1,021 matches
-
se ridice, efortul Îi face foarte mult rău. Cojile de ceapă Înmuiate În ceai sunt singurul medicament pe care Antoniui i-l dă cu regularitate. Îi mai citește din ,,Psalmi,,.cu o voce domoală și tainică și atunci, Kawabata pare Împăcat și senin. ,, Iubesc pe Domnul, pentru că a auzit glasul meu, cererile mele. Pentru că Și-a plecat urechea spre mine, de aceea Îl voi chema În timpul zilelor mele. Legăturile morții mă Înconjuraseră și mă ajunseseră spaimele Locuinței morților; găsisem necaz și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
murit cumva, nu-i așa? Atâtea aveam de gând să zic, că habar n-am cum s-a Întâmplat? Susțineam cu seriozitate că s-a târât singură În dormitor și a adormit pentru totdeauna, Întinsă În pat, cu mâinile Împreunate, Împăcate? Era mai sănătos să aștept, evident. Cât timp Îmi țineam gura, reușeam măcar să nu mă compromit. Între timp, Înainte ca poliția să devină interesată de această problemă, ar fi bine să verific dacă licența mea poetică e incă valabilă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
îndepărtase de esofagul meu, apropiindu-se de prohabul lui. Ce ar putea fi mai clar, ei? Tânărul slab, făcut covrig în portbagajul mașinii galbene de închiriat. L-au găsit în apropierea liniei abandonate de cale ferată, știi..., avea un aer împăcat, cu excepția găurii din cap. Pentru început, i-au luat la bani mărunți pe vagabonzi; iar asta le-a făcut mare plăcere. Numai că n-a durat prea mult și l-au identificat pe tânărul care închiriase mașina în după-amiaza aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
hieroglifelor și ale celor sonore ale cuvântului. Mărturie a importanței pe care o dădea poetul artei versificației, alegerii cuvântului și efectului asupra cititorului stă chiar unul din versurile poemului Pe râu (Jiang Shang): "dacă nu surprinde cuvântul, nu pot muri împăcat". Stilul său, mai puțin exaltat decât cel al lui Li Bai, este viguros și eficient, poetul dovedind un adevărat talent în specularea predispozițiilor poetice ale cuvântului în limba chineză veche. Du Fu scrie, de asemenea, multe poeme lungi în stil
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și de vocea blîndă a unui tînăr cu ochelari fără rame, care vorbea cu un aer serios: — Principalul este să nu te enervezi, domnule Digby. Ai suferit destul de pe urma războiului ca să-ți poți permite să te odihnești, cu conștiința Împăcată. TÎnărul vorbea mereu despre conștiință. A lui era pe deplin Împăcată, cum Îi explicase cu cîteva săptămîni În urmă; chiar dacă n-ar fi nutrit convingeri pacifiste, ochii săi miopi Îl făceau inapt pentru serviciul militar activ. Și Într-adevăr, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
care vorbea cu un aer serios: — Principalul este să nu te enervezi, domnule Digby. Ai suferit destul de pe urma războiului ca să-ți poți permite să te odihnești, cu conștiința Împăcată. TÎnărul vorbea mereu despre conștiință. A lui era pe deplin Împăcată, cum Îi explicase cu cîteva săptămîni În urmă; chiar dacă n-ar fi nutrit convingeri pacifiste, ochii săi miopi Îl făceau inapt pentru serviciul militar activ. Și Într-adevăr, ochii aceștia slabi priveau neajutorați și patetici prin groasele lentile convexe, dindărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
acasă. Casa mea e mai... Se opri, dar el nu se supără. Știu că locuința din Zebra Drive e mai confortabilă, spuse el. Și le va fi mai bine dacă ai tu grijă de ei. Se întoarseră la copii, împreună, împăcați. — O să mă însor cu doamna aceasta, îi anunță domnul J.L.B. Matekoni. În curând o să fie mama voastră. Băiatul fu foarte surprins, dar fetița își plecă ochii respectuoasă. — Mulțumim, Mma, spuse ea. Vom încerca să fim copii buni. — Asta-i bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
K.F. veghea neobosită, nemișcată, ca o imagine dintr-o cadră veche, în fereastra foișorului ca o dovadă că poveștile lor nu sînt neadevăruri sfruntate. În toți acești cinci ani Radul Popianu n-a fost în Vila Katerina și se simțea împăcat, el, cel puțin își respecta făgăduiala în ceea ce privește interzicerea intrării prințului în Vladia. A fost cea mai ușoară promisiune pe care a făcut-o. Dar în al cincilea an s-a petrecut ceva neașteptat. Mai neașteptat chiar decît a fost hotărîrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Înclinat meditației decât tata - devine filosof, În măsura În care filosofia Înseamnă reflecție asupra sensului existenței umane. Nemulțumit de viață, ros de melancolia bătrâneții care nu putea fi cu nimic potolită, nici cu afecțiunea copiilor, nici cu niște nepoței minunați, nici cu liniștea Împăcată a vieții de fiecare zi, va Începe să bombăne, să se Îmbete tot mai des. Atunci era cuprins de furie, fapt neobișnuit pentru un om calm, mereu cu zâmbetul pe buze. Înjura de Dumnezeu, blestema cerul, pământul, pe ruși, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pierde semnificația literară În clipa În care am Înțeles că În cercetarea acestei teme, În plan faptic, nu se mai putea Înainta, și atunci am Început să imaginez Întâmplările Întocmai cum s‑ar fi putut petrece. Și atunci, cu cugetul Împăcat, am schimbat titlul: Protocolul a devenit Conspirația. Plasată pe firul faptelor - nu prea denaturate - povestirea va Începe să se dezvolte În locurile În care datele erau incomplete, iar faptele vag cunoscute, Într‑o nebulozitate În care lucrurile vor dobândi umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pentru testul la română. După trei zile s-au afișat rezultatele. Intrase cu opt, la clasa de electrotehnică. Bucuria reușitei întrecuse orice închipuire. Nu se așteptase la o astfel de notă. Acum putea visa la vacanța de vară cu sufletul împăcat. Era o dimineață însorită, se anunța o zi foarte caldă. Bica trebăluia prin casă îndesând într-o sacoșă pachețele și borcane. Dan și Luana o priveau cu mirare. Iar duci mâncare la azilul de bătrâni? Săptămâna trecută ai fost acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu mine? Ce ți-am făcut? Nu mi-ai făcut nimic, Luana, nu te mai chinui. Atunci? Băiatul ar fi dat orice s-o poată amăgi cât mai frumos, cât mai convingător și ea să intre în casă cu inima împăcată. Din nefericire, începu să se scuze copilărește și fata țâșni în picioare ațâțată de vorbele lui goale. Mă crezi proastă, Renar? Nimic nu mă enervează mai mult decât să fiu mințită iar nedreptatea pe care mi-o faceți mă scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
încrucișă brațele, deznădăjduită. În secunda următoare știu. Era, într-adevăr, atât de simplu! Sări din așternut și se apucă de lucru. Tremura de emoție. Făcu schițe după schițe, umplu coșul de hârtii și atunci când imaginea îi apăru clară se culcă, împăcată că făcuse o treabă din cele mai bune. A doua zi, la prima oră, se prezentă în biroul directorului de creație. Spuse pe nerăsuflate: Știu ce vrea Donald Veber. Andrei Robu o privi peste rama ochelarilor. Dormise doar două ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
sălașului. În tăcerea deplină din jur, i se păru că aude o voce care îi poruncește: "Așteaptă! Am spus că e a ta. Nu-mi iau cuvântul înapoi!" Coborî privirea și începu să se roage. Într-un târziu, cu sufletul împăcat, se ridică și ieși. Ajuns în stradă, în mulțimea de trecători grăbiți, Ștefan știu că nu mai era singur. În sfârșit, înțelesese. Debarcarea în București i-a adus un nod în stomac. Teama că nu e suficient de bine pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Radak, după cum vezi, ne așteaptă zile grele. E timpul să ne retragem pe la casele noastre și să ne bucurăm de calmul dinaintea furtunii. Mergea pe un drum. Era lumină și Bica, la braț cu o bătrânică, venea spre ea zâmbind, împăcată, fericită. Fără un motiv anume, știu că cea agățată de brațul Bicii e mama acesteia, străbunica, pe care nu apucase s-o cunoască. Bica o întrebă: "De ce plângi?" " Pentru că merg la înmormântarea ta". "Și eu tot într-acolo merg și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mirosea intens a busuioc, umplea tot biroul cu acel miros, mulți înghițeau în sec. Își bea ceaiul cu înghițituri mici, egale, închidea ochii, inspira profund, dacă strănuta sau tușea își cerea scuze în dreapta și-n stânga, bea toată cana foarte împăcat cu sine, apoi pleca la toaletă să spele ibricul, zăbovea mult, îl înapoia doamnei Olimpia cu mii de plecăciuni și mulțumiri, sclipea vasul metalic, era mult mai curat decât fusese. Rolă de calcul? O întrebă pe Carmina, ridicându-se de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
le mai spunea câte ceva despre domnul Iliescu, despre plecarea mereu amânată a doamnei Natalini, o femeie bătrână care locuia în cartierul lor, aproape de ei, la unul dintre fii săi la București, despre demolările care se vor face în jurul liceului. Părea împăcat cu sine sau încerca numai să salveze aparențele. Mama puțin surprinsă de acalmia din casă, refuzând instinctual să spere că starea ar putea fi durabilă, își dirijă toată atenția către Carmina. Din economiile pe care numai ea știa cum le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai simțea nici un gust la mâncare. De fapt nu-i era nici foame. Mânca doar pentru că gesturile mecanice din fața farfuriei o reconfortau, îi ofereau sentimentul că a dus o zi la bun sfârșit și poate să se retragă la somn împăcată. Nu se mai frământa deloc, parcă ceva în ea ațipise, poate, spera ea, cu timpul va reuși să capete acea simplitate a muntencelor. Atâta doar că în mintea ei totul se petrecea ca în ceață, o noapte fără nici un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
binelea. E atât de dificil, concluzionă Carmina, în timp ce se apropia de casă, să poți discerne măreția și simplitatea din frunzișul de fiecare zi... Parcă se desprinsese ceva din ea când văzuse cârdul de fete, păsări călătoare, plecând către casele lor, împăcate. Ele reprezentaseră pentru ea un univers anume, de care încercase să se apropie, să se omogenizeze, fără să reușească. Însemna pentru ea un nou examen și un nou eșec, știa că rămăsese pe margine, răzleață, se simțea derutată, învinsă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nimic. Trecură doi ani și tânărul se afla mai departe la ei în secție. Oamenii se obișnuiseră cu felul lui de a fi, îl lăsau să se creadă superior, asta nu-i costa nimic, îl porecleau Urâciosul și se credeau împăcați. Poate intuiau că el este un punct nevralgic care poate oricând deveni dureros. Numai inginerul Marcu nu se mulțumea cu atâta, personajul îl incita, îl interesa chiar. Într-o zi, aflat întâmplător în birou la personal, voi să vadă cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se puneau ei în regulă cu actele, cu statul, mai punea și el o vorbă, acolo la primărie și așa... O mână spală pe alta și amândouă spală obrazul. Dădu o singură amendă și aia ușoară, ca să aibă el inima împăcată că n-a zăbovit degeaba. Nu era el, Viorel Angelescu, om cumsecade? Nici gospodina, uite, nu are mâini de lepădat, observă el grav, o urmărea cum îi servea, avea o distincție anume, parcă spunea la fiecare gest, asta așa, aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adormi cu greu, o deranja aerul închis din cameră, avea impresia că se sufocă, simțea că-i pătrunde în păr și în carne ca o pecete de neșters, dar într-un târziu, când reuși să respire normal, somnul o găsi împăcată, liniștită, ieșită din starea depresivă care o mânase spre casa părinților ca spre un liman mult dorit, unde va găsi alinarea, uitarea. Firește, nu le spusese nimic de temerile și îndoielile ei, nici nu avusese vreme s-o facă pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mormăi ea cu același ton de reproș și ca o pată albă, mișcătoare, va străbate holul întunecat către dormitor, o va auzi cum se trântește în pat, cum își caută poziția și-și cuibărește obrazul în pernă... Deocamdată Ovidiu doarme împăcat, obosit și mulțumit după dragoste, îmbăiat, deocamdată e al ei, al ei fără nici o îndoială, celulă cu celulă, o ține în brațe, prizonieră a somnului său, deocamdată subconștientul său încă mai este scăldat de beatitudine, încă nu-l săgetează gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai ales la cât de corect acționase pentru satisfacerea intențiilor sale, care erau părțile slabe asupra căror amănunte trebuie să insiste în următoarele zile. Își trasa așadar o linie de conduită și abia atunci își permitea să alunece în somn, împăcată. Bineînțeles că uneori punea mult suflet în acțiunile sale, nu precupețea absolut nici un efort și uneori avea descărcări emoționale reale, lacrimile ei din după amiaza aceea fuseseră absolut autentice. Își amintise că tot așa venea împreună cu Ovidiu acum câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și rostea, miluiește Doamne, pe roabele tale Carmina și Elena și le iartă greșelile lor cele de voie și cele fără de voie, izbăvește sufletul lor, amin. Le primea ouăle în palmele lui stafidite, uscate, asemănătoare cu două scoici, clipea des, împăcat, le urmărea cum ies din biserică tăcute, intimidate, ca două oițe, știa că afară o să aibă sentimentul că aerul e altfel, și soarele e altfel și bolta cerului altfel, că nu se mai simt ca într-un spațiu închis, apăsător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]