369 matches
-
Antonia ar fi ars? După ce stîrnise prăpădul, convingînd pînă și Cerul că sosise vremea? Și pe ea ar fi salvat-o Dumnezeu, așa ar fi fost drept. Ar fi rămas alături de Papă, el catolic, ea ortodoxă, după neamul ei slav, Împli nind visul ecumenic al creștinătății, pierite de-acum. Cei doi nici nu ar fi murit vreodată. Sfinți cum erau, nu ar fi făcut, precum Lot cu fetele lui, copii, pentru a repopula pămîntul. Și așa, ar fi fost prea bătrîni
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
sa, fereastra de sus a palatului era deschisă, în salon întuneric și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba lumină a lunei. Aerul era blond și văratic, iar razele lunei, pătrunzând în camera lui Dionis, izbeau fața sa palidă și împleau sufletu-i plin de lacrimi c-o nespusă melancolie. "Da - repetă el încet ideea lui fixă - sub fruntea noastră e lumea - acel pustiu întins - de ce numai spațiul, de ce nu timpul, trecutul". Privi din nou la painjinișul de linii roșii - și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului împlea sara chemând la vecernie, și el? - el - ce îmbrăcăminte ciudată! O rasă de șiac, un comanac negru - în mâna lui cartea astrologică. Și ce cunoscute-i păreau toate. El nu mai era el. I se părea atât de firesc că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
după munte, care sta negru și nalt, zugrăvindu-și în aerul albastru mărginile lui tivite cu roșață. Înserează încet, stelele mari izvorăsc pe albastrele lanuri ale cerului și tremură voluptos în aerul moale și clar al serei și armonia câmpenească împle sara cu miile ei de glasuri, toate deosebite și toate contribuind la dulcea și voluptoasa somnoroșie a lunei. Prin lumea rumănă de apunerea frumoasă trece călugărul nostru, neluând parte la fărmecata stare a firei, plin încă de impresiunile ciudatei sale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
până ce se deschideau, până ce se ivea fețișoara ei palidă de veghere și de amor, până ce razele ochilor ei alunecau adânc în ochii lui cei negri. Câteva {EminescuOpVII 104} vorbe, o strângere de mână și dispărea iar în parfumatul ei ietac, împlînd nopțile cu dulci și neuitate visuri..... Acuma se gândi asemene la ea. Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne ale cărții căpătau înțeles și se introduceau în visuri și-n cugete ce-i împleau capul fără de voință, umbra lui începu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dispărea iar în parfumatul ei ietac, împlînd nopțile cu dulci și neuitate visuri..... Acuma se gândi asemene la ea. Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne ale cărții căpătau înțeles și se introduceau în visuri și-n cugete ce-i împleau capul fără de voință, umbra lui începu iar a prinde conturele unei icoane în oloi, cu fruntea naltă, palidă, pleșuvă, cu buze vinete, cu părul de câteva fire sure, cu privirea fixă și profundă, pe care și-o ținti lung asupra
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
departe de acest pământ nenorocit și negru, îl vom uita, pentru ca să nu ne mai avem în minte decât pe noi. Haide dar, șopti ea încunjurîndu-i gâtul cu brațele ei albe și lipindu-și gurița de buzele lui. Sărutarea ei îl împlu de geniu și de-o nouă putere. Astfel îmbrățișați, aruncă neagra și strălucita lui mantie peste umerii ei albi, îi încunjură talia strîngînd-o tare la piept, iar cu ceilaltă mână fluturând o parte a mantiei se ridicară încet, încet prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în lumina zorilor, altul s-adîncește în fundul apei. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu a înflorirei lor bogate, pe care vântul îl grămădește în troiene; flori cântau în aer cu frunze îngreuiete de gândaci ca pietre scumpe, și murmurul lor împlea lumea de un cutremur voluptos. Greieri răgușiți cântau ca orlogii aruncate în iarbă, iar painjeni de smarald au țesut de pe-o insulă până la malul opus un pod de pânză diamantică ce steclește vioriu și transparent, încît, a lunelor raze
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și tocmai în fereastră? Oare ea nu-l vedea? Dar dacă-l vedea, dacă aceste zâmbiri aveau o intențiune... mică, cochetă, însă totuși? - Redispăru. Am să-i scriu, s-o rog... s-o rog să nu surâdă, să nu-mi împle sufletul de-o vană, dureroasă iluziune. Asta... nu-mi va refuza ea. E atât de bună; voi ruga-o să fie rea. Cu-o dureroasă, nemaisimțită voluptate el îi scrise: Stea, Sărac de bunuri, frumusețe și spirit, inima mea este
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a păsat; de una am fost capabil, de una care să-mi cuprindă toată viața mea, și aceea nerealizabilă, tu! - Oricât de mare ar fi mila ta, până acolo nu se poate coborî. Nu-mi zîmbi! Zâmbetul tău m-ar împle de speranțe vane. A mă iubi nu-ți este permis, desprețuește-mă! te rog! Poate disprețul tău m-ar omorî și moartea nu-i nimic pe lângă chinul meu de azi. Sărut urma pasurilor tale, murii îi sărut pe care au trecut
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii {EminescuOpVII 119} pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei afânate de lume vegetală se mișcă o lume întreagă de animale. Mii de albine cutremură florile lipindu-se de gura lor, bondarii îmbracați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stîncele nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer am numai, dar ce bucată! Un azur întunecos, limpede, transparent, și numai din când în când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine. Lucrez toată ziua câte ceva. Știi că-n tinerețea mea am fost la un sculptor. De aceea, după ce-am netezit granitul peșterei mele, am împlut suprafața păreților cu ornamente și basreliefuri cum le împli tu cu schițe. Deosebirea-i că, sculptura e goală, prin urmare chipurile ce le sculptez eu, asemenea. Pe un părete e Adam și Eva... Am cercat a prinde în aceste forme
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
florărie sădită de mine anume pentru albine. Lucrez toată ziua câte ceva. Știi că-n tinerețea mea am fost la un sculptor. De aceea, după ce-am netezit granitul peșterei mele, am împlut suprafața păreților cu ornamente și basreliefuri cum le împli tu cu schițe. Deosebirea-i că, sculptura e goală, prin urmare chipurile ce le sculptez eu, asemenea. Pe un părete e Adam și Eva... Am cercat a prinde în aceste forme inocența primitivă... Nici unul din ei nu știe încă ce-nsemnează
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ocupe chipul său pe acea pânză; apoi intrară amândoi într-un cabinet. Cezara nu se mișca din loc... tăcea ca peștele. {EminescuOpVII 124} Francesco reveni, își căută paleta, pinsulele, lăsă peste fereastă o perdea de matasă albastră, încît camera se împlu de un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mânuță și cu alta ochii. Să vorbim încet... cel puțin lectorii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui se entuziasmară și penelul său schiță în fugă acele trasături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului său geniu infernal. - Ce nenorocit trebuie să fi fost când reamintirea îi schimbă fața - gândi Cezara și o duioșie dulce și liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară c-o dulce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca să vadă dac-a veni mâni, și zise lin, înșirînd cărțile: - Dac-a veni mâni, l-oi iubi; dacă n-a veni, atunci... atunci asemenea l-oi iubi. ................................................................................................................................. Ieronim cătră Euthanasius Dezmierd un chip de copilă în felul meu... adică împlu un album cu diferitele espresii ale unui singur cap. E ciudat că ochii mei atât de clari, pot să zic de-o cerească claritate, nu pot cuprinde nimic deodată. Mâzgălesc păreții. Am intrat la o copilă înamorată de mine, pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de cari nu-și da seama și numai luna lunicînd pintre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet ușor care-l trezi... Era ea. Cum se schimbase acum? Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai roșața din obraz dispăruse, făcând loc unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sa măreție, și astfel - un grăunte plutitor pe aria nemărginită a apelor - adormi adânc. A doua zi soarele era sus când își deschise ochii... El văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră... Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin ale cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
raze, până ce, departe de acest pământ nenorocit și negru, îl vom uita, pentru ca să nu ne avem în minte decât pe noi. - Haide dar, zise ea încungiurînd gâtul meu cu brațele ei albe și punîndu-și gura pe gura mea. Sărutarea mă împluse de geniu și de putere creatoare. Astfel îmbrățișați, aruncai neagra și strălucita mea manta peste umerii ei albi, i-ncongiurai talia c-un braț, strîngînd-o tare la pieptul și la gura mea, iar cu cealaltă mână fluturând cealaltă parte a mantalei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un plan lung, o săptămînă-ntreagă, cum aș putea face eu, e! dar ce să mai spun... tu știi că eu ți-am dat... după ce ne certasem. Toate suvenirile unei vieți fericite îi trecură lui atunci prin minte, ochii i se împlură de lacrimi. El i - încunjură gâtul și-i zise încet: - Elise, spune-mi, oare fără tine, îngerul meu de pază, ce-ar prețui viața mea cea chinuită? - Nimic! - Taci, zise ea, închizîndu-i gura cu mânuța ei, nu zi nimic; ce-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astfel, un grăunte plutitor pe aria nemărginită ginită a apelor, el adormi adânc. A doua zi - soarele era sus când își deschise ochii - el văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră... Soarele domnea pe cer și împlea sânul mării de lumină. La malul continental el văzu răsărind, din stânci pădurene și încleștate prin rădăcini de arbori, o monastire veche, prin a cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regular și încet călugărițe... O grădină
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe răsipită pe perete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata înaltă, haine călugărești spânzurate într-un cui. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei de lume vegetală se mișcă o lume întreagă animală. Mii de albine cutremură florile, bondarii îmbrăcați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stâncile nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer numai, dar ce bucată! Un azur întunecos și transparent, și numai din când în când câte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-n casă, și prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine. Lucrez toată ziua câte ceva. Știi că-n tinerețea mea am fost sculptor. De aceea, după ce-am netezit granitul peșterei, am împlut suprafața păreților cu basreliefuri cum le împli tu cu schițe. Deosebirea-i că sculptura e goală, prin urmare chipurile ce le sculptez, asemenea. Pe un părete e Adam și Eva... Am cercat a prinde în aceste forme inocența primitivă... Nici unul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]