19,182 matches
-
nu se Îndreptaseră nicidecum asupra bărbatului ei. Îl cunoștea prea bine. Dar voise o confirmare din gura lui și acum o avea. Tăcerea lor nu era numai necesară, dar ci și nespus de prețioasă dacă voia să rămână În grațiile stăpânului. Adelheid era cheia recu noștinței princiare și doamna ministerialului trăise prea mult la Curte ca să nu știe cât prețuia aceasta. În anii care au urmat, Adelheid deveni o fată frumoasă, plină de farmec. Bătrâna castelană Încerca mereu să-i descifreze
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i descifreze pe chip asemănarea cu ilustrul ei tată. „Are toate trăsă turile ducelui“, Își spunea ea. „și, când e furioasă, te seceră cu privirea Întocmai ca el. În toate are o ținută, un aer care-ți amintesc de măritul stăpân. Chiar dacă n-ai ști cine e și tot ai putea bănui... Nu prea cred că taina va putea fi multă vreme păstrată. și atunci ducele ne va bănui pe noi de necre dință.“ Multe nopți petrecu Rishawa văzându-se parcă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
zi, ducele Îi porunci bătrânului său slujitor s-o aducă pe orfană la Curte. — știu c-ați făcut din ea o tânără doamnă desăvârșită, Îl măguli el pe ministerial, cu acea eleganță care-l făcea un cavaler desăvârșit și un stăpân pe care oamenii Îl divinizau. E timpul ca orfana noastră să-și croiască un viitor, aici, În preajma noastră. Doamna ducesă a binevoit s-o primească printre tinerele ei protejate. Hildebrand plecă Îndoliat spre casă. Curtea lui nu va mai fi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i spu ne vestea cea nouă. Urmarea fu că În puține zile, exact la termenul stabilit de ducele Bertold, Adelheid porni spre reședința de pe Schlossberg, Întovărășită de sfaturile, lacrimile și de cele mai elegante bonete ale bătrânei sale protectoare. Dar stăpânul nu era acasă. Treburi urgente și prea puțin Îmbucurătoare Îl siliseră să plece pe neașteptate. Astfel că Hildebrand o dădu În grija părintelui Bernhard, duhovnicul și omul de Încredere al ducelui. Doamna ducesă va trimite poate mâine s-o cheme
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și omul de Încredere al ducelui. Doamna ducesă va trimite poate mâine s-o cheme, spuse acesta. Astăzi nu primește pe nimeni... Hildebrand Îl privi lung. — Nu, nu e ceea ce crezi, Îl asigură bătrânul cleric. De ieri, de când a plecat stăpânul nostru, Măria Sa stă În cămările sale. E Îngrijorată. știi doar, domnule ministerial, că e o soție devotată și pune la inimă toate grijile și primejdiile care nu-l cruță În ultima vreme pe soțul ei. — N-ai să mă faci
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ar putea să ai dreptate, dar nu uita că tânăra prințesă, așa cum putem s-o numim de acum Înainte, are protectori puternici, răspunse duhovnicul. — Puternici, dar departe când e nevoie de ei. știi cum e... până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Stăpânul nostru are destule pe cap, nu poate sta toată ziua numai cu gândul la cei slabi pe care trebuie să-i apere. — Da, poate că iar ai dreptate. Numai că Adelheid nu e o persoană slabă, după cum am aflat, ci
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sufere. Părintele Bernhard zâmbi cu bunătate. Era Înalt și slab, cu păr cărunt și o față blândă de copil. Din toată făptura lui iradia o nesfârșită bunăvoință. — și, În afară de asta, Adelheid se află sub protecția ducesei. Asta a fost hotărârea stăpânului nostru și știi că el nu glumește. Doamna Sophie e Într-adevăr o fire mai retrasă și mai rece În aparență, dar te asigur că e un suflet nobil și cinstit și nu va Îngădui nimic nedrept. Nu, domnule Hildebrand
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
e un suflet nobil și cinstit și nu va Îngădui nimic nedrept. Nu, domnule Hildebrand, altceva mă neliniștește. Nori negri se adună pe cer. Vrăjmașii ne Înconjoară din toate părțile. Zilnic aud vești care mă pun pe gânduri. știi că stăpânul nostru a binevoit să mă onoreze cu Încrederea sa. Nu pot să-ți spun câte trădări și uneltiri se țes Împotriva noastră. Împăratul nu va uita niciodată că prinții Zähringer au fost totdeauna aliații credincioși ai Sfântului Părinte de la Roma
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
va uita niciodată că prinții Zähringer au fost totdeauna aliații credincioși ai Sfântului Părinte de la Roma și de aceea Îi privește cu neîncredere și dușmănie. — Sentimente care, după cum știm, sunt reciproce. Gândește-te numai la povestea cu inelul, continuă Hildebrand. Stăpânii noștri au fost Înșelați atunci În cel mai infam mod și nu pot uita asta. Ar fi trebuit să stăpânească ducatul suab, după cum se știe. Henric III li-l promisese, dându-le ca zălog acel faimos inel. și, când acolo
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
acolo se țese o conjurație. Cumnatul domniei tale din Ottmarsheim ar putea povesti câte ceva. — Părinte Bernhard, se Înroși Hildebrand până la rădăcina părului. Cumnatul meu Ludovic este un bărbat cinstit. Pun mâna În foc pentru el. Nu și ar trăda niciodată stăpânii. — Da, el este un om integru, nu zic ba, dar nu e singur pe malul stâng al Rinului. Sunt alții despre care nu se poate spune același lucru. Chiar unii dintre cei apropiați sunt amestecați În asemenea treburi murdare. Hildebrand
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să cred una ca asta! De ce nu-i azvârle domnul Bertold sus În fortăreață, dacă-i așa? — Pentru că, exact așa ca tine, scumpe Hildebrand, nu vrea să creadă. Nu avem dovezi. Mi au trecut mie niște vorbe pe la ureche, dar stăpânul nostru nu vrea să creadă. Nici măcar domnul Conrad, care cunoaște mai bine oamenii și mi-a făgăduit că o să cerceteze, nu are nimic la mână. El spune numai să așteptăm și să ținem ochii deschiși. Acum, așa, ca Între prieteni
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Dacă mai adăugăm tapise riile ce atârnau pe pereți, aco pe rind În Întregime zidul, vor fi lesne de Înțeles exclamațiile de bucurie ale slujitoarei: — Domniță Adelheid, asta e Într-adevăr o odaie de prințesă! Ce generos este nobilul nostru stăpân! Până și pentru mine e În firida de alături o laviță acoperită cu brocart, frumos cum n-am mai văzut. Auzisem eu că lux ca la Curtea ducelui nu se mai află nicăieri, nici măcar la Împărat. Acum văd cu ochii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Certat astfel, bătrânul se Înclină și așteptă În tăcere, cu capul descoperit. Cavalerul se Întoarse spre fată și spuse cu un zâmbet curtenitor: — O clipă, frumoasă doamnă, vă rog să iertați lipsa de politețe a slujitorului nostru. Numai devotamentul față de stăpâni l-a făcut să uite pentru o clipă cum trebuie să se poarte. Adelheid făcu o ușoară reverență, așa cum Învățase de la Rishawa și dădu să fugă. Obrazul Îi ardea și ar fi vrut să intre-n pământ de rușine. Așteaptă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu amândouă mâinile pentru a lovi. Încălțările sale arătau și ele cu totul altfel, mai Înalte decât cele obișnuite, dintr-o piele neagră, fină ce se mula pe picior. — Haro, spuse Conrad, Întorcându-se spre slujitorul care aștepta plecat poruncile stăpânului său. Domnița Adelheid este aici la ea acasă, ai Înțeles? Poți pleca. Se Întoarse apoi către fată, cerându-i Încă o dată iertare că nu o Întâmpinase la sosire. — Nobilă Adelheid, ducele mă va certa pentru această greșeală și recunosc că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Simeon Îl dureau Încheieturile din cauza legăturilor prea strânse care Îi pătrunseseră adânc În carne. Nu știa nici Încotro mergeau, nici ce aveau de gând temnicerii săi. Fără Îndo ială, nimic bun. De când se despărțiseră de grosul slujito rilor, care Împreună cu stăpânii o luaseră În direcția opu să, cioplitorul În piatră se străduise să citească fețele Întune cate ale Însoțitorilor săi. Un lucru era sigur: toți erau tică loși, obișnuiți cu felurite treburi murdare. Cu un stăpân ca Eglord, mai mult ca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
grosul slujito rilor, care Împreună cu stăpânii o luaseră În direcția opu să, cioplitorul În piatră se străduise să citească fețele Întune cate ale Însoțitorilor săi. Un lucru era sigur: toți erau tică loși, obișnuiți cu felurite treburi murdare. Cu un stăpân ca Eglord, mai mult ca sigur că nu erau la prima fărădelege. Urcară pe un drumeag Îngust, prin pădurea Întunecoasă. Deasupra se vedea din când În când o fâșie de cer, care mai Întâi se Înroși, apoi se Întunecă. În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
călugări, În loc să stăm aici În frig. și-am găsi acolo și un păhărel de vin! — Cine ți-a spus că mergem la mânăstire? se răsti Hugo. Tare-ai mai vrea să mănânci și să dormi bine și să iei banii stăpânului fără să faci nimic! — Ca să fac ceva trebuie să știu ce, ripostă sec slujitorul. Avea un ochi acoperit cu un petic murdar de stofă neagră, iar celălalt Îi sclipea Întunecat. — Fiecare lucru la timpul lui răspunse Hugo Învelindu-se Într-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îndepărtă, urmărit de privirile nemulțumite ale celorlalți. — Hugo, ți-am mai spus să fii prevăzător, spuse slujitorul cel bătrân. „Într-o bună zi o să te pomenești cu un cuțit Între coaste și știu cine o să-ți ia atunci locul pe lângă stăpân. — Numai să aibă timp, mormăi Hugo, și Simeon, care auzea totul de la locul lui de sub brad, se Înfioră. „Poate să fie În cearta asta și un dram de noroc pentru mine. Sfântă Fecioară, apără-mă și pe mine cum ai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
acum am reușit să tăinuim faptul, nădăjduind că se va Întoarce. Acum Însă va trebui să-i spunem ducelui vestea cea rea. Gândeam că poate vrea să Întâlnească În secret pe cineva și nu voiam să primejduim acea persoană. Căci stăpânul nostru are părerile sale În privința viitorului fiicei lui. Ce catastrofă! Poate că e deja moartă! Sau poate că zace undeva prinsă și necinstită de Eglord, ceea ce ar fi mai rău decât moartea! Niciodată n-am avut Încredere În el și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
când molima cea nouă secerase multe vieți. Pe neașteptate, aripa morții se Întinsese peste ținutul muntos cu aer curat și ape limpezi, unde oamenii mureau de bătrânețe, dacă nu-i ucideau tâlharii sau dacă nu cădeau În nesfârșitele Încăierări dintre stăpânii lor. Din când În când, se mai prăvălea câte un brad și sfărâma un sătean. Sau câte unul era sfâșiat de urs. Femeile mai mureau la naștere. Nu era nimic nemaipomenit, așa se murise totdeauna, și oamenii Își primeau soarta
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
toată povestea, bătrânul duce trimise după el. Eremitul răspunse Încruntat, scărmănându-și barba cu degetele lui scheletice, că nu-și poate lăsa sărmanele oițe fără păstor. Cine voia să-l vadă, să se ostenească până la el. Răspunsul Îi fu repetat stăpânului cu frică mare și cu multe cuvinte ocolite, căci furiile lui loveau ca trăsnetul. Spre mirarea tuturor, Bertold ridică din umeri și se aruncă În șa, călărind spre bisericuță cu o suită puțin numeroasă. Ce și-au spus cei doi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
viața e scurtă și trecătoare și să nu-ți legi prea mult inima de cele ale ei. Adelheid se sperie și mai tare: — Părinte, de ce mi spui toate astea? Ce s-a Întâmplat cu Bodo? Ce primejdie Îl paște pe stăpânul nostru, ducele? Visez lucruri groaznice, am presimțiri rele... Ce mă aș teaptă, pe mine, pe noi? Ce necazuri? Călugărul răspunse cu blândețe: — Copila mea, nu știu. Nu ne e dat nouă, muritorilor, să ne cunoaștem viitorul. Prevestirile, semnele rele, toate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
adevăr, dintr-o rană adâncă din piept Îi curgea sânge. Deci era În viață. Atunci l-am legat cât am putut de bine și l-am urcat pe frumosul lui armăsar, care nu se mișcase de lângă el. Parcă pricepea că stăpânul Îi este În primejdie de moarte și-i stătea alături, ca și cum ar fi vrut să-l salveze. Ce era să fac? Am făcut cale-ntoarsă, pentru că părin tele nostru Constantius e bun tămăduitor și cunoaște toate buruienile vindecătoare. Nu prea mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Într-acolo. — Unde mergi, frate Gregor? Întrebă Adelheid. Parcă era vorba de un preot? — Da, domniță, chiar acolo și mergem. Prietenul părintelui Constantius e capelan acolo sus, la castelul domnului Adalbrecht, ministerialul din Staufen. Domnul Adalbrecht este vasalul credincios al stăpânului nostru, nu trebuie să vă temeți și să mă priviți tot timpul cu neîncredere. Eu vă sunt cu desăvârșire devotat și nu fac altceva decât să urmez poruncile părintelui Constantius. Dar, dacă nu vreți să veniți cu mine, rămâneți aici
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ajuns pentru a se alia cu adversarii familiei princiare, cu toți cei care abia așteptau să se răfuiască cu membrii ei și să ajungă la ziua judecății. și nu se putea spune că erau puțini! Toți cei care-și pizmuiau stăpânii pentru bogăția și puterea lor, pentru cum Își extinseseră mereu autoritatea În această parte a lumii, pentru luxul În care trăiau, castelul de pe Schlossberg fiind recunoscut ca cea mai frumoasă construcție romanică a vremii, toți oportuniștii care, În goana lor
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]