KorAP: Find »[drukola/base=nor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...594 595 596 ...734 >

18,350 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

Nici cîinii nu erau preocupați să fugărească jivina. Lătrau de două-trei ori și fugeau la stăpîn părînd a spune: Noi am vrut, dar nu se putea... Oamenii, cu capul acoperit de saci făcuți capișon, ieșeau pe afară, se uitau la nori și mormăiau: O mai ține vreo două-trei zile. Noroc că recolta nu era culcată la pămînt de ploaie. Și nici gheața n-a făcut prăpăd ca-n alte dăți. Gospodinele satului aveau de lucru berechet, dar gospodarii cam leneveau și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cînd lumea și la fel de bine întreținut ca și acum două mii de ani. Dinspre satul Miorcani un punctuleț, nu mai mare decît o părere, dădea impresia că se mișcă pe acel drum înspre satul Mitoc. Drumul era cu desăvîrșire pustiu și nori grei, burduhănoși, defilau amenințători dinspre vest spre est, urmînd parcă fidel bătrînul martor a fel de fel de întîmplări care au avut neșansa să nu fie menționate în istoria acelor locuri. Cînd în anul 711 Tariq Ibn-Ziyad, după ce a trecut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pe mare sau pe uscat. Celălalt era drumul mai spre est, care trecea prin Kiev, oraș întemeiat de vikingi. Cum spuneam, drumul acesta străvechi dinspre Miorcani spre Mitoc, avea un punctuleț în mișcare de melc. Era o vreme întunecoasă, cu nori negri care se fugăreau bezmetici și amenințători. Punctulețul acesta era Costică Cotiugă, nume care a fost acceptat de toți cei care au avut de a face cu el și părea venit din negura timpului, neras de la naștere, cu ochi vicleni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
alta a drumului, era plin cu glugi din strujeni, legate cu niște curpeni de bostani, groși cît funia cu care se lega buhaiul satului pe vremuri. Singurul drumeț, care bîntuia pe acest drum pustiu, era tot mai îngrijorat pe măsură ce burdihanele norilor începeau să se tîrască tot mai aproape de pămînt. Cum drumul era însoțit aproape peste tot, de o parte și de alta, cu glugile acelea de strujeni de pe ogoare, Costică se gîndea că, la o adică, ar fi avut un refugiu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
necuratul. Îmi fac cruce cu limba! Gura mi se usucă... Topuz pleacă nervos că atîta prostie și ignoranță nu s-a mai pomenit. Un sat de proști și încăpățînați. Timpul a trecut și într-o noapte neagră, fără stele, cu nori pîntecoși care atingeau pămîntul, Topuz mergea pe drumeagul pustiu care duce la Ghireni. De pe un raft al memoriei apare povestea tontălăului. Un berbec, auzi, dom'le! Ce tîmpenie! Cunoștea drumul și percepea apropierea de Crucea Domnișoarei. Iaca, mă voi întîlni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
văzduhul, căci se lăsa iute la loc, în tihna drumului de țară. Camionul era lăsat într-o parte nu din cauza costișei, ci din pricină că pe acea parte era mai beteag pe la arcuri și șuruburi. Prin praful ridicat în trecere, pufăia un nor de fum care ieșea printr-o țeavă neagră ca și gura iadului. Motorul mornăia din toți rărunchii și te mirai cum de nu a curs încă tot uleiul din el, pentru că la fiecare metru parcurs lepăda cîte o lostopană de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
primar în carne și oase, omul se dezlănțuie: Vă luați după toate hahalerele. Acum priviți moartea mea! O clipă, omule, spun moale. Poate ne înțelegem totuși. Ai copii, ești un om tînăr, ai viața înainte. Necazurile vin și trec, ca norii. Omul prinde din zbor cele spuse de mine și bricheta se agită mai mult teatral. Săracu' om! plîng femeile. Copiii mici, martori la oribila scenă, tremură și plîng. Trebuie să ai un suflet de om hain, de cîine, ca să lași

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
aruncă o privire din acelea și vorbește puțin gîfîit și rar. Dar noi... cînd ne... mai vedem? Capitolul III O promenadă prin adevăr cu iz de fantezie Între confrați Spre asfințit cerul devenise rozaliu și soarele cobora obosit, ascuns de nori anemici, striați și pîclișiți. În partea de est nu era zare de nor, doar dincolo de Holboca, pe la basarabeni, se vedeau ceva forme neclare, care ar fi putut fi catalogate drept nebulozități nedefinite. În umbrarul aflat în posesia subsemnatului era răcoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cînd ne... mai vedem? Capitolul III O promenadă prin adevăr cu iz de fantezie Între confrați Spre asfințit cerul devenise rozaliu și soarele cobora obosit, ascuns de nori anemici, striați și pîclișiți. În partea de est nu era zare de nor, doar dincolo de Holboca, pe la basarabeni, se vedeau ceva forme neclare, care ar fi putut fi catalogate drept nebulozități nedefinite. În umbrarul aflat în posesia subsemnatului era răcoare și discuția cu amicul meu, Nicușor, lîncezea lamentabil. Fiecare evita dialogul și, din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
starea aceasta, cînd fiecare secundă te apropie de punctul culminant, este superbă. Cei doi se îmbrățișează îndelung. Paharele aduse sînt umplute cu vin vechi, gălbui. Fiecare își umezește buzele ușor și nu aduc laude licorii lui Bachus. Dinspre nord apar nori negricioși, leneși și pîntecoși. Uită-te, arată ea, norul acela are forma unui om cu o căciulă imensă, cu barbă și în mînă are un pahar. Alături, mai spre nord, pare a fi un cap de bivol, gata să-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
culminant, este superbă. Cei doi se îmbrățișează îndelung. Paharele aduse sînt umplute cu vin vechi, gălbui. Fiecare își umezește buzele ușor și nu aduc laude licorii lui Bachus. Dinspre nord apar nori negricioși, leneși și pîntecoși. Uită-te, arată ea, norul acela are forma unui om cu o căciulă imensă, cu barbă și în mînă are un pahar. Alături, mai spre nord, pare a fi un cap de bivol, gata să-l străpungă cu coarnele. Cei doi se întrec în a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
forma unui om cu o căciulă imensă, cu barbă și în mînă are un pahar. Alături, mai spre nord, pare a fi un cap de bivol, gata să-l străpungă cu coarnele. Cei doi se întrec în a remarca jocul norilor bătuți de vînt și se amuză de rapiditatea cu care realitatea se schimbă. Bărbatul tău nu mai are căciulă. Și nici pahar. Din nou se îmbrățișează, apoi privesc spre cazanul lor care se întunecă. Se pregătea atît lumea animală, cît

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
o mîngîi puțin, mai adaug eu. Și eu, îmi spune soția, dar turturelele nu-s ca porumbeii... Mona mai vine și acum pe la noi, la fel de frumoasă, la fel de sperioasă. În noaptea de Sfîntul Vasile S-a întors de la cimitir pe sub un nor cît cerul de mare, cenușiu-negrui, care slobozea fără nici un efort miriade de fulgi grași, puțin cam lipicioși și deloc jucăuși. Cădeau liniștiți și se alăturau semenilor lor pentru a îngroșa stratul de omăt. John nu avea căciulă și fulgii s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ai lăsa... Pe mata, tătuță, te respect prea mult. Mata ești tatăl meu. Costică pleca acasă și blestema rolul de "tătuță", uneori își promitea că o să-și forțeze puțin norocul. După un "spectacol" de noapte, după ce mucosul ieșea plutind pe norii fericirii, Costică intră decis în camera fetei. Foarte naturală, Lara întreabă cu naivitate: L-ați văzut, v-ați întîlnit? Nu. Să vedeți cît era de fericit. La început plîngea că nu merge... L-am luat cu binișorul și acum parcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
arătat și au înțeles, că ce se vede în zare, cam neclar, este vîrful. După o oră de urcuș au constatat că nu-s chiar așa de sus cum credeau. Gîfîiau ca două foci obosite.... Dinspre vest se ridică un nor negru ca smoala. Tinerii nu iau în seamă norișorul și se așează pe un pietroi, să mai tragă cîte un gît de șliboviță. Nici n-au tras bine două duște mai acătării, că diavolul de nor cuprinde zarea. Se umflă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
vest se ridică un nor negru ca smoala. Tinerii nu iau în seamă norișorul și se așează pe un pietroi, să mai tragă cîte un gît de șliboviță. Nici n-au tras bine două duște mai acătării, că diavolul de nor cuprinde zarea. Se umflă ca naiba și îi astupă totul cu întuneric. La început cad bile de gheață unde și unde. Apoi bilele devin boambe care îți sparg capul. Și dese. Își pun rucsacurile pe cap și se grăbesc sub

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
decît ea, Pamela își dă drumul la bocit. A fost de ajuns pentru tînărul său viitor soț ca să înceapă și el a buhăi din toți rărunchii. Nici n-au băgat de seamă că ploaia se oprise. Brusc, așa cum și pornise. Norul ăla negru l-a luat Dracu să-l care aiurea, ca să-i sperie și pe alții. Pe unde o luăm, Guță? Eu știu? Pe acolo, pe cărăruia aia. Dar cum trecem văgăuna? Guță se uită și abia acum vede șanțul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
îngrijorez. Să ții o astfel de bestie pe lîngă casă! Dar, spune-mi, acum sînteți neamuri... Da, sîntem. Fața îi devine de piatră și ochii își pierd strălucirea. Tace și prin capul său dizgrațios văd că se perindă gînduri, ca norii negri și groși de deasupra noastră. Continuă în surdină. Îl slugăresc pe... boier. Dar te plătește destul de bine, spun eu. Cinci milioane! Cucoana a dat trei pe un parfum. Observ individul ăsta cum clocotește revolta în el. Să dormi în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
din ce în ce mai frumoase. Dar animalul vrea să atingă apa lacului cu roțile, vrea să meargă trăsnet spre dig și, cînd să zicem aleluia, saltă peste el. Apoi se îndreaptă spre un copac solitar și iar saltă la mustață. Se urcă deasupra norilor și ne lasă în cădere liberă. Inima s-a urcat în gît, stomacul se răsucește și sîngele habar n-are ce mai trebuie oxigenat prin corpul meu. Fata este speriată, animalul rîde și eu fac pe-a curajosul. După canonul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pot merge cu trenul, e atît de comod... Oferă-mi această plăcere, te rog. E plăcut de mers cu limuzina lui Georges. Șoferul nu frînează brusc, nu atacă curbele nervos. Totul este ca într-un vis, plutim pe spinarea unui nor. La intrarea în aeroport, un nenorocit jegos întinde mîna spre noi. Am decăzut, domnilor. Mi-e foame. Îi întind o monedă consistentă. Georges este intrigat: Constantin, de ce îi încurajezi? Așa sînt eu. Ne-am despărțit cu regrete. Georges regretă sincer

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
precis, fiind unul și același. Cobor pe insulă cu senzația vagă de a fi învins destinul, de a fi puțin nemuritor, de a avea tăria să retrăiesc ceva ce parcă a fost un vis. Soarele aruncă spoturi de lumină printre norii grei care prevestesc sfîrșitul vremurilor bune și blînde. Lumina sa este crudă, nemodificată de atmosfera fosforescentă a Nordului. Stînci uriașe au fost puse anapoda de un artist neglijent la detalii. Peste tot, complet neșlefuite și, mai ales, în calea vapoarelor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cu lux de amănunte și sorb tacticos din paharul cu bere. Privim spre monstruoasa vale săpată de rîulețul Le Guil și vorbele ne întorc în timp. Povestesc molcom și în surdină. O ploaie rece ca gheața se pornește dintr-un nor de smoală venit dinspre muntele Caraiman. Pantalonii scurți și tricourile ușoare înghețau pe noi. Apoi s-a pornit potopul de bile de gheață. Încă alergam spre jnepeni cînd primele proiectile ne-au nimerit. Cu trupurile noastre apărăm copiii și ajungem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
întreabă pictorul formal. Nu, mulțumesc, a trecut ora cafelei. Privesc tablouri de tot felul. Erau așezate teanc, unele peste altele. Alvarez avea predilecție spre un soi de poantilism, pe care îl mînuia cu ingeniozitate și talent. Bărci pe mare, valuri, nori, faimosul Malecon al Havanei, cetăți medievale, monumente celebre, toate zăceau într-un imens teanc de rame sărăcăcioase. Pe un perete, într-o ramă mai de doamne-ajută, era o femeie. Pe măsură ce o privesc, constat că devine tot mai interesantă. Pictura este

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
zi. De băut, de făcut mîncare, de spălat rufe, vase, de făcut duș... Dar acești oameni rîd, sînt veseli și au niște priviri... Cel care supraveghează corectitudinea distribuției apei este un "ales" al poporului... spune compañera. Ne întoarcem la aeroport. Nori negri, grei, s-au adunat peste Holguin. Fulgeră și trăsnește. V-am adus ploaia, țipă ambasadorii. O, nu, nu cade nici un strop, așa-i de fiecare dată, spune guvernatorul. Decolăm grăbiți. În urmă lăsăm o lume fascinantă. O lume născută

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
sau poate n-am fost destul de atent. Folosește un ton domol care îmi dă impresia că ceva, un început, îmi scapă. Nu puteam dormi în noaptea aceea caldă și plină de pace. Pe geam vedeam Luna, ale cărei raze străpungeau norii subțiri, înaintînd doar aparent cu mare viteză. O fixam cu privirea și vedeam că, de fapt, norii sînt mînați de vînt. Unele stele apăreau printre spărturi de nori, situate la distanțe mai mari de locul unde domnea regina nopții. Era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]