160 matches
-
vreme am plecat. Stroeve se ducea acasă la cină și eu mi-am propus să găsesc un doctor să-l aduc să-l vadă pe Strickland. Dar de îndată ce am coborât în stradă, simțind aerul atât de proaspăt după mansarda aceea îmbâcsită, olandezul m-a implorat să vin imediat la atelierul lui. Avea un plan pe care n-a vrut să mi-l dezvăluie, dar insista că e necesar să-l însoțesc. Întrucât nu socoteam că un doctor ar fi putut face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
imensă milă. Cine sunteți?" l-am întrebat, aproape în șoaptă, prevenitor. Uitîndu-se undeva dincolo de mine, mi-a zis: "Domnule, eu nu exist. Nu insistați". Când m-am trezit, mai aveam în urechi aceste vorbe. Iar e vreme urâtă. Plouă mărunt, îmbîcsit, iar valurile se sparg furioase la țărm. Nu văd pe nimeni pe faleză. Au renunțat la înviorarea de dimineață și elevii școlii de karate. Profit de ocazie ca să mai sap puțin la temeliile ideilor cu care am trăit. Ortega y
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
italienesc cinci haidamaci încruntați, cu bâte de baseball și toporiști. După părerea mea, Little Italy seamănă mai mult cu Village. Zidurile scărilor de incendiu păreau să fie folosite pe bune de două ori pe săptămână - erau negre ca tăciunele. Atmosfera îmbâcsită nu se putea limpezi de râgâitul camioanelor și bășinile mașinilor, care își înălțau bolborosind vaporii de ulei și acid și lichid de răcire. Ce-o fi căutând strălucitoarea Caduta în lada asta de gunoi? Are un apartament la Cicero, plătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ediție de lux la Paris (1920): „A ocolit școala de importatori ai simbolismului și revistele de contrafacere a acestei mărfi, și în literatura fardată de după 1908 a irumpt ca un curent de aer aspru prin ferestrele deschise ale unui bal îmbîcsit. Dintru început, Ion Pillat a fost o excepție și o protestare în lumea literară uniformizată de la noi. (...) nu și-a săvîrșit evoluția sub ochii cititorului răbdător și obsedat de toate chinurile gramaticale ale membrilor S.S.R.” (Adevărul, an XXXIII, nr. 11065
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
altele. </biography> prietenie din interes împart intimitatea camerei cu un păianjen el țese nade eu iluzii prin toate colțurile cu tine ar fi fost mai simplu să aștept căderea nopții ca o nucă această capcană de șoareci de un gri îmbâcsit ei cunosc întunericul noi nici lumina între timp viața trece hodorogit ca douăștreiul vechi pe drumul cu tot mai multe gropi același praf răscolit și mort de plictis ne luptăm pe aceeași singurătate cu un gând mai sus prin albastrul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cârciumă a lui Tănase avea acum o firmă nouă deasupra ușii de la intrare și fațada văruită proaspăt în galben căcăniu. În semiobscuritatea dinăuntru se vedeau câțiva clienți pe la mese, cu halbele de bere în față, și plutea un miros acru, îmbâcsit, de crâșmă ordinară. Nici pe vremea lui Tănase nu era un local select, dar măcar era mai primitor. Ticu o apucă spre dreapta și îl duse pe fratele său aproximativ la aceeași masă, unde stătuseră ultima dată când le călcase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
jos, să te împiedici și să cazi în nas, începu să recapituleze. Apropie ușa cu mare grijă și o închise fără să facă nici cel mai mic zgomot. Răsuflă ușurat și, cînd în sfîrșit începu să respire normal, simți aerul îmbîcsit, putoarea din jur făcută de mirosurile amestecate de mîncare, băutură, parfumuri, rufe murdare și igrasie care veneau de peste tot, din baie, bucătărie, sufragerie, pereți, aerisiri și conducte. Cum e posibil să trăiești într-o gunoiște ca asta, începu să-și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
dîndu-și seama că adormise îmbrăcat, simțind o amorțeală în tot trupul, făcînd cîțiva pași leneși în lungul holului, oprindu se în pragul sufrageriei. N-au fost în stare nici măcar să-și adune mizeriile înainte să plece, începe să adulmece aerul îmbîcsit al încăperii, să-și plimbe ochii peste scrumierele pline de chiștoace, ziarele împrăștiate prin toate colțurile, scaunele și fotoliile făcute vraiște, sticlele și paharele răsturnate pe jos. — Alo, alo? Dacă nici de data asta nu răspunde o las baltă, zice
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
loc cît mai bun din care lumina să poată umple toată nava. Se simți brusc animat de simțul răspunderii pe care-l avusese întotdeauna foarte dezvoltat, acum e momentul să-ți schimbi ceva în propria atitudine, își spuse adulmecînd aerul îmbîcsit din jur, gîndindu-se la ce le-o fi trecut celorlalți prin cap cînd el a început să dea semne de panică. Dacă la ora asta e considerat doar un laș, sau mai rău, un dezinteresat care n-a făcut altceva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
jigodie trădătoare, scrîșni Roja din dinți, simțind un frison de gheață străbătîndu-l din creștet pînă în tălpi. Te împiedici în stative, ești orbit de reflectoarele din tavan, ți se încîlcesc picioarele printre cabluri, cordoane, fire de microfon, inspiri adînc aerul îmbîcsit, putoarea de nădușeală, dacă te-ai descurcat și-ai reușit să ajungi pînă aici, n-ar fi cea mai mare prostie să te lași păgubaș tocmai acum? Lasă-te convins, ascultă-le gogomăniile, urmărește-le stresul, vînzoleala, privește-i cum
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
a nu atrage atenția asupra lui. Firea lui șovăitoare, moale, politicoasă mă lăsa să ies în evidență, să mă impun, să exagerez, să iau foc, pe scurt să mă comport ca un tiran, ispită extrem de plăcută după ce dusesem o existență îmbâcsită, măruntă, de ratat. „Oare ce crede acum despre mine? m-am întrebat spionându-l cu coada ochiului. Că sunt un vânător cu experiență? Poate chiar un dur”... Țineam minte foarte bine vorbele individului de la care aflasem prima oară de acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din fața azilului și discutau, luau în răspăr totul. Marea aproape că n-o priveau. Nu mai aveau putere să facă baie, intrau doar lângă țărm, asemenea copiilor, când era foarte cald, vara, și trăiau de prea mulți ani în orizontul îmbâcsit al azilului ca să mai aibă ochi pentru spectacolele grandioase ale naturii. Unii abia își târau reumatismele pe coridoare, iar dacă râdeau li se vedea gura știrbă. Singura răzbunare împotriva acestor nenorociri era plăcerea de a avea păreri despre orice sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ce-mi cerea să renunț la ceea ce nu mai puteam și nici nu doream să renunț? Ar fi vrut să fiu undeva o mediocritate oarecare, numai să fiu o mediocritate adevărată? să mă înăbuș în adevărul meu, în destinul meu îmbâcsit și strâmt? Și ce viață am fi dus? Ea laborantă, iar eu, eu ce? un amărât care să depindă de morți și de pietatea celor vii? Asta visa să devin? La ce-mi trebuia un adevăr mizerabil care mă cobora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cărți de joc, hașurau încă salonul. În gălăgia lor luminoasă, hoardele firișoarelor de praf, între care și Ho diábolos, susținând pe umăr un Genel ațipit, planau pe deasupra platourilor cu urme de muștar, maioneză, pielițe de salam de Sibiu și scobitori îmbîcsite. Băieți buni, de la nivelurile lor de inteligență și de somnolență ascultau și prelucrau totul. Treptat, seara își cuibărea burta ei de rață asupra mobilelor încrustate în fildeș și sidef, a micilor figurine din ceramică, a lămpilor mate, a carpetelor de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe el. Nu se știa cum, dar, tupeist, din prima, le luase el, lor, graiul. Și nu se mai dovediră în stare să se apere, întreaga perioadă, cu absolut nimic. Ieșiră fierți, cu coada între picioare, din cârciuma aglomerată și îmbîcsită. - Ia cercetează-mi, te rog, ce-i și cu nemernica asta!... o imploră, tremurând de mânie, Doru pe profesoară și apoi el prinse, în goană, o legătură care să-l transporte către Liceul "Pipera". Iar până seara, madam Nicolici se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
O bucată de pâine, invizibilă în spatele crustei de mucegai, zăcea pe o oglindă spartă, iar un păianjen își țesea pânza între una și cealaltă. Cârpe, hârtii și frimituri fuseseră și ele acoperite de învelișul atotstăpânitor al mizeriei. Iar deasupra podelei îmbâcsite, se ițeau, amenințătoare sculpturile. Sculpturi care, prin comparație își făceau străbunele cioplite din Casa Fiului Răsare să pară niște revărsări de frumusețe și bucurie. Respingătoarele și contorsionatele forme, chipuri, trupuri, membre trunchiate și peisaje de coșmar vorbeau despre o patimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Încheietura din strînsoarea ei puternică.) CÎnd ai auzit de incendiul ăsta? — Mi-a spus Gunnar azi după-masă. Toți știu. Totul e gata planificat - de-asta au Închis Clubul Nautico. Din spatele Paulei, suedezul, cu trăsăturile lui gotice abia descifrabile În aerul Îmbîcsit, aprobă iar, cu capul plecat. — Așa ceva e imposibil! - și am bătut mărunt cu pumnul În parbrizul Paulei. Am vorbit cu Crawford acum o oră. Nimeni n-ar fi putut să plănuiască nimic atît de repede. — Ei știu asta de cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
iarbă... între dinți.... Nu? Hai spune, Grubi, spune că tu ai fost... HAMALUL (Abătut.): Da domnule... Eu am fost. Sunt cel mai mârșav dintre ei... Da... Nu știu ce am, nu știu... De la o vreme parcă sunt și mai rău și mai îmbâcsit decât am fost... Zău, domnule, când văd cum dormiți, ca mortul, nu mă pot stăpâni să nu vă dau pleoapa peste cap... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Să nu mai faci asta, Grubi... HAMALUL: N-am să mai fac... Am să încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
un albastru intens. Dormitorul Primului Eric Sanderson. Te-am găsit, mi-am spus, te-am regăsit. Am traversat încăperea și m-am urcat pe pat, îngenunchind ca să pot ajunge la cărțile de pe raft. — Prea bine, Eric, am rostit în aerul îmbâcsit, nemișcat. Am ajuns aici, așa cum ai vrut, numai că totu-i dat peste cap și prietenul tău, doctorul, mă urăște, așa c-o să trebuiască să-mi dai o mână de ajutor. Pe când le frunzăream, cărțile ridicau în aer nori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aia. Ai înțeles? — Sigur. Bine. — Așa. Scăpat de griji, porni spre ieșire. — Așa. Tu vezi de asta și noi o să ne ocupăm de ambarcațiune. Mi-am ridicat gulerul hainei. Acum, că eram singur, aerul părea rece, încărcat de gânduri și îmbâcsit. Încăperea goală mirosea vag a covoare ridicate și-a fabrici abandonate. Era liniște, pașii mei scoțând bufnituri surde pe metrii nesfârșiți ai podelei de ciment. Numai că nu eram tocmai singur, nu-i așa? Ei bine, mă bucur că nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de aer răcoros și nu prea curat, dar plămânii Îi simțeam oricum mizerabili. Fumasem mult cu o seară Înainte, cam peste puterile mele, ca să zic așa. Dar ăsta sunt eu: fumător cu scrupule, primul care strâmbă din nas la hainele Îmbâcsite și tot primul care golește scrumiera, deschide geamul. * Spiritul ăsta igienist mă mânase și pe mine afară din casă În acea dimineață de august. Mătușa Clara, gazda mea de peste vară, se apucase pe la 9 să spele cele câteva vase, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
o curiozitate binevoitoare, poate cam aspră, Între oameni simpli, dar plini de bunăvoință? Atunci să ne Închipuim o scenă: o scenă cum am Întîlnit de zeci de mii de ori În labirintul nopții pe tot țărmul continentului. Într-o fundătură Îmbîcsită, prin ferestrele camuflate, Încadrate Într-un perete vechi de cărămidă măcinată: Înăuntru, o tejghea de bar cu suprafața umedă și netedă, presărată de urme ude de pahar; o bară de alamă cam strîmbă și nu foarte curată; lumină palidă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și m-am lansat în explorarea posibilităților de a le da un nume: sfera care domina partea stângă a tabloului și ceea ce părea a fi o unealtă cu plasă... Ar putea fi ceva atât de banal ca o natură moartă îmbâcsită și încâlcită? O întindere de pământ sterp, schițată rudimentar - un colț din curtea lui Joan, să zicem - pe care erau o minge de fotbal și o rachetă de tenis veche? Părea tot mai posibil și simțeam că interesul începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
deșertică zac grămezi în mijlocul străzilor. Intru într-un imobil dezafectat, de fapt e chiar blocul în care am locuit înainte să mă fi încurcat cu Izabela, opt etaje fără planșee despărțitoare. Numai lumina a șase sute șaizeci și patru de ferestre îmbâcsite șiroiește peste stive de cărți care ajung până la ultimul etaj, atingând plafonul aproape nevăzut, unde praful plutește în nori și se împerechează păsări mari, cafenii, cu glasuri ascuțite. Și printre acele stive voi fi ultimul și primul bibliotecar, voi ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
autobuz ori un tramvai până în Bucureștii Noi unde se plimba prin piața de păsări printre porumbei și canari, și iar se întorcea și lua un tramvai, zi de zi, an de an, țesând cu fire nevăzute prin aerul tot mai îmbâcsit al orașului o poveste neîmpărtășită. Ce căuta prin parcurile prăfuite, în vipia verii, în amurgul cu ciori al iernii? Ce căuta la orele de vârf în locurile unde se adună copiii mânjiți cu dulceață, să se bată pe trei bărcuțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]