15,855 matches
-
spectacole de lumini și artificii, prin pirotehnie, uneori ajungându-se la gesturi și costume bizare, inclusiv costume ce acoperă doar o parte a corpului. Concursul este acuzat de mult timp de unii ca nefiind corect din punct de vedere politic, percepția fiind că jurații — și acum publicul — alocă puncte pe baza relației țării lor cu celelalte națiuni mai mult decât pe baza meritelor muzicale ale cântecelor. Conform unui studiu al tiparelor de votare de la Eurovision, unele țări tind să formeze grupuri
Concursul Muzical Eurovision () [Corola-website/Science/299763_a_301092]
-
profesor la liceul din Chartre, apoi revine la Paris ca repetitor la Școala Normală Superioară, unde, în 1945 obține doctoratul în litere, în urma publicării a două cărți importante, ""La structure du comportement"" ("Structura comportamentului", 1942) și ""Phénoménolgie de la Perception"" ("Fenomenologia percepției", 1945). Ultima lucrare reflectă puternic influența fenomenologiei lui Husserl și tratează aspecte ale psihologiei configuraționale ("Gestaltpsychologie"), criticând pozițiile așa zisului cognitivism, care încearcă să explice modalitățile funcționale ale creierului omenesc pe baza regulilor și modelelor comportamentale. După război, Merleau-Ponty se
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
profesor de psihologia copilului și pedagogie la Sorbona. În sfârșit, în 1952, devine titular al catedrei de filozofie la Collège de France, unde va rămâne până la moartea sa prematură în 1961. Deja în primele sale lucrări, "Structura comportamentului" și "Fenomenologia percepției", Merleau-Ponti arată că percepția nu este rezultanta "atomilor" cauzatori ai senzațiilor, contrar concepției atomiste în tradiția lui John Locke, perpetuată în unele curente psihologice ale epocii, cum ar fi behaviorismul. După Merleau-Ponty, percepția are mai curând o dimensiune activă, în
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
și pedagogie la Sorbona. În sfârșit, în 1952, devine titular al catedrei de filozofie la Collège de France, unde va rămâne până la moartea sa prematură în 1961. Deja în primele sale lucrări, "Structura comportamentului" și "Fenomenologia percepției", Merleau-Ponti arată că percepția nu este rezultanta "atomilor" cauzatori ai senzațiilor, contrar concepției atomiste în tradiția lui John Locke, perpetuată în unele curente psihologice ale epocii, cum ar fi behaviorismul. După Merleau-Ponty, percepția are mai curând o dimensiune activă, în calitatea de inițiere primordială
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
primele sale lucrări, "Structura comportamentului" și "Fenomenologia percepției", Merleau-Ponti arată că percepția nu este rezultanta "atomilor" cauzatori ai senzațiilor, contrar concepției atomiste în tradiția lui John Locke, perpetuată în unele curente psihologice ale epocii, cum ar fi behaviorismul. După Merleau-Ponty, percepția are mai curând o dimensiune activă, în calitatea de inițiere primordială a lumii trăite. Această deschidere primordială stă la baza tezei sale asupra primatului percepției. În felul acesta, el modifică postulatul intențional al lui Husserl, după care ""orice act al
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
John Locke, perpetuată în unele curente psihologice ale epocii, cum ar fi behaviorismul. După Merleau-Ponty, percepția are mai curând o dimensiune activă, în calitatea de inițiere primordială a lumii trăite. Această deschidere primordială stă la baza tezei sale asupra primatului percepției. În felul acesta, el modifică postulatul intențional al lui Husserl, după care ""orice act al conștiinței este conștiința a ceva"", dezvoltând teza conform căreia ""orice act conștient este o conștiință perceptivă"". Pornind de la studiul percepției, Merleau-Ponty afirmă că, în mod
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
baza tezei sale asupra primatului percepției. În felul acesta, el modifică postulatul intențional al lui Husserl, după care ""orice act al conștiinței este conștiința a ceva"", dezvoltând teza conform căreia ""orice act conștient este o conștiință perceptivă"". Pornind de la studiul percepției, Merleau-Ponty afirmă că, în mod necesar, corpul omenesc nu poate fi doar un obiect potențial de studiu al științei, ci o condiție permanentă a experienței, constituind prima deschidere perceptivă a lumii. Primatul percepției înseamnă, deci, primatul experienței, în măsura în care percepția se
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
este o conștiință perceptivă"". Pornind de la studiul percepției, Merleau-Ponty afirmă că, în mod necesar, corpul omenesc nu poate fi doar un obiect potențial de studiu al științei, ci o condiție permanentă a experienței, constituind prima deschidere perceptivă a lumii. Primatul percepției înseamnă, deci, primatul experienței, în măsura în care percepția se prezintă ca dimensiune activă și constitutivă. În continuare, Merleau-Ponty se întreabă, cum poate un subiect să realizeze activități care depășesc nivelul organic al corpului fizic, cum sunt operațiile intelectuale și întreaga viață culturală
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
studiul percepției, Merleau-Ponty afirmă că, în mod necesar, corpul omenesc nu poate fi doar un obiect potențial de studiu al științei, ci o condiție permanentă a experienței, constituind prima deschidere perceptivă a lumii. Primatul percepției înseamnă, deci, primatul experienței, în măsura în care percepția se prezintă ca dimensiune activă și constitutivă. În continuare, Merleau-Ponty se întreabă, cum poate un subiect să realizeze activități care depășesc nivelul organic al corpului fizic, cum sunt operațiile intelectuale și întreaga viață culturală. El încearcă să rezolve această problemă
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
a achizițiilor făcute de impresionism în domeniul culorii și luminii. Termenul ""neoimpresionism"" a fost folosit pentru prima dată , în 1886, de către criticul de artă Felix Fénéon în revista "L'Art Moderne", ce apărea la Bruxelles. Seria de articole despre "fenomenul percepției", semnate de David Sutter (1880), observațiile fiziologilor și psihologilor privind efectele luminii și culorii, descoperirile fizicianului Hermann von Helmholtz, ce completează teoriile lui Eugène Chevreul privind legile contrastului simultan al culorilor, au fost tot atâtea contribuții la cristalizarea esteticii neoimpresioniste
Neoimpresionism () [Corola-website/Science/299355_a_300684]
-
ceea ce a adus mișcării și numele de "pointillism". Din rețeaua de tușe divizate sau puncte, se încheagă formele obiectelor și ființelor reprezentate. Un principiu ordonator se află îndărătul ecranului luminos al pânzei, încercând să refacă arhitectura lumii vizibile pulverizate de percepțiile prea directe ale impresionismului. Tehnica se bazează pe "Legile contrastului simultan al culorilor" ale lui Eugène Chevreul, potrivit cărora, fiecare culoare de bază oferă posibilitatea de a sesiza și culoarea complementară, deoarece micile pete perceptibile de la o anumită distanță se
Pointilism () [Corola-website/Science/299350_a_300679]
-
să aibă finalitate în rezolvarea unor probleme sociale majore. Se desfășoară între 1946 și 1960. Fondurile masive asigură o dezvoltare importantă a psihologiei sociale. Gordon Allport studiază prejudecățile și stereotipurile sociale; Solomon Asch studiază conformarea și influența socială, cât și percepția persoanei; Leon Festinger se apleacă asupra comparațiilor sociale și propune teoria disonanței cognitive; Frtiz Heider avansează teoria atribuirilor cauzale și investigheză atracția interpersonală; Carl Hovland este interesat de persuasiune și schimbare atitudinală; John Thibaut și Harold Kelley studiază grupurile restrânse
Psihologie socială () [Corola-website/Science/299387_a_300716]
-
această perioadă sunt: Harold Kelley (cogniția individului în context social), Stanley Schachter (afectivitate și emoții), Albert Bandura (agresivitatea), Stanley Milgram (obediența). După perioada de criză emerg două orientări teoretice majore: prima explică comportamentul social prin factori proximali (motivație, cogniție, afecte, percepție, etc.) iar a doua recurge la factori distali (presiunea de a se conforma grupului, interacțiunea cu ceilalți, influența socială, etc.). Din punct de vedere metodologic se concretizează două orientări: una centrată pe experimente de laborator, iar a doua pe studii
Psihologie socială () [Corola-website/Science/299387_a_300716]
-
în diferențierea cuvintelor sau a categoriilor gramaticale ale acestora. Aceste elemente din vorbire care pot determina diferențe la nivel semantic se numesc foneme. Spre deosebire de fonetică, unde diferențele dintre sunete sînt analizate indiferent de rolul lor semantic, fonologia ține cont de percepția sunetelor de către vorbitorii acelei limbi. Chiar dacă fonetic două sunete sînt diferite, și poate în alte limbi această diferență este importantă pentru transmiterea corectă a sensului cuvintelor, dacă în limba avută în vedere aceste sunete nu sînt "percepute" ca diferite ele
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
Leibniz. Politica economică era condusă de cele mai multe ori fără o bază teoretică temeinică. În timpul absolutismului s-a cristalizat în Franța, Italia și Anglia o direcție în domeniul politicii economice, care nu s-a bazat pe o teorie compactă, ci pe percepțiile asupra legăturilor comerciale, așa cum a fost cazul până la acel moment. Politica economică mercantilistă a fost caracterizată prin intervenții masive în economie din partea statului și a condus în Franța la un declin al agriculturii. Ca o reacție la această evoluție, medicul
Macroeconomie () [Corola-website/Science/299416_a_300745]
-
este incoruptibil și nemuritor. Rațiunea poate furniza argumente în favoarea unei asemenea ipoteze, dar nu o poate demonstra cu preciziune. La fel ca și Toma de Aquino, Duns Scot adoptă o doctrină realistă, dar vederile lor diferă în special în problema percepției. Duns Scot admite că atât intelectul, cât și simțurile pot percepe și înțelege realitatea lucrurilor în mod direct și intuitiv. Toma de Aquino susținea că intelectul nu poate percepe direct singularitatea lucrurilor materiale, ci doar natura universaliilor dedusă din percepțiile
John Duns Scot () [Corola-website/Science/299426_a_300755]
-
percepției. Duns Scot admite că atât intelectul, cât și simțurile pot percepe și înțelege realitatea lucrurilor în mod direct și intuitiv. Toma de Aquino susținea că intelectul nu poate percepe direct singularitatea lucrurilor materiale, ci doar natura universaliilor dedusă din percepțiile sensoriale. Duns Scot se opune în egală măsură vederilor lui Averroes privind problema percepției, afirmând că realitatea materială conține în ea însăși elementele care permit să fie înțeleasă ca atare. După Duns Scot, categoriile universale (""universalia"") nu sunt independente de
John Duns Scot () [Corola-website/Science/299426_a_300755]
-
realitatea lucrurilor în mod direct și intuitiv. Toma de Aquino susținea că intelectul nu poate percepe direct singularitatea lucrurilor materiale, ci doar natura universaliilor dedusă din percepțiile sensoriale. Duns Scot se opune în egală măsură vederilor lui Averroes privind problema percepției, afirmând că realitatea materială conține în ea însăși elementele care permit să fie înțeleasă ca atare. După Duns Scot, categoriile universale (""universalia"") nu sunt independente de spiritul uman, fiecare existență particulară sau singulară posedă o natură formală distinctă. Astfel, cunoașterea
John Duns Scot () [Corola-website/Science/299426_a_300755]
-
ci realist sagace și usturător morale. Realismul lor le conferea o actualitate în contemporaneitatea sa, abordând, totuși, temele uzitate la modă, cum ar fi mitologia, scene bucolice, religioase și portretistică. Stilul aparte al lucrărilor sale a generat rapid o nouă percepție a operei de artă, tehnică și emoțiile exprimate în vizualul său dând naștere unor comentarii și discuții aprinse. Hogarth a reușit, astfel, să deturneze comentariile tipice în fața unei picturi, legate de un discurs mai mult sau mai puțin academic, spre
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
prin intermediul discursului. În capitolul "Proteu", Stephen Dedalus își continuă meditațiile despre artă pe plaja Sandymount. Pornind de la tratatele aristotelice "Despre simțuri și sensibile" ("Sense and Sensibilia") și "Despre suflet" ("De Anima"), care definesc cunoașterea umană strict prin mijlocirea simțurilor (a percepției), eroul postulează ideea că ochiul uman nu poate înregistra esența obiectelor, ci doar culori iluzorii aflate la periferia unui univers în continuă mișcare. Percepția umană, limitativă, inexactă și înșelătoare, este, în același timp: De asemenea, Dedalus rezonează cu eseul lui
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
and Sensibilia") și "Despre suflet" ("De Anima"), care definesc cunoașterea umană strict prin mijlocirea simțurilor (a percepției), eroul postulează ideea că ochiul uman nu poate înregistra esența obiectelor, ci doar culori iluzorii aflate la periferia unui univers în continuă mișcare. Percepția umană, limitativă, inexactă și înșelătoare, este, în același timp: De asemenea, Dedalus rezonează cu eseul lui Lessing, "Laocoon sau despre granițele picturii și poeziei" ("Laokoon oder über die Grenzen der Mahlerey und Poesie"), care susține că artele vizuale (pictura, sculptura
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
fost susținută sub diferite forme de Platon, Descartes, Leibniz și de alți filosofi. Ea a fost criticată de pe pozițiile senzualismului materialist de Locke, Condillac ș.a. Materialismul dialectic respinge "teoria ideilor înnăscute", arătând că izvorul tuturor cunoștințelor noastre sunt senzațiile și percepțiile, care reflectă lumea obicetivă. Locke spune că nu există idei și principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naște omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
nu există idei și principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naște omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simțuri, îi vin de la percepții. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar și nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simțurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Două sunt izvoarele din care provin cunoștințele noastre. Avem pe de o parte
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
Intelectul, prin urmare, nu posedă originar și nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simțurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Două sunt izvoarele din care provin cunoștințele noastre. Avem pe de o parte percepțiile care ne pun în contact cu obiectele externe, pe care Locke le numește senzații ("sensations"), iar pe de altă parte avem percepțiile care ne relevează ceea ce se petrece în conștiința noastră și pe care Locke le numește reflexii ("reflections"). Avem
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
activ dar nu este creator. Două sunt izvoarele din care provin cunoștințele noastre. Avem pe de o parte percepțiile care ne pun în contact cu obiectele externe, pe care Locke le numește senzații ("sensations"), iar pe de altă parte avem percepțiile care ne relevează ceea ce se petrece în conștiința noastră și pe care Locke le numește reflexii ("reflections"). Avem deci o experiență externă și una internă. Locke ține să sublinieze că experiența externă este aceea care se produce întâi și că
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]