18,686 matches
-
S.B.: Și ce a spus? D.T.: În stilul lui: "Ți-am spus că nu trebuia să te legi la cap, nu trebuia să faci asta". L-am întrebat: "Și acum eu ce pot să mai fac?". Iar el: "Poți să taci!". Iar seara, când am coborât de la Securitate, am ajuns la Casa Studenților și i-am adunat pe Mircea Ignat, pe Liviu Antonesei și pe Valeriu Gherghel, am luat două sticle de votcă și am coborât la Râpa Galbenă, unde am
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
ceai, cauciuc și cacao. Populația tamilă, care este situată mai mult în zona nordică a țării (Jamil Elan), luptă din anul 1983 pentru independență și unirea ulterioară cu tamilii din India de sud; tamilii au decis să facă armele să tacă, după un război civil care a costat viața a peste 70.000 de persoane; tamilii au mai declarat încetări ale focului și în alte momente, după 1983, fără a le respecta ulterior. Sri Lanka înseamnă în limba sanscrită "locul unde se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
non-judicativ? Până nu va fi construită o probă pentru un răspuns nu poate fi tranșată această problemă; deocamdată, valabilă este, în privința acestei teme, o vorbă a lui Wittgenstein,: "Despre ceea ce nu se poate vorbi, despre aceasta chiar, trebuie să se tacă".221 Oricum, în orizont judicativ, preeminența funcțională a ființării conștiente reprezintă un fapt de certitudine și, în ordinea reconstrucțiilor filosofice, un principiu. Într-o legătură directă cu cele patru întrebări presupuse de tematizarea ființării a cărei reflexivitate temporală are de-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
precum: Levinas, Marion, Foucault, Habermas, Rorty, Quine, Noica, Cioran ș. a. Tăcerea pare a fi sensul pe care îl are și către care ne îndeamnă momentul actual al "crizei ideologiilor", dar nu direct, ci prin filosofia actuală. Dar vom ști să tăcem, după ce o lungă perioadă a culturii (și istoriei) noastre ne-am găsit rostul în a ne vorbi fără încetare, elogiind "partea" noastră, și a făptui după o gândire ce și-a proiectat faptele doar după comandamentele dictaturii judicativului? Consecința directă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
când aceasta, privindu-mă cu un dispreț otrăvit, s-a răstit la mine pe un ton ridicat, zicând: "La Așgabat nu sunt nici biserici, nici moschei și nici sinagogi! Ați înțeles?". "Da", mi-am zis, "am înțeles" și am ieșit tăcut din biroul ei. Era o zi frumoasă de duminică însorită, (parcă putea să fi fost și altfel în orașul unde nu știam dacă plouă vreodată) și, ca să mai omorâm un pic din plictisul nemărginit ce nu ne proteja de sulițele
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
să scape măcar un cuvânt critic la adresa regimului, oricât de samavolnică ar fi fost o măsură luată de acesta. Mai mult chiar, tinerii mei colegi, eroii acțiunii curajoase de anul trecut, au coborât de astă dată privirile, rușinați că asistau tăcuți la un act de discriminare revoltătoare care se repeta, paralizați de groază! Dacă nu ar fi fost prietenul meu Jean Moscovici, care m-a primit în locuința lui o terasă transformată în odaie -, atunci fie că ajungeam să mă tăvălesc
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
rare și dintr-odată ne-am trezit într-o zonă unde domnea bezna. Tovarășul meu de drum mă privea pe mine, eu îl priveam pe el și chipurile noastre afișau nedumerire și de îngrijorare. Oare încotro ne conducea șoferul care tăcea chitic? Dar după vreo zece minute de călătorie pe un culoar unde numai lumina farurilor noastre sfâșia împărăția neagră a nopții boreale, am început dintr-odată să ne întoarcem la civilizație. Întâi câteva lumini palide, apoi lumină după lumină, trotuare
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
și apoi a pornit spre mine în galop. Am putut să mă feresc la timp. Hai că-i gogonată rău! Sigur s-a întors să te mai încerce o dată... Nimeni nu aprobă întreruperea. Cîțiva protestează iar un golan strigă: Mai taci, măi, boule! Prostul nu se supără și continuă pe același ton, calm. S-a întors. Eram sigur că mă va omorî. Pornește în iureș spre mine și de data asta mă lovește în plin. Am simțit o durere scurtă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
său. Cerceta persoanele care aveau același drum cu el și căuta un om mai deosebit cu care să intre în vorbă. Pe scaunul învecinat stătea un bărbat îmbrăcat ca un orășean, dar a cărui proveniență era tot satul Crasnaleuca. Era tăcut, serios și plin de damigene, butelci, boccele și bocceluțe. Bătrînul îi căuta privirea cu insistență și, cînd prinde momentul potrivit, intervine cu remarca: Tot de pe la noi, de la părinți, săracii. Moșul privea bagajele îngăduitor și continuă: Mata de-al cui ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
tărăboi? Dar de ce să săriți? Te încălzește cu ceva dacă mă duc și eu la pușcărie? Mă încălzește. Adică de ce tata să facă și alții nu? Ești un om rău. Nu mă lua așa, că te dau jos. Moș Mihai tace. Îi este frică. Dacă cinu' Costică chiar nu poate să-l scoată? Georgică a coborît la Darabani și acum n-are cu cine să mai vorbească. La Dorohoi deșartă papornița în bucătăria lui cinu' Costică. Lasă, nănașule, că te scot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dar și voinici au început să facă ordine, înjurînd și îmbrîncind, aprobați și acompaniați de toți cei din spate. În fața mea aveam un omușor cu geantă diplomat, cu o vădită structură de intelectual, cu alte cuvinte un șoricel de bibliotecă. Tăcea, se înălța pe vîrfuri și se uita îngrijorat cum pe măsură ce se apropia de vînzătoare, mormanul de inimi scădea vertiginos. Fremăta tot mai vizibil cînd auzea: "Vă rog, patru kilograme!" și cînd fericirea asigurată de movila de inimi devenise incertă, căci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
acela frumos care, din păcate, acoperă un suflet deformat. Nu pot accepta să-l las așa, fără a înțelege că banul se cîștigă prin muncă, prin sudoare. Bumbărează, ori te apuci de serviciu, ori pierzi locuința și tot sprijinul meu. Tace și ține privirea în pămînt. Pare că se frămîntă. Ridică apoi ochii aceia frumoși și clipește din genele exagerat de lungi. Sînt convins că acolo, în căpușorul acela adorabil, este o furtună, o frămîntare care va duce la o decizie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Bătrînul se așeză pe scaun și simte că din creier s-a șters totul. Vă rog, cum vă numiți și care este problema dumneavoastră? Cum mă numesc? Da, cum vă numiți? Păi... Pe fața doctorului se citește o înspăimîntătoare derută. Tace. Nu mai știe nimic, este complet aiurit. Rostește cîteva cuvinte monosilabice. Mă întorc spre cei din prezidiu și întreb: Știe careva problema acestui bătrîn? Da, sare o funcționară cu suflet. A donat casa nepotului și acesta l-a dat afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cocîrjat ca de obicei. Pauza este jenantă și o întrerup. Deci sînteți rudă cu sculptorul... Nu, nu, excelență. Cu nebunul? țip, întrebîndu-l. Da. Primesc lovitura năucitoare și strig la el: De ce suferi, de ce te autoflagelezi? Cu ce ești vinovat? Avocatul tace. Apoi, ridică ochii spre mine și murmură încet. Așa-s eu... Ochii bătrînului se umplu de lacrimi. Îl strîng la piept și-l mîngîi. Mîine plec pentru un an din țară, în Cuba. Îl voi mai revedea? Capul familiei Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu mă alegeam cu nimic (face iar cu ochiul). Erau la pietricele și la nisip că-ți venea rău, ăsta (arată iar spre soț) le-a pus într-un pahar, dar le-am zvîrlit naibii, că și miroseau nu știu cum. Doagă tace și din cînd în cînd mai soarbe cîte o mică înghițitură de whisky. Eu încerc să schimb vorba. Cu venitul minim garantat cum stai? îl întreb pe Gioni. Cum să stau, domnule primar... Cum să stea? sare Mia, ca dracu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Cum să stea? sare Mia, ca dracu! Încurajează lenea. Nu vor să muncească netrebnicii și vin la pomană. Ar trebui să le dea foc. Ne trebuie un Antonescu să-i ducă la Bug, în Siberia, sau naiba știe unde. Toată lumea tace și Mia vorbește, face din ochi și arată spre ăsta (soțul său). Eu, dom' primar, sînt fanul dumneavoastră (face din ochi) și de la început i-am spus ăstuia că ieșiți, că eram toată țara cu ochii pe Iași. Știți..., încearcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
stăteau Eminescu și Creangă, gustînd lăsarea serii și a păcii peste dealul Șorogari. Deși îmi convenea comparația, convins că eu sînt în rolul lui Eminescu, totuși el să joace rolul lui Creangă nu-mi venea prea la îndemînă. Prefer să tac și să-mi umplu paharul. Tu aduci cu bătrînul Creangă, ai un pic din harul lui de povestitor... Remarca mă face să nu mai pun sticla de vin pe locul unde a fost și de unde ajungeam lejer amîndoi. Ca din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
două capre mi-au mîncat opera! Ce vorbești? Extraordinar! Te-ai apucat s-o rescrii?! Ce să rescriu, domnilor?! Nu v-am spus că aveam capul gol, sec, uscat?! Cum să rescrie omul? De la capăt? Trebuie să fii nebun! Ponor tace. Privește în gol. Confrații respectă suferința. Un timp nu prea lung. Mai dai un rînd? Dau. Să beau de necaz. Și noi, tot de necaz, completează confrații. Politică de nivel continental Nu știu cum vă simțiți dumneavoastră, stimați cititori care vă delectați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
criticabile în totalitate, simțeam un farmec aparte, aproape fascinant, venindu-mi mereu în minte Topîrceanu, Creangă, Eminescu și mulți alții, care au strălucit printre muritorii de rînd ai acestor locuri. Dintre cei care viețuiesc prin aceste periferii, unii se ridică tăcuți la înălțimi și apoi se întorc strălucind meteoric, uimind lumea pentru o fracțiune de secundă sau de veac. Spre deosebire de gobăile care scurmă în drum, nesimțite și total lipsite de respect pentru demnitarul ce le onora cu prezența sa, cîinii, ființe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de frică. Guță își ia inima-n dinți. Tremură, dîrdîie, lunecă și... trece. Hai, treci și tu, țipă la Pamela. Nu pot. Mor de frică, ajută-mă! N-am cum, treci și tu ca mine. Dacă pic în hău? Guță tace. Pamela imploră. Ajută-mă că mor, uite se întunecă. Plînge, dar Guță nu aude. Dă chiar să plece, dar Pamela țipă și-l blestemă. Guță chiar s-a hotărît să plece, cînd apare tînărul. Țineți-vă de mine, nu vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
înainte! zbiera sergentul. Avea în mînă o cîrîitoare pe care o răsucea cu sete. Cînd cîrîia drăcia asta, trebuia să înțelegi că era adică foc de mitralieră inamică și cel cu "saltul înainte" trebuia să se culce la pămînt. Cînd tăcea cîrîitoarea, trebuia să te ridici și să fugi din nou spre inamic. Ne chinuia sergentul, sub un soare care ne cocea cu 37șC, că ne blestemam zilele. Lui Floricel îi revenea cinstea de a inaugura calvarul, adică să suporte un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o prostie. Pe altă planetă? Cea mai apropiată stea este la cîțiva ani lumină. Galaxia are un diametru de peste o sută de mii de ani lumină! Cu ce te duci pe "altă planetă"? Cu teleportarea, continui ostentativ cu gogomăniile. Filozoful tace studiat. Deschide ochii, soarbe din pahar, îl pune la loc și mă privește atent. Tu nu ești așa de prost pe cît pari, spune pe un ton neutral. Nici vorbă, spun grăbit. Am și eu ceva în bostanul ăsta (mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu pot să-l încadrez într-un tipar cunoscut. Mă frămînt să-l pot citi și nu reușesc. Timpul era înaintat și eu destul de obosit. Aș fi vrut să închei discuția, deși ceva mă îndemna să fac un efort. Omul tace un timp destul de lung. Apoi mă trezește de-a binelea: Eram într-un anturaj mai deosebit și s-a vorbit de mata. Se spunea că nu v-ați valorificat suficient de mult priza la electorat. Ba bine că nu. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
îi pasă dacă mîine este luni sau marți. Jigodia cu jeep-ul în fața casei sfidează cartierul și nu se teme de poliție. Are camere de supraveghere, are gazon și trotuare din pavele și mai are un grătar special. Cînd muzica tace pentru o clipă, începe să zbiere bogătanul. Invitații, de aceeași teapă, nu se lasă pînă nu zbiară și ei cîteva arii din "opere" sau o manea care să-ți meargă la suflet: Of, mamăăă, mama mea, m-ai lăsat fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
omul de grotă, omul primitiv care sfîșia prada ca o fiară. Mă îngrijorez. Să ții o astfel de bestie pe lîngă casă! Dar, spune-mi, acum sînteți neamuri... Da, sîntem. Fața îi devine de piatră și ochii își pierd strălucirea. Tace și prin capul său dizgrațios văd că se perindă gînduri, ca norii negri și groși de deasupra noastră. Continuă în surdină. Îl slugăresc pe... boier. Dar te plătește destul de bine, spun eu. Cinci milioane! Cucoana a dat trei pe un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]