151,580 matches
-
din Frankfurt, Universitatea din Aveiro și Universitatea Beckett din Leeds. Sorin Grindeanu a absolvit în anul 2013 un program postuniversitar de formare și dezvoltare profesională în domeniul Științe Militare, Informații și Ordine Publică - Academia Națională de Informații. A intrat în politică în noiembrie 1996, când a devenit membru al PDSR. Doi ani mai târziu, în octombrie 1998, a devenit vicepreședinte al Organizației de Tineret a PDSR Timiș, iar în decembrie 2001 - vicepreședinte al Tineretului Social Democrat Timiș. A fost membru în
Sorin Grindeanu () [Corola-website/Science/334991_a_336320]
-
pretins a fi Grünewald din motive de afaceri. Primul tablou datat al lui Grünewald este, probabil, în Munchen, cu anul 1503 trecut ca o notă mai târzie, pe ce pare a fi o inscripție mai veche. Există multe speculații cu privire la politica lui Grünewald, unii oameni asociindu-l cu Reforma sau cu sprijinul pentru clasele de jos. E posibil să îl fi părăsit pe arhiepiscopul de Mainz, din cauza simpatiilor fie cu al doilea război al țăranilor germani, fie cu luteranismul (la moartea
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
așkenază-idiș pentru numele de rezonanță arameică Fastrigata), un iubit părăsit de Estera, membru în Asociația Croitorilor „Ața și Acul” și care uneltește să-l asasineze pe regele Ahashverosh pentru a recâștiga afecțiunea fostei lui iubite. În condițiile creșterii antisemitismului în politica și societatea poloneză și în urma anulării cetățeniei sale române de către regimul Dictaturii regale din România, Manger a fost nevoit să părăsească Varșovia în 1938 și să emigreze la Paris, în Franța. Dar în 1940 Parisul nu mai era sigur pentru
Itzik Manger () [Corola-website/Science/335028_a_336357]
-
familii de tradiție patiseri: Francesc, Carles, Enric, Quim, Anna, Montse, Dolors i Josep. Trăiește în Girona, căsătorit din anul 2000 cu o jurnalistă română, Marcela Topor. Are două fiice, Magalí și Maria. Chiar dacă familia să nu este relaționata direct cu politica, străbunicul și unchiul său Josep Puigdemont (1979-1983) au fost primari în Amer. A urmat școală în satul său natal și a fost intern la Șanț Maria del Collell, unde a avut, printre alții, ca profesori pe scriitorul Manel Costa-Pau și
Carles Puigdemont () [Corola-website/Science/335404_a_336733]
-
Jos cu consecințe benefice, asupra schimburilor comerciale din zonă. Conform opiniei acestuia, printre factorii determinanți ai decadenței s-ar fi aflat și refluxul treptat al autorității mongole din spațiul extracarpatic - sub presiunea ofensivei creștine coordonate de Ludovic cel Mare. Totuși, politica anticreștină a hanului Geanibek precum și anarhia din Imperiul mongol, au avut pe termen mai lung drept consecință regresul comerțului din Marea Neagră și reorientarea rutelor comerciale, reorientare în urma căreia Vicina - aflată într-o poziție lăturalnică - nu a mai servit drept principală
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
asistat mai mulți șefi de state latino-americani, (Michelle Bachelet, Horacio Cartes, Juan Manuel Santos, Rafael Correa, Evo Morales, Dilma Rousseff) fostul rege al Spaniei, Juan Carlos I, și alte personalități. Ca vicepreședinte a fost aleasă Gabriela Michetti. Critic sever al politicii soților Kirchner care au condus Argentina vreme de 12 ani. Mauricio Macri a fost căsătorit de trei ori și are patru copii. Prima sa soție a fost Yvonne Bordeu, cu care a avut trei copii:Agustina, Gimena și Francisco. După ce
Mauricio Macri () [Corola-website/Science/335410_a_336739]
-
participarea în cadrul viitoarei Legiuni și a unor români din Regat, au determinat manifestarea unor disensiuni semnificative în rândul reprezentanților emigrației și ai Guvernului României din Franța și Italia, în cursul lunilor iunie-august 1918. Aceste contradicții s-au alăturat atât concepțiilor politicii externe Italiene (al cărei ministru încă nu admitea dezmembrarea Austro-Ungariei și se opunea formării Legiunii) cât și disensiunilor franco-italiene. De-abia la sfârșitul lunii august, în contextul susținerii de către mareșalului Diaz, de către miniștrii Zupelli și Bisolatti, precum și de către generalii Cadorna
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
negocieri de lungă durată între cele trei partide parlamentare pro-europene, PLDM, PDM și PL, nu s-a ajuns la niciun consens. Țară a intrat într-o criză politică. După ce pe 21 decembrie 2015 Vlad Plahotniuc și-a anunțat revenirea în politică și în Partidul Democrat, declarând că va „participa în mod direct la formarea majorității parlamentare care să asigure o guvernare stabilă și care sper să reușească să cumuleze inclusiv voturile necesare pentru alegerea președintelui țării în luna martie, anul viitor
Guvernul Pavel Filip () [Corola-website/Science/335454_a_336783]
-
Majoritatea au fost încarcerați în închisori normale, în vreme ce între 5.000 și 15.000 din totalul celor condamnați au fost închiși în lagăre de concentrare. Sentința includea de asemenea sterilizarea, cel mai adesea sub forma castrării. Hitler și-a schimbat politica privind homosexualii instaurând pedeapsa capitală în 1942. Prizonierii din lagărele de concentrare naziste erau etichetați în concordanță cu crimele lor, prin intermediul unor triunghiuri orientate cu vârful în jos. Infractorii „obișnuiți” purtau triunghi verde, deținuții politici - triunghi roșu, iar evreii două
Simboluri LGBT () [Corola-website/Science/335475_a_336804]
-
din cauza orientării lor sexuale. Asemenea triunghiului roz, un simbol al emancipării lesbienelor este triunghiul negru. Măsuri de incriminare a lesbienelor au fost luate în considerare încă din 1910, însă au fost abandonate datorită opoziției mișcării feministe, o voce fermă în politica acelor vremuri. În consecință, Paragraful 175 nu a fost extins niciodată la această categorie. Cu toate acestea, unele lesbiene au fost închise în lagărele de concentrare ale Germaniei naziste. Acestea purtau triunghiul negru conceput pentru categoria persoanelor "asociale", numite astfel
Simboluri LGBT () [Corola-website/Science/335475_a_336804]
-
seminificativ, în care muzica deținea un loc esențial. Elisabeth B. Christ afirmă în cartea sa "Fanfare for the Common Man. Aaron Copland during the Depression and War" că „probabil cea mai clară dovadă care atestă legătura dintre Simfonia a treia, politicile de război ale frontului cultural și ideologiile estetice de stânga, constă în integrarea fragmentelor din "Fanfare for the Common Man" în deschiderea părții finale a Simfoniei.” De asemenea, ea mărturisește că „"Fanfare" se leagă explicit de efortul războiului și invocă
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
un apartament și niște spații de birouri în zona centrală a Capitalei, spații cu care a garantat credite primite de la banca la care este acționar. Deși în 2007 Oleg Voronin a afirmat că nu are de gînd să intre în politică, în martie 2011 el a devenit membru al Partidului Comuniștilor Republicii Moldova (PCRM). El și-a justificat astfel pasul: „Fiecare cetățean, fără voia sa, este pus să aleagă între a fi cu Moldova sau cu AIE, împreună cu Moldova sau împotriva ei
Oleg Voronin () [Corola-website/Science/331911_a_333240]
-
PCRM. Celelalte nu depășesc limitele unor grupări de interese, cluburi de discuții, SRL-uri sau ale unor simpli executanți ai indicațiilor și ordinilor venite din capitalele unor țări deloc îndepărtate.” El consideră că în țările care nu sînt încă prospere politica statului ar trebui să fie apropiată de doctrina social-democrată. Sprijină sub aspect material și organizatoric numeroase acțiuni ale PCRM, este nelipsit la manifestațiile de amploare ale acestei formațiuni. Revista VIP Magazine din Republica Moldova a lansat în anul electoral 2009 zvonul
Oleg Voronin () [Corola-website/Science/331911_a_333240]
-
Studiază la colegiul Jully în perioada 1664-1668 și în 1671 intră în rândurile armatei franceze. În 1687 este trimis la Munchen, în calitate de reprezentant neoficial, pentru a începe negocierile cu Electorul de Bavaria pentru a-l convinge, fără succes, la o politică favorabilă Franței. Ascensiunea sa este favorizată de Madame de Maintenon, care îl contracarează pe adversarul său, ministrul Louvois. În 1698 este trimis ca ambasador la Viena, unde activitatea sa este apreciată de către Ludovic al XIV-lea. Participă la războiul din
Claude Louis Hector de Villars () [Corola-website/Science/331909_a_333238]
-
(n. 26 septembrie 1966, Soroca, RSS Moldovenească) este un politician din Republica Moldova, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 2001-2002 și 2009-2014, și consilierul Președintelui Republicii Moldova (Vladimir Voronin) pe probleme de politică internă din 2002 până în 2008. a fost considerat și supranumit „ideologul”, „strategul”, „creierul”, sau „eminența cenușie” a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. În 2001 a fost unul dintre organizatorii campaniei electorale a Partidului Comunist. Ulterior a fost ales de cinci ori
Mark Tkaciuk () [Corola-website/Science/331948_a_333277]
-
până ce a renunțat la acesta din proprie dorință, în ziua de 23 mai 2014, ulterior fiind exclus, alături de Grigore Petrenco din Comitetul Executiv al PCRM. Într-un interviu din 11 septembrie 2014, acesta a declarat că se retrage definitiv din politică și că-și va consacra activitatea de mai departe lucrărilor științifice și că nu va mai colabora cu niciun politician. În anii 2005 și 2006, revista VIP Magazin l-a inclus pe Mark Tkaciuk în topul „Cei mai influenți moldoveni
Mark Tkaciuk () [Corola-website/Science/331948_a_333277]
-
poate fi divizată în trei etape sau perioade; prima dintre acestea începe o dată cu anul 1839 și coincide cu spectrul larg de legi adoptate în perioada Tanzimatului, Imperiul Otoman ducând în acele vremuri o politică de reformare care a vizat și statutul femeilor în societate. A doua perioadă a început o dată cu era republicană, cu primul președinte al Turciei, Mustafa Kemal Atatürk, care a acordat o serie de drepturi femeilor; iar cea de-a treia etapă
Mișcarea feministă din Turcia () [Corola-website/Science/331904_a_333233]
-
Mustafa Kemal Atatürk, care a acordat o serie de drepturi femeilor; iar cea de-a treia etapă a coincis cu intervenția militară din 1980 care a fost inițiată de turcoaice însele. În perioada "Tanzimatului" (1839-1876), Imperiul Otoman a promovat o politică de reforme, luând ca model Europa, considerat la acea vreme un tărâm al modernității. Oprimarea femeilor a fost văzută ca reprezentând un obstacol în calea procesului de modernizare al Imperiului Otoman și s-a considerat că numai prin educarea a
Mișcarea feministă din Turcia () [Corola-website/Science/331904_a_333233]
-
nu au reușit să înțeleagă corect atitudinea politică a noilor feministe, considerând că femeile luptau pentru drepturi deja garantate și prevăzute în Codul Civil adoptat în anul 1926 în era republicană. Mișcarea feministă s-a dezvoltat ca o reacție față de politica din acele vremuri și a reprezentat o formă de rebeliune împotriva statului. Mișcarea din 1980 a reprezentat și o extensie a tradiției kemaliste-construcția noilor reforme făcându-se pe baza celor adoptate de Atatürk- întrucât a apărut și ca o continuare
Mișcarea feministă din Turcia () [Corola-website/Science/331904_a_333233]
-
al unei societăți democratice trebuie să le aibă, printre care se numărau libertatea de exprimare a opiniei sau libertatea de a își alege religia. Mai mult decât atât, numeroase demonstrații publice și activități politice ale femeilor au constituit reacții împotriva politicilor de stat. Un exemplu elocvent în acest sens este reprezentat de organizarea Primului Congres al Femeilor din anul 1989 care a avut 800 de participante ce și-au exprimat doleanțele pe care le-au publicat ulterior în Manifestul pentru salvarea
Mișcarea feministă din Turcia () [Corola-website/Science/331904_a_333233]
-
2002 sunt aduse în discuție și diversele obstacole legislative care împiedică femeile de a practica anumite meserii sau de a fi plătite în mod egal cu un bărbat pentru aceiași muncă și este consemnată și prezența redusă a femeilor în politică . Rapoartele au consemnat și abrogarea, din Ianuarie 2002, a articolului constituțional care eradica conceptul de "conducător al familiei", acordându-le femeilor dreptul de a decide asupra copiilor și asupra altor aspecte de ordin familial, inclusiv acestea nu mai aveau nevoie
Mișcarea feministă din Turcia () [Corola-website/Science/331904_a_333233]
-
avut o viață caracterizată de activități intelectuale, religioase și politice specifice mediului din Bagdad în așa numita perioadă de resuscitare sunită.Spre sfârșitul vieții a fost exilatdin Bagdad și arestat la domiciliu printr-un decret al califului al-Nasir, a cărui politică Ibn al-Jawzi a resprins-o. Ulterior, Ibn al-Jawzi a revenit în Bagdad, s-a retras din viața publică și a murit în anul 1200. În adolescență, mătușa sa, care îl îngrijea deoarece tatăl său murise când avea 3 ani, l-a
Ibn al-Jawzi () [Corola-website/Science/331933_a_333262]
-
în anul 1161 directorul a două instituții de învățământ religios. Un pasionat al doctrinei hanbali (una dintre cele patru școli de drept islamic), Ibn al-Jawzi este unul dintre cei mai importanți imami ai vremii. Predicile sale erau conservatoare și susțineau politicile religioase ale puterii de la Bagdad. Ca urmare, acesta a fost favorizat de către califi și în jurul anului 1178/1179 a devenit liderul a cinci școli și cel mai important predicator al școlii hanbali din Bagdad. În această perioadă, Ibn al-Jawzi a
Ibn al-Jawzi () [Corola-website/Science/331933_a_333262]
-
1982 a devenit primar al orașului Medellín, iar între 1986 și 1994 a fost senator. Înainte de a fi ales Președinte la Columbiei în 2002, Uribe a fost Guvernator al departamentului Antioquia între 1995 și 1997. Înainte de a se implica în politică Uribe a fost jurist. Șia făcut studiile la Universitarea din Antioquia, iar apoi a absolvit Harvard Extension School, unde a primit Certificat de Studii Speciale în Administrare și Management, în 1993.
Álvaro Uribe () [Corola-website/Science/331993_a_333322]
-
turci în Germania a constituit un pas important în stabilirea lor în această țară. Acești muncitori și familiile lor constituie încă cel mai important segment al comunității turce din Germania. Alte grupuri de turci care trăiesc în Germania sunt azilanții politici sosiți aici după lovitura militară de stat din 1980 din Turcia. Dintre motivele care au condus la stabilirea imigranților turci în Germania putem enumera dorința acestora de a le oferi o educație mai bună copiilor, lipsa unei situații economice propice
Turcii din Germania () [Corola-website/Science/331981_a_333310]