KorAP: Find »[drukola/base=verb & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...596 597 598 ...640 >

15,985 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

va neștine fi avându vro fată cu altă muiare mai de ainte (Prav.1581: 229r) În concluzie, distribuția elementelor reprezentative din interiorul nucleului propozițional conduce către ideea că structurile cu dislocare apar ca efect al rămânerii verbului în domeniul vP; verbul satisface trăsăturile centrelor funcționale din domeniul flexionar IP prin ACORD la distanță, proces posibil în limba veche, dar eliminat diacronic (v. secțiunea următoare). Un argument distribuțional indirect pentru faptul că verbul nu se deplasează în afara domeniului lexical vP este foarte

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
apar ca efect al rămânerii verbului în domeniul vP; verbul satisface trăsăturile centrelor funcționale din domeniul flexionar IP prin ACORD la distanță, proces posibil în limba veche, dar eliminat diacronic (v. secțiunea următoare). Un argument distribuțional indirect pentru faptul că verbul nu se deplasează în afara domeniului lexical vP este foarte rara atestare a elipsei legitimate de auxiliarul nonpasiv. Este bine-cunoscut faptul că elipsa grupului verbal legitimată de auxiliar este posibilă doar în structurile în care verbul lexical nu se deplasează în afara

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
distribuțional indirect pentru faptul că verbul nu se deplasează în afara domeniului lexical vP este foarte rara atestare a elipsei legitimate de auxiliarul nonpasiv. Este bine-cunoscut faptul că elipsa grupului verbal legitimată de auxiliar este posibilă doar în structurile în care verbul lexical nu se deplasează în afara domeniului lexical, întrucât deplasarea V-la-I extrage verbul lexical din domeniul de eliziune (Thoms 2011; Nicolae 2013d), iar auxiliarul nu este clitic, ci cuvânt autonom. Exemplul (162) înfățișează același tip de structuri sintactice specifice englezei moderne

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
vP este foarte rara atestare a elipsei legitimate de auxiliarul nonpasiv. Este bine-cunoscut faptul că elipsa grupului verbal legitimată de auxiliar este posibilă doar în structurile în care verbul lexical nu se deplasează în afara domeniului lexical, întrucât deplasarea V-la-I extrage verbul lexical din domeniul de eliziune (Thoms 2011; Nicolae 2013d), iar auxiliarul nu este clitic, ci cuvânt autonom. Exemplul (162) înfățișează același tip de structuri sintactice specifice englezei moderne (163), unde structura de auxiliare aparține domeniului funcțional, iar verbul lexical rezidă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V-la-I extrage verbul lexical din domeniul de eliziune (Thoms 2011; Nicolae 2013d), iar auxiliarul nu este clitic, ci cuvânt autonom. Exemplul (162) înfățișează același tip de structuri sintactice specifice englezei moderne (163), unde structura de auxiliare aparține domeniului funcțional, iar verbul lexical rezidă în domeniul vP, putând fi astfel supus procesului de eliziune (v. Thoms 2011 și bibliografia). Structura cu dublu auxiliar din (162) surmontează problema naturii clitice a auxiliarelor românești, ilustrând un caz de colegitimare a elipsei (legitimare prin intermediul a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
vP; subliniem încă o dată faptul că nu este întotdeauna ușor de decis dacă constituenții dislocați își păstrează poziția de bază sau sunt deplasați în periferia vP; sub analiza propusă însă, nu poziția ocupată de constituenții dislocați este importantă, ci poziția verbului, întrucât considerăm că dislocarea apare ca efect al poziției joase ierarhic a verbului. În exemplul cu dislocare propus spre exemplificare mai jos, auxiliarul verifică trăsătura de mod (indicativ) prin INSERARE, iar infinitivul verifică trăsăturile de timp (viitor) și aspect (imperfectiv

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
constituenții dislocați își păstrează poziția de bază sau sunt deplasați în periferia vP; sub analiza propusă însă, nu poziția ocupată de constituenții dislocați este importantă, ci poziția verbului, întrucât considerăm că dislocarea apare ca efect al poziției joase ierarhic a verbului. În exemplul cu dislocare propus spre exemplificare mai jos, auxiliarul verifică trăsătura de mod (indicativ) prin INSERARE, iar infinitivul verifică trăsăturile de timp (viitor) și aspect (imperfectiv) prin ACORD la distanță. (164) (...) veți cu adevăr afla (...)(PO.1582: 10) (165

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ACORD la distanță. Procesul de ACORD la distanță reflectă un stadiu arhaic al românei, moștenit din latină; se știe că una dintre deosebirile importante dintre latină și limbile romanice constă în morfologia foarte bogată și aproape pe deplin sintetică a verbului latin vs apariția structurilor cu auxiliar și, în perspectivă mai largă, competiția dintre sintetism și analitism în limbile romanice (v. Ledgeway 2012, 2015e și bibliografia). Verbul latin se caracterizează printr-un grad foarte ridicat de instanțiere paradigmatică (în sistemul propus

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și limbile romanice constă în morfologia foarte bogată și aproape pe deplin sintetică a verbului latin vs apariția structurilor cu auxiliar și, în perspectivă mai largă, competiția dintre sintetism și analitism în limbile romanice (v. Ledgeway 2012, 2015e și bibliografia). Verbul latin se caracterizează printr-un grad foarte ridicat de instanțiere paradigmatică (în sistemul propus de Schifano 2015a, 2015b), fapt care îi permite verbului să rămână în domeniul lexical în latină (Ledgeway 2012); din perspectivă formală, relația dintre verb și centrele

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
perspectivă mai largă, competiția dintre sintetism și analitism în limbile romanice (v. Ledgeway 2012, 2015e și bibliografia). Verbul latin se caracterizează printr-un grad foarte ridicat de instanțiere paradigmatică (în sistemul propus de Schifano 2015a, 2015b), fapt care îi permite verbului să rămână în domeniul lexical în latină (Ledgeway 2012); din perspectivă formală, relația dintre verb și centrele din domeniul flexionar IP se stabilește prin ACORD la distanță. În schimb, în limbile romanice, necesitățile de instanțiere paradigmatică forțează deplasarea verbului în afara

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și bibliografia). Verbul latin se caracterizează printr-un grad foarte ridicat de instanțiere paradigmatică (în sistemul propus de Schifano 2015a, 2015b), fapt care îi permite verbului să rămână în domeniul lexical în latină (Ledgeway 2012); din perspectivă formală, relația dintre verb și centrele din domeniul flexionar IP se stabilește prin ACORD la distanță. În schimb, în limbile romanice, necesitățile de instanțiere paradigmatică forțează deplasarea verbului în afara domeniului vP către proiecțiile din domeniul flexionar. Structurile cu dislocare din româna veche (și probabil

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
permite verbului să rămână în domeniul lexical în latină (Ledgeway 2012); din perspectivă formală, relația dintre verb și centrele din domeniul flexionar IP se stabilește prin ACORD la distanță. În schimb, în limbile romanice, necesitățile de instanțiere paradigmatică forțează deplasarea verbului în afara domeniului vP către proiecțiile din domeniul flexionar. Structurile cu dislocare din româna veche (și probabil unele dintre structurile discutate și pentru alte limbi romanice vechi, v. §4.1 supra) nu reprezintă altceva decât un caz în care procesul de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
flexionar. Structurile cu dislocare din româna veche (și probabil unele dintre structurile discutate și pentru alte limbi romanice vechi, v. §4.1 supra) nu reprezintă altceva decât un caz în care procesul de ACORD nu se corelează automat cu deplasarea verbului ca în româna modernă. 4.3. Corelații cu alte fenomene 4.3.1 Alte situații de ACORD la distanță Prin procesul de ACORD la distanță se mai pot analiza o serie de fenomene ale românei vechi dispărute în trecerea la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Atât gerunziul, cât și imperativul verifică trăsături din domeniul C: în mod obișnuit, gerunziul își verifică morfologia prin deplasare la FINP, iar imperativul verifică trăsătura [+directiv], tot prin deplasare la C; în exemplele de mai jos, procliza pronominală indică rămânerea verbului lexical în domeniul IP și verificarea trăsăturilor din domeniul C prin ACORD la distanță. (169) în trupu se ivind(CC1.1567: 96v) (170) Deci îț făție sicriu de lemn ce nu putredește(PI.~1650: 8r) Deci unde-ț va plăcea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
3.2 Dislocarea predicatului complex Un alt fenomen de dislocare discutat în bibliografie (Todi 2001: 114 pentru cronicile muntenești; Stan 2013: 283; Nicolae și Niculescu 2016) este interpolarea de constituenți în structura predicatelor complexe; ne referim la structura alcătuită din verbul a putea plus infinitiv scurt verbal, ilustrată prin exemple ca (171): (171) a. cum cuvintele tale ceale sfinte să le putemcu drag mareasculta (CM.1567: 251v) b. ce ară puteaeipăți de la jidovi (CC1.1567: 15r) c. Cine den ceia ce

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
lepotoameniicrede (NL.~1750−66: 3) e. Și nu puteaîn grabăîncăleca Ștefan-vodă (NL.~1750−66: 10) Structura putea + infinitiv scurt nu este de același tip cu structurile cu auxiliar discutate mai sus (de aici și denumirea de "semiauxiliar" de mod dată verbului putea în această configurație de Guțu Romalo [1956] 2005), în primul rând pentru că verbul a putea prezintă flexiune completă după toate categoriile verbale flexionare (mod, timp, aspect), astfel că verbul-suport la infinitiv nu este implicat în procesul de verificare a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
10) Structura putea + infinitiv scurt nu este de același tip cu structurile cu auxiliar discutate mai sus (de aici și denumirea de "semiauxiliar" de mod dată verbului putea în această configurație de Guțu Romalo [1956] 2005), în primul rând pentru că verbul a putea prezintă flexiune completă după toate categoriile verbale flexionare (mod, timp, aspect), astfel că verbul-suport la infinitiv nu este implicat în procesul de verificare a acestor trăsături. În această configurație sintactică, infinitivul scurt verbal organizează o propoziție nonfinită redusă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
redusă, care nu are statut de CP, structura sintactică maximală proiectată de infinitiv fiind vP/VoiceP 48 (Nicolae 2015d). Întrucât domeniul vP/VoiceP este un domeniu fazal (Chomsky 2001, 2008; v. §II.2.2 pentru prezentarea conceptului), constituenții interpolați între verbul modal putea și infinitivul scurt verbal din (171) sunt găzduiți în periferia internă propozițională. Pe scurt, spre deosebire de structurile cu dislocare discutate în secțiunile anterioare, în structura de față ridicarea verbului la infinitiv în domeniul flexionar nu doar că nu este

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
v. §II.2.2 pentru prezentarea conceptului), constituenții interpolați între verbul modal putea și infinitivul scurt verbal din (171) sunt găzduiți în periferia internă propozițională. Pe scurt, spre deosebire de structurile cu dislocare discutate în secțiunile anterioare, în structura de față ridicarea verbului la infinitiv în domeniul flexionar nu doar că nu este obligatorie, ci nu este nici măcar posibilă (după cum arată incompatibilitatea infinitivului cu semiadverbul aspectual mai), ceea ce explică faptul că structurile din (171) (mai puțin (171c)) sunt pe deplin gramaticale în româna

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
stabilirea relațiilor de dependență anaforică etc.)51. Subtipul de ACORD la distanță care observăm că se elimină diacronic are în vedere satisfacerea trăsăturilor morfologice și reflectă o întărire a procedeului de instanțiere paradigmatică, după cum este definit în Schifano (2015a; 2015b). Verbul latinesc, caracterizat de un grad mare de sintetism nonsincretic 52, califică latina ca o limbă cu instanțiere paradigmatică foarte bogată, fapt asociat cu lipsa deplasării V-la-I; din punct de vedere tehnic, relația dintre verbul flexionat și centrele funcționale din domeniul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
este definit în Schifano (2015a; 2015b). Verbul latinesc, caracterizat de un grad mare de sintetism nonsincretic 52, califică latina ca o limbă cu instanțiere paradigmatică foarte bogată, fapt asociat cu lipsa deplasării V-la-I; din punct de vedere tehnic, relația dintre verbul flexionat și centrele funcționale din domeniul flexionar se stabilește prin ACORD la distanță. În trecerea la limbile romanice, slăbirea morfofonologică a flexiunii verbale conferă un grad mai slab de instanțiere paradigmatică, ceea ce determină apariția deplasării V-la-I ca mecanism compensator. Structurile

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
la dreapta negației, la dreapta complementizatorului subjonctival să sau la dreapta auxiliarului verbal, ilustrate prin exemple ca (172). Toate cele trei contexte sunt nespecifice pentru că distribuția enclizei la dreapta negației, a complementizatorului să sau a auxiliarului verbal arată că encliza verbului nu se asociază cu deplasarea verbului în domeniul C53. Alte situații de encliză pronominală, chiar dacă se produc prin copierea unui model străin, respectă specificul sintactic al românei vechi, deci nu pot fi considerate imitații. (172) a. cu foc înfierbântatu-m

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
subjonctival să sau la dreapta auxiliarului verbal, ilustrate prin exemple ca (172). Toate cele trei contexte sunt nespecifice pentru că distribuția enclizei la dreapta negației, a complementizatorului să sau a auxiliarului verbal arată că encliza verbului nu se asociază cu deplasarea verbului în domeniul C53. Alte situații de encliză pronominală, chiar dacă se produc prin copierea unui model străin, respectă specificul sintactic al românei vechi, deci nu pot fi considerate imitații. (172) a. cu foc înfierbântatu-m-ai și nu află-să întru mine

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
1500−10: 64v) Postpunerea pronumelui reflexiv este specifică paleoslavei și slavonei, după cum arată Olteanu (1974: 110): "[a]cuzativul reflexiv s-a dezvoltat în cadrul formelor verbale reflexive. Aceste forme au fost de la început analitice. Pronumele reflexiv sę sta de obicei după verb, cum a rămas până astăzi, îndeosebi în limbile slave de răsărit". Discutând raportul dintre negație și predicatele cu clitic reflexiv din structurile slavonești vechi, Willis (2000: 336) face următoarea remarcă, de mare importanță pentru analiza noastră: "[i]n other cases

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
remarcă, de mare importanță pentru analiza noastră: "[i]n other cases where negation and pronominal clitics co-occur in the Gospel translations and the Codex Suprasliensis, the norm seems to be for the pronominal clitic (always reflexive) to follow the lexical verb as in the two examples in (29) [...]" ((29) = (173)). (173) ...ašte ne bišę prěkratili sę dŭne ti, dacă nu fi.AUX.COND.3PL scurtat se zile aceastea ne bi ubo sŭp[a]sl sę vĭsěka plŭtĭ nu fi.AUX.COND

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]