secolului al XV-lea au înzestrat mănăstirea cu obiecte prețioase și manuscrise. Dintre manuscrise, se mai păstrează și astăzi "Tetraevangheliarul de la Humor", dăruit Mănăstirii Humor în anul 1473 de către Ștefan cel Mare. Pe acest manuscris se precizează că Ștefan cel Mare ""a dat de s-a scris un Tetraevanghel cu mâna ierodiaconului Nicodim"". Pe una din filele acestei cărți de cult se află o miniatură de o rară frumusețe care o înfățișează pe Maica Domnului
Mănăstirea Humor () [Corola-website/Science/306903_a_308232]
-
genunchi, oferindu-i Maicii Domnului, Tetraevangheliarul. Acesta este unul dintre primele portrete laice din Moldova. Acest tetraevanghel a fost descoperit prin 1881 de către episcopul cărturar Melchisedec Ștefănescu a dat peste Tetraevangheliarul de la Mănăstirea Humor, din anul 1473. În prezent, acest manuscris este păstrat în Muzeul Mănăstirii Putna. La 13 noiembrie 1881, episcopul își exprima opinia că miniatura de pe Tetraevangheliarul de la Humor este ""adevăratul și autenticul portret al marelui Ștefan"". La început, această ipoteză a fost contestată de către membrii Academiei Române, unul dintre
Mănăstirea Humor () [Corola-website/Science/306903_a_308232]
-
cu obiectele de cult necesare, dar și cu cărți religioase. O icoană pe lemn cu "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul", retușată în secolul al XIX-lea, pare a fi o donație a ctitorului. Pe lângă aceasta s-a mai păstrat un manuscris al ""Faptelor Apostolilor"" cu o însemnare în limba slavonă: "Cu bunăvoia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a făcut acest Praxiu apostolesc în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Io Bogdan Voievod, Domn al Țării
Biserica Arbore () [Corola-website/Science/306902_a_308231]
-
inițială, precum și versiunile ulterioare de limbă română ale operei complete începeau cu cuvintele lui Creangă: "Dedicație d-șoarei L. M.", cu referire la Livia, fiica mentorului lui Creangă, liderul "Junimii" Titu Maiorescu, persoană ce probabil a copiat și a corectat textul manuscriselor. Ultima secțiune, incompletă, a fost probabil scrisă în anul 1889. În acea perioadă, Creangă nu mai făcea parte din "Junimea" și nu mai era în relații cu Maiorescu; de aceea, textul a fost citit în fața cenaclului literar al lui Nicolae
Amintiri din copilărie () [Corola-website/Science/307831_a_309160]
-
murit în urma unui atac de apoplexie pe când avea 65 de ani, iar cu ceva timp înainte își pierduse memoria. Deși Góngora nu a reușit niciodată să-și publice opera, scrierile sale au trecut din mână în mână, în formă de manuscrise, care au fost colecționate și apoi grupate în antologii, care s-au publicat cu sau fără acordul lui. Într-un timp s-a crezut că manuscrisul cel mai autorizat era cel copiat de Antonio Chacón pentru Contele-Duce de Olivares, deoarece
Luis de Góngora y Argote () [Corola-website/Science/307855_a_309184]
-
-și publice opera, scrierile sale au trecut din mână în mână, în formă de manuscrise, care au fost colecționate și apoi grupate în antologii, care s-au publicat cu sau fără acordul lui. Într-un timp s-a crezut că manuscrisul cel mai autorizat era cel copiat de Antonio Chacón pentru Contele-Duce de Olivares, deoarece conținea note scrise chiar de Góngora, precum și observații privind data redactării fiecărui poem; dar tocmai datorită faptului că era dedicat unui nobil, nu conținea și operele
Luis de Góngora y Argote () [Corola-website/Science/307855_a_309184]
-
există două versiuni ale operelor „"Rinconete y Cortadillo"” și „"El celoso extremeño"”, se presupune că Cervantes a introdus unele modificări cu scop moral, social și estetic (de unde și numele de „exemplare”). Cea mai veche versiune se găsește în așa-numitul manuscris „"Porras de la Cámara"”, o analogie de opere literare din cele mai diverse, între care și o operă atribuită în mod tradițional lui Cervantes, „"La tía fingida"” („"Mătușa prefăcută"”). Pe de altă parte unele schițe au fost inserate chiar în cadrul lui
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]