17,219 matches
-
hârdăul de pe coridor și mi-a dat-o. Am mulțumit și m-am repezit la Rozin care juca foarte bine rolul leșinatului. L-am stropit cu apă și l-am frecționat pe tâmple, pe ceafă, pe piept, apoi repede am alergat la Fetecău, operând cu disperare aceleași mișcări. I-am rugat pe cei din cameră să agite prosoapele pentru o mai bună ventilație. Astfel, alergând de la unul la altul, după câteva minute, i-am readus la viață. Milițianul se uita mirat
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
stropit cu apă și l-am frecționat pe tâmple, pe ceafă, pe piept, apoi repede am alergat la Fetecău, operând cu disperare aceleași mișcări. I-am rugat pe cei din cameră să agite prosoapele pentru o mai bună ventilație. Astfel, alergând de la unul la altul, după câteva minute, i-am readus la viață. Milițianul se uita mirat pe vizetă. M-am întors spre el și i-am mulțumit reverențios. Mă, zice el cu ton discret, conspirativ, ești doctor? Da, să trăiți
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
era de înaltă trădare. Grăbit, și-a strâns lucrurile de pe prici; coborând, s-a întins să-și ia paltonul Când l-a desprins din cui, căptușeala de vatelină a căzut grămadă; dintrânsa o colonie de șoricei a împânzit camera și alergau buimăciți pe priciuri, spre fereastră sau ușă, provocând surpriza și un hohot de râs care l-a însoțit pe Rozin pe tot coridorul, milițienii neputându-se nici ei stăpâni. Mă gândeam la cuvintele Mântuitorului: „Nu vă adunați comori pe pământ
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
continuat drumul. În casă era cald și plăcut. Și-a adus aminte de frig și de cerșetoare. Făcându și un proces de conștiință, s-a grăbit să se întoarcă, să-i ofere ceva. Dar femeia nu mai era acolo. A alergat în stânga, în dreapta, nici țipenie de om. Cu multă părere de rău, că n-a știut să folosească prilejul care i se oferise ca să facă un bine, s-a întors acasă decepționat de propria-i condiție spirituală. Chiar atâta egoism? „Fă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
lângă șofer, nu înainte de a ne preveni că vom fi executați dacă vom încerca să evadăm. Era o măsură de intimidare sau o acoperire a propriilor conștiințe. Ne-am zis „Doamne, ai grijă de noi” și duba a pornit. Mașina alerga cu viteză, deci ieșisem din oraș. Ne rânduisem în schimburi, să putem sta pe scăunelele montate pe laturile dubei și ne înarmam răbdarea pentru un drum lung. După un timp fumul înecăcios provenit de la gazele de eșapament pătrundea prin podeaua
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
o nouă cunoaștere a armelor de luptă și a mânuirii lor. Sfinții Părinți nu încetau niciodată lupta căci, după spusa lor, a sta înseamnă a da înapoi. Și năzuiau totdeauna la intuirea și înțelegerea misiunii lor în fiecare clipă. Trenul alerga pe Valea Prahovei într-un ritm și cântec amplificat de cântecul inimii mele. Se făcuse ziuă, dar ceața persista, învăluind decorul într-o pânză străvezie, mișcătoare, care-mi incita și fascina imaginația. Oștile voievodale coborau cu Negru Vodă, care le
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
nepot, până la Mihai. Mihai le întorcea până la Alba Iulia, să împlinească pohta ce pohtise: ca valahii să fie un singur trup pe un singur pământ. Valurile de ceață erau oi risipite, fără păstor, pe care lupii în haite negre le alergau și le sfârtecau... și iarăși se strângeau sângerânde. Urmează Ploieștii!, anunță conductorul. Am înșfăcat desagii, aduși de fratele Alexandru la Galda, în care se aflau câteva resturi de îmbrăcăminte. Cei doi tineri nu se mai vedeau pe culoar. Mulți camarazi
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
prin sat ca fulgerul, că toată lumea e pe drum. Revederea cu părinții Mi-am înfipt mâinile în bara pernei și mi-am ferit capul de curent, în spatele finului Vasile. Prin sat n-am putut vedea decât umbre de oameni care alergau de-o parte și de alta a drumului, în sens invers. Când am ajuns în capul ulicioarei pe care era casa, la poartă și în curte nu era loc de intrare. Finu’ Vasile striga cu autoritate: Dați-vă la o
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ba chiar să o ronțăi. Are un ușor strabism care conferă privirii ei o intensitate de stranie concentrare. Ochii îi scapără, de parcă într-adevăr ar țâșni scântei din ei. Emite electricitate. Și, din toate femeile pe care le-am cunoscut, alerga cel mai repede pe tocuri înalte. Era (și este) o bună actriță și o femeie foarte inteligentă. (Aceste două calități nu sunt întotdeauna compatibile.) Avea un amestec de frumusețe celtică și galică, eu ochi albaștri, un păr negru sârmos, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
peretele din fund, între perdea și ușa camerei interioare, silueta întunecată, nemișcată, a unei femei. Primul meu gând limpede a fost că văd o stafie, strigoiul casei, în sfârșit! Am scos un sunet gâtuit de spaimă și am dat să alerg îndărăt pe scări în jos, dar nu mă puteam clinti. N-am scăpat lampa din mână. Silueta s-a mișcat, s-a întors cu fața spre mine. Era o femeie în carne și oase, nu o stafie. Apoi, dintr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
da seama în ce direcție mergea, când fusese prinsă în lumina farurilor. Mintea mea era atât de șocată, încât nu mă simțeam în stare să iau cea mai simplă hotărâre în legătură cu ce-ar fi fost de făcut. Am dat să alerg în direcția satului, apoi m-am oprit. Nu mi-a trecut prin gând să-i strig numele, așa ceva ar fi fost absolut imposibil. Într-adevăr, în acele momente, abia dacă-mi aminteam numele ei; ar fi țâșnit, ca în vis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am oprit. Nu mi-a trecut prin gând să-i strig numele, așa ceva ar fi fost absolut imposibil. Într-adevăr, în acele momente, abia dacă-mi aminteam numele ei; ar fi țâșnit, ca în vis, într-un urlet incoerent. Am alergat și am început, prostește, să luminez drumul cu lanterna, încoace și-ncolo, cercetând locul unde o văzusem. Lumina puternică scotea în evidență urmele roților mașinii, iarba stilată, stânca galbenă ciupită de vărsat, ceața plutitoare. În cele din urmă, m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ca și cum unica mea șansă de a o găsi s-ar fi consumat în timpul cât dormisem. Vacanța i se terminase, plecase acasă, fugise, murise subit. Am sărit în sus și m-am uitat la ceas: era doar nouă și douăzeci. Am alergat afară din biserică. Și, în cele din urmă, am văzut-o. Am văzut: o femeie în vârstă, voinică, într-o rochie cafenie, fără nici o formă, ca un cort, ținând în mână o sacoșă pentru cumpărături, și mergând încet, ca în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vag, indiferent, apărea acum, în ochii mei, cu totul schimbată. Avea drept fundal întregul univers. Și între mine și ea s-a nălucit, poate pentru ultima oară, viziunea unei fetișcane zvelte, cu gambe lungi și pulpe scânteietoare. Am început să alerg. Am ajuns-o, fugind din urmă, după ce trecuse de cârciumă, și când m-am găsit alături de ea, i-am atins una din mânecile cafenii, largi, ale rochiei. Ea s-a oprit, eu m-am oprit. Nu am putut scoate un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a deschis ușa. — La revedere și mulțumim pentru vizită, au fost cuvintele lui Fitch. Mă aflam din nou pe aleea cu dale roșii, iar ușa se închisese în urma mea. De îndată ce am ieșit din raza lor de vedere, am început să alerg. Am ajuns gâfâind pe ulița satului și am pornit-o apoi cu pași normali pe cărarea ce ducea la drumul de pe țărm. Mergând, încercam o stranie și neplăcută senzație în spate, pe care, în vâltoarea emoțiilor sălbatice și a simțămintelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
strada, a întors capul și m-a văzut, drept care a iuțit imediat pasul. Da, era Hartley și fugea de mine. Nu a intrat în prăvălie, ci a cotit pe ceea ce numesc eu „Strada magazinelor pescărești“. Când am ajuns la colț, alergând, nu era nicăieri de văzut. Am intrat în prăvălia cu echipamente pescărești, dar nu se găsea nici acolo. Îmi venea să urlu de exasperare. Am alergat până la capătul străzii, care se termina cu câteva căsuțe părăginite, un zăplaz din cinci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a cotit pe ceea ce numesc eu „Strada magazinelor pescărești“. Când am ajuns la colț, alergând, nu era nicăieri de văzut. Am intrat în prăvălia cu echipamente pescărești, dar nu se găsea nici acolo. Îmi venea să urlu de exasperare. Am alergat până la capătul străzii, care se termina cu câteva căsuțe părăginite, un zăplaz din cinci bare de lemn, și un maidan imens, mărginit de copaci. Nu era posibil să fi traversat maidanul. Să fi intrat într-una din case? Am început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
capătul străzii, care se termina cu câteva căsuțe părăginite, un zăplaz din cinci bare de lemn, și un maidan imens, mărginit de copaci. Nu era posibil să fi traversat maidanul. Să fi intrat într-una din case? Am început să alerg în direcția inversă; atunci am zărit un mic pasaj care se deschidea din stradă, o fisură îngustă, neînsorită, între zidurile oarbe a două clădiri. Am luat-o pe acolo, continuând să fug, m-am poticnit de niște grămezi de prundiș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tabloului, acoperind picioarele lui Hartley, așa cum stătea acolo ținând în mână un coș și poșeta. Astăzi purta o rochie de stambă albastră, imprimată cu margarete albe, dese, și o jachetă largă, lăbărțată, cafenie, deși ziua începea să fie fierbinte. Am alergat spre ea și am prins-o, nu de braț, ci de mânerul coșului de cumpărături. Urmărirea, capturarea ne înspăimântaseră pe amândoi. — Vai, Hartley, nu fă una ca asta, nu fugi de mine, e o nebunie, slavă Domnului că te-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
limpede că, foarte curând, va trebui să acționez într-un fel, să oficiez vreun ritual legat de situația mea, care s-ar fi putut s-o și schimbe. Desigur, ce-aș fi dorit eu să fac ar fi fost să alerg de-a dreptul la Hartley. Nici n-o sărutasem măcar. Cât de timid și de neputincios fusesem în această dimineață, la biserică! Dar va trebui să găsesc un substitut „ingenios“ pentru năvalnica mea pripă. Asemenea morfinomanului privat de drog, orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
al unor trandafiri foarte mari, care creșteau chiar la marginea aleii. Ușa a bufnit în urma mea. M-am descurcat în grabă cu închizătoarea complicată a porții, și am izbutit să ies în stradă. Am coborât dealul în grabă. Fără să alerg. Apoi am început să merg mai încet, tot mai încet, și când am ajuns în sat, pășeam agale. Senzațiile sfredelitoare de furie, frică și de rușine clocotitoare începeau să se domolească treptat. Fugisem ca un câine bătut? Am hotărât că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-și examina scuipatul, și ieși lăsând ușa deschisă. Peregrine sări în picioare, se repezi la ușa pe care o trânti violent cu piciorul, apoi își înșfacă paharul și-l zvârli în cămin. Ca prin minune, nu se sparse. Începu să alerge de jur-împrejurul mesei, făcând, literalmente, spume la gură, ridică paharul cu un Aaaagh!, un sunet ca de motan care scuipă, numai că avea volumul unui răget de leu. M-am ridicat, i-am luat paharul din mână, și l-am așezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fac o mișcare. În cele din urmă, mi-am dat drumul de-a rostogolul și apoi m-am târât pe pajiștea tunsă, udă, scăldată de lună. M-am ridicat țeapăn în picioare, am ieșit din grădină și am pornit să alerg pe potecă, în fața lunii care plonja în mare. Drumul spre casă l-am străbătut alergând. Am luat o gură de whisky și un somnifer, m-am vârât în pat și m-am cufundat în somn. Am visat că am descoperit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
apoi m-am târât pe pajiștea tunsă, udă, scăldată de lună. M-am ridicat țeapăn în picioare, am ieșit din grădină și am pornit să alerg pe potecă, în fața lunii care plonja în mare. Drumul spre casă l-am străbătut alergând. Am luat o gură de whisky și un somnifer, m-am vârât în pat și m-am cufundat în somn. Am visat că am descoperit o încăpere nouă la Capul Shruff, și că în ea se afla o femeie moartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în pat și m-am cufundat în somn. Am visat că am descoperit o încăpere nouă la Capul Shruff, și că în ea se afla o femeie moartă. A doua zi am fost ca nebun. Am colindat, aproape că am alergat, în jurul casei, în jurul pajiștii, peste stânci, pe digul rutier, în turn. Mă zvârcoleam asemenea unei fiare turbate, întemnițate într-o cușcă, izbindu-se dureros de gratii, executând, iar și iar, aceleași neputincioase salturi și zbateri. Plutea un abur ușor, auriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]