KorAP: Find »[drukola/base=legiuitor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...595 596 597 ...1113 >

27,810 matches

Corola-website/Law/145410_a_146739

menține punctul de vedere exprimat inițial. 5. Prin stabilirea unei competențe speciale în sarcina curților de apel nu au fost încălcate prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție, întrucât, potrivit acestui text constituțional, competența instanțelor judecătorești se stabilește prin lege. Legiuitorul constituant ori de câte ori se referă la noțiunea de lege are în vedere legea ordinară, al cărei domeniu poate face și obiectul ordonanțelor simple. Guvernul apreciază totuși că dispozițiile art. 8 alin. (1) din ordonanță criticată încalcă prevederile art. 21 din Constituție

DECIZIE nr. 174 din 12 iunie 2002 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001 , în ansamblul sau, precum şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 şi 9 din aceeaşi ordonanţa. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145410_a_146739]
judecătorești pentru declanșarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 . 3. Cu privire la susținerea că Guvernul a fost abilitat să emită acte normative cu caracter general și impersonal, în timp ce ordonanță adoptată are un evident caracter individual, Curtea observa următoarele: De principiu, legiuitorul constituant nu a limitat posibilitatea Parlamentului de a adopta exclusiv legi cu caracter general, stabilind în "Secțiunea a 3-a - Legiferarea", la art. 72, categoriile de legi, si anume: "Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare", iar la

DECIZIE nr. 174 din 12 iunie 2002 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001 , în ansamblul sau, precum şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 şi 9 din aceeaşi ordonanţa. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145410_a_146739]
ar consideră că textul constituțional reprodus își limitează incidența exclusiv la cetățeni, asadar la persoanele fizice, ipoteza în care, evident, nu ar avea cum să fie încălcat prin ordonanță dedusa controlului care se referă la persoane juridice. Formulă utilizată de legiuitorul constituțional nu îndreptățește, insă limitarea incidentei textului reprodus exclusiv la cetățeni, rezultat al unei interpretări nejustificat și excesiv de restrictive, ci trebuie înțeleasă că dând expresie unui principiu de maximă generalitate, acela al legalității, care consacră - alături de art. 51 din Legea

DECIZIE nr. 174 din 12 iunie 2002 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001 , în ansamblul sau, precum şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 şi 9 din aceeaşi ordonanţa. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145410_a_146739]
imixtiunea statului într-un domeniu sustras, prin reglementările de principiu cuprinse în legile nr. 58/1998 și nr. 31/1990, intervenției sale, procedeu autoritar, în flagrantă contradicție cu principiile statului de drept și, în primul rând, cu principiul legalității. Desigur, legiuitorul - inclusiv cel delegat, recte Guvernul - poate, atunci când particularitățile domeniului - obiect al reglementării - o impun, să adopte o reglementare derogatorie de la dreptul comun instituit prin lege, fără ca o asemenea opțiune să poată fi calificată că o încălcare a principiului legalității. Trebuie

DECIZIE nr. 174 din 12 iunie 2002 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001 , în ansamblul sau, precum şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 şi 9 din aceeaşi ordonanţa. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145410_a_146739]
are un obiect generic determinat, ci este destinată a-și găsi aplicare într-o unică situație, având deci caracter individual, ceea ce nu mai permite calificarea să că derogatorie, impunând concluzia că are caracter discriminatoriu. Procedând în această manieră, Guvernul, ca legiuitor delegat, nu a acționat în limitele mandatului său, ceea ce i-ar fi permis să deroge de la dreptul comun, însă, exclusiv pe calea unei reglementări cu caracter normativ, ci, practic, a înlăturat aplicarea unor prevederi legale normative cu caracter general, într-

DECIZIE nr. 174 din 12 iunie 2002 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001 , în ansamblul sau, precum şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 şi 9 din aceeaşi ordonanţa. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145410_a_146739]
Corola-website/Law/145679_a_147008

președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucat prin art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "legiuitorul a făcut aplicarea dispozițiilor constituționale conținute în art. 41 alin. (1), potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege". Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de

DECIZIE nr. 286 din 30 octombrie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145679_a_147008]
Corola-website/Law/145687_a_147016

de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, cu următoarea motivare: "Soluția prevăzută de legiuitor cu privire la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor premergătoare se bazează pe regimul juridic al acestor încheieri, regim dat de conținutul și de efectele acestora. Încheierile premergătoare preced și pregătesc hotărârea judecătorească și sunt clasificate, în doctrina și

DECIZIE nr. 201 din 4 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145687_a_147016]
pregătind doar această decizie, încheierile interlocutorii sunt acelea prin care se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului, fapt ce le conferă și calitatea de a anticipa decizia finală. Privitor la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acestor încheieri, legiuitorul, având în vedere regimul prezentat mai sus, s-a oprit, în mod firesc, la soluția atacării încheierilor premergătoare cu apel, respectiv cu recurs, o dată cu hotărârea pe care o pregătesc sau pe care o anticipează." Președinții celor două Camere ale Parlamentului

DECIZIE nr. 201 din 4 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145687_a_147016]
I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că liberul acces la justiție presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului. Această soluție decurge din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și din cele ale art. 128, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita

DECIZIE nr. 201 din 4 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145687_a_147016]
semnificația art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nici o categorie sau grup social nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În

DECIZIE nr. 201 din 4 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145687_a_147016]
Corola-website/Law/145655_a_146984

contravin prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituție, deoarece accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea acestuia. Astfel, în această materie, regula este că acțiunile în justiție sunt supuse taxei de timbru, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Se invocă în susținerea argumentelor prezentate deciziile Curții Constituționale nr. 178/1999 și nr. 198/1999. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate ce vizează dispozițiile Legii nr. 333/2001 , se apreciază că acestea nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției, după cum

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
neconstituționalitate ce vizează dispozițiile Legii nr. 333/2001 , se apreciază că acestea nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției, după cum urmează: - Dispozițiile art. 9 alin. (1) nu sunt retroactive, și deci nu încalcă prevederile art. 78 din Constituție, "atât timp cât legiuitorul [...] a reglementat un termen special de 10 zile de la intrarea în vigoare a legii, în care Consiliul de încredere al Fondului Național de Investiții să-și îndeplinească competențele legale", iar obligația instituită de dispoziția legală criticată, fiind instituită pentru viitor

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
a dispozițiilor art. 2 alin. (1), partea introductiva, din Legea nr. 146/1997 , se arată că aceasta este nefondată, deoarece regulă în această materie este că acțiunile în justiție sunt supuse taxei de timbru, excepțiile putând fi stabilite numai de legiuitor. Guvernul, în punctul său de vedere, susține că excepția de neconstituționalitate este nefondată, pentru următoarele considerente: - Prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece "măsură luată de legiuitor

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
legiuitor. Guvernul, în punctul său de vedere, susține că excepția de neconstituționalitate este nefondată, pentru următoarele considerente: - Prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece "măsură luată de legiuitor de a stabili un regim de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru în beneficiul instituțiilor publice are o motivație de natură economică, bazată, de principiu, pe faptul că instituțiile în cauză, fiind integral finanțate din bani publici, ar însemna

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
aceste cheltuieli, poate fi recuperată, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la partea care cade în pretenții. Prin urmare, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor". Considerentele și soluția adoptată rămân valabile și în prezența cauza. Cu toate acestea, Curtea observa că, pentru a se asigura accesul la justiție al cât mai multor persoane, Legea nr. 146/1997 , prin dispozițiile art. 21 alin. (1), atribuie Ministerului

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
principiului egalității în drepturi și al garantării dreptului de proprietate privată sunt neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, stabilirea unor excepții de la plata taxelor de timbru, plata ce constituie o obligație, iar nu un drept, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercita în considerarea anumitor situații determinate, cum este și cazul scutirii reglementate la art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 , iar pe de altă parte, dreptul de creanța asupra Casei de Economii și Consemnațiuni

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
aceștia beneficiază de drepturile și libertățile prevăzute în Constituție și în alte legi nu poate duce la concluzia că regimul juridic al unor drepturi constituite sub imperiul unor reglementări nu poate fi modificat prin reglementări ulterioare. Această modificare reprezintă opțiunea legiuitorului, exercitată în baza art. 58 alin. (1) din Constituție. Prevederea legală criticată stabilește o atribuție firească a Adunării generale a investitorilor Fondului Național de Investiții, de a decide cu privire la continuarea activității fondului, la transformarea să în fond închis de investiții

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
adopta această soluție. Curtea constată totodată că Legea nr. 333/2001 este o lege specială care deroga de la regimul juridic general al fondurilor de investiții, prevăzut de Ordonanță Guvernului nr. 24/1993 , aprobată prin Legea nr. 83/1994 , ceea ce permite legiuitorului să stabilească atribuții distincte pentru Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, privitoare la elaborarea regulamentului pentru transformarea Fondului Național de Investiții în fond închis de investiții. Nu este întemeiata nici susținerea că prevederea criticată încalcă dispozițiile art. 16 alin. (2) din

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
la dreptul de proprietate. Prin art. 1 din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 51/1998 nu se încalcă dreptul de proprietate sau creanțele asupra statului, ci se stabilește cadrul pentru valorificarea activelor bancare la care statul este acționar majoritar, legiuitorul având posibilitatea de a stabili conținutul și limitele acestor drepturi. III. 2. În ceea ce privește dispozițiile art. 5^3 alin. (1) din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 409/2001 , Curtea constată

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
în vedere activele bancare valorificate după intrarea în vigoare a ordonanței, deci nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2). Destinația pe care ordonanță o dă sumelor obținute din valorificarea activelor rămâne la latitudinea exclusivă a legiuitorului, în funcție de oportunitățile pe care acesta le consideră necesare. De asemenea, nu pot fi reținute susținerile autorilor excepției privind imposibilitatea Agenției pentru Valorificarea Activelor Bancare de a achita drepturile de creanța ale investitorilor, pentru motivele prezentate la pct. ÎI. 6 din

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând excepțiile de neconstituționalitate. În motivarea soluțiilor Curtea a reținut că reglementarea procedurii de judecată este de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, acesta fiind îndreptățit să reglementeze proceduri derogatorii de la dreptul comun, în considerarea anumitor situații determinate. Obligația reclamantului să comunice cererea să împreună cu anumite acte Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare, înainte de depunerea acestora la

DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145655_a_146984]
Corola-website/Law/145677_a_147006

care Comisia specială de retrocedare primește situația juridică din care să reiasă incidența acestor dispoziții. 5. Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , republicată, au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare. Ținând seama că legiuitorul a avut în vedere și acele imobile care nu au fost încă restituite, prin formularea nerestituite cuprinsă la art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , republicată, rezultă că domeniul de reglementare al ordonanței are

NORME METODOLOGICE din 17 octombrie 2002 (*actualizate*) de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată*). In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145677_a_147006]
Corola-website/Law/145710_a_147039

acestor dispoziții ale dreptului comun față de instituțiile publice debitoare. Dificultățile create în legătură cu executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, ca și derogarea ori neconcordanta regulilor de executare a acestor obligații cu normele din dreptul comun, nu constituie probleme de constituționalitate, legiuitorul fiind în drept, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție, să stabilească reguli de procedură distincte pentru situații speciale. Aceste dificultăți le-am prezentat doar pentru a demonstra caracterul anacronic al dispozițiilor legale supuse controlului de constituționalitate, precum și consecințele

DECIZIE nr. 202 din 4 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2002. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145710_a_147039]
doar pentru a demonstra caracterul anacronic al dispozițiilor legale supuse controlului de constituționalitate, precum și consecințele dăunătoare pe care le provoacă reglementarea, chiar și a unor aspecte ale procedurii de executare a creanțelor, contrare dispozițiilor ori principiilor Constituției. Opțiunea liberă a legiuitorului pentru stabilirea normelor de competență și de procedură nu îndreptățește adoptarea unei reglementări care să contravină vreunei dispoziții constituționale. Considerăm că dispozițiile art. 1 din Ordonanță Guvernului nr. 22/2002 contravin prevederilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție

DECIZIE nr. 202 din 4 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2002. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145710_a_147039]
privată a instituțiilor publice respective. Această reglementare derogatorie instituie un tratament juridic neconstituțional diferențiat, o protecție specială sporită a proprietății private a instituțiilor publice în dauna altor subiecte de drept, titulare de creanțe certe, lichide și exigibile. Reluând ideea libertății legiuitorului în a stabili reguli de procedură diferite pentru situații deosebite, acceptăm că în cazul instituțiilor publice debitoare sfera veniturilor și a bunurilor exceptate de la urmărire pe calea executării silite trebuie reglementată prin lege altfel decât în cazul altor debitori, persoane

DECIZIE nr. 202 din 4 iulie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2002. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/145710_a_147039]