332 matches
-
nimic de spus. Toată lumea avea ceva de zis, dar nimeni nu îndrăznea să scoată vreun sunet. Se părea că nu era momentul potrivit. Și apoi... cine să vorbească? Velail? El stătea atât de liniștit în scaunul său... ochii închiși, mâinile împreunate ca într-o rugăciune cu coatele pe masă... părea că visează... meditează. El și așa nu vorbea prea mult. Perir? El mulțumea cerului că era încă în școală. Pardon, colegiu. Avea o privire pierdută, de parcă ar fi încercat să prevadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mână ridicată, un Iisus plin de glorie privea în jos la Velasco. Fără îndoială, așa arăta când le-a spus ucenicilor Săi: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura.” „Oh, Doamne”, Îl imploră Velasco pe Hristos, cu mâinile împreunate și uitându-se drept în ochii Lui: „Ne-ai poruncit să propovăduim Evanghelia până la capătul lumii. Eu mi-am închinat viața cuvintelor Tale și am traversat marea până în Japonia. Acum ai de gând să-Ți iei mâna de pe această țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
putere s-o oprim. Vrem să auzim și părerea părintelui Valente. Episcopul care vorbise mai întâi dăduse din cap încuviințând cuvintele lui Velasco, apoi îl îndemnase să vorbească pe părintele Valente care stătea cu privirile pironite în pământ și mâinile împreunate. — Prigoana va continua, răspunse tărăgănat părintele, tușind iarăși. Acum credința creștină este oprită doar într-o parte a țării, dar această stare de fapt se va răspândi în toată Japonia. Până în urmă cu cincisprezece ani mai era o umbră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
trăsura neagră ca abanosul, împodobită cu insemne de aur. Stând în trăsură împreună cu Tanaka, Nishi și Velasco, samuraiul se uită afară și, printre călugării și supușii ieșiți să-i petreacă, îl zări pe Yozō uitându-se la ei cu mâinile împreunate ca și cum s-ar fi rugat către zei. Yozō părea să-l încurajeze pe samurai să-și păstreze speranța până la capăt. Părea să-i spună că orice s-ar întâmpla avea să-l urmeze oriunde. Dar samuraiul nu mai avea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de vară... Drumul neted se desfășura înaintea noastră gălbiu și lung, iar pe alocurea câte un picior de munte mai înrăzneț îi dădea parcă un ghiont, îl frângea în două, și drumul murea în desișul negru-verde a doi munți parcă împreunați. De la o vreme, însuși vântul fu biruit de arșița covârșitoare a zilei și adierea lui răcoroasă se shimbă într-o suflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gâturile de văi largi ale munților învăpăiați. Tăiarăm la dreapta prin
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
În tabără și se pomeniră pe loc Înconjurați de vreo douăzeci de membri ai tribului care se Împingeau și săreau ca să-i vadă. Îi auziră pe localnici emițând o serie de sunete plăcute. Unele dintre femeile bătrâne stăteau cu mâinile Împreunate și făceau plecăciuni rapide. Parc-am fi vedete rock, spuse Rupert. Bennie văzu câțiva bărbați luându-l pe după gât pe Pată Neagră și oferindu-i o țigară de foi. Alții Îi bătură pe spate pe Limbă și Os-de-pește Întâmpinându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Întâmplase. Ajutoarele erau pe drum, credeau ei. Prin urmare, cu toții, cu excepția lui Dwight, fură de acord să se Întoarcă În Locul Fără Nume și să aștepte acolo să treacă timpul. Când s-au Întors În tabără, au fost Întâmpinați cu mâinile Împreunate ca pentru rugăciune de cei din Armata Domnului. Lăudat fie Dumnezeu Atotputernic. Pată Neagră le spuse să le ofere oaspeților ce aveau mai bun. Veni și apusul soarelui, dar Walter refuza În continuare să se arate. Mai trecu o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul încercă să-l privească în ochi, dar nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o umbrelă, prinsă pe sub bărbie cu un elastic. Stranie apariție și Hacik, așa de străin și totuși atât de apropiat de peisagiul acesta, că nu l-aș putea închipui în alt loc. Un om ridicol: mic, subțire, păros, cu sprincenile împreunate, fără vârstă. Limbaj amuzant, dar și mai amuzant e timbrul vocii, pe care nu-l pot reda prin scris. O caracteristică are că te salută ori de câte ori te-ar întîlni, și te întîlnește de o sută de ori pe zi. Prima
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cotropea mintea și, dintr-odată, în față nu mai era decât întuneric. 28 Kyrie eleison! Criste eleison! Kyrie eleison! Criste eleison! Sub nava centrală a micii biserici, cântecul călugărilor se ridica încet, curat și puternic. îngenuncheați înaintea abatelui, cu mâinile împreunate, se concentrau în rugăciune și dădeau glorie Mântuitorului. Prin mica fereastră - deschisă în absidă, doar puțin mai largă decât o ambrazură - o rază de soare străpungea penumbra cu o șuviță de lumină, în care pluteau o sumedenie de firișoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înapoi și, întorcând spatele, se duseră afară pe ușă. înainte de a ajunge, totuși, se opriră lângă o femeie micuță și cu o față palidă, care, rezemată cu spatele de perete, se ruga cu fervoare, cu capul în jos și mâinile împreunate. Aproape fără să o privească măcar, o traseră în sus cu brutalitate și o scoaseră, târând-o cu ei, fără ca ea să îndrăznească să li se opună. Puțin după aceea, ușa se închise la loc, în spatele lor, iar camera largă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vadă bine, dar aprecie că unul dintre ei trebuia să fie bătrân. înainta cu pași măsurați, sprijinindu-se pe un baston lung. Ceilalți doi îi stăteau alături, dar cu jumătate de pas mai în spate: unul dintre ei avea mâinile împreunate ca pentru rugăciune, celălalt, mult mai tânăr, ținea un cadru din lemn cu o imagine pictată în culori vii. După atitudinea lor și după tunicile pe care le purtau, deduse că era vorba de trei călugări. — Și el!... Oh, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Vitalius, credincios însărcinării ce-o primise, își aștepta cina, scrijelind cu repeziciune pe o tăbliță de ceară o sinteză a acelei zile de călătorie, Sebastianus îl cerceta cu curiozitate pe Divicone. Cu surprindere, îl văzu cum se reculege cu mâinile împreunate, rostind o scurtă rugăciune de mulțumire, de îndată ce hangiul îi aduse la masă cana cu vin și un vas mare plin cu bucăți de miel fript. Chiar și Metronius rămase uimit și nu putu să-și rețină un zâmbet. — Văd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de oameni care în diverse moduri îi aparțineau: sclavi agricoli și coloni cu familiile lor, pe care ea nu se preocupase niciodată să-i cunoască. Strigau, plângeau, se rugau, ba chiar în genunchi, cu brațele întinse înainte și cu palmele împreunate, cu privirea extatică, făcându-se ecoul jaculatoriilor, de neînțeles pentru ea, pronunțate cu fervoare de un tânăr diacon palid și slab, ce purta pe umerii căzuți stola sacerdotală. Odată cu țăranii, intraseră și bătrâni. Unii dintre ei, cuprinși de vreo slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul încercă să-l privească în ochi, dar nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ar fi tras dintr-o stirpe aleasă. Tatăl său cică ar fi fost pe jumătate polonez, pe jumătate ucrainean, iar mama, pravoslavnică. De multe ori a fost văzut dând târcoale bisericii catolice și făcându-și cruce nu cu două degete Împreunate, cum se Închina tot satul, ci cu toată palma, de aceea sătenii Îl porecliră Papistașul. De ce se oploșise la Brodina, nici Onisei nu știa. Sau, dacă știa, nu voia să spună. Onisei trăi un timp ascunzându-se prin cimitir, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
grămăjoară de cenușă amestecată cu oase, bucăți de piele și nisip, din care totuși continuă să se Înalțe spre cerul gol aceeași umilă rugăciune, ce nu folosește la nimic... Din când În când, din grămăjoara de cenușă, apar niște mâini Împreunate, ce imploră Îndurare. Nu sunt două, ci mai multe, care tremură În lumina amurgului. Deodată se stârnește vântul și le acoperă cu nisip. - Niște mâini? murmură cu gândurile duse Mașa. - Exact, se precipită Extraterestrul. Întâi o pereche, apoi două, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o noapte pe zi dar nu-i bai o să învăț să respir din mine la capăt de drum o promisiune cândva o să văruiesc gardurile și cireșul din fața casei sub care tata își ascundea tristețile apoi o să trag perdelele cu mâinile împreunate o să-l rog pe Dumnezeu să coboare pentru o clipă să stăm la taclale despre una alta. închid ochii și-mi las gândurile să hoinărească printre singurătăți o pasăre se lovește de geam se face liniște în cameră e cald
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pentru aceștia. Se purta cu mine ca și o mamă. Mișuna toată ziua. Odihna îi aducea pesemne, prea multe întrebări la care nu mai voia să le știe răspunsul. Ne-am spus rugăciunea creștinește în gând în timp ce palmele noastre stăteau împreunate, ne-am făcut semnul crucii la urmă și așteptam să taie mămăliga cu sfoara. -Azi nu suntem singuri la masă, mi-a zis ea zâmbind cu o mândrie suspectă... -Dar cine mai vine? am întrebat oarecum mirat, gândindu-mă la
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
încovoiate fulgerară în lumină, se atinseră, se opriră cu sunete domoale, în jurul capetelor fugarilor. Ghemuiți unul în altul, țiganii încremeniseră ca niște stane de piatră între ascunzișuri. Își zbăteau piepturile în gâfâiri gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate, își rostogoleau ochii, cu albul ca de lapte, privind pe lângă umere în jur, ca niște fiare. Mortul se odihnea în liniștea lui, care parcă se cernea din cerul singuratic. Vremuri de bejenie, 1907 Fântâna Hazului a apărut mai întâi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta peste ochi, apoi își lasă în jos palmele cu degetele împreunate. Bătrânul Gâțu, judecătorul (a murit de mult), se uită lung la dânsa, o vede așa frumoasă și sprintenă, cu ochii negri așa de aprigi și de deștepți, parcă nu-i vine a crede că o fată ca dânsa a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe femeia care înșelase pe Dragoș, care călcase în picioare onorul lui Dragoș, deși o femeie care își înșală bărbatul e ceva destul de obișnuit. Calul ajunsese suflând pe culme. Îl oprii. Polixenia ieși deodată în prag. Se opri, cu mânile împreunate și lăsate în jos. Nu îndrăznea să se uite la mine. Sta cu genele plecate și privea în pământ sfioasă, rumenită la obraji. Era o femeie tânără, voinică, curățel îmbrăcată. Ridică ochii spre mine și zise încet, cu frică parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pretutindeni în serai ca un bărzăun supărător. Când Soliman-Sultan a intrat, cu privirile neguroase, în chilia soției sale prea iubite, doamna Roxelana s-a repezit ca s-acopere cartea cu ladurile feregelei. Nu, nu! a strigat ea spăimântat, cu palmele împreunate. —Iubita mea doamnă, a rostit el grav, mărturisește-mi ce se întâmplă. Nu-mi ascunde nimic. Am văzut cartea. Copilul nu poate fi vinovat! a strigat venețiana. E sânge din sângele măriei tale. Cruță-l. Soliman-Sultan s-a apropiat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
toamna târzie și că plouă. O sală de tribunal cu bănci de lemn În care stau așezate mai multe persoane. În față un bărbat tânăr Îmbrăcat În negru, În togă, de fapt. O femeie mai În vârstă Își ține mâinile Împreunate și privește cu necruțare Într-un punct din stânga imaginii, În off. Are o față rotundă și tristă, iar părul, negru, Îi este ascuns În parte de un fel de căciulă. ACUZATOR PUBLIC SĂRACU: Cât timp Înainte de 23 August s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
spunea că fapta noastră este rodul concepției caracteristice forțelor dominante, care s-au succedat de-a lungul vieții noastre... Îi ceru iertare celui adormit, apoi îl boteză cu apă din fântână, îngenunchind și rugându-se Domnului pentru el, cu mâinile împreunate. Într-un târziu a ridicat capul și l-a privit; iar văzând că se schimbă la față și că întreaga-i făptură era rece, el l-a lăsat acolo pe marginea de marmură a fântânii, așa înarmat cum era, cu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]