2,573 matches
-
parcul Ioanid. Dinescu nu glumește. Credeam că gătește numai la televizor, dar l-am găsit în bucătărie, curgând apele pe el. Conspect. Cultura franceză: „Expresia înaintea Naturii. Suntem în fața unei culturi a formei care acoperă forțele elementare...” Cultura franceză a înăbușit „clocotul primar” al omului. Nimic shakespearian în ea. A cultivat numai imanența, dar a cultivat-o în adâncime. Nu are deschidere nici către cosmos, nici către haos. Doar către evidențe. În alte culturi - engleză, germană -, ce este evident e mediocru
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4233_a_5558]
-
să ducă morții? Iar eu ce caut aici? Ce să fie, Ilona? E Revoluție. De la noi s-a extins în toată țara... Ceaușescu a fugit, acum câteva ore. Cred că te pot duce înapoi la spital. Au sperat că vor înăbuși revolta de la noi. Ceaușescu nu a vrut să știe de morți, de răniți... Acesta este motivul pentru care te-am scos, ca să nu spun furat, din spital. Dar soțul tău unde este? Nu răspunse imediat. Bău paharul întins de doctor
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
cere un bucată, în loc de o bucată, și doi bucate ori kilograme, în loc de două, nea Mitică de la apro zar s-a încruntat, i-a privit pe cei din jur, parcă să îi confirme că a auzit bine, iar apoi, ca să își înăbușe o iminentă chicoteală, s-a ascuns în spatele cân tarului să-i caute clientului cele mai bune alimente. Voia doi kilograme. Englezul nu știa că, dacă se numără unu și doi, la bucăți ori kilograme în schimb, se spune una, res
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Frumosul deschide. Îi face cu ochiul blondei, insinuant, propunând miza. Ieftin. De data asta, grimasa mea e înlocuită de tuse. Seacă. În dreapta, colegul meu de bancă din generală își ia fața de poker. Valul ăsta de râs nu-l pot înăbuși: parcă ar fi un emoticon fară gură. Sau, în cel mai bun caz, unul cu gura desenată cu ață. Din cu totul alt motiv, sunt sigură. Platinata mea prietenă îmi ține isonul. Merg. Băieții întorc cărțile. Eu și blonda le
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
al frunzelor de stejar, lepădând acum din lăbuțele vlăguite, alături de mirosul viu al sângelui scurs din ghearele tocite, aromele macerate de ghindă, ferigi și ciuperci cărnoase, adierea amară a pelinului veșted și cea uscată și-necăcioasă de praf și cenușă înăbușită în izul bâhlit al bălților căptușite cu blana zbârlită a păpurișului gras, peste care micile vietăți își scuturaseră flăcările cozilor în salturi iuți și sincopate. "Ce-i asta!? începu să se întrebe. Ce se petrece? Cine-i gonește?" N-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
rândul spre lună. Bătrâna, în sfârșit, se desprinse de lângă noră. Porni spre ușă, să-l învelească și pe Miluță. Abia făcu doi pași, aplecându-se spre salteaua întinsă pe podele, unde dormea, că rămase cu ochii, cu palma la gură, înăbușindu-și un țipăt. Băiatul dormea, cât era de lung, cu fața îngropată în pernă, parcă s-ar fi ferit de lumină, îmbrăcat în hainele lui Tom. Se repezi la noră-sa și-o smuci de umăr. Fată, scoală! Auzi? Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fi și asta?" Trupul i se făcu ușor, picioarele îl duceau singure. Un câine se zbătea în lanț, zgrepțănând pământul cu ghearele, horcăind gata să se stranguleze! Ajutor! Oameni buni! Fraților! Salvați-ne! Anunțați familiile noastre..." Glasurile erau ascuțite, tremurate, înăbușite de bătăile de pumni în pereții vagonului... Fugea și-și ciulea întruna urechile năucit de vocile acelea îndepărtate, rămânând mereu parcă îndepărtate și de horcăielile apropiate ale câinilor. Încetini fuga, să asculte mai bine, apoi se strecură grăbit și atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
limpezi, fierbeau în aer și se imprimau, ca niște încrustații: clămpănituri uscate, seci. Nechezături, tălăngi și clinchete mărunțind liniștea și ferecând-o în zale de fier, apoi câte-o frântură de mormăituri ursești; mugete slabe, cârâituri, țipete răzlețe, chemări scurte, înăbușite-n foșnetul mătăsos al ninsorii și gemetele și urletele de la nuntirea Tudorei. Închise ochii, amețită, apăsându-și pleoapele cu degetele înghețate și respiră prelung, ca în somn. Aproape, în marginea poienii, zări, dominând întreaga perspectivă, stâlpul de înaltă tensiune care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
el pe numele ei cel nou - Omalissan. În partea cealaltă a încăperii înalte, de piatră, Tariq o târa de plete pe cea mai frumoasă dintre cele cinci soții de seniori ascunse în fortăreața de la Úbeda, îi sfâșia hainele negre, îi înăbușea țipetele cu fâșii de postav transformate-n căluș. După o noapte plină de hohote în iatacul lui improvizat, avea să-i taie gâtul, plictisit de atâta plâns. Dreaptă, fără un cuvânt, Omalissan a înțeles să-și poarte safirul ca pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Îmi era dor de David. Hoașcafacefarmecehoașcafacefarmecehoașcafacefar mece... 9. Ema. Schiță finală. Tranziție spre portret Unde să te duc azi? Femeia Lego. Ți-aduci aminte? Cu picioarele grele, um flate în sandale. Ai intrat pe poarta Muzeului. N-ai chef. Îți înăbuși câte-un hohot de râs. Ai piele de vară. Știi? Din aia aurie, care miroase a mare. Numai că tu o ai de la tub. Altfel te cojești. Te faci solzoasă ca un pește japonez cu spinarea jupuită. Și nu vrem
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cel al marilor noștri înțelepți. Îl veneram. Lupino ascultase fără să îndrăznească a-l întrerupe. Era o relatare zguduitoare și, cumva, părea desprinsă dintr-o poveste pe care-o auzise cîndva. Nu știu de ce, puiandrul simți nevoia să plîngă. Își înăbuși suspinul și întrebă: Și unde este acest înțelept acum? Pe el nu l-ați întrebat, nu știe nimic care să mă ajute? Dacă știe sau nu, asta nu ți-o pot spune, Lupino. Pentru că, vezi tu, lupul nu mai e
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și nu avea nevoie de altă dovadă care să-l aducă, poate, mai aproape de adevăr: bătea pasul pe loc. Era din nou furios. S-ar fi bucurat să-și poată stinge cumva mînia, dar tot ce reușea era s-o înăbușe. Așa, minunat! Aduna: căldură, oboseală, leșin, neștiință și acum, mai nou, otrăvitoare furie. Grozav traseu! Își recăpătase cunoștința în secunda imediat următoare leșinului. Și parcă ar fi preferat să n-o fi făcut așa repede! Să stea acolo, întins, sub
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de ochii lumii.... Dumnezeu a creat plantele, animalele și făpturile umane, să-și fie de folos unele celorlalte. De-am ști cât de grele și anevoioase sunt unele începuturi și cât de pline de obstacole sunt drumurile care urmează am înăbuși în fașă unele idei... Dar mai bine nu! Cine nu riscă nu câștigă, se știe! Ceapa nu poate fi consumată la adevăratul ei bun gust dacă-i dată pe răzătoare, spre deosebire de hrean... Mereu învățăm câte ceva de la mama natură! Unii își
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
suprima viața datorită lipsei totale de încredere în bunătatea, dragostea și puterea nemărginită a lui Dumnezeu și în dorința Lui de a schimba în bine viața oricui. Acel om a căzut în deznădejde, datorită faptului că sufletul lui a fost înăbușit de patimă, amploarea maximă a păcatului. În acest mod, iadul a câștigat definitiv un suflet care nu se mai poate întoarce niciodată la Cel care L-a dăruit. Este victoria finală a întunericului veșnic asupra luminii sufletului promis eternității. Sinucigașul
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
tremurând și făcând cel mai stupid gest cu putință, o carte de vizită. Ce-am văzut în privirea ei nu era milă, era starea aia ireparabilă care trebuie scrisă cu multe semne grafice, era miiiiLLLăăă. Coborând scările, știam că bufniturile înăbușite pe care le auzeam veneau de la capul ei izbit repetat în perete. Jos, în curtea blocului, am auzit-o răcnind și hăulind singură. Miros de roșcată amară — De ce se spune că roșcatele au un miros aparte? m-a întrebat, fără
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
nu pot nicicum să scap de senzația ciudată că deasupra noastră planează o amenințare, o umbră neagră. Mama zice că e fericită, dar, pe zi ce trece, slăbește tot mai mult. Și la pieptul meu, oricât încerc eu s-o înăbuș, își face loc vipera care crește și tot crește, ruinând sănătatea mamei. De-ar fi doar o boală temporară, de sezon, și nimic altceva! N-ar fi trebuit să ard ouăle de șarpe. Poate că și de asta sunt într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
felul de umilințe. Nu mă prefac. Absolut deloc. Te implor. Simt c-am să mor de rușine. Nu exagerez. Aștept răspunsul tău cu sufletul la gură. Tremur tot... zi și noapte. Nu mă lăsa să înghit umilințe. Aud un râs înăbușit dinspre ziduri. Mă zvârcolesc în pat. Nu mă umili, sora mea!“ (2 rânduri libereă După ce-am citit toate astea, am închis jurnalul „Regina-nopții“ și l-am pus în lada de lemn. M-am îndreptat spre fereastră și am deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
fie oare „dezamăgire în dragoste“? Mă întrebam dacă eram sortită morții, înghețată în roua nopții, singură în deșert, după ce-au dispărut și ultimele raze ale soarelui. Îmi venea să urlu. Fără lacrimi. Îmi tremurau umerii și pieptul și mă înăbușeau suspinele. Nu mi-a mai rămas decât să merg la Tokyo, cu orice preț, să-l văd pe Uehara. Ancora trebuie ridicată și corabia lansată la apă. Nu mai am ce aștepta. Să mă duc încotro vrea ea! Astea-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
de obicei, a examinat-o îndelung. — Nu e nimic care sa te alarmeze, spuse el într-un final. Dacă ia medicamentele pe care i le prescriu eu, își revine. Îmi venea să râd când l-am auzit, însă mi-am înăbușit zâmbetul și l-am întrebat: — Nu-i faceți injecții? — Nu sunt necesare, răspunse el, grav. E vorba de o răceală și dacă stă liniștită, scapă repede. Temperatura nu a scăzut nici după o săptămână. Tușea mai puțin, însă febra varia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
câte un eveniment sau altul. Nu-mi puteam stăvili lacrimile, cu toate că știam foarte bine că nu mai aveau nici un rost. În seara aceea, după ce s-a întunecat, am ieșit pe verandă și am stat acolo multă vreme. Nu-mi puteam înăbuși suspinele. Stelele toamnei sclipeau pe cer. La picioarele mele s-a cuibărit o pisică. Nu știu a cui. În ziua următoare, mâna mamei era și mai umflată. Nu mai mânca nimic. Nu putea bea nici măcar suc de portocale. Zicea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
mult. Am făcut o plecăciune adâncă și am zbughit-o în stradă. Vântul mă șfichiuia. Izbucnirea ostilităților. Îl iubesc. Îl doresc. Îl iubesc cu-adevărat și am mare nevoie de el. Îl iubesc atât de mult, încât nu-mi pot înăbuși dragostea. Îl vreau cu atâta ardoare, încât nu mă mai pot stăpâni. Da. Sunt perfect conștientă de faptul că soția lui e o femeie deosebită și fetița drăguță, dar nu mă simt câtuși de puțin vinovată când mă gândesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
cinică. Un rol gîndit și jucat pînă în profunzimea acestei meserii. Sau durerea stranie a Generălesei. Strivită de personalitatea soțului, a prejudecățiilor, a celor ce se fac și a celor ce nu se cuvin. Ce zîmbet amar, ce revoltă demult înăbușită printre cutele rochiei! Doar focul din păr strigă clișeul acestei vieți secate de sevă. Un rol interpretat desăvîrșit de Peter Hilda. Scriitorul lui Dimeny este o alcătuire de durere și triumf al neconvenționalului, de vitalitate labilitate fizică. (Accent autobiografic al
Pavilionul de vînătoare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8791_a_10116]
-
la Muzeul }ăranului Român, a putut face cu adevărat ceea ce o pasiona și a început să scrie. Noutatea pe care o aducea Irina Nicolau în proiectele ei și în scris venea din necesitatea lucrurilor altfel, care se nasc cînd te înăbuși de lucrurile așa: "lumea face lucrurile așa cum Ťse facť și ajunge la o oboseală generală". Iar aceste lucruri altfel ieșite din mintea și mîinile ei erau de multe feluri, de la haine și podoabe unicat la cărți scrise de mînă și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8801_a_10126]
-
ce fac prietenii mei cei buni... La fiece opintire a calului îmi ziceam: un pas greșit acum și rămas bun lumii, rămas bun prietenilor, petrecerilor și balurilor iernii care mi-s așa de dragi, cînd muzica te amețește, cînd te înăbuși în saloane, pe cînd afară ninge în fulgi mari și vîntul biciuiește geamurile înghețate, cînd, ca într-o seră, parfumurile ți se urcă la cap; rămas bun observațiilor mele tăcute, care vin să-și ia loc lîngă atîtea altele, în
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
mea carte, sufletește dorită mai mult? Momentul mă ia parcă pe nepregătite și, efectiv, rămân interzis. Dar, la urma urmei, pe cine interesează? Cel puțin acum. Noroc că post-mortem mai avem o șansă" (p. 167). Am insistat pe drama scriitorului înăbușit în activitatea istoricului literar și mi-a rămas prea puțin loc să arăt modul în care Niculae Gheran face haz de necaz, cum spusese el însuși că și-ar defini specialitatea atitudinii epice. Proza lui satirică e memorabilă. Rezum două-trei
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]