187 matches
-
cunoștință, Daniel. Daniel dădu din cap, moale. Vă țin pumnii la chestia asta! Barbara se retrase cu un zâmbet strâmb și un gest de salut împietrit, ca de regina balului de la liceu, apoi ieși din sală prin mulțimea tot mai împuținată. Pe undeva, Karin îi blestemă ieșirea. Daniel suferea. — Îmi pare rău. Nu mi-aș fi ieșit din fire dacă lucrurile nu s-ar fi... Nu știu de unde a ieșit chestia asta. Știi că nu sunt... —Las-o baltă. Nu contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nici măcar obișnuitele pete și alunițe bătrânești nu mai au loc să apară. Dacă totuși, din întâmplare, ele își găsesc loc cu chiu cu vai deasupra gurii, sub ochi, pe frunte sau la tâmple, încrețirea pielii le face practic invizibile. Căzuți, împuținați, lipsiți de densitate și ajunși la un stadiu al grosimii apropiat de cel al pergamentului, obrajii și pleoapele liniei materne fac ca senectutea să nu fie așteptată cu seninătate, ci cu nervi, cu atât mai mult cu cât mama, bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
conflicte și haos. Nu există altă superputere pe planetă în afara Americii, care să poată îndeplini acest rol. Cei mai mulți americani sunt angrenați în aceste probleme. Într-o lume cu resurse energetice tot mai sărace, cu tot mai multe conflicte, totul mai împuținat, cu excepția costurilor, americanii au ajuns să se întrebe ce primesc în schimbul dolarilor pe care îi cheltuiesc în afara țării lor, în special când banii sunt necesari acasă, pentru a îmbunătăți sistemul de educație, sistemul de sănătate și economia. Aceștia sunt câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
de soarele obosit al după-amiezei și toamnei, pitoresc la culme cu paltonul lui fără un nasture și pălărie englezească sport, cadrilată. Ne recită poeziile lui Sighireanu ("moment tantric", ține să precizeze, spre indignarea lui Andrei care își vede astfel Orientul împuținat și "vulgarizat"), schimbul său de epigrame cu Păstorel, anecdote din lumea culturală a Bucureștiului interbelic etc. După ce terminăm de mâncat - îmi ceruse întruna, ca un copil ("mi-e foame, ce îmi mai dai?"), fără să înceteze o clipă însă ciripitul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
moare ca un mare credincios: avea credința nezdruncinată că va intra în neant. De câte ori dispare cineva care a făcut parte din viața mea mi se pare că ia cu el partea aceea care era a noastră și că viața mea, împuținată astfel, este și ea mai aproape de sfârșit. Pentru că rostul vieții mele se născuse și din întîlnirea mea cu celălalt, el dispărând, o parte din rostul vieții mele se pierde și el. Relația mea cu Wald nu a fost niciodată aceea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
grăbea să-i deschidă ușa cealaltă, silindu-l să-și schimbe direcția și să-i urmeze. Susan mai rămase o clipă lîngă masă și apăsă cu palma lingurița care stătea mai departe Înfiptă În bulgărele de vanilie, acum deformat și Împuținat; mica spadă se afundă În cremă, dar nu găsi destul sprijin și alunecă peste marginea cupei. Susan se grăbi spre ușă, cineva de la o masă din fund, un cunoscut, o văzu ieșind Încîntată. Acum amuțiseră. Julius era prea obosit ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
femeie ursuză care ne-a arătat unde să ne instalăm : o cameră mare cu două paturi de spital, o masă și două scaune pentru mine și Minodora, o alta de aceleași dimensiuni dar cu nimic altceva decât patru paturi pentru împuținata familie Cozmei. Cele două camere dădeau într-un fel de hol în care era instalată o masă și două bănci rudimentare, iar într-un colț, direct pe pardoseală, un primus și două cratițe. Din holul ăsta se mai făceau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pe Vasili, pe care să îl urmeze apoi în localitatea în care urma școala. Ulitia, Ana și Olga aveau bocceluțele pregătite și în mai puțin de jumătate de oră așteptau emoționate plecarea spre unica bucurie și speranță a atât de împuținatei familii Cozmei. Au invitat-o apoi în birou și pe Minodora. Inima mi-a pornit în galop : "De ce o cheamă ? Ce vor de la ea ?" Costumul din lână albă pe care îl primise cadou de Crăciun îi venea atât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Iat-o dormind ușor, Însă cu seninătatea aceea fericită pe care o au doar femeile În vârstă Înconjurate de copiii și nepoții lor. O femeie spiriduș care avusese Întotdeauna un trup subțiratic și prea multe poveri pe umeri, slăbită și Împuținată acum de bătrânețe. Pe măsură ce Îmbătrânea, simțea din ce În ce mai mult nevoia de a se odihni ziua. Totuși, noaptea era la fel de trează ca Întotdeauna. Bătrânețea nu diminuase câtuși de puțin insomnia lui Shushan. Trecutul nu o lăsa să se odihnească prea mult, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de puțin, nici măcar o clipă, că locul acela, În care erau Înghesuite cu toatele, era un ölüevi. Lângă imam, În cel de-al doilea loc de cinste, stătea Petite-Ma, trupul ei mic arătând ca o prună uscată lăsată la soare, Împuținată și zbârcită. Fiecare nou-venit Îi săruta mâna și Își exprima condoleanțele, Însă era greu să-ți dai seama dacă le auzea Într-adevăr. De cele mai multe ori, Petite-Ma le răspundea celor care Îi sărutau mîna cu o privire. Însă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
oblic înapoi. Paznicul se scărpină în cap, nehotărât. Căută în juru-i puncte de sprijin, ca să deslușească locul unde se găsea. Nu se putea bine lămuri. Între acel alb violent al iernii și verdele sumbru al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată a soarelui aplecat la orizont, forme nouă, cu linii necunoscute. Încă stătea pe loc, judecând și cumpănind în sine, când ziua începu să se întunece și împrejurimile părură a pluti subt un abur vioriu. Culi își schimbă locul: trecu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu, nu era asta. Am continuat să caut cu privirea și am descoperit că smochinul se găsea ceva mai departe, după o stâncă. Probabil, îl tăiase cineva. Când m-am uitat la salcâm, el arăta mult mai sărac, cu coroana împuținată, cu frunzele rare și mici. M-am dus să iau o smochină, am dus-o la gură, dar n-avea un gust bun. "Ce rele sânt de ce oare?" m-am întrebat. Mă preocupa în continuare cine tăiase smochinul și deodată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ciudat, iar lui îi era din ce în ce mai greu să le susțină privirea. Toate îi mergeau altfel decât plănuise. Cazacii, partizanii și, mai nou, acel Ciciagov, cu toată armata retrasă de la Dunăre, îl hărțuiau, silindu-l să-și disperseze forțele și așa împuținate. Ah, blestemata aia de pace de la București! Ce naiba făceau toți agenții lui? Împăratul sări drept în picioare, cuprins subit de o furie îngrozitoare. Sângele îi zvâcnea cu putere în creier. Toți vinovații pentru semnarea acelei păci mizerabile trebuiau să plătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și câteodată chiar În timp ce vorbeai cu el, bătrânul fredona fără Încetare acest ya-ba-bam caracteristic. Fima se Întreba uneori dacă nu făcea asta și În somn: de parcă melodia ar fi urcat dintr-un izvor fierbinte, nevăzut, care se revărsa din trupul Împuținat al tatălui său sau se scurgea prin micile crăpături făcute de bătrânețe. Încă de pe scări avu senzația că simte mirosul tatălui său, miros pe care și-l amintea Încă din pruncie, pe care putea să-l recunoască chiar și Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
braț. Degetele ei nu sunt nici prea reci și nici prea calde. Sunt nemișcate și puternice. Mă Îngri jorezi. Johan, uită-te la mine! I-a atins blând fața. Uită-te la mine! Ploaia de pudră albă se terminase. Lumina Împuținată dansa pe chipul fetei, peste nasul ei micuț și În ochii ei larg deschiși. Nu te speria, Farah! Acum sunt fericit! Nu, nu ești! Ea l-a strâns mai tare de braț. Ba sunt! Nu-mi mai aduc aminte de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
a lungul terenului de sport călcând prin băltoace. S-au Împiedicat, iar Farah a râs, un râs ca scâncetul ascuțit al unui copil mic. Johan a crezut că se rănise, dar când s-a-ntors a văzut că zâmbea. Chiar prin lumina Împuținată a nopții timpurii Își dădea seama că e fericită. La un capăt al terenului de joc era poarta, trei prăjini bătute-n cuie formau un cadru subțiratic ale cărui picioare erau În mocirlă. În goană, Farah a sărit și a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cu nesfârșit de multe nuanțe de gri. Țigani tineri și bătrâni, aceștia erau personajele lui. Și așa se face că nu numai în atelierul lui Otto Pankok, ci și în acelea ale elevilor săi, supraviețuitorii de la Auschwitz-Birkenau ai acestei seminții împuținate intrau și ieșeau întruna. Ei făceau parte din familia cu nenumărați membri a lui Pankok. Erau mai mult decât un model. Împreună cu noi, ei trăiau într-un timp în care vechile și, așa cum speram noi, năruitele principii de ordine, reînnoite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu mă pot apropia de casă. Hai să-l mai liniștești.” Lacrimile se lasă ușor pe dușumea și femeia parcă se sfârșește ca o lumânare. Tata se îmbracă și pornesc împreună... Simt cum inima ei începe să crească și trupul împuținat i se îndreaptă. Vorbesc și tata îi zâmbește încurajator. Noi, copiii, îl știm și vorbim în șoaptă despre el. Se plimbă zilnic pe ulița lui, ca pe o moșie închiriată de nebunia lui. Uneori poartă mâinile la spate, privește în
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
o vreme! Hai, du-te și te joacă! Mie mi se face frig, un frig amestecat cu frică. După ani și ani, unii dintre copiii satului s-au înecat în apele turbate și mie îmi venea mereu înaintea ochilor chipul împuținat al moșului care-mi dădea de grijă. Moș Filip devenise un fel de bunic al nostru. Dormea la noi în una din camere. Când se întoarce la lucru de acasă (pentru mine „acasă” al moșului era tărâmul celălalt), ne aducea
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
dreapta, am mers o bucată pe o autostradă, am coborât pe o rampă de ieșire, am tot mers până când domnul Whittier a spus „Întoarce aici”. Strângând în mâini cadrul cromat al scaunului cu rotile, a arătat smucit cu degetul lui împuținat, cu pielea uscată și unghia galbenă ca osul. Tovarășa Lătrău și-a înălțat nasul, a adulmecat spunând: — O să trebuiască să suport putoarea asta de paciuli în următoarele douăsprezece săptămâni? Domnișoara Hapciu a tușit în pumn. Și Sfântul Fără-Mațe a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
că face ceva pentru ca lumea să fie un pic mai bună. Următorul lucru pe care ar vrea să-l facă e să înoate cu balenele cenușii, o specie aflată în pericol. Să doarmă sub bolțile vreunei păduri ecuatoriale tot mai împuținate. Să fotografieze niște zebre pe cale de dispariție. Să fie o ecologistă în mizerie. E important să știi ce se întâmplă. Ea încă vrea să schimbe ceva. 5 În vara aceea la Villa Diodati, ne spune doamna Clark, erau doar cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
așa cum Iustiniana torcea firul de tort de pe furcă: Galan ăsta pare să fie om cumpănit și păstrător, măcar că și el e sămânță de sărman, neștiutor și leneș. Amânând să-și scoată mâna dintre bulendre răvășite și scule cu muchii tăioase împuținatele oseminte ale fostei sale agoniseli de fruntaș al Goldanei Petrea Păun îl îmbie pe Nicanor: Dă-te, mai aproape, măi băiete ! El, Nicanor, prăjină înaltă, încinsă cu centura lată de piele, își ținu pălăria cu mâna și, încrețindu-și fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ea. În primul moment m-am speriat rău. E numai piele și os. La Walizada e mai evident. La ea nu era chiar așa, părea să aibă ceva carne pe oase. Asta ascund nenorociții ăia sub burqa? Niște femei pierite? Împuținate și ca oameni, și ca femei? Și nu exagerez cu nimic. Ele mănâncă ultimele, exact ce rămâne. Ce lasă stăpânul. Am colegi care mi-au spus că în satele oltenești nu e tocmai mare echitate culinară și că, din pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o sectă suspectă. Șopteau, susurau toatăziua,mai mare dragul... dulcissima, țiparul unduind cu degetele lungi, albăstrii în jurul nasturelui, pe halatul închis-deschis și frater pedagogul, scoțând din buzunar mereu alte hârtiuțe magice, aduse spre dezlegare. „Evoluția psihică încetinită. Criteriile de apreciere împuținate și superficiale. Limbajul mimico-gesticular impune îngrădiri. Lipsa limbajului accentuează rigiditatea și manifestările negativiste. Invidia, gelozia, rigiditatea. Grupați într-o organizație cu reguli stricte și simple, handicapații pot dovedi, însă, excelente calități de subordonare.“ Lunecoasa Gina stătea cu gura căscată. Repeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Zic să încerci la ei. Uite, îți dăm o recomandare. Du-te, până la ora trei îi mai găsești. Marga scrise ceva pe o foaie de hârtie, bolnavul se încheiase la pantaloni, luă scrisoarea. — Să intre Bădulescu Coman. Un bătrânel galben, împuținat. Păr alb, cărare la mijloc, ca în pozele începutului de secol. — Câți ani ai? — 53. Arăta de optzeci, abia de i se deslușeau vorbeleșoptite. Se așezase pe colțul scaunului, privea în podea. — Mda... tuberculoză, hepatită, bombănea Marga. Electrocardiogramă proastă, degenerări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]