19,182 matches
-
Învăța multe de la el! ripostă Conrad cu asprime. De prisos să-ți spun că și aceasta trebuie să rămână o taină. În afară de Cuvioșia Ta și de mine, nimeni de la Curte nu trebuie să afle nimic, nici măcar măritul meu frate! — Da, stăpâne, suspină monahul. Ai dreptate, și merit să mă mustri! Departe de mine gândul de a-mi mustra duhovnicul. Acum trebuie să plec. Dacă mai afli ceva, spune-i lui Haro. El va avea grijă să mă Înștiințeze. Duhovnicul Își plecă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Dacă mai afli ceva, spune-i lui Haro. El va avea grijă să mă Înștiințeze. Duhovnicul Își plecă privirea sub ochii sfredelitori ai tânărului prinț. Dacă nimeni nu avea voie să părăseas că castelul, cum putea Haro să-și Înștiințeze stăpânul? Avusese el totdeauna o bănuială că s-ar găsi niște ieșiri tăinuite din castel. Dar niciodată nu putuse descoperi nimic, oricât dă duse raită prin toate Încăperile, ciocănind pe la colțuri și pi păind să descopere mânere ascunse. Nici un pe rete
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
asta... Doamne, ce i s-a Întâmplat? Mișcat la culme, tânărul duce Încercă s-o liniștească, explicându-i că se teme mai ales pentru ziua de mâine și că, orice ar fi, nimeni n-ar cuteza să se atingă de stăpân. — Nădăjduiesc, dragă cumnată, că Îngrijorarea noastră este de prisos. Oricum, nu pot lăsa lucrurile În voia lor. Plec cu cavalerii noștri să-l căutăm. Poate are nevoie de ajutor. Poate că n-are și ne ducem de pomană. Oricum, mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și administrarea tuturor minelor de argint. Roșie În obraji ca tapiseria din odaie, Ingrid se Înclină adânc și, cu ochi galeși, Îi mărturisi tânărului duce că e feri cită să-l vadă. Aș fi vrut să vă caut eu, mărite stăpâne, dar nu știam când și unde, deoarece sunt de puțină vreme aici. — Așa? De ce, doamna mea? se interesă ducele. și cum de nu v-ați gândit să cereți o audiență? Ar fi fost o bucurie pentru mine să vă primesc
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să cereți o audiență? Ar fi fost o bucurie pentru mine să vă primesc, o clipă de strălucire În viața cenușie pe care o duc! Femeia mușcă din momeală și-l privi cu ochi plini de dor: — N-am Îndrăznit... Stăpâne, am auzit Întâmplător con vorbirea Înălțimii Voastre cu ducesa. Bineînțeles că n-am vrut să trag cu urechea, vă rog să nu mă pedepsiți... Eram la ducesă când ați intrat și voiam să ies, dar n-am mai apucat. Atunci
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să ies, dar n-am mai apucat. Atunci m-am ascuns după perdea, a fost o greșeală, mărturisesc... — O, nobilă doamnă, dar nu s-au spus secrete de stat, de ce vă temeți? — Cred că pot să vă liniștesc eu, mărite stăpâne. După câte știu, Încă de câteva zile ducele voia să vâneze un cerb În pădurile din Vogtsburg. Soțul meu aflase de un cerb uriaș care s-ar adăposti pe-acolo. Aseară soțul meu a primit porun ca să se Înfățișeze dis-de-dimineață
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și se gândea să se retragă Într-acolo. — Adevărat, avea neamuri acolo? Ia te uită, ce puține știu eu despre supușii mei... S-a dus deci la neamuri? Tocmai la Molsheim? spuse Conrad privind Întunecat clipocitul apei, sub pod. — Mărite stăpâne, a avut ghinion, spuse omul pri vindu-l pe nobilul cavaler drept În față. I s-a speriat calul pe pod și a căzut În apă, tocmai când voia să treacă din colo. I-am spus că nu trebuia să se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fostului plutaș i se făcuseră slujbele de pomenire? Pricepuse numai că Bertold și vânătorii lui trecuseră de dimineață pe acolo... În rest... Lui nu-i plăceau podarii care pălăvrăgeau prea mult. și mai cu seamă cu atâta Îndrăz neală În fața stăpânului! Curată obrăznicie! Întrebă cu ne mul țumire: — Duce, n-ar fi mai bine să-l aruncăm și pe nenorocitul ăsta cu capul Înainte de pe pod? Prea spune multe! — Doamne ferește, Hildebrand! răspunse prințul cu asprime. Lasă omul În pace să-și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu era prea mare, trecerea oamenilor se făcu În trei etape, cu repeziciune și fără multă vorbă. Apoi călăreții porniră fără să piardă timpul și dispărură În Întunericul nopții. Călăriră preț de un ceas și deodată Arnold se Întoarse spre stăpânul lui și-i șopti: — Doamne, acolo În dreapta, În pădure, sclipește ceva. Pare a fi un foc care tocmai se stinge. — Descălecați repede, porunci Conrad. Lăsați caii aici, În pază. Trei oameni ajung. Ceilalți Înaintăm cu băgare de seamă. Hildebrand, iei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Înfățișare de războinic, așa cum Îl văzuse doar Conrad. Am sosit prea târziu, rosti el cu amărăciune. N-am aflat la timp ce se pune la cale. N-am crezut că trădarea Își are rădăcinile atât de sus, chiar lângă măritul stăpân. — Ce vrei să spui? Întrebă Conrad. — Veniți cu mine, Înălțimea Voastră, aici nu mai e ni mic de făcut. Vreau să vă arăt ceva. Îl urmară cu toții pe o cărare care se afunda În pădure, la capătul căreia se afla
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de două ori scurt și a treia oară mai lung. De Îndată se aprinse Înăuntru un opaiț și un om cu părul cărunt apăru În fața ușii. Johannes Îi șopti ceva la ureche și bărbatul se Închină cu smerenie În fața nobilului stăpân, poftindu-i pe Înalții domni să intre. Conrad și minis terialii pășiră Înăuntru, iar ceata slujitorilor se adăposti Într-un șopron de lângă colibă. Se făcuse foarte frig, și după atâtea ceasuri, oamenii Înghețaseră bocnă. Înăuntru era cald și mirosea puternic
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mine, „nu-ți fie teamă, sunt tineri, obraznici și hăbăuci! N-o să-ți facă nimic. Dimpotrivă. Uite aici un ban de argint pentru paguba pe care ți-au făcut-o. Doar ești și tu un amărât. Du te la Curtea stăpânului din Molsheim și cere să vorbești cu starețul Otto. Spune-le slugilor că te trimite cavalerul Eglord din Op fingen. Închină te cuviincios În fața lui și spune-i că totul a rămas așa cum am vorbit, să facă ceea ce crede de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
știu numai eu și nimeni În afară de mine nu-l poate dibui. Acolo pândesc eu vânatul, mărite domn, spuse el mândru. Eu sunt pădurarul cavalerului Neidhard din Molsheim, de ani de zile Îl slujesc cu credință. Mi-a fost totdeauna un stăpân drept și Îndurător și n-am pricini să mă plâng de el. De aceea Îmi vine greu să cred că s-a Înhăitat cu blestemați ca Eglord și ca starețul Otto, pe care toată valea Rinului Îl știe de hapsân
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Otto, pe care toată valea Rinului Îl știe de hapsân. Tot ținutul de la Schaf fhausen a răsuflat ușurat când l-ați alungat de acolo. E omul Satanei, nu al lui Dumnezeu! Omul Își făcu semnul crucii și continuă: — Iertați-mă, stăpâne, că vorbesc astfel de o față biseri cească. Toată lumea spune aici la fel... Conrad Îl Întrerupse nerăbdător. — Lasă-l pe Otto și spune mai departe! — Cum spun, mărite stăpâne, m-am ascuns sus În pă tul. Nici n-am răsuflat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui Dumnezeu! Omul Își făcu semnul crucii și continuă: — Iertați-mă, stăpâne, că vorbesc astfel de o față biseri cească. Toată lumea spune aici la fel... Conrad Îl Întrerupse nerăbdător. — Lasă-l pe Otto și spune mai departe! — Cum spun, mărite stăpâne, m-am ascuns sus În pă tul. Nici n-am răsuflat de teamă să nu mă descopere blestemații! Mai ales că Johannes Îmi trimisese vorbă să fiu cu ochii În patru, fiindcă se pun la cale mari ticăloșii. Dar era
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să mor Înghețat, deodată am auzit glasuri, hămăit de câini, larmă de vânătoare. Curând au apărut și vânătorii și l-am recunoscut pe duce, Însoțit de câțiva oameni. Erau puțini, slujitori de rând. Dintre curteni era numai unul, pe care stăpânul Îl numea maestru de vânătoare. „Acum descălecăm“, a spus domnul Bertold, „lăsăm oamenii și caii să se odihnească și apoi ne Îndreptăm grabnic spre castel. Zăbovim doar cât să bem o cupă de vin. Mâine ne așteaptă o zi grea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Bertold, „lăsăm oamenii și caii să se odihnească și apoi ne Îndreptăm grabnic spre castel. Zăbovim doar cât să bem o cupă de vin. Mâine ne așteaptă o zi grea!“ Dar cel pe care Îl numea Siegebert a răspuns: „Nobile stăpân, ce-ar fi dacă am aprinde un foc mic și-am pune În frigare o halcă din mistrețul pe care tocmai l-ați doborât? Dacă tot am avut o vânătoare atât de spornică, să ne bucurăm de ea. Oamenii sunt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
danii! De ce nu m-ai crezut?“ — Omule, se Întoarse el spre pădurar, povestești și povestești, dar până acum n-am aflat ce s-a Întâmplat cu ducele. N-am găsit cadavrul lui, nici pe cel al maestrului de vânătoare! — Mărite stăpâne, povestea e aproape de sfârșit. Vânătorii s-au așezat, urciorul de vin a trecut din mână În mână, pe când unul dintre ei pregătea o bucată mare de friptură. Totul foarte repede și cu multă veselie... Pentru măritul domn au așternut scoarțe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
erau numeroși. Mereu răsă reau alții, ca din pământ, și se năpusteau cu furie. Nikolaus căzu cel dintâi. Dușmanii Îl Înconjurară pe uriașul Hildebrand, a cărui făptură războinică Îi făcu se să creadă că era ducele din Breisgau. — Păzește-te stăpâne, apucă el să strige și se prăbuși stră puns de trei sulițe. Conrad tocmai se Întreba dacă ai lui vor putea sau nu să țină piept când, deodată, ca la un semn, se auzi Înspre pădure un vuiet adânc, de parcă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu un muc de lumânare, pe care Îl aprinse și-l Împlântă Într-o crăpătură a pământului Înghețat. Apoi se retrase de-a-ndăratelea. În tăcerea apăsătoare se auzi dintr-odată un geamăt slab, care-i Înfioră pe toți, căci priviră spre stăpânul lor mort ca și cum s-ar fi așteptat să-l vadă ridicându-se. Dar vaietul venea din altă parte, de sub un morman de paie, unde, legat cu lanțuri de un stâlp, zăcea, Însângerat și cu căluș În gură, Neidhard, stăpânul conacului
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spre stăpânul lor mort ca și cum s-ar fi așteptat să-l vadă ridicându-se. Dar vaietul venea din altă parte, de sub un morman de paie, unde, legat cu lanțuri de un stâlp, zăcea, Însângerat și cu căluș În gură, Neidhard, stăpânul conacului. Îl dezlegară și-i șterseră sângele de pe fața tumefiată și stropită cu noroi. Lacrimi grele i se prelingeau din ochi. Abia mișcându-și membrele Îndurerate, bătrânul castelan se Închină În fața stăpânului: — Mărite stăpâne, iartă-mă. N-am cunoscut gândurile
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
zăcea, Însângerat și cu căluș În gură, Neidhard, stăpânul conacului. Îl dezlegară și-i șterseră sângele de pe fața tumefiată și stropită cu noroi. Lacrimi grele i se prelingeau din ochi. Abia mișcându-și membrele Îndurerate, bătrânul castelan se Închină În fața stăpânului: — Mărite stăpâne, iartă-mă. N-am cunoscut gândurile mișelești ale trădătorilor. Mă rugaseră să-i adăpostesc pentru a putea face În fața Măriilor Voastre un nou jurământ de credință. Să jure că niciodată nu vor mai unelti, că s-au Înșelat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și cu căluș În gură, Neidhard, stăpânul conacului. Îl dezlegară și-i șterseră sângele de pe fața tumefiată și stropită cu noroi. Lacrimi grele i se prelingeau din ochi. Abia mișcându-și membrele Îndurerate, bătrânul castelan se Închină În fața stăpânului: — Mărite stăpâne, iartă-mă. N-am cunoscut gândurile mișelești ale trădătorilor. Mă rugaseră să-i adăpostesc pentru a putea face În fața Măriilor Voastre un nou jurământ de credință. Să jure că niciodată nu vor mai unelti, că s-au Înșelat și-și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
gândurile mișelești ale trădătorilor. Mă rugaseră să-i adăpostesc pentru a putea face În fața Măriilor Voastre un nou jurământ de credință. Să jure că niciodată nu vor mai unelti, că s-au Înșelat și-și dau seama de greșelile lor. Stăpâne, nici prin gând nu-mi trecea că era o minciună nerușinată și că voiau să mă facă și pe mine părtașul fărădelegii lor. Până și sper jurul de popă s-a jurat pe Sfânta Cruce pe care o purta pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că ești trădător. Te cunoaștem de prea multă vreme ca să ne Îndoim de cinstea ta. Te-au Înșelat În buna ta credință, ca și pe noi. Îngrijește-ți rănile, după cum se vede nu te-au cruțat nici pe domnia ta. — Mărite stăpâne, m-au torturat ca pe un mișel de rând când am aflat ce gânduri au și am vrut să vă dau de veste. Au prins sluga pe care o trimisesem cu știre grabnică la Înălțimile Voastre. Veniți cu mine, o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]