19,182 matches
-
O agitație neobișnuită domnea În locul atât de pașnic de obicei. Descălecă În grabă, aruncând frâul nobilului animal unui servitor, și se repezi În casă. În sala cea mare, care servea de sufragerie și de sală de primire și unde seara stăpânul și soața lui citeau cu schimbul câteva versete din Biblie, pentru tot personalul numeros al gospodăriei, plângea doica lui Wilfriede, agitându-se Împreună cu alte femei În jurul unui cazan uriaș cu apă fiartă de care erau agățate multe pânzeturi albe. În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Dar locurile erau pustii. Departe jos, În vale, se vedeau câteva cocioabe mizerabile. Erau șerbii amărâți ai lui Adalbrecht, care-și trăiau zilele chinuite aștep tând În fiecare zi să-și sfârșească traiul nefericit, fie sub spada, fie În jugul stăpânului lor. Cruzimea și neomenia lui deveniseră proverbiale chiar În acele timpuri când faptele sângeroase, prădăciunile, satele incendiate nu Însemnau mare lucru. Pe măsură ce timpul trecea, nesiguranța, așteptarea o măcinau tot mai mult. Dacă n-ar fi fost nădejdea că Bodo va
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
oamenilor mei, s-o siluiască până la moarte. Am să-i arăt ce Înseamnă să mă disprețuiască! Îi aruncă lui Adalbrecht o privire de gheață și adăugă: Nimeni să nu Îndrăznească să mi râdă În față, Înțe legeți, nimeni! Auzind aceasta, stăpânul de pe Stouff se ridică sprinten și puse mâna pe spadă. — Potoliți-vă, izbucni Otto, cu o voce dură care-i făcu pe cei doi adversari să-l privească surprinși. Potoliți-vă! Nu, zău, credeam că am de-a face cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pentru a-și putea deschide singur o mică afacere, Solomon refuză și intră În slujba prietenului său. Se instală În cămăruța de lângă biroul lui Urs, mânuind cu Îndemânare o pană uriașă și adăugând cu iscusință grămezi de monede la avutul stăpânului său. Seara pleca acasă liniștit, unde soața lui Îl aștepta cu știucă um plută, Își făcea rugăciunile și mulțumea dumnezeului Savaot pentru că-i salvase viața Într-un chip atât de miraculos. Era liniștit, nu mai avea griji și ambiții și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
afle nimeni nimic? Mai cu seamă ducele nostru! Ducele, prietenul și protectorul nostru! Crezi că el i-a Întins cursa băiatului? De ce, pentru numele lui Dumnezeu? Solomon clătină din cap: — Jupâne, cum poți crede așa ceva! Ce rost ar fi avut? Stăpânul nostru ar fi putut să-l pedepsească altfel pe Bodo, dac-ar fi avut ceva cu el! Nu cred În ruptul capului una ca asta, pentru că noi suntem supușii lui credincioși și știi bine că are mai mare nevoie de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Bodo multă sănătate. Spune-i că vreau să joc la nunta lui cât mai curând... Urs Își chemă sluga de Încredere și-i porunci să scoată cei mai iuți cai din grajd și să-i Înșeueze. Când William auzi că stăpânul vrea să călărească neîntârziat tocmai la Sfântul Petru, clătină din cap. Cum de nu știa că s-ar prăbuși Îndată de pe cal? Dar nimeni nu Îndrăznea să i se mpo trivească stăpânului, așa că se mulțumi, așa cum făcea totdea una, să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și să-i Înșeueze. Când William auzi că stăpânul vrea să călărească neîntârziat tocmai la Sfântul Petru, clătină din cap. Cum de nu știa că s-ar prăbuși Îndată de pe cal? Dar nimeni nu Îndrăznea să i se mpo trivească stăpânului, așa că se mulțumi, așa cum făcea totdea una, să-și ridice ochii către cer, să ofteze adânc și să privească cu ochi foarte triști silueta mătăhăloasă a domnului Urs. Nu de hatârul lui, ci pentru că Începuse să nu-și mai simtă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
călugăr. Sunt răni sufletești care dor mult mai tare...Cu voia Domnului, fiul dumitale se va tămădui. Dar Îl pasc alte primejdii. Durerea din suflet poate să lovească mult mai necruțător decât mânia domnului duce. Să lăsăm totul În mâna Stăpânului nostru, al tuturor. El va face cum va crede de cuviință și căile Lui sunt necunoscute... În acea clipă, străinul de la fereastră, care urmărise totul În tăcere, Începu să vorbească: — Vă rog să mă iertați că Îndrăznesc să grăiesc În fața
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nici o emoție. Întrucât poruncise să nu fie deranjat, Haro cel credincios puse un soldat cu halebarda la ușă, ca s-o păzească aidoma unui arhanghel la poarta raiului. Curtenii erau obișnuiți cu aceste momente de reverie și până și măritul stăpân Bertold le respecta. Când i se spunea că domnul Conrad se retrăsese să mediteze, Bertold zâmbea, dădea din umeri, și-și vedea de alte treburi. Tânărul duce se plimba agale prin odaia mare, privind din când În când pe fereastră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
parte nici un amănunt, surprinzându-și prietenii și dușmanii cu o logică neiertătoare, pregătită pentru orice răspuns. Trecură câteva ore bune până când prințul bătu din palme, chemându-și slujitorul. Ca totdeauna, Haro se afla În preajmă, așteptând doar un semn din partea stăpânului. — Haro, pregătește doi cai Înșeuați la locul cunoscut. și adu-mi o Îmbrăcăminte cât mai simplă de negustor. Pentru tine de asemenea, așa, ca pentru o slugă mai săracă. Nu vrem să batem la ochi. Când se Întunecă - era toamnă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aș vrea să stăm puțin de vorbă spuse tânărul cavaler. Hai afară, omule, aici ne sufocăm amân doi. Cum poți trăi În asemenea fum? Fă o gaură În tavan, că altfel Într-o zi o să te găsească Înăbușit! — Ai dreptate, stăpâne, spuse celălalt. Era o mogâldeață Înfășurată Într-o sumedenie de cârpe murdare, din care nu se deslușea decât cocoașa uriașă și rotundă, care-i ascundea În Întregime capul și umerii. Hai, lasă cocoașa, Îndreaptă-te, că te-o durea spatele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Cu un semn, gazda Își pofti musafirul să iasă din colibă și, după ce făcură doi pași, se opri sub un alun cu ramuri până la pământ, atât de stufos Încât părea o scorbură. Nu ne aude nimeni? șopti Conrad. Nu, mărite stăpâne, suntem singuri. Poruncește, știu că n-ai venit degeaba la mine. Ce trebuie să fac? Ascultă bine, Johannes, știu că-l iubești mult pe minis terialul Eglord. Cupa fărădelegilor lui s-a umplut, așa că s-a apropiat timpul socotelilor. știu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dar Eglord nu e un bărbat viteaz, e o fiară turbată care trebuie Înjunghiată ca orice fiară. Dacă ții la răzbunarea ta, nu trebuie să afle nimeni ce-ți spun acum. Altfel, tot pla nul nostru se duce de râpă. — Stăpâne, Îți sunt cu desăvârșire devotat. știu că-ți datorez viața și astăzi ți-o voi datora a doua oară. Pe sfântul meu patron, niciodată nu te am ascultat cu mai multă bucurie. Îți voi Îndeplini cu sfințenie poruncile, răzbunarea Împotriva
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
știu toată În tâmplarea. Dar acum trebuie să-ți uiți ura și fierbințeala turbării și să ți păstrezi sângele rece. Lasă-ți mânia aici, acasă. Pleacă cu mintea limpede și trează, ca o sabie iscusită doar pentru că o poartă mâna stăpânului, și nu pentru că și-ar cunoaște victima. Dacă faci așa, vom izbuti. Altfel mă Îndoiesc că-mi vei putea fi de folos. Mie și dorinței tale de răzbunare... Eglord nu e numai o brută, ci și o fiară vicleană și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu-l cunoaște nimeni. Vorbește cu unul și cu altul. Trimite-ți oamenii peste tot, cerșetorii tăi care pot intra oriunde fără să-i bage nimeni În seamă. Îți cunosc semenii. Ai mai multă putere decât avem noi, căci ești stăpân peste o lume de umbre, care se strecoară peste tot. Du-te și la castelul lui, sau trimite pe altul, Îndemânatic și viclean. Fiecare amănunt ne poate fi de folos. Nu-ți dau nici un sfat și nici o poruncă. Hotărăște tu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mei n-ar primi-o. Pentru noi, va fi o bucurie și o sărbătoare să-l vedem pe ticălosul de Eglord legănându-se În spânzurătoare. Pe prea mulți dintre noi i-a torturat și ucis, numai așa, pentru plăcerea lui. Stăpâne, vino mâine pe seară Încă o dată. Până atunci, cred că voi putea să-ți spun câte ceva. E mai bine decât să mă arăt eu la castel. Unii s-ar putea Întreba ce avem noi de Împărțit. Dacă n-am ajuns
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de dincolo de Rin! Cei care ne sunt devotați nu sunt mai numeroși decât degetele unei mâi ni. Ne pizmuiesc pentru puterea și bogăția noastră, pentru tot ce avem. și pentru căsătoria ta cu Clémence de Burgundia, care te va face stăpân și acolo. Le e de nesu portat gândul că ne vom Întinde autoritatea și asupra bur gunzilor. Ne-am Împins granițele domeniilor din ce În ce mai departe și de fapt suntem mai puternici decât Împăratul. Se tem că vom pretinde coroana, blestemații! Conrad
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
știm câți oameni aduc cu ei toți cavalerii care trec Într-acolo, ce arme au. Înțelegi, Haro? Înainte de-a fi ajuns la Întâlnire, să ne spună oamenii lui Ludovic tot ce au văzut. Bătrânul servitor păli și-și privi stăpânul cu Îngrijorare: — Doamne, ne paște vreo primejdie? Îngăduie unui bă trân fără minte să te roage să nu mergi! Ce nevoie aveți de Molsheim? Dacă vi se Întinde o cursă, mărite stăpân? — Dacă ni se Întinde o cursă, vom ști
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
au văzut. Bătrânul servitor păli și-și privi stăpânul cu Îngrijorare: — Doamne, ne paște vreo primejdie? Îngăduie unui bă trân fără minte să te roage să nu mergi! Ce nevoie aveți de Molsheim? Dacă vi se Întinde o cursă, mărite stăpân? — Dacă ni se Întinde o cursă, vom ști la timp și vom fi pregătiți, Haro. Fii liniștit bătrâne, ne vom lua toate mă surile. De mers trebuie să mergem, dar vom primi oaspeții cum se cuvine. Fii liniștit! Haro ieși
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
e un trădător. Oricum noi suntem pregătiți.“ Meticulos ca de obicei, Conrad pregăti totul pentru a doua zi. Cei patru ministeriali credincioși se Înfățișară la timp, Înarmați până-n dinți, așa cum li se poruncise. Îl cunoșteau prea bine pe tânărul lor stăpân.... Acesta se arătă mulțumit, le destăinui unele lucruri, le spuse ce aveau de făcut și, către seară, o luă iar pe calea ascunsă pe care mersese cu câteva seri Înainte ca să-l Întâlnească pe falsul cocoșat. Johannes aștepta la locul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
i-a dăruit toată valea, până la mânăstirea Sfântul Trudpert. Deci la el o ascunde Eglord pe nepoata mea? și el e un trădător! Oh, va plăti scump ticălosul de pe Stouff! Ca și ceilalți trădători care fac tagma cavalerilor de rușine! — Stăpâne, cuteză iarăși cerșetorul, am mai aflat ceva. După cum știi, oamenii noștri au cutreierat noaptea tre cută tot ținutul, călare sau pe jos, cum a putut fiecare, și și-au Întrebat toți ortacii. Din nenorocire se mai Întâmplă ceva ciudat. Adineauri
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și nici omul meu n-a putut afla mai mult. Crede că l-a văzut și pe starețul Otto. I s-a părut că a sosit seara târziu. Starețul Otto vă urăște, știți doar! — Era și Eglord acolo? — Nu știu, stăpâne, omul meu nu l-a văzut. Nici pe Adal brecht. Poate c-or fi sosit mai târziu. Sau poate c-au rămas pe Stouff să-și păzească comoara... — Johannes, mi-ai dat vești foarte prețioase, nici nu-ți dai seama
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
drept, de unde știu toate acestea, consiliere, eu, un sihastru pe jumătate sălbatic, trăitor În acest colț de lume uitat până și de Dumnezeu. Va trebui să-mi calc un jurământ pe care l-am păstrat cu sfințenie până astăzi și Stăpânul nostru Atotputernic va hotărî dacă trebuie să mă pedepsească pentru acest sperjur. Nădăjduiesc Însă că El Îmi va Îndulci pedeapsa și nu mă va trimite În flăcările iadului, acolo unde Își ispășesc pedeapsa toți sperjurii, pentru că o fac numai din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
foarte nevârstnic, m-a trimis la Cluny, deși m-am Împotrivit. Nu voiam să pășesc pe această cale, mi-era dragă viața mireană și vânătoarea, și meșteșugul armelor, și cântecele de dra gos te ale trubadurilor. Dar bătrânul mi-era stăpân, avea drept de viață și de moarte asupra mea, așa că n-am avut ce face și m-am supus. L-am privit cu ură pe părintele meu, ca pe un tiran fără conștiință și l-am blestemat de nenumărate ori
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
privea pânzele de păianjen de pe tavan. „Am fi găsit un preot să ne cunune... și am fi plecat undeva, departe. Departe de Curte, de tatăl meu...“ Dar Bodo n-ar fi consimțit niciodată să-și calce jurământul de credință față de stăpânii lui. „Bodo n-ar fi În stare de o faptă care să ne dezonoreze. Nu, fericire cu asemenea preț nu există...“ Sihastrul le promisese că va veni ziua când toate piedicile vor fi Înlăturate. „Îl cred“, Își spuse prințesa. „Nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]