15,728 matches
-
a devenit parte a Imperiului Roman de Răsărit, cunoscut ca Imperiul Bizantin. Sub bizantini, creștinătatea era dominată de Biserica Ortodoxă Greacă. În secolul V, Imperiul Roman de Apus a încetat se existe, cea ce a condus la o migratie a creștinilor în Palestina și dezolvarea majorității creștine. Evreii numărau 10-15% din populație. Iudaismul era singura religie ne-creștină tolerată, dar existau interdicții pentru construcția de noi locuri de rugăciune evreiești. Au existat două revolte samaritane în perioadă. Textele sacre iudaice scrise
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
constituiau cel mai mare grup etnic din Ierusalim, iar până în 1890 constituiau o majoritate absolută în oraș, dar ca un tot, populația evreiască reprezenta doar 10% din populația regiunii. Până în 1890, Palestina a fost populată majoritar cu musulmani si arabi creștini, precum și de evrei, greci și alte minorități. Mica populație evreiască a fost concentrată în cele patru orașe sfinte (Ierusalim, Hebron, Tiberias și Safed). Perioada Iluminismului în Europa a condus la la mișcările de emancipare evreiești din secolele XVIII și XIX
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
reunit provincia Iudaea cu Galileea, pentru a forma o provincia Siria Palestina, iar Ierusalimul a fost primit numele latin de Aelia Capitolina. Între 259-272, regiunea a ajuns vreme de câțiva ani sub controlul lui Odenatus,regele Palmirei. După victoria împăratului creștin Constantin cel Mare în războaielor civile ale tetrarhiei (306-324), a început creștinarea Imperiului Roman. În 326, mama lui Constantin, Sfânta Elena a vizitat Ierusalimul și a început construirea de biserici și altare. Palestina a devenit un centru al creștinismului, atrăgând
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
acest sens de lăcomie, dat fiind că avea nevoie de bani pentru a-și finanța armata, iar comunitățile evreiești erau recunoscute ca fiind bogate. De asemenea, se pare că el trăia cu certitudinea că populația evreiască era la fel de dușmană față de creștini pe cât era cea musulmană în Siria. La început, evreii din zona renană au căutat să ofere bani lui Emicho pentru a-l convinge să plece mai departe, dar, cu toate că le-a acceptat sumele de bani, Emicho a continuat să îi
Emicho () [Corola-website/Science/324399_a_325728]
-
locuitori, dar cinfra reală actuală ajunge în jurul cifrei de 38.000 locuitori. Melanezienii formează majoritatea populației din Port Vila, cu mici minorități compuse din:polinezieni, asiatici și europeni. Populația, din punct de vedere religios, e alcătuită din peste 90% de creștini aparținând mai multor biserici, printre care cele mai importante numeric fiind: biserica presbiteriană, biserica anglicană,biserica romano-catolică, biserica adventistă de ziua a 7a, biserica Melaneziei. Datorită activității misionare lumea poartă îmbrăcăminte foarte conservatoare și discretă. Limba vorbită în mod obișnuit
Port Vila () [Corola-website/Science/324416_a_325745]
-
hidrografie, etc.) se găsește consultând pagina wikipedia dedicată comunei Bordei Verde Infrastructura socio-edilitară a satului Bordei Verde include: La recensământul din 2002, populația satului era de 1.559 de locuitori, aproape în întregime români. Marea majoritate a populației aparține cultului creștin ortodox, în localitate existând și o comunitate aparținând cultului adventist de ziua a 7-a (35 de persoane). Rezultatele recensământului din 2011 nu au fost publicate încă. () Satul Bordei Verde este întemeiat pe la mijlocul secolului XIX, sub denumirea oficială de „Bordeiul
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]
-
traversînd Ungaria și provocând unele tulburări în teritoriile bizantine străbătute. Trupele au ajuns până la urmă la Constantinopol către septembrie 1147, înaintea celor venite din Franța. Conrad nu a urmat drumul de-a lungul coastei Asiei Mici prin teritoriul deținut de creștini (și pe unde trimisese pe cei mai mulți dintre non-combatanți), ci a preferat să străbată direct prin Anatolia. La 25 octombrie 1147, armata sa a fost atrasă în capcană și înfrântă de către turcii selgiucizi în cadrul bătăliei de la Dorylaeum. Conrad și cei mai mulți dintre
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
vitei, ale livezii și celorlalte seve roditoare”. Denumirea așezării, după tradiția locală, provine de la un ucrainean, Skobie, Skoba sau Skoban, care a fost adus de boierii moldoveni pentru unele munci care cereau o calificare superioară sau era unul dintre ostenii creștini rămași pe frumoasele plaiuri moldave, după luptele purtate împotriva păgânilor. Satul a existat și pe vremea lui Ștefan cel Mare, deoarece Drumul domnesc, dintre Cotnari și Hîrlău, trecea și prin Scobinți. Dovadă este dată de existența unor beciuri, crame, locuințe
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]
-
s-a disputat în anul 915 între forțele unei ligi creștine conduse de papa Ioan al X-lea și sarazini. Creștinii au dorit să distrugă fortăreața arabă de pe râul Garigliano, care a amenințat Italia centrală și Roma pentru aproximativ 30 de ani. După o serie de atacuri devastatoare asupra principalelor așezări din regiunea Lazio din Italia centrală, desfășurate în secolul al
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
Nicolae Picingli, conducătorul themei Longobardia. Ioan al X-lea însuși a condus "milities" din Lazio, Toscana și Roma. Prima acțiune s-a desfășurat în nordul regiunii Lazio, unde mici cete de jefuitori sarazini au fost atacate prin surprindere și distruse. Creștinii au izbutit să obțină încă două victorii importante, la Campo Baccano, pe Via Cassia, și între Tivoli și Vicovaro. Suferind aceste înfrângeri, musulmanii care ocupau Narni și alte puncte întărite au dat înapoi, refugiindu-se în principala fortăreață sarazină de pe
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
cruciaților și a dat stindardul său musulmanilor refugiați în templul lui Solomon (Moscheea Al-Aqsa), pentru a arăta că ei se află sub protecția lui. În ciuda stindardului lui Tancred, toți musulmanii au fost masacrați, aceasta provocând indignarea lui . După capturarea Ierusalimului, creștinii din Nablus, au cerut ca el să le devină conducător. Pe drum însă a întâlnit avangarda armatei sarazine, care avansa în direcția Ierusalimului, și l-a avertizat pe Godfrey de Bouillon despre pericolul de atac. Cruciații au făcut față musulmanilor
Tancred de Taranto () [Corola-website/Science/326937_a_328266]
-
întregime cartierele elen și armean al orașului. În schimb, cartierele musulman și evreiesc au scăpăt practic neatinse. În ceea ce privește responsabilitatea cu privire la declanșarea incendiului există diferite versiuni, inclusiv una care afirmă că soldați turci în civil ar fi incendiat casele și intreprinderile creștinilor greci și armeni. Proporția populației creștine și musulmane este o problemă aflată încă în dispută, dar este neîndoielnic faptul că, până în septembrie 1922, orașul era unul multicultural și multireligios. Diferitele surse pretind că ori ori grecii ori turcii au constituit
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
freancezi, 2.000 de britanici și cam 300 de americani) În schimb, Henry Morgenthau și Trudy Ring afirmă că mai înainte de război doar grecii numărau 130.000 de oameni și exclud din numărătoarea celor 250.000 de locuitori pe armenii creștini. Elitele conducătoare din Imperiul Otoman numeau deseori orașul „Gavur Izmir - Smirna Ghiaură (Necredincioasă)” datorită prezenței masive a creștinilor în oraș. După ce ultimele trupe elene au evacuat Smirna în seara zilei de 8 septembrie, primele elemente ale armatei lui Kemal, un
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
că mai înainte de război doar grecii numărau 130.000 de oameni și exclud din numărătoarea celor 250.000 de locuitori pe armenii creștini. Elitele conducătoare din Imperiul Otoman numeau deseori orașul „Gavur Izmir - Smirna Ghiaură (Necredincioasă)” datorită prezenței masive a creștinilor în oraș. După ce ultimele trupe elene au evacuat Smirna în seara zilei de 8 septembrie, primele elemente ale armatei lui Kemal, un escadron de cavalerie, au intrat în oraș prin partea de nord a cheului portului în dimineața următoare și
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
vase de război aliate britanice, americane, franceze și italiene. În plus, marinari ai flotei aliate fuseseră debarcați pentru apărarea reprezentanțelor și instituțiilor diplomatice occidentale. Ei au primit ordine să păstreze o strictă neutralitate în cazul oricărui conflict între turci și creștini. În ziua de 9 septembrie, ordinea și disciplina în rândurile militarilor turci au început să scadă, ei atacând sistematic populația armenească, jefuindu-le magazinele și casele, sau violând femeile. Arhiepiscopul grec ortodox Chrysostomos a fost torturat și ucis de o
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
genocidului Rudolph J. Rummel îi consideră responsabili pe turci de „incendierea sistematică” a cartierelor armenesc și grecesc ale orașului. Rummel afirmă că, după reocuparea orașului de către turci, soldații turci și gloatele musulmane au împușcat și măcelărit armeni, greci și alți creștini. El estimează numărul victimelor acestor masacre, ținând seama și de estimările lui Dobkin, la aproximativ 100.000 de creștini. C.J. Lowe și M.L. Dockrill afirmă că responsabilitatea aparține „kemaliștilor” și cred că acțiunea acestora din urmă a fost urmare a
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
Rummel afirmă că, după reocuparea orașului de către turci, soldații turci și gloatele musulmane au împușcat și măcelărit armeni, greci și alți creștini. El estimează numărul victimelor acestor masacre, ținând seama și de estimările lui Dobkin, la aproximativ 100.000 de creștini. C.J. Lowe și M.L. Dockrill afirmă că responsabilitatea aparține „kemaliștilor” și cred că acțiunea acestora din urmă a fost urmare a resentimentelor create de ocuparea Smirnei de către eleni în timpul războiului greco-turc din 1919-1922 . Miopia atât a lui Lloyd George cât
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
până când kemaliștii au ocupat Smirna în 1922 și au tranșat disputa prin incendierea cartierului elen. Cercetătorul Giles Milton în "Paradise Lost: Smyrna 1922" face o trecere în revistă a evenimentelor din Smirna (Ismirul contemporan) așa cum au fost văzute de comunitatea creștinilor occidentali aflați în oraș în acele timpuri. Cartea lui Milton se bazează pe mărturiile oculare ale cetățenilor occidentali, multe dintre ele cuprinse în jurnalele personale și scrisorile elitei levantine, nepublicate până în acel moment. Autorul consideră că punctele lor de vedere
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
violențelor care au urmat după debarcarea grecilor așa cum au fost văzute de martorii oculari de origine occidentală locuitori ai orașului. Autorul face o reevaluare a primului guvernator elen al Smirnei, Aristidis Stergiadis, a cărei atitudine imparțială fața de locuitorii orașului, creștini sau musulmani fără deosebire, i-a adus o mare antipatie din partea populației grecești locale. În capitolul al treilea al cărții autorul prezintă evenimentele zilnice care au avut loc după armata turcă a intrat în Smirna. Narațiunea este bazată pe mărturiile
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
umanitar Asa Jennings. Există cercetători care dau alte versiuni ale evenimentelor. Ei afirmă că turcii au interzis la început navelor străine să intre în port să preia supraviețuitorii, dar mai apoi, sub presiunea britanicilor, francezilor și americanilor, au acceptat îmbarcarea creștinilor cu excepția bărbaților de 17 - 45 de ani, pe care dorea să îi deporteze în regiunile interioare ale Anatoliei. O asemenea soartă era privită ca „o scurtă sentință pe viață la sclavie în mâinile unor stăpâni brutali, încheiată de o moarte
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
A fost anunțat de către Cardinalul Sodano la 13 mai 2000, la 83 de ani după apariția în fața copiilor din Cova da Iria pentru prima oara a Maicii Domnului. În anunțul său, Cardinalul Sodano a sugerat că secretul era despre persecuția creștinilor din secolul al XX-lea care a culminat cu tentativă de asasinare eșuată a Papei Ioan Paul al II-lea la 13 mai 1981. Textul celui de-al treilea secret a fost publicat la 26 iunie 2000: J.M.J. A treia
Cele trei secrete de la Fátima () [Corola-website/Science/326449_a_327778]
-
sfere neconcentrice. A oferit modul de construcție și de utilizare a "arbalestrilei", un instrument cunoscut ca "Baculus Jacobi" (Bastonul lui Iacob), care permite măsurarea distanței unghiulare dintre două stele sau două planete. Tratatul cuprinde și tabele astronomice comandate de nobili creștini și capitole de trigonometrie. Gherșonide a mai scris și un tratat de aritmetică și algebră. Lucrările sale au rămas nepublicate până în secolul XX. Cu toatea acestea, contribuția sa la cultura Renașterii este importantă.
Gersonide () [Corola-website/Science/326515_a_327844]
-
m. Mica comunitate catolică din Vatra Dornei s-a aflat sub îngrijirea spirituală a Parohiei Câmpulung (până în 1811) și apoi a Parohiei Iacobeni (în perioada 1811-1911). <ref name="Baciu LC 8/2005">Paul Baciu - ""Vatra Dornei. Centenarul bisericii"", în "Lumina Creștinului", serie nouă, anul XVI, nr. 8 (188), august 2005, p. 11.</ref> Orașul a cunoscut o dezvoltare rapidă, datorită descoperirii izvoarelor de ape minerale (1806), mai ales feruginoase, tămăduitoare ale diferitelor boli ale aparatului circulator. În anul 1850 s-a
Biserica romano-catolică din Vatra Dornei () [Corola-website/Science/323537_a_324866]
-
27 mai 2007 pe pr. Iosif Doboș în funcția de administrator parohial cu misiunea de paroh (cum munere parroci). El a fost instalat în noua misiune la 3 iunie. <ref name="Baciu LC 8/2005">*** - ""Știri interne. Numire"", în "Lumina Creștinului", serie nouă, anul XVIII, nr. 7 (211), iulie 2007.</ref> În zilele de 5 și 6 aprilie 2008 episcopul Petru Gherghel de Iași s-a aflat într-o vizită pastorală în Parohia Vatra Dornei, a participat la liturghii și s-
Biserica romano-catolică din Vatra Dornei () [Corola-website/Science/323537_a_324866]
-
s-au stabilit câteva familii germane și în satul Vatra Dornei, situat la confluența râurilor Dorna și Bistrița Aurie, la o altitudine de circa 800 m. <ref name="Baciu LC 8/2005">Paul Baciu - ""Vatra Dornei. Centenarul bisericii"", în "Lumina Creștinului", serie nouă, anul XVI, nr. 8 (188), august 2005.</ref> Orașul a cunoscut o dezvoltare rapidă, datorită descoperirii izvoarelor de ape minerale (1806), mai ales feruginoase, tămăduitoare ale diferitelor boli ale aparatului circulator. Comunitatea germană a continuat să crească până în
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Vatra Dornei () [Corola-website/Science/323545_a_324874]