151,580 matches
-
după cum susținea primul președinte american, George Washington. Cel de-al cincilea președinte american, James Monroe, a elaborat "Doctrina Monroe" în care susține că izolaționismul american se oprește la emisfera occidentală și presupunea expansiunea națiunii americane. Congresul este principalul factor în politică externă americană, președinții având un rol secundar. Lucrurile s-au schimbat treptat în secolul XIX în urma modificării schimburilor comerciale. SUA începeau să aibă un contact mai strâns cu lumea din afară. Instituțiile erau depășite, de aceea, în secolul XX, instituțiile
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
dezbatere. Negocierea continuă în interiorul adunării coloniale. Coloniștii americani doreau să fie reprezentați în Parlamentul Londrei. Congresul american era tulburat și fragmentat. Nu există o disciplină de partid, căci atât democrații și republicanii erau împărțit în grupuri ce puteau merge de la politici moderate la cele extremiste pe baza doctrinei partidului. După aprobarea Constituției, americanii au început să se extindă spre vestul Americii de Nord. Poziția izolaționistă a persistat de la George Washington la Woodrow Wilson. Mozaicul lingvistic, social și etnic a oferit americanilor senzația că
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
populația era mixtă, existând o varietate de comunități. Pentru SUA, fiecare grup de acțiune îi putea aduce bani și voturi și riscă să piardă dacă nu se ralia cu una. Au fost discuții , negocieri și războaie intra-instituționale. Acțiunile de politică externă erau plătite de contribuabili. Acțiunile erau supuse controlului exercitat de Congres căci acesta aloca bugetul, finanța, deciziile de politică externă fiind limitate și suferind constrângeri datorită controlului financiar, exercitat de congres. Pentru a obține politică respectivă, trebuia să se
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
și riscă să piardă dacă nu se ralia cu una. Au fost discuții , negocieri și războaie intra-instituționale. Acțiunile de politică externă erau plătite de contribuabili. Acțiunile erau supuse controlului exercitat de Congres căci acesta aloca bugetul, finanța, deciziile de politică externă fiind limitate și suferind constrângeri datorită controlului financiar, exercitat de congres. Pentru a obține politică respectivă, trebuia să se discute cu Congresul. Există o anumită autonomie a executivului, Congresul limitând orice avânturi extreme. Roger Hilsman, directorul Biroului de Cercetare
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
intra-instituționale. Acțiunile de politică externă erau plătite de contribuabili. Acțiunile erau supuse controlului exercitat de Congres căci acesta aloca bugetul, finanța, deciziile de politică externă fiind limitate și suferind constrângeri datorită controlului financiar, exercitat de congres. Pentru a obține politică respectivă, trebuia să se discute cu Congresul. Există o anumită autonomie a executivului, Congresul limitând orice avânturi extreme. Roger Hilsman, directorul Biroului de Cercetare și Informații al Statului, care se ocupă de spionaj prin intermediul Departamentului de Stat, a prezentat în
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
comuni obișnuiți își imaginează actul politic ce ar trebui să fie omniscient. A existat o complexitate a actului administrativ și decizional. Toate structurile și personajele trebuiau să acționeze în interiorul procesului decizional fiind actori politici ce jucau un rol pe scenă politica internă. Miza era finanțarea oferită de Congres, lunar bugetele fiind reanalizate în fiecare structura. Consilierii negociau tot timpul și trebuiau să demonstreze ce fac și cum folosesc banii. Departamentele cu banii primit făceau contracte. Toate aceste instituții jucau politic în
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
punea în aplicare. Treptat, forță militară s-a folosit că forță de coerciție în scopul protecției cetățenilor și bunurilor lor, fiind o cutumă practică, nefiind însă legiferată până la Războiul din Vietnam, să poarte război unde dorea. S-a permis o politică externă înarmată cu o diplomație coercitivă, ceea ce i-a permis președintelui John F.Kennedy să impună blocada Cubei. Din a două jumătate a anilor 70', erau necesare aprobări succesive pentru aventuri militare pentru a fi finanțate. Atentatul de la 11 septembrie
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
s-au redus cheltuielile. Mizele interne și cele externe sunt confundate și președintele a căpătat instrumente mai întărite. Agențiile de informații sunt supuse direct administrației prezidențiale. O practică veche i-a conferit președintelui dreptul de a ghida și a coordona politică externă prin declarații sau sub forme de doctrine. Are dreptul de a participa la conferințe internaționale, de a trimite emisari speciali, de a trimite emisari personali, aleși de el pentru misiuni speciale în străinătate, reprezentând președintele american. Emisarii erau mai
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
fost recrutați din birou. Personalul este supus unei tensiuni cu mize multiple ca efectuarea unor acțiuni pentru că președintele să fie ales pentru un al doilea mandat. Casă Albă are puterea de inițiativa legislativă, fiecare lege fiind negociată, târguială fiind caracteristică politicii americane. Al doilea element din jurul președintelui este cercul de consilieri specializați, legiferat prin Actul Național de Securitate și se numește Consiliul Național de Securitate. Prerogativele acestuia-consilierea președintelui în legătură cu politicile interne, externe și militare referitoare la securitatea națională. Funcționează că o
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
puterea de inițiativa legislativă, fiecare lege fiind negociată, târguială fiind caracteristică politicii americane. Al doilea element din jurul președintelui este cercul de consilieri specializați, legiferat prin Actul Național de Securitate și se numește Consiliul Național de Securitate. Prerogativele acestuia-consilierea președintelui în legătură cu politicile interne, externe și militare referitoare la securitatea națională. Funcționează că o structura de coordonare doar în situații de criză. Consiliul este alcătuit din președinte, vice-președinte, secretarii de stat și de apărare, cooptați de directorul CIA, președintelui statului major combinat-consilierul militar
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
s-a subordonat Casei Albe. Are o ieșire de rampă pretențioasă de la Ronald Reagan la Bill Clinton când primea misiuni noi. Războiul împotriva Terorismului a stricat echilibrul dintre departamente și structurile în uniformă au căpătat un rol primordial în definirea politicii externe americane. În al doilea mandat al președintelui Bush jr., Condolezza Rice , consilierul președintelui, ajunge să conducă departamentul de stat, intervenind activ și depășind granițele fine și necodificate ale protocolului diplomatic pentru a intră în legătură directă cu populațiile și
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
necodificate ale protocolului diplomatic pentru a intră în legătură directă cu populațiile și problemele acestora. Termenul de transformare diplomatică a iritat multă lume. În timpul mandatului lui Hillary Clinton, s-a modificat rolul conducător. Departamentul Apărării are responsabilități între problemele de politică externă și cele de privesc politica de securitate națională. Securitatea națională privește obiectivele și programele prin care guvernul caută securitatea națiunii și supraviețuirea acesteia într-un mediu internațional ostil și găsirea inamicilor sau imaginarea acestora, propunerea unor soluții pentru contracararea
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
intră în legătură directă cu populațiile și problemele acestora. Termenul de transformare diplomatică a iritat multă lume. În timpul mandatului lui Hillary Clinton, s-a modificat rolul conducător. Departamentul Apărării are responsabilități între problemele de politică externă și cele de privesc politica de securitate națională. Securitatea națională privește obiectivele și programele prin care guvernul caută securitatea națiunii și supraviețuirea acesteia într-un mediu internațional ostil și găsirea inamicilor sau imaginarea acestora, propunerea unor soluții pentru contracararea acestora prin misiuni și obiective diferite
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
supraviețuirea acesteia într-un mediu internațional ostil și găsirea inamicilor sau imaginarea acestora, propunerea unor soluții pentru contracararea acestora prin misiuni și obiective diferite. Consilierea președintelui, Consiliul Național de Securitate și Departamentul Apărării au efecte asupra implicațiilor militare generale ale politicii externe globale. Președintele sau membrii consiliului pot sugera, imagina, iar Departamentul este cel întrebat și dator să indice dacă realizarea acelor acțiuni internaționale sunt și posibile cu mijloacele avute la dispoziite, secretarul apărării și Join Chief of Staff fiind răspunzători
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
acelor acțiuni internaționale sunt și posibile cu mijloacele avute la dispoziite, secretarul apărării și Join Chief of Staff fiind răspunzători. Președintele trebuie să evalueze problemele militare, iar Departamentul Apărării trebuie să raporteze părțile tehnice , să creeze scenarii și să aplice politică externă în cazul planificării militare. În anii 50' , prezența Departamentului a fost importantă, iar în anii 60' , în timpul crizelor numeroase ale razboiului rece, a fost o componentă militară importantă. În Războiul din Vietnam , societatea civilă a reacționat și departamentul a
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
o percepția factorului militar.Soldații sunt priviți drept eroi, comandanți de către comunitățile locale, având o baza construită într-o regiune dezvoltată, ofițerii ocupându-se de educație și servicii militare. Societate are mai multă încredere în capacitatea decizională a armatei pe politică externă. Consilierii militari ai președintelui sunt reticenți în a recomandă acțiuni militare în forță, solicitările comandanților militari mergând în medie de la 5 la 1. În perioada postbelică, militarii sunt reticenți în a iniția o acțiune militară dura și fermă față de
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
dura și fermă față de civili. Comunitatea de Informații sunt agențiile care fac parte din intelligence community, având că responsabilitate colectarea, interpretarea și propunerea în circulație a informației care trebuie să fundamenteze securitatea națională și să se formuleze pe baza acesteia politici logice. Spionajul este colectarea de informații. Mai există "electronical intelligence" în interceptarea convorbirilor și sateliților. Agenții sau structurile sunt subordonate unor departamente diferite în cadrul celui al Apărării în care funcționează 5 agenți de la marina la aviație, că DIA sau NSĂ
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
sursă, Wikileaks, a arătat ce a comis CIA în straintate. CIA funcționează după noțiuni rigide și comite erori. Al treilea cerc concentric este constituit din Congres, cercurile de interese, opinia publică și mass-media. Congresul are calitatean necesară de a determina politică externă americană. Celelalte structuri o influențează , substanțial, nu pe termen scurt sau imediat, dar își pun amprenta asupra deciziei. Congresul are puteri implcite , dar și atribuții explicite, fiind investit de constituție cu putere legislativă. Trebuie să fie adoptat la fel de ambele
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
bugetară pentru tot restul anului, fie oferă bani sau restrâng bugetul. Prima lege postbelică publică a oferit ajutor Greciei și Turciei în materie de securitate. Doctrina Truman s-a propagat pe timp de pace. Apărarea unor state a depins de politică internă și de relațiile din SUA. De multe ori, decizia luată la nivel înalt afectează electoratul unui membru al Congresului, acesta făcând totul că firmele de lobby să nu treacă legea. Opninia publică este opinia publică în general, neavând un
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
asociative. Este o relație delicată. De exemplu, Coca Cola finanțează un post de televiziune, dar apare problema dacă se comite o eroare ce afectează opinia publică care este puternic implicată politic, iar organizațiile amenință cu proteste împotriva sponsorilor. Implicarea în politică este mare, indivizi obișnuiți fiind pregătiți să se implice în societate. Sunt milioane de asociații de diverse tipuri de la cele literare la cele religioase și sportive, până la cele gastronomice, un american tipic fiind membru la multe asociații caritabile. În SUA
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
direct informații ilicite sau licite. Grupările de presiune țin de congres. Guvernul trebuie să protejeze și să reprezinte interesele cetățenilor și al agenților economici. O altă componentă a deciziilor sunt instrumentele deciziilor americane care sunt vectorii prin care se realizează politica externă americană. Vorbim despre instrumentul diplomatic și economic și despre cel militar în sensul de folosire a forței și amenințare cu forța. Nu vorbim de război ca atare. Începând cu instrumentul diplomatic atunci când vorbim de Departamentul de Stat - ca structură
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
constituie Foreign Office Services ce reprezintă o zecime din totalul angajaților departamentului de stat, el fiind un corp de diplomați profesioniști ce se ocupă cele mai importante posturi. Una dintre metodele de analiză este studierea instrumentelor cu care se face politică externă ( modalitățile de trening, de recrutare , care sunt procedurile de lucru și ierarhiile) este modul în care instrumentalizează există o dinamică externă și ea e reflectată de mai multe secvențe și planuri. Este vorba de raporturile dinte grupare pe criterii
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
sensibile și se concentrează asupra unei singure sarcini și sunt eliberați de toate responsabilitățile de tip administrativ, raportează numai președintelui, rapoarte lor nu trec prin lanțul ierarhic. Serviciul extern rămâne o zonă de interes pentru înțelegerea mecanismelor de decizie din politica externă. Sprijinul militar, al acțiunii militare armate, aceea acțiune fizică întreprinse de una sau mai multe persoane în uniformă ca parte a autorităților naționale de a modifica comportamentul unor stat, fără a se angaja într-o competiție a violenței. Este
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
se ajunge la astfel de gesturi înseamnă că falia dintre cele două partide este prea mare și pune sistemul bipartid în pericol.Președinții americani, la sfârșitul mandatelor când nu mai au miză își arată adevărat față. Al treilea instrument de politică externă asistența de securitate atât militară cât și economic. Este definit drept transferul de echipamente militare sau servicii, sub forma cumpărării directe vânzărilor finanțate prin credit donațiilor sau sistemului barten. Scopul este: asigurarea forțelor SUA pentru a acționa în conflictelor
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
zone.Termenul este introdus pentru a face distincție semantică între criza internațională și situația de criză ar fi în consecință legată mai mult de felul în care percepe un grup decizional o astfel de situație. În literatura legată de analiza politicii externe a fost și cronologic un prim palier de analiză. Un grup de analiști americani au coborât analiza de la nivel internațional la nivelul deciziilor guvernamentale propunând tocmai această decizie de analiză, cum decide un grup decizional la o criză- în
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]