202 matches
-
de privirea mea s-a prefăcut că se uită în lungul Podului Spânzurătorilor...Dragul de el!...Probabil și a adus și el aminte de mama lui și o lacrimă ce ședea în inimă i s-a șupurit în colțul ochilor, împăienjenindu-i...Am așteptat ca pacea cea binefăcătoare să se așeze în sufletul și în gândul lui și abia apoi am vorbit: De ce se cheamă această uliță Podul Spânzurătorilor? Apoi am mai vorbit noi de asta, fiule, dar nu am spus
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
de ficțiune, în principal fiindcă ăsta era domeniul lui Jackson, dar că îmi plăcea varietatea de la Grant. Ceea ce era adevărat. Totuși, în timp ce vorbeam, mi s-a părut că mintea lui Vivian o ia pe câmpii, iar ochii i s-au împăienjenit. În mai puțin de zece secunde, o pierdusem, nu mai era atentă la mine. Am tăcut. Din fericire, tăcerea a trezit-o la viață. — Așa e, a zis ea clătinând din cap plină de convingere. Așa e. Eu fac ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
din dragoste, în mod natural. Dacă Alison ar fi primit un pumnal în inimă, n-ar fi putut să simtă o durere mai mare decât a simțit în clipa aia. —Ticălosule, a șoptit ea prin vălul de lacrimi care-i împăienjenise ochii. Asta a fost o lovitură ieftină sub centură. — Nu asta a fost intenția mea, a zis bărbatul ridicând din umeri. Tu mi-ai pus o întrebare, iar eu ți-am dat un răspuns cinstit. Asta e tot. Apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să-l caute în jur pe cel ce trăsese. Nu văzu pe nimeni. Pustiul era la fel de nesfârșit ca întotdeauna, la fel de dezolant și neclintit, fără nici o posibilă ascunzătoare pentru un franctiror, dar în fața ochilor lui, a căror privire începea să se împăienjenească încetul cu încetul, își făcu apariția, pe jumătate gol și plin de sânge, ca o ființă de pe altă planetă ce ținea strâns în mână o armă, un om slab și puternic, care părea să se fi ivit din burta umflată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lumi, unde aproape că fusesem, formele lumii de-aici (frunzele întunecat-transparente ale cireșului amar, fructele lui grena, cu carnea moale și udă, camionul cu vopseaua albastră de pe capota jupuită, zmeele levitînd peste câmp, ocolite în zbor de turturele, fiecare cărămida împăienjenită din fațada casei, fiecare fir de păr cărunt din blana cu scaieți a lui Chombe, botul și nasul lui ca de cauciuc umed, fața Esterei, căreia încă nu-i vorbisem) mi se păreau superflue, îndepărtate, asemenea lumii coralilor de la tropice
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de mână, e și la locul ei, e și mai curățică... Totdeauna tropăise când cobora scara, tropăia ca un căluț atunci când alerga spre Papa, cu brațele larg desfăcute... Cine știe de ce pășea atunci atât de ușor, cu toate că ochii îi erau împăienjeniți de lacrimi. Lacrimile se rostogoleau calde, fierbinți pe obraz, și imediat altele îi abureau ochii, așa cum ploaia de-afară aburea geamurile. Îi era atât de urât și arăta atât de prost în oglindă... Simțea că și nasul trebuie să i
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înveșmântează fastuos pereții, lăsând numai deasupra burlanului cu cap de leu să sticlească, impudică, goliciunea albă a zidului. Jos de tot, în întuneric, lespezile de piatră înfundate în pământul gras, acoperite de mușchiul verde negru. Aici, penumbra dulce a salonului, împăienjenindu-se de amurg, mobila de mahon care nu mai lucește a nou, conversația Profesorului Mironescu, încălcând cu bună-știință codul monden care i-ar cere să rămână spumoasă, agreabilă și superficială. Iar dincolo de cămașa cu guler tare, gheara puiului de vulpe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spăl vasele io... Stai și dumneata, că toată ziua te-ai obosit... Dacă, așteptând să se răcească puțin cafeaua, te așezi pe canapea și îți lași pleoapele să coboare - te miri singură cât de repede începe mintea să ți se împăienjenească a somn... Da, o oboseală atât de mare... O istovire pe care o simți în fiecare fibră, în vreme ce gândurile își încetinesc rotirea - fibre haotice, care vibrează zvâcnit, strânse de o gheară neagră. Gândurile, rupându-se, lipindu-se, mișcându-se tot
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sunt vulpi în grădină... știați? Oare o vulpe atacă o pisică? Mai bine fără pisică, o sfătui John Robert. Mai bine fără pisică. O clipă, John Robert avu impresia că Hattie e gata să izbucnească în lacrimi - ochii i se împăienjeniseră, i se încețoșaseră. În cele din urmă, vorbi: M-ați întrebat ce-mi lipsește. Îmi lipsește tatăl meu. Dar asta-i altceva. Pisica m-a făcut să mă gândesc la el. Izgonind prompt inoportuna fantomă a lui Whit, John Robert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
frumosul Esurientes... După lecție, când Emrna ieși din nou în lumina soarelui, fără să fi reușit nici de astă-dată să-i „spună ceva“ domnului Hanway, își duse mâna la ochi simțindu-se din nou cuprins de acea amețeală care-i împăienjenea vederea, vertijul dezgustului de singurătate și de frustrare, în care șiruri nesfârșite de fulgi de zăpadă îl orbeau și-i obliterau orice interes. Își aminti de un vis în care rătăcea prin vaste caverne vibrante și își dădea seama, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
incert viitorul? Încercați să aflați un sector al societății românești care funcționează normal...Nu-l veți găsi! Cine încurajează ocult, tolerează la vedere această hârbuire a României și golire a ei de materie cenușie? Memoria evenimentelor ignoră cronologiile Întrebările îi împăienjenesc vederea lui Gheorghiță Savel, rămasă încremenită pe ondulația geografică a Buciumului. Își mai umple o dată pieptul cu buchetul aromelor dinspre sfârșitul toamnei în care-a intrat de multișor și nu renunță la convingerea că vigoarea românilor, cu toate piedicile din
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
să fac să nu ne despărțim. Nici eu nu am murit. Și am refuzat să mă întorc la el așa cum refuză un fost alcoolic bolnav de pancreatită un pahar de băutură. Am să iau o pauză, că mi s-a împăienjenit creierul și nu știu ce să mai scriu. Înainte să culc copiii, fata mea cea mare, care acum are patru ani, m-a rugat să le spun o poveste din gura mea. A fost o dată o poveste care locuia într-o gură
Despre scris, dar cel mai mult despre iubire. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Viviana Mușa Augusto () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1776]
-
care va încerca să îl omoare. - Leej, zise, fără să se uite la prezicătoare vino aici, în spatele meu. Ea veni, fără o vorbă, aproape fără zgomot. Îi zări fața când trecu pe lângă el. Obrajii își pierduseră culoarea, ochii îi erau împăienjeniți, dar ținea capul sus. Din partea cealaltă a ceea ce devenise o singură celulă. Jurig râdea: - Ce bine o să-ți fie dacă te ascunzi după el. Era o amenințare pur talamică, inutilă chiar și pentru Jurig. Dar Gosseyn n-o lăsă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
gineri-miu“, mi-a spus el, „noaptea cântă la local, la București, acum face ezecicii...“. După un timp, sunetele s-au stins și în ușa colibei s-a ivit Bach în pijama vărgată, era mai tânăr, părea livid, extazul îi împăienjenise ochii, se clătina beat de muzică, îmi părea rău că tace, aș fi vrut să i aud cuvintele, să aud ce se poate spune în starea aceea; atunci s-a repezit din porumb o fetiță de vreo doi-trei ani, fetița
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care va încerca să îl omoare. - Leej, zise, fără să se uite la prezicătoare vino aici, în spatele meu. Ea veni, fără o vorbă, aproape fără zgomot. Îi zări fața când trecu pe lângă el. Obrajii își pierduseră culoarea, ochii îi erau împăienjeniți, dar ținea capul sus. Din partea cealaltă a ceea ce devenise o singură celulă. Jurig râdea: - Ce bine o să-ți fie dacă te ascunzi după el. Era o amenințare pur talamică, inutilă chiar și pentru Jurig. Dar Gosseyn n-o lăsă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
CEVA ATÎT DE GREU NUMAI ȘI NUMAI PENTRU EL. MINTAL, STABILI CĂ MAI MULT CA SIGUR CEI CE-L CAPTURASERĂ VROIAU SĂ-L FACĂ SĂ CITEASCĂ SCRISOAREA PRIMITĂ DE NEELAN. CÎND SE APLECĂ ÎNAINTE S-O PARCURGĂ, DEODATĂ I SE ÎMPĂIENJENIRĂ OCHII. SENZAȚIA NEPLĂCUTĂ TRECU ȘI EL CONSTATĂ CĂ STĂ JOS ȘI NU ÎN PICIOARE ȘI CĂ ACUM CHIAR EL ȚINE ÎN MÎNĂ SCRISOAREA. TRANZIȚIA ERA ATÎT DE ULUITOARE ÎNCÎT FĂRĂ VOIE SE RĂSUCI CU SCAUNUL ȘI SE UITĂ ÎN SPATELE LUI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
de ființe omenești. De data asta, după ce raționase și organizase totul, Hedrock nu se mai împotrivi reunirii identităților lor separate. Abia aștepta să termine de citit scrisoarea lui Gil. În schimb însă din nou textul se estompă, ochii i se împăienjeniră. Hedrock-Neelan clipi de mai multe ori și apoi tresări violent cînd fața îi fu biciuită de granule fine de nisip fierbinte. Văzu că nu se mai află în Arsenal și că nu mai e nici o urmă a orașului-fantomă. Se răsuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Ei, zise el, așteptând în mod vădit ca eu să încep conversația. Dar mie mi se încleștase gura. Nu știam ce să spun. Tăceam și mă uitam la omul din fața mea. Era destul de robust, dar uzat de vârstă, cu obrazul împăienjenit de riduri și pătat de o culoare bolnăvicioasă, specifică bolnavilor de ficat. Avea ochi reci, pleoape fără gene și pungi seroase sub ochi. Părul îi căzuse pe creștet, iar cel rămas împrejurul capului îi atârna, rar și cenușiu, în neorânduială
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Ei, zise el, așteptând în mod vădit ca eu să încep conversația. Dar mie mi se încleștase gura. Nu știam ce să spun. Tăceam și mă uitam la omul din fața mea. Era destul de robust, dar uzat de vârstă, cu obrazul împăienjenit de riduri și pătat de o culoare bolnăvicioasă, specifică bolnavilor de ficat. Avea ochi reci, pleoape fără gene și pungi seroase sub ochi. Părul îi căzuse pe creștet, iar cel rămas împrejurul capului îi atârna, rar și cenușiu, în neorânduială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
paradisul - și omul cel dintâi, pribeagul, nu știa să plângă. Odată istovit de-albastrul prea senin al primăverii, cu suflet de copil întîiul om căzu cu fața-n pulberea pămîntului: "Stăpîn, ia-mi vederea, ori dacă-ți stă-n putință împăienjenește-mi ochii cu-n giulgiu, să nu mai văd nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei și nici norii, căci vezi - lumina lor mă doare." Și-atuncia Milostivul într-o clipă de-ndurare îi dete lacrimile. MI-AȘTEPT AMURGUL În bolta
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
înnebunitor și nu a unei realități crude. Lumea ei euforică a fost distrusă instantaneu, la fel ca și inima ei transformată în pulbere, arsă cu răutate din temelii în ciuda agoniei care nu voia să creadă adevărul. Privea cu ochi sticloși, împăienjeniți de plânși de fantasme întunecate, mângâia fără să vrea urma de pași întipărită pe veci în nisipul fin, altădată izvor tămăduitor al iubirii. Un colț al gurii i-a zvâcnit în sus, întipărindu-i pe chip un zâmbet de om
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
incapabili să ne mișcăm, darămite să le mai sărim În ajutor... Iar țipetele au Încetat... Am vrut să coborîm În golf, dar valurile fluxului ne-au Împins Îndărăt. Am fugit toți, iar ce e mai rău... Întoarse spre Marie privirea Împăienjenită de lacrimi: - Ce e mai rău e că eu n-am spus nimic. M-am Întors acasă, mama mi-a tras o chelfăneală pentru că m-am dus să pierd vremea pe afară și că mi-am feștelit hainele, dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înapoi păpușa lui Pierric; acesta Între timp se calmase și Îi zîmbea din toată inima. Privirile li se Încrucișară, limpezi, luminoase, complice. Se lipi de pieptul lui, spontan. - Mulțumesc, Îi șopti ea din adîncul inimii. Apoi, printre lacrimile care Îi Împăienjeneau ochii, se uită după ei cum se Îndepărtau. Abia atunci băgă de seamă că Ryan nu mai era cu ei. * * * Jeanne nu Înțelese cum anume intrase, dar se pomeni cu el În fața ei, În bucătărie. Avu un fior de teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai puteam opri, aveam senzația că-mi scapă mereu câteva pete, apoi m-am întrebat dacă nu cumva eu sunt cel care murdărește pardoseala; mi-am verificat tălpile, erau curate. Singura explicație stătea în faptul că obosisem și mi se împăienjeneau ochii. Era cazul să plec. Am pus la loc toate ustensilele, cârpele, măturile, periile, detergentul, aranjându-le cu cea mai mare grijă posibilă. În mod normal nu aș fi atât de obsedat de curățenie, însă voiam să le joc o festă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Deodată, mă izbi amintirea aparatului de filmat. Îl mai aveam în mână și continua să ruleze. Nu mai puteam fugi, așa că m-am oprit. - Așteptați-mă, așteptați-mă... am strigat, fără să primesc vreun răspuns. Din cauza șocului, ochii mi se împăienjeniseră de lacrimi și nu mai distingeam imaginea ghidului. Am dus aparatul la ochi și am făcut zoom. Ierburile înalte îl ascunseseră, nu mai era nicăieri pe ecran. Și chiar când eram gata să izbucnesc în plâns, am văzut ceva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]