15,099 matches
-
haine negre care au încremenit la apropierea lui - gândiți-vă puțin, mai mult de două sute de senatori și de trei sute de deputați! (Care, conform cronologiei noastre, doar cu câteva zile în urmă se duceau cu toții cu barca la sesiune...) Vocea bunicii, mereu liniștită și puțin visătoare, se colora în clipa aceea cu o ușoară vibrație dramatică: - Înțelegeți, două lumi s-au pomenit față în față. (Uitați-vă la fotografia asta. Păcat că ziarul a stat împăturit atâta timp...) Da, Țarul, monarhul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să și-o permită! Această nepăsare ne consterna. Scrutam șirurile de haine negre pentru a-i descoperi pe posibilii zurbagii. Președintele ar fi trebuit să-i identifice, să-i dea afară îmbrâncindu-i de pe peronul Élysée-ului! În seara următoare, lampa bunicii s-a aprins din nou pe balcon. Am văzut în mâinile ei câteva pagini din ziarele pe care tocmai le scosese din cufărul siberian. Ne-a vorbit, balconul s-a desprins încet de zid și a plutit, cufundându-se în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe fundalul uniformelor și al fracurilor. Puternicul strigăt „Trăiască Împăratul!” înălța prin ecourile lui tavanul majestuos, contopindu-l cu cerul... Când, la sfârșitul spectacolului, orchestra a atacat La Marseillaise, Țarul s-a întors spre Președinte și i-a întins mâna. Bunica a stins lampa și am petrecut câteva clipe în întuneric. Cât să lase să zboare toate musculițele care-și căutau o moarte luminoasă sub abajur. Puțin câte puțin, ochii noștri au reînceput să vadă. Stelele și-au alcătuit din nou
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ci înseși limbii noastre naționale... care nu este pentru domniile voastre o limbă străină, și simțim aici un fel de dorință de a vă împărtăși mai adânc din gustul și spiritul francez... „Limba noastră!” Pe deasupra paginilor pe care ni le citea bunica, sora mea și cu mine ne-am privit frapați de aceeași străfulgerare: „... care nu este pentru domniile voastre o limbă străină”. Asta era, așadar, cheia Atlantidei noastre! Limba, această materie misterioasă, invizibilă și omniprezentă, ce ajungea prin esența ei sonoră în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-mi palma în întuneric, mi-a strecurat în ea o pietricică zgrunțuroasă. Am strâns-o în mână. Fără să deschid ochii, pe pipăite, am recunoscut „Verdun”-ul. De acum înainte, era al meu. 4 La sfârșitul vacanței o părăseam pe bunica. Atlantida era voalată atunci de cețurile toamnei și de primele viscole - de viața noastră rusească. Căci orașul în care ne întorceam nu avea nimic în comun cu liniștita Saranza. Orașul acela se întindea pe cele două maluri ale Volgăi și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
limba curentă, școala ne forma după tiparul tinerilor sovietici model, jocurile paramilitare ne obișnuiau cu mirosul puștii, cu exploziile grenadelor de manevră, cu ideea dușmanului din Apus, împotriva căruia va trebui să luptăm într-o bună zi. Serile din balconul bunicii nu mai erau, parcă, decât un vis de copil. Și când, în timpul lecțiilor noastre de istorie, profesorul ne vorbea despre „Nicolae al II-lea, poreclit de popor Nicolae cel Crud”, nu făceam nici o legătură între călăul acela vestit și tânărul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trei ori la Paris, ducând-o acolo pe Charlotte. Dar planeta zăpezilor nu dezrobea niciodată sufletele subjugate de spațiile ei fără repere, de timpul ei adormit. De altfel, fiecare ședere la Paris era marcată de o amărăciune pe care istorisirile bunicii nu izbuteau să o ascundă. Vreo neînțelegere de familie ale cărei cauze nu ne era dat să le cunoaștem? Sau o răceală foarte europeană în relațiile dintre cei apropiați, de neconceput pentru noi, rușii, cu colectivismul nostru debordant? Sau, pur
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Pont-Neuf:”... Imaginându-mi geanta aceea de femeie printre cruci, sub cerul Siberiei, am început eu să presimt destinul incredibil al lucrurilor. Acestea călătoreau, strângeau sub învelișul lor banal perioadele vieții noastre, legând între ele clipe foarte îndepărtate. Cât despre căsătoria bunicii cu judecătorul poporului, eu nu remarcam probabil tot pitorescul istoric pe care adulții puteau să-l deslușească aici. Dragostea Charlottei, curtea pe care i-o făcea bunicul, perechea aceea atât de ieșită din comun în ținutul siberian - din toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
misterios și foarte intim, istoria familiei noastre. Am remarcat și că nu o povesteau niciodată când fiul Charlottei, unchiul Serghei, se afla printre musafiri. De fapt, dacă pândeam confidențele acelea nocturne, era mai ales pentru a explora trecutul franțuzesc al bunicii. Latura rusească a vieții ei mă interesa mai puțin. Eram asemenea unui cercetător care, examinând un meteorit, este atras, mai presus de orice, de mici cristale strălucitoare încastrate în suprafața lui bazaltică. Și, așa cum visezi la o călătorie îndepărtată al
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Olga, nu va fi cruțată? Că și ceilalți copii, pe care Alexandra nici nu-i adusese încă pe lume, vor cunoaște aceeași soartă tragică. Cu o bucurie ascunsă, am zărit într-o seară o culegere mică de poeme, pe care bunica, așezată printre florile de pe balconul ei, o răsfoia pe genunchi. Îmi simțise oare încurcătura, amintindu-și de incidentul din vara trecută? Sau pur și simplu voia să ne citească una dintre poeziile ei preferate? M-am dus să mă așez
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
însemna „a muri în brațele unei femei” și, de acum înainte, se putea vorbi cu mine despre asemenea subiecte. De altfel, curajul și absența totală de ipocrizie din relatările Charlottei au demonstrat ceea ce știam deja: ea nu semăna cu celelalte bunici. Nu, nici o bunică rusoaică nu s-ar fi hazardat într-o astfel de discuție cu nepotul ei. Presimțeam în libertatea aceea de expresie o concepție insolită despre trup, despre dragoste, despre relațiile dintre un bărbat și o femeie - o misterioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în brațele unei femei” și, de acum înainte, se putea vorbi cu mine despre asemenea subiecte. De altfel, curajul și absența totală de ipocrizie din relatările Charlottei au demonstrat ceea ce știam deja: ea nu semăna cu celelalte bunici. Nu, nici o bunică rusoaică nu s-ar fi hazardat într-o astfel de discuție cu nepotul ei. Presimțeam în libertatea aceea de expresie o concepție insolită despre trup, despre dragoste, despre relațiile dintre un bărbat și o femeie - o misterioasă „privire franțuzească”. Dimineața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu se scurgea, ci unduia în jurul fiecărui eveniment evocat de Charlotte. Fiecare fapt, chiar și perfect accidental, se încrusta pentru totdeauna în viața de zi cu zi a acelei țări. Cerul ei nocturn era întotdeauna străbătut de o cometă, cu toate că bunica, referindu-se la o tăietură din ziar, ne precizase data exactă a acelei apariții celeste: 17 octombrie 1882. Nu mai puteam să ne imaginăm turnul Eiffel fără să-l vedem pe austriacul smintit care se arunca din vârful lui dantelat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pasajul acesta, ieșind din palatul Barbette, ducele Ludovic de Orléans, fratele regelui Carol al VI-lea, a fost asasinat de Ioan fără de Frică, duce de Burgundia, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 1407”... Ieșea de la regina Isabeau de Bavaria... Bunica a tăcut, dar, în șoapta picăturilor, auzeam încă numele acelea uimitoare, țesute într-o tragică monogramă de iubire și de moarte: Ludovic de Orléans, Isabeau de Bavaria, Ioan fără de Frică... Deodată, fără să știu de ce, mi-am amintit de Președinte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la conversațiile lor târzii. Cu condiția să rămân invizibil. Încântat de schimbare, nu voiam în nici un chip să compromit un asemenea privilegiu. Numele Charlottei revenea în serile lungi de iarnă la fel de des ca și altădată. Da, ca și înainte, viața bunicii mele oferea musafirilor noștri un subiect de discuție ce cruța amorul propriu al fiecăruia. Și apoi, tânăra franțuzoaică avea avantajul de a concentra în existența ei momentele cruciale ale istoriei țării noastre. Trăise pe vremea țarului și supraviețuise epurărilor staliniste
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fără să și-o mărturisească, părinții noștri primeau liniștea înzăpezită și banală a primelor zile din ianuarie cu o oarecare ușurare. În orice caz, perioada de după sărbători era preferată de sora mea și de mine, sărbătorii înseși... Zilele rusești ale bunicii - zilele care, la un moment dat, deveneau pur și simplu viața ei și nu doar o „etapă rusească” înaintea întoarcerii în Franța - aveau pentru mine o tonalitate secretă, pe care ceilalți nu o deslușeau. Era un fel de nimb invizibil
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
are ce să mă învețe!” Gândul acela derutant mi-a trecut prin minte în dimineața sosirii mele la Saranza. Am sărit din vagon în fața micii gări, eram singurul care cobora acolo. La celălalt capăt al peronului, am văzut-o pe bunica. În clipa aceea, mergând spre ea, am intuit că nu mai avea să mă învețe nimic nou despre Franța, că îmi povestise totul și, datorită lecturilor mele, acumulasem cunoștințe poate mai vaste decât ale ei... Când am îmbrățișat-o, m-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
continue studiile la Moscova. Mi-era teamă să recunosc că absența ei avea, poate, să facă imposibile serile noastre de veghe din balcon. În prima seară, parcă pentru a avea confirmarea temerilor mele, m-am apucat să o descos pe bunica despre Franța tinereții sale. Răspundea bucuros, considerându-mi sinceră curiozitatea. Tot vorbind, Charlotte continua să cârpească gulerul dantelat al unei bluze. Mânuia acul cu o undă de eleganță artistică, perceptibilă întotdeauna la o femeie ce lucrează și, totodată, întreține o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
că nu cunosc povestea aceea sau că au uitat-o... Am clătinat ușor din cap, cu un aer plin de îndoială. - Nu, nu, nu cred. Dar ești sigură că mi-ai povestit-o deja? Am văzut un zâmbet luminând chipul bunicii. Și-a reluat istorisirea. O ascultam, de data aceasta, cu atenție. Și, pentru a nu știu câta oară, s-a ivit în fața ochilor mei o stradă îngustă dintr-un Paris medieval, într-o noapte rece de toamnă, iar pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a renegat pe delfin, pretinzând că nu era fiul regelui. Da, frumoasa Isabeau din copilăria noastră... Dintr-o dată, n-am mai avut aer, m-am înecat cu propriile mele cuvinte, aveam prea multe de spus. După un moment de tăcere, bunica a ridicat ușor capul și a spus cu multă sinceritate: - Sunt încântată că acum cunoști atât de bine istoria! Totuși, în vocea ei plină de convingere, mi s-a părut că deslușesc ecoul unui gând nemărturisit: „E bine să cunoști
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
clipă din zi, vorbind despre altceva. Ca și cum mângâierea febrilă a sfincșilor îmi ardea palma tot timpul. Să o descos pe Charlotte ca să aflu cine era femeia în pufoaică îmi părea acum absolut imposibil. Un obstacol de netrecut se ivea între bunica și mine: trupul femeiesc visat, râvnit, posedat de mii de ori în gând. Seara, când îmi turna ceai, Charlotte mi-a spus cu o voce distrată: - Ciudat, Cucușka nu a trecut încă... Smuls din visarea mea, am ridicat ochii la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ses habits anciens, Que, dans une autre existence peut-être, J’ai déjà vue... et dont je me souviens!1 Nu ne-am mai spus nimic în noaptea aceea neobișnuită. Înainte de a adormi, m-am gândit la bărbatul care, în țara bunicii mele, cu un secol și jumătate în urmă, avusese curajul să-și povestească „nebunia” - clipa aceea visată, mai adevărată decât orice realitate de bun simț. A doua zi dimineața, m-am trezit târziu. În camera alăturată, revenise deja ordinea... Vântul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trecută. Știi, nu sunt chiar așa de diferiți de noi... - Și în deșertul lor ai fost? Ea a vorbit mai tare, fericită că a găsit o momeală bună și că cina promitea să fie animată și convivială.) Da, în deșert? Bunica lui, de pildă, Cherl... Chourl... franțuzoaica aia, pe scurt, nu e deloc amuzant ce s-a întâmplat cu ea acolo. Basmacii ăia, bandiții ăia, cărora nu le trebuia puterea sovietică, au prins-o pe un drum, ea era încă foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
talmeș-balmeș franțuzesc, care îmi otrăvește tinerețea! În gara din Saranza am rămas un moment pe peron. Din obișnuință, căutam silueta Charlottei. Apoi, cu o mânie zeflemitoare, mi-am spus că sunt un prost. De data aceasta nu mă aștepta nimeni. Bunica nici nu avea habar de vizita mea! De altfel, trenul care mă aducea nu avea nimic de-a face cu cel pe care îl luam în fiecare vară ca să vin în orașul acela. Am ajuns la Saranza nu dimineața, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se așeze pe scăunelul ei, să-și aranjeze pe genunchi o bucată de pânză... A apărut, dar, în loc să se instaleze pe taburetul ei, a venit să se rezeme de balustradă, lângă mine. Așa stăteam altădată cu sora mea, ascultând poveștile bunicii, să privim cum se scufundă stepa încet în noapte. Da, s-a rezemat în coate pe lemnul crăpat, a contemplat întinderea fără hotar, colorată într-un violet străveziu. Și, deodată, fără să mă privească, a început să vorbească cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]