19,182 matches
-
bătrân și prost. Eu sunt un războinic fără știință și politica mi-e străină. Măria Ta, să nu-mi iei În nume de rău vorbele pe care le rostesc numai din credință față de Înălțimile Voastre. Înainte de a fi cavaler, ești stăpânul nostru, al tuturor. Ce ne-am face dacă printr-un complot mârșav ați pieri voi, nobilii urmași ai ducelui Bertold, răposatul meu stăpân? Ce s-ar Întâmpla cu țara noastră? Cu oamenii pe care Dumnezeu v-a orân duit să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
rău vorbele pe care le rostesc numai din credință față de Înălțimile Voastre. Înainte de a fi cavaler, ești stăpânul nostru, al tuturor. Ce ne-am face dacă printr-un complot mârșav ați pieri voi, nobilii urmași ai ducelui Bertold, răposatul meu stăpân? Ce s-ar Întâmpla cu țara noastră? Cu oamenii pe care Dumnezeu v-a orân duit să-i stăpâniți? Mărite Stăpâne, ești dator să fii prudent și neîncrezător, măcar pentru liniștea noastră. Bertold râse și, sculându-se cu vioiciune din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Ce ne-am face dacă printr-un complot mârșav ați pieri voi, nobilii urmași ai ducelui Bertold, răposatul meu stăpân? Ce s-ar Întâmpla cu țara noastră? Cu oamenii pe care Dumnezeu v-a orân duit să-i stăpâniți? Mărite Stăpâne, ești dator să fii prudent și neîncrezător, măcar pentru liniștea noastră. Bertold râse și, sculându-se cu vioiciune din jilțul său, se Îndreptă spre bătrânul ministerial și-l bătu cu prietenie pe umăr: — Hildebrand, tu n-ai urmă de răutate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
povestise cu atâta nostalgie despre țara aceea Îndepărtată unde se născuse și pe care parcă simțea că n-o va mai vedea niciodată. Când Hermann muri, Îl Înveli Într-un giulgiu uriaș și-l scoase noaptea pe nesimțite din curtea stăpânului. Un ban de aur, simbria lui pe o săptămână, Îl costă ca să-l Îngroape În pământ sfințit. Ar fi fost cu primejdie să se afle, dar groparul era sărac, avea o droaie de copii, așa că totul se făcu repede și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe tatăl lui, cu fruntea găurită de un piron. Rătăcise ca un nebun prin iadul Însângerat și urcase la curtea boierului. Nu mai rămăsese decât un morman de cenușă uriaș, În care mai pâlpâiau tăciuni aprinși. De o grindă spânzura stăpânul, protectorul lui, cel care-l dusese departe la Învățătură, plătind pentru el o pungă de bani de aur. Dedesubt mai ardeau slab flăcările care-i măcinaseră jumătatea de jos a corpului. Simeon nu putuse să creadă că ceea ce vedea era
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spuse ea cu demnitate, mi-ai salvat viața și-ar trebui să-ți mulțumesc altfel decât cu acest dar neîn semnat. Păstrează agrafa asta. și vino la curtea ducelui Ber told. Ai să găsești de lucru la el. E un stăpân generos ca și unchiul său, monseniorul Gebhard din Konstanz. Dacă vii de acolo nu se poate să nu fi auzit de el. Ia-o spre apus. Din colo de poiană e o cărare care merge tot pe vârful mun telui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fiecare coloană cu o bucurie luminoasă de copil. Își cunoștea pe nume meșterii și calfele, până și ucenicii. știa ce necazuri are fiecare și medicul lui, Geronimo din Padova, avea mai mult de lucru cu familiile lor decât cu măritul stăpân. și când, duminica la liturghie, monseniorul Gebhard Îngenunchea În fața altarului, capul lui cărunt era Înconjurat de o lumină dulce și imaterială. Cu mirare aflase Simeon că sub trăsăturile angelice se ascundea un cap politic de o mare agerime, că monseniorul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
drumul câinilor pentru a-l sfâșia pe străin. — Lasă-l, spuse altul, un om mai În vârstă. Simeon privi cu recunoștință fața slabă, ochii mobili și nasul Încovoiat, semne de istețime și viclenie. Lasă-l, spuse el. Să-l vadă stăpânul nostru. El să hotă rască ce să facem. Avem timp destul să-l dăm la câini după aceea. Îl legară burduf și-l târâră cât ai clipi din ochi către marginea pădurii, tocmai acolo unde se odihnise el Înainte de a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În ei nu se putea citi nici un sentiment, nici o transparență. Erau ochii de piatră ai unei statui. Celălalt tocmai sosise și se ostenea cu ajutorul unui slujitor mai vârstnic să coboare de pe un asin frumos, bine hrănit și Împodobit ca și stăpânul lui. Când reuși să atingă pământul cu tălpile, sub privirile ușor ironice ale cavalerului, cioplitorul putu vedea că era un cleric rotofei, scund și jo vial. Rasa lui, dintr-o stofă scumpă, ascundea cu greu rotun jimile unui trup bine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Hugo, pe care Îl plătesc Împărătește tocmai ca să nu piardă vremea degeaba. Ce vrei, Hugo? se Întoarse el către slujitorul cel slab cu ochii inteligenți și nasul Încovoiat, care-l scăpase pe străin de la moarte și-l adusese acum În fața stăpânului său, așteptând la o distanță respectuoasă să fie Întrebat. Hugo se Înclină ușor și-i șopti ceva la ureche, arătând către Simeon, care, legat burduf, urmărea toată scena cu emoție. Domnul Eglord ascultă fără ca vreun mușchi să i se clintească
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
am așezat sub un brad și m-am rugat la Sfinții Apostoli, care și ei au fost călători, să-mi trimită altă pâine și alt vin, Înainte de a muri de foame și de sete prin pustietățile astea. și-am adormit, stăpâne, de foame și de frig, și de tulburare. Nu știu cât am dormit. Tocmai mă trezisem și chibzuiam Încotro s-o apuc, când m-au prins oamenii Măriei Tale, stăpâne. — Vorbești mult și spui puțin, viclene, răspunse cavalerul. Mărturisește adevărul, până nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
muri de foame și de sete prin pustietățile astea. și-am adormit, stăpâne, de foame și de frig, și de tulburare. Nu știu cât am dormit. Tocmai mă trezisem și chibzuiam Încotro s-o apuc, când m-au prins oamenii Măriei Tale, stăpâne. — Vorbești mult și spui puțin, viclene, răspunse cavalerul. Mărturisește adevărul, până nu te facem noi să vorbești. Hugo, aici de față, are un meșteșug fără greș când e vorba să dezlege limbile mincinoase. Spune repede, Înainte de-a te pune
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
măiestria lui Hugo. Între timp, Hugo se apropiase de el și, ca pentru a-și dovedi Îndemânarea, Îl Împinse pe captiv. Acesta se rostogoli și legăturile Îi pătrunseră adânc În carne, Înfiorându-l de durere. Nici de la Hugo, nici de la stăpânul lui nu putea nădăjdui scăpare. Trebuia să câștige timp, era singurul lucru care-i rămăsese, trebuia să câștige timp și să nu măr turisească nimic din ceea ce văzuse Înainte. Cu iuțeală ful gerătoare, pricepuse că acești oameni aveau ceva de-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i rămăsese, trebuia să câștige timp și să nu măr turisească nimic din ceea ce văzuse Înainte. Cu iuțeală ful gerătoare, pricepuse că acești oameni aveau ceva de-a face cu iasca aprinsă În urechea calului domniței necunoscute. și slugile, și stăpânii păreau În stare de orice. — Nobile cavaler, spuse el, dacă vrei să mă ucizi, nimic nu te poate Împiedica. Ești puternic și mare și sunt la voia Domniei Tale. Dar eu nu spun decât adevărul: adevărul e că am dormit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mă gândeam la altceva, spuse ironic Eglord. Hugo, un pocal pentru Preacuvioșia Sa! Încălecară cu toții și-l ridicară pe Simeon, așa legat cum era, pe un cal. Apoi se despărțiră În două grupe. Cei mai numeroși plecară spre vale cu stăpânii. Câțiva, sub conducerea lui Hugo, Îl Înconjurară pe Simeon și o luară la deal, păzind cu strășnicie captivul ca nu cumva să fugă. Cei doi seniori se sfătuiră Îndelung Înainte de plecare. Mo nahul vorbi lung și aprins, dar cavalerul nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
rânduise soarta, dar se dădu bătut. Așa că se mulțumi să-și aștepte În tăcere sfârșitul. IV — M-au lăsat muritor de foame, blestemații, se văită starețul. Asinul rotofei tropăia mărunt alături de calul uriaș al ministerialului din Opfingen. și el, și stăpânul lui răsu flau greu, neobișnuiți cu ritmul precipitat al nobilului animal. — M-au făcut cerșetor, blestemații. Mai bine m-ar fi omorât. — Cerșetor? Nu s-ar zice, preasfinte părinte, ripostă cavalerul Înfrânându-și armăsarul. Cine vă vede, monseniore, se poate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Iubirea vine după căsătorie, dragă cavalere. Așa spune proverbul. Un bărbat cu experiență știe cum să câștige dragostea soției sale, nu crezi? Ce cunoaște o fecioară nevi novată despre viață? Clericul se Întoarse spre slujitorul lui devotat, la fel de rotofei ca stăpânul lui, și-l trimise În misiune specială, cu instrucțiuni foarte precise. Dacă nu i s-a Întâmplat nimic, după cum cred, Adelheid călărește mai departe. O s-o găsești la locul unde a fost chemată. În astă vreme, obiectul uneltirilor lor infame
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Înainte de , momentul când Începe povestirea noastră, la Curtea ministerialului din Appenweier, avusese loc un eveniment cu totul deosebit. Hildebrand, credinciosul vasal al ducelui Bertold, care se bucura de cinstea de a fi prietenul și omul său de Încredere, plecase cu stăpânul la vânătoare. Tocmai apăruse moda vânătorii cu șoimi, pe care o aduseseră din Răsărit cavalerii cruciați ai lui Bohemund Normandul. Ca de obicei, doamna Rishawa, stăpâna castelului, se pregătise cu grijă pentru sosirea oaspeților. Pe talgere de argint așteptau păstrăvi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
poftă, lăudând talentele de gospodină ale gazdei și vinul prietenului lui. Pentru puține ceasuri devenea și el un om ca toți ceilalți, uitând grijile domniei și ceremonialul sever de la Curte. De data aceasta Însă, lucrurile se petrecură altfel. Mai Întâi stăpânul apăru cu o suită prea puțin numeroasă. Numai doi oameni călăreau În urma sa și a lui Hildebrand. Nici unul nu dăduse semnal din corn, astfel că slujitorii nu erau la posturile lor În Curte, și părintele Anselm de abia apărea gâfâind
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
calul lui o mogâldeață Înfășura tă În tot felul de șaluri de sub care se vedeau numai doi ochi șori albaștri, foarte vioi, și un năsuc obraznic. Sub ochii uluiți ai soției, bătrânul ministerial, În loc să desca lece În genunchind lângă calul stăpânului ca să-l ajute să coboare, mulțumind pentru cinstea care i se făcea lui și modestului său cămin, luă cu grijă mogâldeața de pe cal și o puse jos ca pe o comoară, Încercând s-o scoată din val trapuri. În această
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dormit, dar toate aceste socoteli Îi pieriră din minte atunci când, de sub șaluri și Învelitori, apăru o fetiță de vreo zece, unsprezece ani, care privea curioasă În jurul ei. Inima doamnei din Appenweier aproape uitase să bată. Îngenunche În tăcere În fața puternicului stăpân, sărutându-i mâna. Acesta o ridică și-i atinse fruntea cu buzele, zâmbind, În vreme ce Hildebrand urca Încetișor scara, potrivindu-și pașii uriași după cei ai făpturii micuțe, care Îl ținea de mână cu o Încredere Înduioșătoare, și Încruntându-se la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
oricărui actor. — Bastardă, ai? Îmi aduc bastarda acasă s-o crești tu! Are dreptate părintele Anselm când spune că din coasta lui Adam numai coastă putea să iasă, nu judecată și minte! Îmi aduc bastarda tocmai când vine la noi stăpânul. Îi zic: „Mărite stăpâne, ai răbdare cu vânătoarea, până fac un ocol să-mi aduc bastarda la noi acasă, să i-o Încredințez nevesti-mii ca s-o crească.“ și domnul duce lasă vânătoarea baltă și face pe dădaca. Cum adică
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îmi aduc bastarda acasă s-o crești tu! Are dreptate părintele Anselm când spune că din coasta lui Adam numai coastă putea să iasă, nu judecată și minte! Îmi aduc bastarda tocmai când vine la noi stăpânul. Îi zic: „Mărite stăpâne, ai răbdare cu vânătoarea, până fac un ocol să-mi aduc bastarda la noi acasă, să i-o Încredințez nevesti-mii ca s-o crească.“ și domnul duce lasă vânătoarea baltă și face pe dădaca. Cum adică, femeie, crezi că ducele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
apă, pentru tot restul vieții! Pricepi? A doua oară nu-ți mai spun. și cu asta am Încheiat! — Numai un lucru vreau să te mai Întreb, suspină Rishawa, de ce e atât de primejdios? De ce atâta taină? Doar ducele Bertold e stăpânul nostru și ce face el e bun făcut! De ce se teme și de cine? — Nu se teme, dar nu vrea să supere obrazuri subțiri de la Curte. Nu uita că doamna Sophie n-are copii. Familia Welfilor e puternică și influentă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de gherghef. și ieri m-a Întrebat părintele stareț de la Sfântul Petru când e gata broderia pentru masa altarului. Pune-ți botniță la gură dacă nu vrei să plângi mai târziu... — Bine, dar până la urmă tot o să se afle. Doar stăpânul nu poate lăsa copila aici pentru totdeauna. Toate se află pe lumea asta. și ce va fi atunci? — Atunci vom vedea ce va fi! Dacă nu taci acum, mă duc să dorm În altă chilie. și nu doar În noaptea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]