151,580 matches
-
cu succes doar în cazul promovării unei politici forestiere adecvate noilor cerințe. În politica forestieră este necesar de a pune accentul pe conservarea diversității biologice la toate nivelurile, pe instruirea cadrelor în domeniul silviculturii, armonizarea cadrului legislativ, cooperarea internațională. Conform politicii naționale forestiere, funcția primordială a pădurilor este cea de protecție a mediului și de asigurare a echilibrului ecologic. De abordarea problematicii sectorului forestier depinde în mare măsură realizarea/îndeplinirea scopului major de sporire a aportului sectorului la ameliorarea social-economică și
Moldsilva () [Corola-website/Science/329500_a_330829]
-
și-au exprimat nemulțumirea față de planul de defrișare a parcului Gezi, și continuă și în prezent (22 iunie). Protestele, care inițial erau față de reducerea suprafețelor verzi din parc, au devenit o acțiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdoğan, criticat pentru politicile cu caracter islamist. Erdoğan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate și Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mișcări islamiste. In săptămâna premergătoare protestelor, Parlamentul turc a aprobat o lege care interzice vânzarea și consumul
Protestele din Turcia din 2013 () [Corola-website/Science/329508_a_330837]
-
asemenea fiind de acord pentru a deveni liderul unei Germanii unite. Un an înainte (26 mai 1849) de convenția Parlamentului Uniunii de la Erfurt,alianța celor Trei Regi a fost încheiată între Prusia, Saxonia și Hanovra. Din acest tratat a apărut politica prusac de fuziune, și de acolo ambiția Uniunii de la Erfurt. Constituția în sine, cu toate acestea, a intra în vigoare după revizuirea și ratificarea de către un Reichstag ales, precum și aprobarea de către guvernele participante. 150 de foști deputați liberali în Adunarea
Uniunea de la Erfurt () [Corola-website/Science/329513_a_330842]
-
În Prusia, un congres de prinți a avut loc la Berlin în mai 1850 care a decis în mod explicit împotriva introducerii unei constituții. Ca urmare voință regelui prusac pentru unificării Germaniei a slăbit, iar influența lui Radowitz a scăzut. Politica prusacă a Uniunii a fost slăbită în continuare de Austria care solicita restaurarea Adunării Federale din Frankfurt, în septembrie același an. Conflictul dintre Prusia și Austria s-a înrăutățit în toamna acelui an, din cauza dezacordurilor legate de chestiunea execuțiilor federale
Uniunea de la Erfurt () [Corola-website/Science/329513_a_330842]
-
Prusia, în prezența Rusiei. Din tratat, considerată de mulți ca o capitulare umilitoare din partea Prusiei în palatul vienez Hofburg, a fost de acord să ia parte la intervenția Dietei germane în Hesse și Holstein și renunțarea la orice reluare a politicii ei de uniune, prin urmare, abandonarea Uniunii de la Erfurt.
Uniunea de la Erfurt () [Corola-website/Science/329513_a_330842]
-
sale sunt diferite și pot fi împărțite în următoarele categorii : antologie , ascetism și sufism, epistolar, gen biografic, geografie și turism, etc. În anul 1369 a scris o autobiografie. A scris de asemenea lucrări amănunțite despre Islam, istorie în general, călătorii, politica, medicina, filosofie și misticism. Cele mai multe din cărțile sale le-a scris în mijlocul crizelor de insomnie. Cu toate acestea, putem spune că nu există o înțelegere adecvată în ceea ce privește importantă operelor lui Ibn al-Khatib , care a fost întotdeauna cunoscut și respectat, deși
Ibn al-Khatib () [Corola-website/Science/330925_a_332254]
-
școală din Izmir, unde îl cunoaște și devine prieten cu Șahabettin Süleyman, dar în urmă morții tatălui său revine alături de mama sa în Egipt, în Alexandria. Aici el îi cunoaște pe membrii organizației "Jön Türkler" care îi stârnesc interesul pentru politica, hotărând apoi să meargă la o școală franceză și la liceul "Isviçre". A fost pasionat de literatură încă din copilărie, iar interesul său a crescut și mai mult în perioada liceului, cănd folosindu-se de limba franceză dobândită în anii
Yakup Kadri Karaosmanoglu () [Corola-website/Science/330930_a_332259]
-
o schismă în sânul ismailiților, împărțindu-i în nizariți și mustaliți, de la numele reprezentanților celor două facțiuni rivale; pe marginea ducerii mai departe a imamatului ismailit. Hasan Sabbah, care devenise liderul incontestabil al ismailiților persani și care deja adoptase o politică independentă, l-a sprijinit pe Nizar, cel mai în vârstă fiul al lui Al-Mustansir desemnat ca succesor. În acest fel Sabbah rupe legăturile cu califatul șiit fatimid precum și cu administrația misionarilor ismailiți din Cairo, fondând astfel un stat nizarit independent
Hasan Ibn Sabbah () [Corola-website/Science/330943_a_332272]
-
ceea ce-l privește pe Saladin; devenit după înlăturarea fatimizilor sultan al Egiptului, Sinan, ca șiit ismailit școlit la Alamut, pune la cale mai multe asasinate împotriva noului sultan, nici unul cu succes. Motivele acestei abordări radicale sunt datorate cel mai probabil politicii de ostilitate a lui Saladin față de ismailiți precum și tratamentul inuman aplicat familiei califilor fatimizi, care chiar dacă se distanțaseră de ismailismul nizarit al lui Hasan Sabbah, făceau parte totuși din aceeași familie șiită. Nu doar atât, intenția vădită a lui Saladin
Rașid al-Din Sinan () [Corola-website/Science/330944_a_332273]
-
facțiuni trebuie să fi existat anumite acorduri, întrucât Sinan nu ar fi riscat o confruntare atât cu restul musulmanilor cât și cu cruciații. Negocierile dintre aceștia erau complicate de faptul că ordinele de călugări războinici, ospitalierii și templierii, aveau o politică independentă de Regatul Ierusalimului și drept urmare trebuiau abordate separat. Deși o propunere din partea lui Sinan către franci de a se converti la creștinism se pare că ar fi existat, atitudinea intolerantă și actele de genocid frecvente comise de cruciați asupra
Rașid al-Din Sinan () [Corola-website/Science/330944_a_332273]
-
alătura milițiilor Partidului Kataeb. Mai târziu și-a continuat studiile de medicină la Universitatea Saint-Joseph, dar fără a obține diploma de licență. Din cauza originilor sale modeste (deseori a fost supranumit "Ciobanul”) s-a distanțat de celelalte familii libaneze implicate în politică. Între 1977-1982 a urcat în ierarhia Forțelor Libaneze și a decis să se despartă de familia Franjieh, (care a devenit pro-siriană, apropiindu-se de liderul de la Damasc, Hafez al-Assad. În 1983 a condus Forțele Libaneze luptând împotriva armatei siriene și
Samir Geagea () [Corola-website/Science/330957_a_332286]
-
Octav Buruiană, un ziarist de la "Informația Bucureștiului" (unde a fost coleg cu jurnaliștii Sorin Roșca Stănescu și Horia Tabacu), și a apărut relativ regulat, săptămânal, între ianuarie 1990 și ianuarie 1992. La "Observator" au colaborat nume importante ale media, culturii, politicii, modei din România, în anii imediat următori Revoluției din 1989. În fapt, "Observator" nu a fost prima publicație independentă apărută după decembrie 1989. În afară de presa socialistă, rebotezată și reorientată politic și comercial, au apărut în ianuarie 1990 câteva periodice editate
Observator (ziar) () [Corola-website/Science/330974_a_332303]
-
papale. În 1605, candidatul său, Alessandro de' Medici a fost ales drept Papa Leon al XI-lea. Leon a murit la sfârșitul acelei luni, totuși, din fericire pentru Medici, noul succesor, Papa Paul al V-lea, era de asemenea pro-Medici. Politică externă pro-papală a lui Ferdinando a avut dezavantaje. Toscana a fost depășită de ordinele religioase, toate nefiind obligate să plătească impozite. Ferdinando a murit în 1609, lăsând un tărâm îmbelșugat. Fiul cel mare al lui Ferdinando, Cosimo, a urcat pe
Marele Ducat de Toscana () [Corola-website/Science/330983_a_332312]
-
de euro), Programul țărilor din regiunea Mării Negre pe 2007-2013 (18 milioane de dolari) și Programul de cooperare transfrontaliera din sud-estul Europei (2 milioane de euro). Un mare accent se pune pe dezvoltarea relațiilor dintre APL și asociațiile obștești (AO) deoarece politica Europei se bazează pe colaborare eficientă pe sectorul civil, iar atragerea investițiilor prin intermediul AO.
Euroregiunea Nistru () [Corola-website/Science/331009_a_332338]
-
Cornell Familia tatalui rămasă în Polonia a pierit în Holocaust. Wolfowitz a studiat matematica și chimia la Universitatea Cornell și apoi, spre dezamăgirea tatălui său, a continuat cu știintele politice la Universitatea din Chicago. A fost din tinerețe interesat de politică și diplomație, de pe o poziții opuse dictaturilor și războaielor. La 14 ani a trăit un an în Israel, în vremea când tatăl său a predat ca profesor invitat la Politehnica din Haifa. Sora sa a emigrat ulterior în Israel. În
Paul Wolfowitz () [Corola-website/Science/331013_a_332342]
-
al strategiei nucleare, teza sa finală asupra pericolului proliferării armelor nucleare în Orientul Mijlociu. Prin mijlocirea lui Wohlstetter, în vara anului 1969 Wolfowitz, împreună cu alți doi discipoli ai acestuia, Wilson și Richard Perle au fost cooptați în Comitetul pentru Menținerea unei Politici prudente de apărare (Committee to Maintain a Prudent Defense Policy) înființat de Paul Nitze și Dean Acheson, ideologi la vremea respectivă, ai Războiului Rece. În 1972 Wolfowitz și-a început cariera in administrația federală americană. După o perioada de activism
Paul Wolfowitz () [Corola-website/Science/331013_a_332342]
-
Carter vedea în acesta o contrapondere în fața Iranului condus de ayatollahul Ruhollah Khomeini. În 1979 Wolfowitz a prezentat un raport detaliat asupra amenințării pe care o reprezenta regimul Saddam Hussein pentru vecinii săi. Ca democrat Wolfowitz a fost decepționat de politica administrației lui Jimmy Carter și în noiembrie 1980 a primit cu entuziasm victoria in alegeri a lui Ronald Reagan, care a încarnat mai bine, în opinia sa, idealurile democratice. Între anii 1982-1985 Wolfowitz a servit ca asistent al secretarului de
Paul Wolfowitz () [Corola-website/Science/331013_a_332342]
-
Carter și în noiembrie 1980 a primit cu entuziasm victoria in alegeri a lui Ronald Reagan, care a încarnat mai bine, în opinia sa, idealurile democratice. Între anii 1982-1985 Wolfowitz a servit ca asistent al secretarului de stat, însărcinat cu politica în Asia de Est și Pacific. În această calitate a fost activ în organizarea tranziției politice din Filipine după răsturnarea regimului lui Ferdinand Marcos, care fusese un vechi aliat al Statelor Unite. Între anii 1986-1989 a fost ambasador în Indonezia, unde
Paul Wolfowitz () [Corola-website/Science/331013_a_332342]
-
trei ispite. După aceasta, Nicolae s-a reîntors în România. Cu toate acestea, el a crescut plictisit repede de mediul de afaceri și finanțe și ghidat împreună cu ”făcătorul de regi” Leon Fortunato în cele din urmă a pus ochii pe politică. La vârsta de 24 de ani, Carpathia a pășit pe scena politică în calitate de membru al camerei inferioare a Parlamentului din România. Căzând victimă a șantajului lui Leon Fortunato, președintele României a demisionat, permițându-i lui Carpathia să-și asume puterea
Listă de personaje din Left Behind () [Corola-website/Science/328019_a_329348]
-
o campanie colonială de secol XIX purtată în afara timpului ei”. Campania dus la discuții tot mai optimiste cu privire la posibilitatea creării unei armate formate din etnici etiopieni, folosite pentru „sprijinirea cuceririi” Sudanului Anglo-Egiptean. Războiul a fost un punct de cotitură în politică externă italiană, mult mai agresivă după acest moment. Războiul „a expus vulnerabilitățile” britanicilor și francezilor. Acestea din urmă i-au oferit lui Mussolini condițiile pentru începerea realizării planurilor sale imperiale. În 1936, a izbucnit Războiul Civil Spaniol. Italia a jucat
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
care controla Suezul) trebuiau distruse. Pe 31 martie, Mussolini a afirmat că „Italia nu va fi cu adevărat o națiune independentă atâta vreme cât va avea Corsica, Bizerta, Malta drept gratii ale închisorii mediteraneene și Gibraltarul și Suezul pe post de ziduri.” Politica externă fascistă pornea de la premiza că, mai devreme sau mai târziu, democrațiile occidentale - Regatul Unit și Franța în principal - trebuie să fie înfruntate. Cuceririle armate ale Italiei, Africa de Nord și Răsăriteană, separate de Sudanul Anglo-Egiptean, trebuiau să fie legate printr-un
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
obțină câștiguri însemnate, în ciuda participării lor limitate la Bătălia Franței. Acest pucnt de vedere a fost acceptat și de istoricul Gerhard Weinberg, care afirmă că „singurul record straniu al italienilor în puțina luptă pe care au dat-o ... a facilitat politica germană” și l-a forțat pe Mussolini să își modereze pretențiile. Cu toate aceste, obiectivele pe timp de război ale Italiei au rămas cele ale expansiunii teritoriale. Un program publicat pe 26 iunie trasa drept obiective de război cucerirea Nisei
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
iscălituri în 1675 pentru a fura bani din vistierie, pe când era logofăt de vistierie, aproape l-a costat mâna dreaptă. În timpul lui Șerban Cantacuzino era să fie spânzurat. Brâncoveanu l-a numit în dregătoria de mare sluger, ca parte a politicii sale de promovare a rudelor în marile dregătorii ale Țării Românești. Tot voievodul l-a reținut și l-a trimis în judecată, reproșându-i: „”. A fost iertat dar destituit din funcție, între 1695 și 1700 figurând drept fost mare clucer
Constantin Știrbei () [Corola-website/Science/334950_a_336279]
-
s-a aflat în Franța. După moartea lui Forster, lucrările sale au fost în mare parte uitate în afara unor cercuri profesioniste. Aceasta a fost cauzată în parte de implicarea sa în Revoluția Franceză. Imaginea lui s-a schimbat, însă, odată cu politica vremurilor, diferite perioade concentrându-se pe diferite părți ale operei sale. În perioada creșterii naționalismului după epoca napoleoniană, în Germania el a fost considerat „trădător de țară”, ceea ce i-a umbrit opera de scriitor și om de știință. Această atitudine
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
Trudeau. A fost ales ca Membru al Parlamentului Canadei ("Member of Parliament of Canada") din partea din în 2008 și apoi a fost reales în 2011 și 2015. În calitate de membru al , din partea Partidului Liberal, Trudeau a fost un critic constant al politicii guvernului condus de Stephen Harper. La 14 aprilie 2013, Trudeau a fost ales al . La alegerile , din 19 octombrie 2015, și partidul său au obținut o victorie politică, realizând . Trudeau și echipa sa a preluat oficiul de prim ministru canadian
Justin Trudeau () [Corola-website/Science/334993_a_336322]