229 matches
-
fără legătură cu Subiectul, hiperbolizând ceea ce se cuvine să fie grandios, - conced, - însă totuși, simplu, uman... Și mausoleul lui Lenin, când l-am văzut prima dată, la Kremlin îmi produsese o reacție de refuz, de repulsie, ca înaintea unei scamatorii, îmbrobodind nepermis de mult Natura. Contrar țărăncii siberiene în târlici, de lângă mine, de care am mai scris, cum ședeam la rând, și care bătea mătănii grele, ortodoxe, până la pământ, înaintea mumiei de sub sticlă, până ce ofițerii respectivi cu paza interveniră... Cu Napoleon
Găina cea frumoasă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11793_a_13118]
-
devine în ochii omului de rînd o sursă de vulnerabilitate, șansa de a fi manipulat cu ajutorul aurei pe care o poartă medicina fiind mare. Vracii contemporani nu mai sunt vrăjitori, ci absolvenți de facultate care preschimbă sănătatea în marfă de îmbrobodit naivii. Ei sînt mercenari în sens etimologic (merces înseamnă marfă în latină), adică negustori care își fac din ochiul mercantil o rațiune de a fi. În al doilea rînd, prestidigitatorii care vînd iluzii tămăduitoare se împart în două categorii: impostorii
Impostura hipocratică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4266_a_5591]
-
e prea mult spus, protagonistul întregului roman. Lui i se va îngădui să nu-și piardă pe front decât un braț. Lucrurile încep bine. Viitorii combatanți călătoresc cu trenul, mâncarea și băutura, buni stimulenți ai stării de spirit belicoase (beția „îmbrobodește frica”), nu lipsesc. Din păcate, euforia nu durează mult. Încep marșurile istovitoare, mâncarea și băutura („poșircă”) trebuie procurate de la localnici, aceștia „profitând cu aviditate de afacerea în aur pe care o oferea o trupă însetată”. Nu trece multă vreme până când
La război ca la război by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/2755_a_4080]
-
în acel adevăr uman care nu are nevoie de proptele metafizice. Pentru ei, omul poate fi moral fără religie, iar lumea poate fi făcută mai bună prin consens. Dacă totuși consensul nu apare, de vină sînt capetele teologice, care îi îmbrobodesc pe naivi să creadă în superstiții vetuste. De superstițiile acestea mustesc textele sacre și orice ochi lucid, cînd se apleacă asupra lor, tresare sub evidența absurdității lor. Din a treia categorie face parte Christopher Hitchens, un ateu venit din zona
Întuneric și otravă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3222_a_4547]
-
un volum puțin mai vechi, Pisica neagră, pisica moartă, scris împreună cu Traian T. Coșovei, în care se vede mai bine efectul versurilor aruncate la întîmplare de un flintaș cam distrat. Nu, însă, mai puțin priceput. În Mașinăria de uitare e, îmbrobodită cu aceea pe care o comentam înainte, o poezie de frondă verbală, mestecată cu clăbuci, semănînd bine cu bancul despre critica de jos în sus. Iscălitorul de condică versus viața. Și-atunci, ca să nu spui că ai pierdut de tot
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
Cântate-n versuri de aezi Și adorate de bărbați, S-atât de CASTE până vezi Ce mulți mai sunt încornorați! Proverbială: „Nu știe bărbatul...” Cum să afle , vrei, bărbatul, Dacă el n-a auzit, Ceea ce știa tot satul, Că era îmbrobodit! Terapie inutilă N-are rost să iei pastile De disfuncții erectile, Când mai bun e-un panaceu Cu ochi mari și decolteu! Tandrețe. Uneia Cade greu la învoială Chiar tratată cu blândețe, C-ar vrea altă socoteală, Dar plasată cu
MIHAI COSMA by MIHAI COSMA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83942_a_85267]
-
totuși, că sensul său depreciativ se asociază cu un simbolism fonetic negativ. Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM 2005) recomandă forma știoalfă, dar acceptă și varianta ștoarfă, probabil cea mai răspândită în uzul familiar-argotic actual: "Vine o ștoarfă și-l îmbrobodește" (C. }oiu, 1984, p. 264); "Nu-ți mai ajung bărbații, ... parașuta, japița, jigodia, ștoarfa, coarda, pațachina lumii" (S. Preda, 1985, p. 55). Simplul fapt că - spre deosebire de boarfă - cuvântul nu circulă și cu sensul propriu face ca ștoarfă să fie mai
Metafora obiectului uzat by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6739_a_8064]
-
al lui Florea și al Rădiței se jucau cu pietricele undeva în mulțime, cu hăinuțe transparente de ploaie peste veșmintele lor sărace. Atât avea să rămână din Mămica: o amintire ștearsă și o poză și mai ștearsă, cu o țărancă îmbrobodită într-o broboadă neagră. Fața ei acolo aproape că n-avea trăsături, era atât de albă și tulbure încît Mircisor, când a găsit poza într-o "Munca de partid" (avea vreo cinci-șase ani și familia se mutase deja la blocul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fost de acord cu mine că, deși sunt învăluite în umbră, originile ordinului vostru sunt clar unele militare. Nu păcălești pe nimeni! La fel de bine aș putea să-ți spun și eu că nu merit prostiile cu care încerci să mă îmbrobodești. Nu ți-am cerut decât să-ți împlinești datoria. Se cheamă quinți fiindcă sunt cinci. Nu ți-am cerut să faci mai mulți. Nu... Deși mi-a trecut prin minte. Eu vă respect, dar nu pot să-mi permit luxul
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pentru totdeauna. Lângă școala noastră, locuia un funcționar de la Primărie; om înalt cu fața cenușie și cu ochii mereu plecați în jos, parcă dormea toată vremea; avea o nevastă mare și înaltă ca și el, bolnăvicioasă de umbla și vara îmbrobodită cu șal de lână, o fată mică și grasă și pe Elizei cu care mă împrietenisem. Lucică era mult mai mare decât mine, tot atât de înalt ca și tatăl său, dar toți patru oameni buni. Lucică era lung, negru, cu capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
în legătură cu amanții ei. Nu mă va crede nimeni. Totuși, din clipa în care aflam că-i place unul, îl pândeam, comiteam mii de josnicii și-i debitau mii de platitudini, ca să mă împrietenesc cu el, să-l flatez, să-l îmbrobodesc. Și ce amanți! Vânzătorul de mațe, muftiul, notarul, negustorul de măruntaie, băiatul de la dugheana din colț, filozoful. Numele și titlurile se schimbau, dar toți erau niște bădărani. Spre ei mergeau preferințele ei. Și ce mârșăvie! Cât mă înjoseam! De necrezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
limbă, să știți că sînteți într-o eroare totală. Sîntem de acord și cu asta, zice Curistul culegîndu-și bastonul de pe jos, numai că acum ar trebui să trecem la ale noastre, să facem odată rapoartele alea, să vedem cum o îmbrobodim cu daunele materiale, popune. Uite că în sfîrșit am găsit ce căutam, zice Roja dînd la iveală un stilou gros de ebonită, cu capac negru, puneți vă capul la contribuție că nu avem prea mult timp. Vreau să aud părerea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
o cîrpă, într-un preș. Oohhh, uuhhh, puțin mai într-o parte, știa să negocieze, o ducea capul, ăsta a fost momentul psihologic, orgasmul, o ținea pe a ei cu o încăpățînare de catîr. Cît de bine știi să le îmbrobodești pe toate, să le coși cu ață albă, recunoscuse Delfina într-un tîrziu. Cum, necum, pînă la urmă tot ați reușit s-o îmbunați, e limpede că aveți un talent înnăscut pentru asta, spuse Dendé. — Nici bine n-au intrat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
până nu și-o cere iertare moșului cu dinți de tablă, care se lasă escrocat cu tichet și chitanță de găinarul ăla, pentru ca apoi să-și verse năduful pe el, pe Rafael... Cât s-a mai lăsat bătrânul prostit și îmbrobodit din toate părțile, de șefi, la slujbă, de nevastă, de poliție, de registratură, de Oficiul de pensii, de dentistul care i-a pus dinții ăia de fier în gură, și uite că a strâns cureaua și a plătit. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ar mai fi putut să găsească nimic. Tot lichidul și resturile s-ar fi dus. în plus, nu știu ce-a folosit Wilt. Tot ce știu e că omul e un intelectual, o javră inteligentă, și crede că ne-a îmbrobodit. Mai întâi îl ridicăm pentru interogatoriu, poate chiar îl ținem în arest, iar când am terminat cu asta, ne ducem și dezgropăm o păpușă de plastic. Dacă mergem la tribunal cu o păpușă gonflabilă ca dovadă, o să părem niște nătărăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
iubește pe Vadim, acum își împarte iubirea pentru Călin. Spre deosebire însă de Călin, vecinul meu urăște reclamele capitaliste. Călin, în schimb, urăște să-și respecte cuvântul dat. Vecinul meu îmi mai spune, animat de un anticapitalism neaoș, că "te îmbrobodesc ăștia de la firmele străine că e așa, că e pe dincolo, ba că-ți dau premii, ba că te trimit în excursie în Dubai și la Azore dacă le iei marfa. Alții zic să punem în geam niște ceva abțibild
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
supărat nici unul, nici Aglae, căreia i-ar fi rămas capitalul, nici Otilia, care s-ar fi folosit de el. Moș Costache ieși ușurat din biserică, după ce se închină cu evlavie, mergând de-a-ndăra-telea, și se simți cu duioșie bun. O babă îmbrobodită până peste gură întinse mâna văietîndu-se: - Fă-ți milă și pomană, să-ți ajute Sfânta Vinere de azi și Maica Domnului! Bătrânul vîrî mâna în buzunar, scoțând câteva monede, însă văzând că n-are decât piese de zece și douăzeci
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
plece de acasă, da o dată, de două ori pe lună tot își ia țoașca de piele (aia de-o are de la madam Daniel), o îndeasă cu ce mai găsește la îndemână, își trage pe ea cojoacele, își pune dinții, se îmbrobodește cu două basmale, își leagă cu un fular basca țeapănă pe care și-a făcut-o din resturile de la palton acu nouă ani și o ia din loc. Omu ei, el îi zice c-o ia din loc : Ce faci
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și fete, și mă-sa fetii o fi știut, da ce și-o fi zis : las’ că-i băiatu bun, las’ că are mă-sa și bunică-sa casă, și-o mai avea și cristale și covoare, las’ să-l îmbrobodească ! Și l-a-mbrobodit că, pân-la urmă, a luat-o ! Da pân s-o ia, a mai urcat ea, Anca, mult și bine la cucurigu. Sta ei, vorbea, râdea și cine știe ce prostii mai făcea p-acolo. — Nu fac nimic, madam Delcă, zice
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aș duce nici să mă tai ! îi țineam eu isonu. Să fiu eu în locu la fetile astea, nu m-aș duce, nici să mă pici cu ceară ! Da vezi că ele, măciucile, abia aștepta ! Păi, cum altfel să-i îmbrobodească pe proști ! — Da să-mi dai și aur și nu mi-aș rupe cocoașa pentru ei, le ziceam. Și ce mai râdea Tudor ! Nu era el băiat rău, numa cam mutulică, așa sunt băieții, că la Anca lui, ce-i
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o poveste serioasă." "Și care-s povești serioase?" a întrebat el. "Cap'a cu t'ei iezi, Cufița Iosie, U'sul păcălit de vulpe..." a răspuns fetița, iar Mihai, aflat în dialog cu "publicul", a înțeles că mai lesne poți îmbrobodi un cititor matur cu apa tulbure a unei scrieri alambicate, decît să-l faci pe un copil să asculte lectura unei povești lipsite de-o construcție clară, unitară și simplă. Acum zîmbești frumos, senin, îl întîmpină Liliana, iar glasul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
să te întreb un singur lucru: cum a putut să-ți dea consimțământul ei și să-ți dăruiască portretul, dacă n-o iubești? Oare, când are... atâta... atâta... — Experiență? — Nu asta am vrut să spun. Oare ai izbutit s-o îmbrobodești într-un asemenea hal? Subit, în această întrebare se făcuse simțită o iritare neobișnuită. Ganea rămase un moment pe gânduri și, fără să-și ascundă ironia, rosti: Iar ai luat-o razna, mamă, iar nu te-ai putut abține și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bani, și o fac pe față, netăinuindu-mi câtuși de puțin interesul; nu știe că, în locul meu, altul ar înșela-o și mai josnic; s-ar ține de capul ei, ar începe să-i toarne tot felul de gogoși liberalo-progresiste, îmbrobodind-o cu felurite palavre despre problema feminină, ar trage-o pe sfoară așa cum ar trece firul de ață prin urechea acului. I-ar jura prostuței ambițioase (și ce ușor ar face-o să creadă!) că o ia pentru „noblețea inimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el, spunându-i cu vocea abia auzită: „Hai“. Traversară palierul scării de la parter și sunară la ușa aflată față în față cu cea pe care ieșiseră. Li se deschise repede. O femeie bătrână, gârbovită de tot și îmbrăcată în negru, îmbrobodită cu o basma, îi făcu, tăcută, o plecăciune adâncă lui Rogojin; acesta o întrebă ceva în grabă și, fără să se oprească pentru a auzi răspunsul, îl conduse pe prinț mai departe prin camere. Se perindară iarăși niște încăperi întunecoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Nimic nu zvâcnește în măruntaiele lui. Cu delicatețe, dar fără urmă de emoție, îi îndepărtează mâna. Pe cât îi permite obscuritatea, caută să-i cerceteze chipul acoperit de șuvițe răvășite, căci părul a scăpat de sub plasa de mătase cu care se îmbrobodește în fiecare seară. O imagine cu totul insolită chiar și pentru el, pentru că în timpul zilei își înoadă părul la spate într-un coc, menținut cu bentițe și ace. Pieptul i se umflă sub povara unei dureri nerostite. Soția perfectă. Idealul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]