15,766 matches
-
miliarde. Istoricul comunei nu este prea cunoscut. Se știe că așezarea ar fi luat ființă între 1513-1520, deci cam în vremea când Neagoe Basarab și-a redactat vestitele sale „Învățături către fiul său Teodosie”, de către un oarecare Ștefan, probabil acel „moș Ștefu” invocat de Iorga. Satul Scurtești apare mai târziu, numele trăgându-se de la un căpitan al lui Șerban Vodă Radu - domnitor al Țării Românești 1601, numit Scurtu, și căruia domnul i-a dăruit locuri aici după venirea sa în țară
Comuna Ștefești, Prahova () [Corola-website/Science/301738_a_303067]
-
de pe Teleajen. O prima știre despre Ștefești avem însă doar în partea a doua a veacului al XVII-lea, când clucerul Hagi Stoian, împreună cu soția sa, Ilinca, ctitorind mănăstirea „Adormirea” din Vălenii de Munte (1680) o înzestrează cu mai multe „moșii întinse printre care și Ștefești” (IPD, I, 43). Dar asta nu înseamnă că Ștefeștii nu erau dinainte de această dată. Un alt document care atestă localitatea datează de vreo jumătate de secol mai târziu. Este vorba de zapisul unui anume Radu
Comuna Ștefești, Prahova () [Corola-website/Science/301738_a_303067]
-
satul Galeș este relativ tânăr, luând ființă după 1750, prin stabilirea aici a mai multor familii de etnici români din Mărginimea Sibiului, unde există un sat cu același nume (Galeș) atestat din secolul al XIII-lea. Bătrânii încă povestesc că moșii lor și-au făcut întâi bordeie prin crânguri, departe de râu, de drum, pentru a se adăposti de ochii spionilor veniți de dincolo de Carpați. Cătunul Ungureni - probabil cel mai vechi din sat, oferă și astăzi mărturii în acest sens. Credincioșii
Galeșu, Argeș () [Corola-website/Science/300623_a_301952]
-
Streiului, cu organizarea de jocuri și hore. Erau aduse orchestre cunoscute din alte părți, cele mai renumite erau „Bănățenii" din zona Zeicani (spre Caransebeș), apoi Măceoanii, Sălășenii și Slivășenii. În anii 30 satul Livadia avea o orchestră renumită, formată din Moș Măncilă cu vocea și clănetul (un adevărat rapsod popular), apoi Lascu Cotesc la trâmbiță și un toboșar. La locul desfășurării serbării (Nedeii) crâșmarii veneau cu butoaie de bere, iar alți comercianți cu „șatre" cu bomboane, „pogăcele", mingi mici de joacă
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Mihail Sadoveanu a călătorit și el aici împreună cu un prieten. Scriitorul vede ruina cetății ""neclintită în moartea ei"", ""ca o fantomă încremenită (...) pe vârful coastei goale"", un ""schelet uriaș în șuierul înălțimilor, în visul mohorât al legendelor"". Badea Ilie, un moș care i-a însoțit la urcare, le-a povestit că în fântâna adâncă din curtea interioară, la jumătatea adâncimii, este un tunel care duce până în partea cealaltă a muntelui, într-o pădure din apropierea satului Oglinzi. Tot însoțitorul lor le-a
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
satului Bălaia, dealungul veacurilor s-a ocupat cu agricultura, creșterea animalelor, pomicultura și viticultura, trăind cu mentalitatea din generație în generație, că odrasele lor să rămână lângă părinți, ca să le fie de ajutor la bătrânețe, păstrându-și obiceiurile avute din moși strămoși, precum și folclorul local. Incepând cu toamna anului 1940, Dictatul de la Viena le-au tulburat profund liniștea în care își duceau viața. Ocuparea Ardealului de Nord de către administrația Ungariei s-a făcut simțită și în marginalizatul sat Bălaia. La data
Bălaia, Bihor () [Corola-website/Science/300843_a_302172]
-
pe bulgari și pe slavi între Dunăre și Tisa cu mult înainte de venirea ungurilor și un Kean sau Kaien peceneg din Moldova, care s-a aliat cu Gila-Iula, voivodul Transilvaniei, împotriva lui Ștefan, regele Ungariei. Urmașii acestui Caian au stăpânit moșii pe Someș și au fost încadrați în rândul feudalității maghiare. Exista de asemenea o localitate cu numele Caian- Vama între Gherla și Cluj, cu o deviere în stânga, la 17 km de șoseaua naționala și ar fi util a cunoaște istoria
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
locuitori după inundațiile din 1970. Pe teritoriul administrativ al comunei Bordei Verde se găsesc un Sit Natura 2000 și o "Arie de protecție specială avifaunistică" - ROSCI 0259 Valea Călmățuiului, precum și un monument istoric de interes local - situl arheologic de la Lișcoteanca-„Moș Filon” (cod LMI ). În perioada comunistă, terenurile au fost colectivizate în cadrul cooperativelor agricole de producție, situație care a durat până în 1990, când terenurile au fost retrocedate vechilor proprietari. Ocupația de bază a locuitorilor comunei a fost și este în continuare
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
din comuna Bordei Verde este inclus în lista monumentelor istorice din județul Brăila ca monument de interes local. Este vorba despre situl arheologic de la Lișcoteanca, situat pe un bot de terasă de la marginea de vest a satului, în punctul denumit „Moș Filon” (cod LMI ). El cuprinde o așezare neolitică aparținând culturii Boian, faza Giulești; o altă așezare eneolitică aparținând culturii Gumelnița (fazele A1 și A2); precum și morminte sarmatice (secolele al II-lea-al III-lea e.n.) și pecenege (secolele al X
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
al II-lea-al III-lea e.n.) și pecenege (secolele al X-lea-al XI-lea e.n.). Importantele cercetări arheologice dintre anii 1971 - 1974 și 1979 - 1980 au condus la descoperirea, pe teritoriul comunei Bordei Verde, în situl arheologic de la „Moș Filon”, lângă Lișcoteanca, a celor mai vechi urme de cultură materială cunoscute până în prezent pe teritoriul județului Brăila, aparținând de cultura Boian II, faza Giulești, care datează din mileniul V î.e.n. În siturile arheologice din jurul satului Lișcoteanca („Moș Filon”, „Movila
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
arheologic de la „Moș Filon”, lângă Lișcoteanca, a celor mai vechi urme de cultură materială cunoscute până în prezent pe teritoriul județului Brăila, aparținând de cultura Boian II, faza Giulești, care datează din mileniul V î.e.n. În siturile arheologice din jurul satului Lișcoteanca („Moș Filon”, „Movila Olarului”, „Movila din Baltă” și „Satnoieni”) au fost descoperite artefacte din diferite epoci istorice, ilustrând atât continuitatea locuirii permanente în zonă, cât și valurile migratoare care s-au deplasat de-a lungul văii Călmățuiului, de-a lungul istoriei
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
de complexul de pe popina din lunca Călmățuiului (Movila din Baltă), de lângă satul Lișcoteanca. Următorul nivel de locuire corespunde secolelor al II-lea - al III-lea e.n., epoca migrațiilor sarmaților. Descoperirile din mormintele sarmatice de la "Movila din Baltă", "Movila Olarului" și "Moș Filon", constând în arme, ceramică cenușie indigenă și ceramică de import romană, demonstrează existența sedentară a unei populații sarmatice (cel mai probabil din tribul roxolanilor), aflată sub controlul Imperiului Roman. Au mai fost de asemenea descoperite mărturii din perioada invaziilor
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
noastră ocrotire. Când afirmă că acordă libertate și protecție celor care doresc să se așeze în Șmig, Alma și Dârlos, regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, se referă cu siguranță la coloniștii sași. Regruparea românilor, în majoritate iobagi, pe alte moșii era puțin probabilă. Cert este că sașii se stabilesc într-un număr destul de mare în zonă și formează în Șmig, Alma și Giacăș comunități catolice bine organizate, încadrate sistemului administrativ al Transilvaniei. În 1325, după moartea lui Symon, moșia Șmig
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
un cioban pe nume Bașa care ar fi venit din Transilvania și s-a stabilit pe aceste locuri. Prima atestare documentara o găsim la 23 iulie 1512, din vremea domnitorului Neagoe Basarab. Actul confirmă participarea a 12 boieri hotarnici, cu moșii în apropierea satelor Bășești și Băcălești, la trasarea hotarelor moșiei schitului Comanca, metoh al mănăstirii Cutlumuș de la muntele Athos. În prezent se pot vedea ruinele schitului în apropierea comunei Crîngeni. Dintre cei 12 boieri sunt amintiți cu numele Brața și
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
de prof. Ion Văleanu în excelenta Monografie a satului Căpâlna, niciodată publicată și care circulă în cerc restrâns, din anii 1970-1972, culese de octogenarul pe atunci autor, despre Legenda Uriașilor. Aceasta a fost preluată de la un alt sătean pe nume Moș Țintea zis Mircea, în vârstă de 96 de ani și care afirma la vremea aceea că la sfârșit de secol XIX, pe când era copil, se jucau în hruba de sub Cetatea Uriașilor unde se mai găseau chiupuri mari de lut (cu
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
culmea dealului și privea spre valea râului cel mare și admira micile făpturi. A trecut vremea zi de zi... Dar într-o zi uriașii și-au strâns lucrurile și au plecat... Unde? Nu se știe... Cine nu crede povestea, spune Moș Dănilă povestitorul nostru, să ia un băț, să urce pe Hagău (toponimic dat de slugile grofului Banfy în sec al XV-lea, adoptat de români și care înseamnă urcuș, povârniș) apoi drept în sus pe culmea dealului Vârful și după ce
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Transilvaniei, regiunea Tisei, Lăpușului și Someșului. Tocmai în această perioadă, familiile Țintea, Ionac, Văleanu, Băieșu și altele au fugit de pe locurile lor de baștină și s-au așezat pe Valea Maotei în pădure. Prima a sosit, se pare, familia lui Moș Țintea zis Ursu a lui Vezură din Berchezul Mare de lângă Șomcuta care ar fi sosit cu soția și cei șase copii ai lor. În scurt timp și la scurte intervale trec și se așează în creierul pădurii de aici și
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
cei ce trec în drumul lor pe acolo. Credincioși de prin alte sate risipite pe vâlcele vin aici să caute alinare. Nu peste mult timp apărură iscoadele care căutară ascunzișurile celor fugiți. Legenda orală spune că o iscoadă trimisă după Moș Țintea de stăpânul său din Berchez să-l convingă să vină înapoi este ucisă și îngropată în fundul unui pârâu din Valea Maotei. Povestea zice mai departe cum că Indreicuță a Dochiei întâmpină doi călăreți ai Cetății Ciceu care botează satul
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Coasta Măzărichii. În același timp sub Hagău domeniul Gherla a construit o mică curte domnească, clădire care începând cu 1906 a devenit școala din sat. 1848 La război au participat și tineri din satul Căpâlna înrolați în oastea lui Urban. Moș Șofrone de la Cruce, prins de unguri a fost înrolat în oastea lui Bem, dar a dezertat și a ajuns după multe peripeții în Munții Apuseni în tabăra lui Avram Iancu. Se spune că Moș Șofrone a trăit 115 ani. În
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Căpâlna înrolați în oastea lui Urban. Moș Șofrone de la Cruce, prins de unguri a fost înrolat în oastea lui Bem, dar a dezertat și a ajuns după multe peripeții în Munții Apuseni în tabăra lui Avram Iancu. Se spune că Moș Șofrone a trăit 115 ani. În decembrie 1848 o oaste comandată de polonezul Bem, general a lui Lajos Kossuth s-a ciocnit aici cu o oaste a lui Urban. Lupta s-a dat între sat și Valea Rea pe podișul
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
fost identificate unelte din piatră cioplită cu o vechime de aproximativ un milion cinci sute de mii de ani. Din limba daco-geților (ramură a tracilor), localnicii din marginea de nord a Dunării, inclusiv cei din Năvodari, au moștenit cuvinte ca: moș, copil, prunc, brânză, zăr, viscol, mal, mazăre, zestre, etc. De la unele ramuri ale tracilor, localnicii din marginea de nord a Dunării, inclusiv cei din Năvodari, au moștenit „păstoritul”(creșterea oilor) și „pendularea”( adică vara locuiau în câmpie, unde creșteau vite
Năvodari, Teleorman () [Corola-website/Science/301815_a_303144]
-
care, din porunca lui Vasile Lupu Vodă, le vor hotărnici trei boieri. În 4 noiembrie 1745, Dumitrașco Bainschi dăruiește nepotului său, Ion Flondor, fiul lui Șerban Flondor, partea din Baineț moștenită de la tatăl său, „Vasile Bainschi, ce se trage de pe moșu’ (deci, bunicul) Orăș hatman”. În 22 iulie 1758, Ioan Flondor, mazil de Cernăuți, și Ilie Stroici își disputau satul Bainți la Divan. Consemnat în „Consignațiunea lui Enzenberg” din 15 decembrie 1778 sub numele de Bainți, cu trei emigranți transilvăneni, satul
Baineț, Suceava () [Corola-website/Science/301927_a_303256]
-
animalele pe care le avea. Pînă și roadele pămîntului pe care le avea în hambare, precum și o căsuță pentru pindar (paznic), un saivan, grajduri pentru căi, un beci de piatră și closete. „Au fost oameni foarte bogați, care au stăpînit moșii întinse prin părțile locului. Iar moșiile se întindeau și pe raza actualelor comune învecinate. În momentul de față mai trăiesc și descendenți ai unora dintre aceste familii de boieri. După decembrie ‘89 am fost nevoiți să le retrocedam o parte
Comuna Pogana, Vaslui () [Corola-website/Science/301906_a_303235]
-
țări. Deoarece bisericuța de lemn devenise neîncăpătoare a devenit necesară construirea unei noi biserici. Astfel, între anii 1902-1905 a fost construită Biserica "Sf. Gheorghe" din Bosanci, jumătate din cheltuielile de construcție fiind suportate de prințul Mihail Sturdza (1886-1980), care deținea moșii în localitate. Biserica a fost realizată după planurile arhitectului austriac Karl A. Romstorfer, fiind sfințită la data de 8/21 septembrie 1907 (de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului) de către IPS Dr. Vladimir de Repta, arhiepiscopul Cernăuților și mitropolitul Bucovinei și Dalmației
Comuna Bosanci, Suceava () [Corola-website/Science/301932_a_303261]
-
date din calendar, în special la cele două mari sărbători: Paștele - impistritul ouălor, binecuvântarea bucatelor de la Slujba de Înviere - și cele de iarnă, respectiv de Crăciun și de Anul Nou - colinda; clopoțelul; buhaiul; jocurile cu măști; capra și cerbul; ursul; moșul și baba; mirele și mireasa; semănatul; teatrul popular; steaua, multe din acestea, datorită acurateții filonului de folclor autentic, înregistrate și aflate de ani buni în arhivele unor televiziuni din țară și străinătate. Localitatea Fundu Moldovei este atestată documentar pentru prima
Comuna Fundu Moldovei, Suceava () [Corola-website/Science/301956_a_303285]