19,182 matches
-
rând când am aflat ce gânduri au și am vrut să vă dau de veste. Au prins sluga pe care o trimisesem cu știre grabnică la Înălțimile Voastre. Veniți cu mine, o singură clipă, dacă aveți bunăvoință... Neidhard Își conduse stăpânul În spatele șopronului, la un stejar uriaș. Acolo, atârnat de o cracă se afla ceva ce odinioară fusese un trup omenesc. Era slujitorul meu credincios. I-au smuls pielea de pe corp până le-a mărturisit unde și de ce l-am trimis
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care ne ia și pe noi. N-a fost ușor să-l Înduplec pe țăran. Iertați-mi În drăzneala, domniță, a trebuit să-i spun că sunteți ibovnica mea și că vrem să petrecem câteva ceasuri plăcute, departe de ochii stăpânului. Ce puteam să-i spun altceva omului, cum să-i explic de ce ne ascundem? Iertați-mă, oamenii sunt bănuitori, se tem de Adalbrecht ca de o adevărată fiară. Nimeni nu cutează să i se Împotrivească. Nu degeaba e prieten cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cuget că ți-am luat atâția bani! adăugă el râzând. Fugarii se urcară În căruță, se ascunseră În fân și țăranul dădu bice cailor. Făcuseră de-abia câțiva pași, când, deo dată, se auziră din turn trâmbițe care anunțau sosirea stăpânului. Fără a bănui primejdia, căruțașul luă calul de căpăstru ca să-l strecoare prin mulțimea de slugi care umpluse curtea. Din greșeală Îl Împinse pe unul dintre scutieri și acesta se Întoarse furios. Văzându-l pe zdrențuros, Îl lovi cu sabia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spuse: — Trebuie să-ți mai dau o veste Îmbucurătoare. Sihastrul nostru, care te Îngrijește cu atâta devotament, Îți este mult mai apropiat decât crezi. El te-a adus ca prunc pe meleagurile noastre și e gata să depună mărturie În fața stăpânilor noștri privitor la originea ta... — Asta e cu adevărat o zi bună pentru mine, se bucură Bodo. Prietenia sihastrului mi-e mult mai prețioasă decât toate coroanele din lume. Nu vreau să devin rege, să lupt cu fratele meu pentru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
părintele Bernhard pentru a hotărî amănuntele Înmormântării. Meșterii zidari Începuseră deja să pregătească În biserică gropnița. Vestea se răspândise ca flăcările unui incendiu În toată mânăstirea și călugării se strânseră Îngroziți În biblioteca cea mare. Ducele fusese foarte iubit, un stăpân bun și generos, care copleșise mânăstirea cu daruri și privilegii. Mai mult, chiar În acele timpuri când viața unui om nu avea Însemnătate, asasinarea mișelească a unui cap Încoronat era o crimă Îngrozitoare, care Îi cutremura pe supuși. Între timp
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
situației, astfel că-l ruga pe stareț să se ostenească el Într-acolo, pentru ca Împreună cu doamna ducesă Sophie să hotărască tot complicatul cere monial al Înmormântării. Curierul mai spuse că ducele Conrad cu oamenii săi se Îndreptau spre Staufen. — Nobilul stăpân a făcut curățenie la Molsheim, spuse Întunecat mesagerul. A retezat trădarea de la rădăcină. Din păcate, doi dintre capii conjurației au scăpat și s-au refugiat pe Stouff. Deci domnul duce a pornit cu armata să-i scoată pe nemernici din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
veștile pe care acesta i le va da, domnul Conrad va hotărî ce are de făcut. Drumurile spre și de la Stouff sunt supravegheate de oamenii noștri, cetatea e până la acest ceas Înconjurată, astfel că nici o pasăre măiastră nu poate trece. Stăpânul nu vrea să-i scape pe cei doi ticăloși, Eglord și Adalbrecht, care au târât cinstea cava lerească În noroi și s-au făcut vinovați de fărădelegi nemaiauzite. Veștile Îi umplură pe toți de neliniște, astfel că starețul porunci să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fulgerului, astfel că la fiecare răspântie se adăugară alți localnici. Pâraiele se tran sformară În râuri și râurile În șuvoaie de oameni Înarmați și gata de luptă, care vedeau sosită În sfârșit ziua răfuielii cu hainul Adalbrecht. Sosirea neașteptată a stăpânului din Staufen dejucase planurile lui Simeon. Fugarii fură aduși În fața crudului cavaler și nu trecură decât câteva clipe până când acesta o recu noscu pe așa-zisa slujnică. În furia lui, primul gând fu să-i lase În seama slujitorilor, care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
prima spânzurătoare, acolo unde ți-e locul. Un cavaler nu trage sabia Împotriva unui tâlhar la drumul mare! — Ucigaș blestemat, Îndrăznești să te numești cavaler, după toate fărădelegile pe care le-ai săvârșit? Tu, care ai necinstit-o pe fiica stăpânului tău, după ce ai adus nefericire În atâtea case? Nici de la uciderea mârșavă a domnului tău, căruia i-ai jurat credință, nu te-ai dat Înapoi. și acum ai necinstit-o și pe această făptură nevinovată! Satană ticăloasă, viperă vicleană care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vom vorbi mai multe altă dată... Deocamdată se pare că avem vești foarte importante... Cheamă-l pe călugăr, se adresă el slujitorului. Acesta ieși În mare grabă și se Întoarse cu un călugăr bătrân, care se Închină cu smerenie În fața stăpânului. — Preacuvioase frate, mi s-a spus că ai ceva foarte Însemnat a-mi Împărtăși, vorbi Conrad. Hai să auzim ce ai pe suflet. Omul tăcu, privind cu Îndoială la cei din jur. — Poți să vorbești de față cu prietenii mei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu avem mult timp. — Măria Ta, ai dreptate, nu aveți mult timp. Trebuie să vă grăbiți. Am să vă spun pe scurt despre ce-i vorba și, dacă porunciți, voi povesti altă dată toate amănuntele. Într-adevăr, timpul e puțin... Stăpâne, eu sunt fratele Ulrich de la mânăstirea Sfântul Trudpert, de aici din preajmă, un călugăr simplu și fără școală. Când am aflat ce se petrece aici, am fugit din mânăstire, pentru că starețul meu nu mi-ar fi dat voie să vin
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
iveală și atunci să vorbesc. Căci Dumnezeu descoperă până la urmă toate fărădelegile, ca să le pedepsească... Până astăzi am tăcut, dar acum a venit clipa când adevărul trebuie să iasă la lumină.... — Poți să ne arăți ieșirea din tunel? — Da, mărite stăpâne, pot. O cunosc foarte bine. Mi-a arătat-o bunicul meu Înainte de a muri. Să vină oamenii Măriei Tale cu mine și am să-i duc la locul cu pricina. — Oare Adalbrecht cunoaște și el taina? Întrebă Bodo. Nu știu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Ulrich, du-te cu oamenii mei și arată-le ce trebuie să vadă. Apoi așteaptă În tabăra mea până se isprăvește totul, nu te Întoarce Încă la mânăstire. Pentru fapta cuvioșiei tale nu meriți mustrare de la stareț, ci răsplată de la stăpânul vostru. Nu-ți fie teamă. N-am să uit că am și eu unele de făcut În mânăstirea voastră. Fratele Ulrich se Înclină cu smerenie. — Mărite Domn, Îi eram dator bunicului meu și mi-am plătit datoria. Dumnezeu să vă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
moară și el?“ Ajunseră În sfârșit la capătul galeriei. Se simțea un curent de aer proaspăt, din ce În ce mai puternic și, În cele din urmă, văzură câteva trepte care duceau la suprafață. — N-ar trebui să ne Întoarcem? Nu ne-a poruncit stăpânul nostru să-i dăm de veste și să așteptăm? Așteaptă, așteaptă, răspunse Bodo tremurând de nerăb dare. Trebuie să aflăm unde anume dau treptele. Altfel tot nu ne folosește că le-am descoperit. O piatră mare, pe care numai un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
toți cei ce nu se Împotrivesc. Deschideți porțile. Nu-i vrem decât pe răzvrătiți, pe cei doi ticăloși Eglord și Adalbrecht, vinovați de crime strigătoare la cer și de Înaltă trădare, cei care și-au călcat jurămintele, ucigându-l pe stăpânul lor. De asemenea au răpit-o pe nobila Adelheid și-o țin prizonieră aici În cetate. Nu vă faceți părtași acestor fărădelegi pentru care nici o pedeapsă nu-i prea mare. — Veniți de ne luați, strigă Eglord batjocoritor, aplecându-se peste
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trase Înapoi și le spuse oamenilor: — Nu vă temeți, nimeni n-a putut cuceri cetatea până acum. Nici acum n-o vor lua. Nu vă Încredeți În Conrad, Îi va spânzura pe toți cei care-i vor cădea În mână. Stăpânul vostru mai are o treabă de izbăvit, după care va veni alături de voi și vă va spune același lucru. Cei de jos sunt răzvră tiții Împotriva Împăratului, nu voi. Țineți-le piept până când vor veni armatele imperiale, care sunt pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
duce. — Am pierdut doi frați În aceste zile cumplite, Îi spuse el mai târziu eremitului. Părinte, e mult prea mult chiar și pentru un cap Încoronat. Sunt pierderi pe care nu le poți Înlocui niciodată... A fost ultima oară când stăpânul din Breisgau a fost văzut plângând. În cele câteva zile Îmbătrânise și o cută adâncă i se săpase pe frunte. Nici strălucirea ochilor săi nu mai era aceeași. Rămase acelaș prinț visător și tăcut, dar ceva din agerimea lui a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vedeau deseori În casele distinse și care nu se clintea de pe capră, de lângă birjar. Bancherul Urs nu era acasă. Nici slugile nu știau unde e. Cu o săptămână În urmă sosise un curier, pesemne tocmai din Breisgau. Imediat după aceea stăpânul s-a azvâr lit În șa, deși nu mai călărise de ani de zile. Se șoptea că domnul Bodo dăduse de necaz, dar nimeni nu știa ce se Întâmplase de fapt. De obicei oamenii din curte nu erau deosebit de vorbăreți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și după ce spuneți și domniile voastre, se pare că acest atac ar face parte dintr-o conspirație mare Împotriva ducilor noștri. De altfel, voiam să plec chiar azi spre mânăstirea Sfântul Petru. Poate că aș putea face ceva pentru tânărul meu stăpân. — Vă vom Întovărăși, prietene Solomon. O infamă conspirație are loc. Trădarea Înflorește la curtea ducilor Zähringer. După fiecare perdea ascultă acolo o ureche trădătoare. Poate că mai ajungem Încă la timp ca să-i prevenim. Dar trebuie să fim foarte prevăzători
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
grabă slujbașii, ca să le spună că treburi urgente Îl sileau să plece neîntârziat spre Worms: Plec deocamdată până la Rin, acolo o să găsesc eu un barcaz să mă ducă mai departe. În câteva zile sunt Înapoi. Dacă se Întoarce Între timp stăpânul nostru, spuneți-i unde am plecat. Venețienii o să aștepte aici, pe loc. Spuneți-i numai că au venit. Va ști el cum să-i Înștiințeze, minți Solomon. Până se Întoarce el sau vin eu, rămâne totul Închis. Făcură doar o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
oameni Îndemânatici, care se pot strecura oriunde și află totul. Astăzi am aflat nume noi: noul maestru de vânătoare al ducelui Bertold, ministerialul din Sölden și soția sa, care s-au furișat În casa Zähringer ca să o spioneze. În privința aceasta stăpânul nostru a fost Întotdeauna neprevăzător și ușuratic. Cei doi joacă un rol foarte important În intriga ce s-a țesut, căci prin ei conspiratorii află tot ce se Întâmplă la castel. De aceea aș fi plecat astăzi oricum la Sfântul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a șasea), rezolvată cu puțină odihnă și apă. La intrarea într-un sat, am profitat de prima fântână întâlnită, fiindcă atunci apa rece era neprețuită pentru noi. La ieșire eu fiind primul, am depășit niște ciobănești (noroc că era și stăpânul cu ei). Dacămi amintesc bine, înainte de a ieși din acel sat găsisem bere la litru, dar nu prea bună. A urmat un drum care părea că nu se mai termină din cauza soarelui puternic. Ca să rezistăm, următorul popas a fost la
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
s-o făcut săti?? Na! ie di crapâ-n tini șî tacâ-ți fleoanca!! Nu putea pricepe cum de s-a modificat comportamentul stăpânei față de el. De ce oare? Ce s-a întâmplat? Nu-i nimic și-a zis el în sinea lui -, stăpânii mei sunt, în fond, oameni de treabă, au și ei ciudățeniile lor. Și le-a trecut cu vederea această scăpare, i-a iertat. Ca un militar destoinic, își îndeplinea, cu aceeași scrupulozitate, misia nobilă și dificilă de care era mândru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
retină infinitul spațiului astral, încercând să-și dea seama cât de lung va fi traseul pe care-l avea de străbătut până la acel punct terminus unde se va opri cuminte și supus în fața Tatălui Ceresc. Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace. (Luca 2:29) Trupul bunicului meu necăjit și amărât își va găsi liniștea intrând în circuitul perpetuu al materiei universale din care inițial am fost alcătuiți: molecule și atomi. Totul era spus. Trebuia să plece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
creștină, precum "Sagrada Familia" a lui Gaudi, înălțau imnuri de slavă care-și prelungeau sunetele armonioase, ca prin niște trompete uriașe, până la tronul Creatorului Divin. Armatele de îngeri dumnezeiești și cohortele de sfinți părinți ai întregii creștinătăți, așezați la picioarele Stăpânului, se înfiorau de frumusețea mesajului sonor, de magistrala euritmie propagată în spațiul interstelar, venită de undeva, de pe o planetă obscură... Vă mulțumesc, scumpii mei copii, ați fost atenți și ați cântat într-adevăr foarte frumos. Acum odihniți-vă. Familia Butu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]