15,655 matches
-
tineretului care provenea din rândul micii nobilimi (chiar dacă în primii ani majoritatea studenților erau burghezi și nu nobili), pentru a pregăti o nouă clasă de funcționari capabili să exercite funcțiile publice. A fost fondată în 1594 de marele cancelar al Coroanei polono-lituaniene Jan Zamoyski în orașul Zamość (deasemenea întemeiat de Jan Zamoyski) cu autorul poetului Szymon Szymonowic, cunoscut și ca Simon Simonides (care va deveni unul dintre lectorii Academiei). Fondarea Academiei a fost aprobată de papa Clement al VIII-lea (prin
Academia Zamoyska () [Corola-website/Science/328078_a_329407]
-
lui Ludovic Copilul, care a permit magnaților locali să reînvie ducatele ca entități autonome și să își guverneze triburile sub autoritatea supremă a regelui. După ce ramura răsăriteană a Carolingienilor s-a stins (911), ducii s-au luptat între ei pentru coroană, mai întâi impunându-se Conradinii din Franconia (911), iar apoi Ottonienii (Liudolfingii) (919). Deși conducerea puternică a acestora și a urmașilor lor i-a redus adesea pe duci la postura de reprezentanți regali, ducatele originare au rămas în mare parte
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
Jan Łaski (născut în Łask, în martie 1456 - decedat la Kalisz, Polonia, la 19 mai 1531) a fost un nobil polonez, mare cancelar al Coroanei (1503-10), diplomat, din 1490 secretar al regelui Cazimir al IV-lea, iar din 1508 ajutor al episcopului de Liov. Din 1510 Jan Łaski a devenit arhiepiscop de Gniezno, deținând astfel funcția de primat al Poloniei. A fost unchiul unui alt
Jan Łaski (1456–1531) () [Corola-website/Science/328092_a_329421]
-
aici noi coloniști precum și călugări franciscani și dominicani. În secolul al XV-lea, pe măsură ce deveneau tot mai dezamăgiți de politica Ordinului Teuton, cetățenii statului monastic înființat de acesta s-au organizat într-o Confederație Prusacă și au proclamat secesiunea cu ajutorul Coroanei polone în 1454. La sfărșitul Războiului de 13 de ani (1454-66), terminat prin cea de-a doua Pace de la Toruń din 1466, Prusia Regală a fost organizată ca o nouă provincie și încorporată în Regatul Poloniei. În 1525, după secularizarea
Tumultul din Toruń () [Corola-website/Science/328083_a_329412]
-
(n. 1542 - d. 1605) a fost un magnat polonez, primul duce de Zamość, secretar (din 1566) și apoi cancelar al Coroanei (după 1576), mare cancelar (din 1578) și hatman (din 1581), staroste al Cracoviei (din 1580 până în 1585), staroste de Belz, Międzyrzecze, Krzeszów, Knyszyn și Derpsk. A fost cel mai important consilier al regilor Sigismund al II-lea August și Ștefan
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
candidat ostil Habsburgilor (dar și Otomanilor), principele Transilvaniei Ștefan Báthory, pe care l-a ajutat să își întărească autoritatea. A participat alături de Ștefan Báthory la potolirea rebeliunii Danzig-ului din anii 1576-1577. În 1578 a primit postul de mare cancelar al Coroanei. A contribuit la pregătirea războiului dus împotriva Rusiei din anii 1579-1581 cu propriul contingent de 400 de mercenari. S-a arătat interesat de arta tacticii și a strategiilor militare, pe care le studia asiduu. Având sprijinul lui Ștefan Báthory, a
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
al Ordinului teutonic. A fost însărcinat cu apărarea Cracoviei și a învins forțele austriece în Bătălia de la Byczyna din 1588, în care Maximilian III de Habsburg a fost luat prizonier și va fi obligat să renunțe la orice pretenție la coroana Poloniei și a Lituaniei. Totuși, încă de la începutul domniei lui Sigismund al III-lea pe care l-a sprijinit inițial să obțină tronul, s-a împotrivit tendințelor acestuia de a reinstaura o monarhie absolutistă. Sigismund Vasa s-a aliat atunci
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
atunci tot mai mult teren în celelalte state europene. Conflictul deschis între regele Sigismund al III-lea Vasa și cancelarul său a izbucnit în timpul lucrărilor Dietei (pol. Sejm) din 1592, când Zamoyski a dezvăluit planul regelui de a ceda Habsburgilor coroana Poloniei și a Lituaniei în schimbul sprijinului acestora pentru dobândirea tonului Suediei. Zamoyski a eșuat atunci în încercarea de a îl detrona pe regele Sigismund al III-lea Vasa, dar a primit mână liberă pentru a rezolva problema Moldovei. El a
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
s-a născut pe 24 iunie 1621 și a murit pe 8 ianuarie 1693, în Paris. A fost politician, poet, reprezentant al barocului regal polonez și al stilului marinist, vistiernic al Marii Coroane, staroste de Tuchola, conducătorul grupării profranceze și strămoșul lui Stanisław August Poniatowski, ultimul rege al Poloniei. s-a născut în anul 1621 în Wiśnicz, în apropiere de Cracovia, într-o familie calvinistă, cu blazonul Leliwa. Rădăcinile familiei Morsztyn erau de
Jan Andrzej Morsztyn () [Corola-website/Science/328113_a_329442]
-
diverse cercuri sociale, ce includ curtea regală. Începând cu anul 1649, devine curtean, în anul 1656 secretar al regelui. Începând cu anul 1658 îndeplinește funcția de stolnic. În 1660, devine staroste de Małogoszcz, iar in anul 1668, vistiernic al Marii Coroane. În acea perioadă, a participat la multe misiuni diplomatice și negocieri - în Ungaria (165), Suedia (1655), Austria (1656). Semnătura sa apare în Tratatul de la Oliva. Între anii 1667-1683, Morsztyn devine staroste de Tuchola. A luptat în seria de războaie de la
Jan Andrzej Morsztyn () [Corola-website/Science/328113_a_329442]
-
1659 cu Katarzyna Gordon, fiica lui Henryk Gordon, colonel în armata regală. Câțiva ani mai târziu, trece la catolicism. În domeniul politic, a reprezentat gruparea profranceză. După abdicarea lui Jan Kazimierz al II-lea, în 1668, îl susține la candidatura coroanei polone pe prințul francez Ludwik Burbon (Wielki Kondeusz). Împreună cu Ludovic al XIV-lea, pregătește un complot pentru detronarea regelui Jan al III-lea Sobieski. A fost descoperit, fiind acuzat de înaltă trădare și de folosirea vistieriei în scopuri personale. Deși
Jan Andrzej Morsztyn () [Corola-website/Science/328113_a_329442]
-
cu succes independența Capuei. În 1129 însă, Robert a cedat suzeranitatea în favoarea ducelui de Apulia și, în anul următor (la 25 decembrie 1130) cronicarul Falco de Benevento considera că, din poziția de principal vasal al lui Roger, ar fi pus coroana regală pe capul acestuia cu ocazia încoronării. Este dificil a se crede că acest rol crucial ar fi fost jucat de către Robert, iar Roger al II-lea nu și-ar fi dorit ca Robert, ca vasal al său, să îndeplinească
Robert al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328144_a_329473]
-
vreme de 6 luni, din primăvară până în august, când Grimoald a fost nevoit să capituleze. Totuși, lui Grimoald i s-a conferit iertarea integrală din partea lui Roger și i s-a confirmat titlul princiar. Atunci când, în 1130, Roger căuta obținerea coroanei regale, primind astfel o onoare superioară celei a principelui (precum dețineau conducătorii din Capua și Bari). Aliindu-se cu Tancred de Conversano, un vechi aliat al său și renegat față de dinastia Hauteville, Grimoald a pornit răscoala în 1131 și a
Grimoald de Bari () [Corola-website/Science/328166_a_329495]
-
și bolnavi veneau să-i ceară ajutor și conform spuselor contemporanilor, despre ea s-a pretins că știa în mod supranatural ce boli aveau și prescria remedii. Stigmatele Conform adeptului ei Brentano, începând cu 1799 Ana-Ecaterina ar fi simțit durerile coroanei de spini a lui Iisus, iar sângele acestor stigmate ar fi curs în fiecare vineri, dar ar fi reușit să ascundă asta. Conform adeptului ei, în toamna lui 1807 ar fi apărut durerile stigmatelor la picioare și mâini, fără însă
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
Ugo al II-lea de Molise. Guillaume nu a rezistat mult la conducerea formațiunii sale statale. Fiind primul care a deschis calea venirii împăratului, el a trebuit să suporte furia regelui Roger. Ca urmare, comitatul de Loritello a fost atașat coroanei Siciliei. Comitatul nu a mai fost acordat nimănui până la moartea lui Roger, cănd succesorul acestuia, Guillaume I l-a conferit contelui Robert al II-lea de Conversano.
Guillaume de Loritello () [Corola-website/Science/328252_a_329581]
-
Ferdinand, într-un discurs mobilizator susținut pe front, le promite țăranilor, cei care alcătuiau grosul armatei, pământ. O lună mai târziu regele reînnoiește promisiunea făcută printr-o nouă proclamație. Exproprirerea se făcea în următoarea ordine: se expropriază terenurile cultivabile ale Coroanei, fundațiilor, persoanelor juridice, proprietățile rurale ale persoanelor cu domiciliu în străinătate, 2.000.000 de ha ale proprietarilor privați, progresiv, lăsând un teren intangibil de 100 de ha. Despăgubirea se făcea prin titluri de rentă cu o dobândă anuală de
Reforma agrară din 1921 () [Corola-website/Science/328236_a_329565]
-
de rentă cu o dobândă anuală de 5%. Aceasta prevedea doar exproprierea terenului, nu și împroprietărirea țăranului și intra în vigoare la 6 luni după încheierea războiului. Guvernul Brătianu, în decembrie 1918, emite două decrete prin care se expropriau: domeniile Coroanei, Casei Rurale, instituțiilor, proprietățile rurale ale supușilor străini și ale absenteiștilor. Pentru completarea celor 2.000.000 de ha, se expropria terenurile proprietarilor privați de peste 100 de ha, fiecăruia dintre ei i se lăsa un minim intangibil de 100-500 de
Reforma agrară din 1921 () [Corola-website/Science/328236_a_329565]
-
excepție făcând proprietățile rurale până la 50 de iugăre), iar în Vechiul Regat proprietățile rurale ale supușilor statelor străine, fie că sunt străini prin originea lor, fie că au devenit străini prin căsătorie, proprietățile rurale ale absenteiștilor, pământul cultivabil al Domeniului Coroanei și Casei rurale . Au fost expropriate până în 1937 peste 5,8 milioane de hectare de pământ, din care 3,9 milioane teren cultivabil, 1 milion ha de islazuri, 0,6 milioane ha păduri, 0,06 milioane ha teren neproductiv. Reforma
Reforma agrară din 1921 () [Corola-website/Science/328236_a_329565]
-
ca parte a acordului privitor la venirea la Antiohia, Boemund a fost nevoit și să se căsătorească cu fiica regelui Balduin al II-lea, Alice. Potrivit lui Matei de Edessa, se presupune că Balduin i-ar fi promis lui Bohemund și coroana Ierusalimului, însă se poate ca cronicarul să o confunde pe Alice cu sora sa mai mare, Melisenda de Ierusalim, care și ea se căsătorise cu un feudal din Occident, Fulc al V-lea de Anjou, cam în aceeași perioadă. În
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
ceea ce a provocat o criză care a durat aproape patru decenii. Regele, care a considerat că propriul văr, Vazul, nu era potrivit pentru a-i fi urmaș, l-a numit pe nepotul de soră, venețiaul Petru Orseolo, ca moștenitor al coroanei. Vazul a fost orbit, cei trei fii ai săi au fost exilați, iar Petru Orseolo s-a suit pe tronul Ungariei fără probleme în 1038. Noul rege a adus la curte nobili străini, a promovat o politică autoritară, ceea ce a
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
dețină iobagi creștini) și față de musulmanii unguri, pe care a încercat să îi creștineze. Zvonimir al Croației, care fusese căsătorit cu sora lui Ladislau, Ilona, a murit în 1089 sau 1090 și i-a oferit regelui maghiar șansa să pretindă coroana Croației. Trupele maghiare au invadat și ocupat regatul vecin cu excepția unei zone muntoase izolate, unde pretendentul croat la tron, Petar Svačić, a mai rezistat până 1097 . După acest moment, Ungaria și Croația au fie legate pentru aproape nouă secole. Ladislau
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
ar fi fost la originea invaziei mongole din 1285, în ciuda victoriei regelui Ladislau al IV-lea împotriva invadatorilor . Când Ladislau al IV-lea a fost asasinat în 1290, Sfântul Scaun a declarat tronul Regatului Ungariei ca vacant și a oferit coroana lui Carol Martel, principele moștenitor al Regatului Neapolelui, a cărui mamă era sora lui Ladislau al IV-lea. Pretenția lui la tron a fost acceptată doar de unii din nobilii croați, printre care Paul I Šubić, banul Croației și al
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
murit, Carol Robert de Anjou, fiul lui Carol Martel, s-a deplasat în mare grabă la Esztergom unde a fost încoronat ca rege. În ciuda încoronării sale, cei mai mulți lorzi maghiari s-au opus venirii sale pe tron, deoarece ei promiseseră deja coroana fiului regelui Boemiei Venceslau al II-lea, Venceslau al III-lea. Tânărul Wenceslaus nu a reușit să preia controlul asupra Ungariei și a renunțat de aceea în în 1305 în favoarea lui Otto al III-lea de Bavaria Otto al III
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
sosit în 1308 a reușit să îi convingă pe marii nobili să accepte domnia lui Carol Rober de Anjou, noul rege nu a putut să-și exercite în mod real autoritatea asupra teritoriilor Regatului Ungariei după încoronarea sa cu Sfânta Coroană din 1310, magnații păstrând controlul de facto asupra celei mai mari părți a țării. Carol Robert, bazându-se pe sprijinul nobilimii mărunte și a clerului, a lansat în anii care au urmat o serie de expediții împotriva magnaților care se
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
Ladislau al Neapolelui. Mai mult chiar, ei au reușit să o ia prizonieră pe regină și pe mama ei în iulie 1386. Partizanii reginei prizoniere au organizat la rândul lor o ligă și i-au propus soțului reginei să accepte coroana. Mai înainte să fie încoronat în martie 1387, Sigismund a trebuit să jure că avea să respecte „bunele obiceiuri strămoșești” ale regatului și că avea să-și aleagă consilierii dintre membrii ligii sau dintre urmașii acestora Deși regina Maria a
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]