15,810 matches
-
integrate și mobilizate, iar legitimitatea și suveranitatea internă s-au văzut din ce în ce mai mult condiționate de un larg consens popular. Pentru el, trecerea la societatea de masă a crescut nivelul violenței inerente politicii internaționale. Disciplina relațiilor internaționale trebuia să fie suportul academic pentru difuzarea cunoștințelor practice împărtășite de fostul Concert European. Deși cultura diplomatică nu mai putea fi continuată de o elită transnațională și adesea aristocratică, știința era pregătită să ajute noile elite să dea piept cu natura politicii internaționale, așa cum o
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
permite principalei puteri internaționale să-și îndeplinească responsabilitățile, Morgenthau a reunit principiile realiste ale scepticismului și prescripțiile politice într-o abordare rațională și științifică. Morgenthau a contribuit la salvarea Statelor Unite de idealism. Dar cum realismul devenise paradigma noii discipline, criteriile academice ale științelor sociale americane subminau din ce în ce mai mult unele dintre asumpțiile lui. Idealiștii erau poate îngroziți de ce făcuse realismul din disciplina relațiilor internaționale, dar și unii realiști au devenit îngrijorați de felul cum disciplina relațiilor interna-ționale influența realismul. Fundamentul antropologic al
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sînt un caz particular, un fragment dintr-un tablou mai vast ce poate fi înțeles mai bine în cadrul diverselor tipologii instituționaliste. Unii realiști cred că, de această dată, prețul plătit de realism pentru a fi respectabil din punct de vedere academic și pentru a cîștiga publicul a fost mai mare chiar și decît cel plătit de Morgenthau. Desigur, în vremea crizei realismului, Waltz oferea un impuls binevenit taberei realiste; într-ade-văr, cartea sa redefinea întreaga dezbatere disciplinară. Dar neorealismul privilegia atît de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
vedea mai tîrziu, ultimele două au fost îmbinate. Acest curent a dus la limită transformarea metateoretică începută odată cu disputa paradigmelor, analizînd în mod deschis asumpțiile fundamentale ale întreprinderii științifice. Mai mult, el a exclus nucleul normativ al realismului din dezbaterea academică. Într-ade-văr, realismul ca școală de gîndire a rămas în afara categoriilor autodefinitorii ale disciplinei. Matricea metateoretică în anii '80 Dezbaterea metateoretică s-a concentrat asupra a două dihotomii importante, care au caracterizat multă vreme filosofia ștințelor sociale: Verstehen-Erklären (înțelegere-ex-plicație) din sociologia
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
să salveze o versiune mai restrînsă a scepticismului realist, anume materialismul puterii (pentru aceasta și ceea ce urmează, vezi cap. 9). Referințele științifice au luat locul empirismului tradițional și justificării istorice a realismului, care avea o poziție mai slabă în cadrul comunității academice (dar nu și printre elitele politicii externe). Totuși, succesul acestui text a fost alimentat din ce în ce mai mult de legitimarea implicită și explicită a metodelor științelor sociale, chiar dacă propria sa versiune era mai degrabă precaută în această privință. De aceea, criteriile pentru
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
nu și printre elitele politicii externe). Totuși, succesul acestui text a fost alimentat din ce în ce mai mult de legitimarea implicită și explicită a metodelor științelor sociale, chiar dacă propria sa versiune era mai degrabă precaută în această privință. De aceea, criteriile pentru reputația academică, instituite de acest text paradigmatic, derivă în cele din urmă nu din posibila plauzibilitate a realismului său, care ar permite o mai bună înțelegere a naturii politicii internaționale, ci din mijloacele neopozitiviste folosite pentru atingerea acestui scop. În cadrul acestui curent
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
se petrec uneori în acest fel, dar totuși nu întotdeauna (pentru întreaga dezbatere, vezi Baldwin 1993a). Odată cu prăbușirea acestei ultime fortărețe, dezbaterea teoretică s-a dezvoltat fără prea multă legătură cu realismul și cu tradiția sa a cunoașterii practice. Cerințele academice au exilat în cele din urmă autorii inspirați de realismul clasic în discipline aparent mai puțin importante. Neorealismul, ca abordare științifică, făcea parte din școala raționalistă, așa cum o numea Keohane; restul s-au regăsit fie printre "reflectiviști", fie în domenii
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
văzut scopul precizărilor metateoretice din secțiunile anterioare. Treptat, o nouă tipologie a împărțit abordările teoretice în doar două categorii: teoretizări potrivite și teoretizări inutile. Văzînd amenințate granițele disciplinei, precum și criteriile pentru o cercetare bună și autorizată - și astfel legitimă - comunitatea academică a reacționat ca de obicei: ea a stabilit limitele peste care nu trebuie să se treacă. Acesta este contextul în cadrul căruia putea fi înțeles succesul, dar și animozitatea reciprocă a delimitării celei mai influente la acea vreme, anume distincția lui
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
din tabăra reflectivistă, dar care nu trebuie să încline prea tare în această direcție. Știința este de o parte, simplele idei bune de cealaltă. Dihotomia aceasta ilustrează o poveste a progresului și a idealului său. Ea spune de asemenea comunității academice cine sînt persoanele potrivite pentru a fi ascultate. De aceea, dihotomia larg răspîndită a lui Keohane a mobilizat de fapt o tendință de îngrădire, deși - și aceasta trebuie subliniat - ea a fost concepută cu siguranță pentru a deschide dezbaterea. Cînd
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Limbajul este parte a structurii sociale și nu un epifenomen al ei...". În concluzie, afirmația lui Keohane este sau înșelătoare, sau ironică. Este înșelătoare dacă cercetarea discursului care stă la baza modului în care experții domeniului relațiilor internaționale, din mediul academic sau din politică, explică evenimentele din lume, discurs care este ca atare tot un eveniment, este considerată non-empirică. Este ironică dacă ceea ce fac experții este considerat nesemnificativ, așadar empiric neglijabil, pentru că relevanța acestei activități este însăși justificarea multor studii raționaliste
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ca să nu spun mai rău, să vorbești de stadiul post-pozitivist cu privire la disciplină în general. Din păcate, este adevărat că dezbaterea se împiedică adesea în imagini de tipul prieten-dușman, care uneori par să aibă mai mult de-a face cu identitatea academică contestată a cercetătorilor (și cu problema slujbelor și a funcțiilor), decît cu chestiunile metateoretice. Această dezbatere foarte personalizată, și adesea caustică, apare în ochii observatorilor germani ca un déjà vu (Meyers 1994). Într-adevăr, cele două tabere par să reia
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
războiului rece s-a estompat în mare măsură: sînt de înțeles puținele referiri la comparația dintre politica americană și cea sovietică, iar orientările neo-marxiste nu mai sînt luate în seamă ca poziții antipozitiviste. Însă diviziunea rămîne puternic politizată pe considerente academice și nu numai. De aceea, ar putea apărea ideea prezentării școlilor metateoretice din relațiile internaționale în funcție de soluția care s-a bucurat de consens în științele sociale germane. Într-adevăr, aceasta s-a și întîmplat în disciplina relațiilor internaționale în Germania
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ca modul de a fi al disciplinei relațiilor internaționale, ca principiu și normă tradițională pentru practicienii politici și universitarii competenți, presiunea disciplinei îi va determina pe unii, inclusiv pe realiști, să găsească o versiune mai acceptabilă din punct de vedere academic. Așa cum observa pe bună dreptate Chris Brown (1992: 90), această presiune pentru o abordare mai științifică își are originea, într-o oarecare măsură, în însăși viziunea realistă asupra lumii. Realismul pretinde că se referă la o realitate neproblematică, pretenție ce
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în înțelegerea de sine a elitei și publicului nostru (din Occident), educat sau nu, din domeniul politicii externe. De aceea, nu putem să nu ținem seama de el. Din acest motiv, a da uitării realismul este de ase-menea discutabil. Observatorii academici nu trebuie, desigur, să se lase pradă capriciilor politicii cotidiene. Dar a sta la distanță sau a fi critici nu înseamnă că ei trebuie să-și piardă capacitatea de a înțelege limbajele celor care iau decizii majore, nu doar în cadrul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
NOSTALGIA UNUI REALISM NETEORETIC Este foarte tentant să spui pur și simplu adio științei și să te întorci la zilele liniștite cînd realismul era o modalitate de cunoaștere general acceptată, sau general respinsă, a unui grup relativ coerent de practicieni academici și politici. În ciuda comodității unor servicii străine, aceste zile nu vor mai reveni. Cele două lumi s-au schimbat. Nu e necesar să mai discutăm acum schimbarea produsă în mediul academic: dezbaterile disciplinei au despuiat realismul; viziunea asupra lumii a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
general respinsă, a unui grup relativ coerent de practicieni academici și politici. În ciuda comodității unor servicii străine, aceste zile nu vor mai reveni. Cele două lumi s-au schimbat. Nu e necesar să mai discutăm acum schimbarea produsă în mediul academic: dezbaterile disciplinei au despuiat realismul; viziunea asupra lumii a autorilor clasici nu mai apare ca evidentă, nici nu se mai prezintă ca evidentă din punct de vedere etic. Dar, așa cum vom sublinia din nou, și lumea politicii internaționale s-a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
după ce au căzut din paradis. Realismul este de ceva vreme privit ca dezgolit. El nu-și mai poate recăpăta inocența originară. Un empirism al "prezentării istoriei așa cum a fost" nu mai poate pretinde un consens tacit din partea comunității politice și academice. Prin urmare, ea trebuie să-și susțină virtuțile cu argumente. Iar acest lucru determină o distanțare obiectivantă în cadrul disciplinei relațiilor internaționale. O dată ce această distanță s-a făcut simțită, rolul disciplinei nu mai este socializarea implicită, ci dezbaterea explicită. Interpretarea sa
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
întoarcere spre un realism empirist. De asemenea, nu ne putem pune prea multe speranțe în realism ca teorie explicativă cauzală. Existența sa duce la teza care animă această carte, anume că trebuie să înțelegem realismul ca pe o practică istorică, academică și politică, mai degrabă decît doar ca pe o teorie. Realismul nu reflectă în mod pasiv lumea; el face ceva pentru ea. Această orientare a fost propusă în special de către sociologii istoriei și materialiștii istorici, precum și de către teoriile constructiviste și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
folosit de realism pentru a distinge relațiile internaționale de politica internă, nu se referă la un fapt natural sau necesar. Dimpotrivă, aceste concepte au sens în cadrul lumii de semnificații a unei comunități internaționale a oamenilor politici. La rîndul ei, comunitatea academică a neorealiștilor ia în mod greșit practica socială drept realitate obiectivă, independentă de gîndire. Cu alte cuvinte, politica internațională nu este determinată de materialismul puterii, reductibil la un model mecanicist. Ci ea este o construcție socială a instituțiilor care evoluează
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
practică cu un concept neutru și măsurabil al puterii. El era perfect conștient de necesitatea practică a unui astfel de concept, dar și de dificultatea întemeierii sale științifice. Acest text lucid subliniază valoarea politică a conceptelor care migrează între comunitatea academică și cea politică. Puterea este un termen folosit de universitari și de aceea are efecte asupra producerii cu-noștințelor și reproducerii culturii diplomatice tradiționale. Mobilizarea memoriei colective la sfîrșitul războiului rece Realismul ar trebui luat în serios pentru modul în care
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
parte din studiul puterii din cadrul disciplinei relațiilor internaționale (pentru ceea ce urmează, vezi Guzzini 1994b). Ea se referă la cele două practici importante din această disciplină, cea de la nivelul comunității diplomatice (în sensul cel mai larg) și cea de la nivelul comunității academice. Lecțiile realiste ale trecutului constituie una dintre cele mai puternice legături dintre aceste două comunități. Ele exercită o puternică presiune asupra indivizilor care iau deciziile, precum și asupra naratorilor profesioniști ai istoriei, care păstrează în scris aceste lecții pentru viitor. Modul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
dintre cele mai puternice legături dintre aceste două comunități. Ele exercită o puternică presiune asupra indivizilor care iau deciziile, precum și asupra naratorilor profesioniști ai istoriei, care păstrează în scris aceste lecții pentru viitor. Modul în care administrația americană și comunitatea academică a disciplinei relațiilor internaționale s-au descurcat în cel de-al doilea război din Golf reprezintă o ilustrare empirică a acestei forme de putere intersubiectivă. Ar putea fi găsite multe analogii istorice cu modul în care al doilea război mondial
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Anarchy, revizuirea cea mai elaborată a teoriei lui Waltz, care își propune să răspundă deopotrivă criticilor realismului și celor ai neorealismului. Această lucrare nu oferă nici un realism coerent din punct de vedere metateoretic, nici o nouă versiune, acceptabilă în raport cu actualele criterii academice ale unei teorii empirice. În urma acestor două eșecuri, realismul se află la o răscruce. Fie va urma calea științifică, și atunci va continua fragmentarea din interiorul și din afara disciplinei în forma sa restrînsă. Fie se întoarce la rădăcinile sale normative
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
științe politice studiază această triadă ca pe un fundament al disciplinei lor. Ei învață acest lucru nu după ce vin în contact cu faptele, ci în primul an de studiu. Cele ce urmează sînt preluate din capitolele introductive ale unui manual academic (Berg-Schlosser, Maier, Stammen 1981: 43-86, Alemann și Forndran 1978: 41-65). 1 Poate că această sensibilitate culturală este și ea un motiv pentru care teoriile inspirate din post-structuralism sau constructivism sînt atît de interesate de realismul clasic (Wæver 1992) și încearcă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
acoliți care să-l înconjure. Despot cade prin chiar însușirile lui, incompatibile cu starea țării, prin idealurile lui utopice. Universitate la Cotnar, cruciadă împotriva Semilunei, astea nu încălzesc pe boierii conștienți de imposibilitatea lucrurilor. Scena finală, cu discursul emfatic, foarte academic ("Mi-arunc din cap coroana!... din mână sceptru-mi scot... Nu mai sunt domn!... acuma ucideți pe Despot!") e plină de adevăr local. Boierimea șovăie o clipă, uluită de oratorie, totuși Despot cade înjunghiat, fiindcă istoria Moldovei arată cum că
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]