1,031 matches
-
să mai facem plângere dacă Poliția l-a urmărit, l-a prins și-l va da spre judecată? - Păi, cică așa trebuie, după lege... ce să zic eu, că nu știu cum e treaba, a răspuns Silvia începând să plângă din nou, înăbușit. Tudor a oftat adânc, cu durere, a coborât din pat și a plecat la bucătărie târșindu-și picioarele. A aprins o țigară și s-a așezat la fereastră. Privea prin sticlă fără să vadă ceva. O mie de gânduri îl năpădeau
EPISODUL 7, CAP. III, NOAPTEA FRĂMÂNTĂRILOR, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384500_a_385829]
-
apleci oftând... Mă văd pe mine-n fața lumii. Ce mult noi ne asemănăm! Trăim iubind această lume, Destinu-n ramuri ne purtăm Și înflorim pentru mulți oameni fără nume... În iarna lungă-nviforată, Tu singur plângi cu țurțuri fini, Durerea ta înăbușită O-alini cu-n tremur, când suspini. Cin te aude când cu frunze Tu plângi udând pământu-n toamnă? Cine-ar putea să te acuze Că nu-ți ții frunzele în iarnă? Tu taci și-mbrățișezi pământul Cu ale tale ramuri
FRATE CIREȘ de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382465_a_383794]
-
în calea învingerii demonilor trăgând de ființă în sensul involuției, testarea rezistenței conducându-i aspirațiile mereu mai sus, iar pașii îndrăznind a cuceri înălțimi superioare celor anterior atinse cu timiditate și scepticism, în doze mici de negativitate strecurată printre speranțe înăbușite, înlăturate cu greu, însă victorios în cele din urmă, prin angrenarea sistematică în lupta de răzbatere! Dorința de a călători în timp, fie și imaginativ, și a se vedea în oglinda acestuia asemeni unei certitudini reale, e o dovadă a
PĂȘIND SPRE O LUME INFINITĂ A RENAȘTERII... de CRISTINA P. KORYS în ediţia nr. 2257 din 06 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383526_a_384855]
-
lăsând-o pe Ruxăndrița s-o ia înainte. Vodă mai aruncă o privire camerei lor dragi de culcare, își făcu cruce și ieși și el pe coridor. Trecu în vârful picioarelor prin fața camerei lui Ramza-Pașa de unde se auzeau continuu chicoteli înăbușite, vru să dea colțul spre scări, dar deodată se auzi strigat din spate: — Bă, băiet, ia vino-ncoace! Sima-Vodă se întoarse și recunoscu capul ciufulit, mahmur al lui Ramza-Pașa. Se apropie cu frică, oprindu-se în fața ușii întredeschise. — Care ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ei - mai puțin de Birgit. Pe tine și ai tăi vă Îmbrățișăm cu drag Gerda și Rudolf țMint. Nici n-a pomenit de Birgit În scrisoare. Atunci de ce? La ce-mi folosește? Voi continua). „...mai puțin de Birgit“ - ce resentimente Înăbușite Îndelung i-au scăpat de sub control unei naturi atît de echilibrate cum e Gerda? Sau poate că a făcut-o intenționat, nutrind În secret speranța că am să-i citesc lui Birgit scrisoarea. A găsit această cale indirectă ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
intră acolo fără nici o treabă, ca și cum ar căuta ziua de ieri. Privesc țevile acelea Înguste prin care se scurge cimentul spre gura betonierei. Simt În vibrația lor imperceptibilă rumoarea acelor particule Împinse În jos, zbaterea lor, o rezistență slabă, nesigură, Înăbușită. Acolo sus, Într-o cabină Închisă, se află un ins care dirijează totul după rețete precise - el stabilește dozajul agregatelor În funcție de calitatea betoanelor. Nu există nici o toleranță, nici o aproximație. Apoi deschide șuberele și tot ceea ce fusese pînă la acest prag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
încât îmi trecui mâna prin părul lui o dată, încă o dată, și încă o dată. Fără să-și desprindă mâinile de pe față și, deci, neputând să vadă cine s-a apropiat de el și cine îl mângâie, Burkeviț întrebă deodată cu glas înăbușit: Vadim? Simțindu-mi sufletul ca un cristal, mă așezai lângă el pe trepte. Burkeviț a spus „Vadim“, m-a chemat pe nume, și faptul că a făcut asta fără să vadă cine s-a apropiat de el însemna, pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
iar la fereastra vagonului de clasa a doua Își face apariția tatăl meu, scrutînd În depărtare orașul necunoscut. E o dimineață răcoroasă, ceața se ridică Încet de la orizont, iar din coșul vaporului Smederevo pufăie un fum negru, se aude șuieratul Înăbușit al navei Înaintînd spre Novi Sad. Tata și-a petrecut la Belgrad, cu scurte Întreruperi, cincizeci de ani de viață și suma acelor trăiri, cu un total de optsprezece mii de zile și nopți (patru sute treizeci și opt de mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o rețetă din Politika 1 - neașteptata lui manie de a colecționa mărci poștale, mai la bătrînețe, este interpretată ca o compensație la Îndelungata-i imobilitate. Pentru ei era evident faptul că studierea timbrelor cu lupa era o explozie a fanteziei Înăbușite care adesea mocnește la firile liniștite și statornice, mai puțin Înclinate călătoriilor și aventurilor; era de fapt acel tăinuit romantism mic-burghez care i-a determinat relația lui față de mare. (Fiindcă el va Înlocui deplasările și orizonturile Îndepărtate prin călătoriile tihnite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În care se treziseră În zorii zilei, Înainte de răsăritul soarelui, ca s-o pornească la drum. Din bucuria care le umpluse sufletul de copii Într-un moment ce semnifica o cotitură În viața lor. Din care rămăsese doar o tristețe Înăbușită, păstrată tainic În sinea lor. S-ar fi rușinat dacă ar fi recunoscut una În fața alteia că trăiseră o dezamăgire nebănuită, definitivă, după zile lungi de bucurie și Încîntare și după acea dimineață, cînd avuseseră impresia că inima le va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
case grădini, de flori și de zarzavat cel mai adesea preschimbate În mărăcinișuri arse de soare. Nu era nimeni pe stradă, cu excepția câte unui câine vagabond care scormonea ici și acolo. Însă din clădiri Îi ajungeau la urechi toate sunetele Înăbușite ale unei omeniri Întemnițate Îndărătul acelor uși umile, naufragiați agățându-se de fărâmele unei epave plutitoare. În cele din urmă, ajunse la destinație. În depărtare se zărea deja umbra Întunecată a centurii de ziduri, Împodobită În Înălțime, ca de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vacă și de capră. Chipul judecătorului se lumină: — Bine, foarte bine... spuse el salivând. Și dădu comanda: preparate din carne de porc în deschidere, un platou cu carne de găină și cu varză, morcovi, cepe, cârnați, apoi picioarele de porc înăbușite, brânzeturile și o prăjitură cu mere. Și vin, desigur. Din cel mai bun. Alb la primul fel și apoi roșu. Și, cu un gest al mâinii, o trimise în bucătărie. De-a lungul întregii seri, Louisette nu încetă să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
auzit? - Da... răsună o voce foarte scăzută și foarte Înspăimântată. Cei doi erau În baie. Pe urmă, i-au ajuns la urechi niște zgomote mai puternice, venind de undeva de pe coridor. Un murmur de voci bărbătești și o bătaie repetată, Înăbușită, În uși. Amory și-a aruncat păturile de pe el și s-a apropiat de ușa băii. - Doamne! s-a auzit din nou vocea fetei. Va trebui să le deschizi! - Șșșt! Brusc, o bătaie insistentă, fermă, s-a auzit la ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
asemenea netezime alunecoasă, pentru ca aceasta să ajungă în mijlocul oamenilor. Netezimea e adâncă la un capăt, iar la celălalt apa e mult mai mică și destinată celor care nu știu să înoate; fluierul supraveghetorului răsună strident, trambulina se îndoaie scârțâind. Strigăte înăbușite se fac auzite, nu se știe exact de unde vin și încotro se duc, nu pot fi localizate în această cavitate imensă, așa că răsună pur și simplu. Deasupra, la mare înălțime, se arcuiește cupola de sticlă. Acolo sus vrea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de mai multe ori, sprijinindu-ne cu mâinile de pereți ca să ne recăpătăm suflul. La etajul al doilea era un culoar lung, la fel ca acela de jos, care scârțâia din toate Încheieturile. Din spatele uneia dintre ușile solide răzbăteau sunetele Înăbușite ale unei tobe În ritmuri de rap. Partea interioară a ușii probabil era capitonată cu câteva straturi de materiale antifonice. Muzica se auzea foarte slab, dar aveam impresia că difuzoarele dinăuntru erau date la maximum. Yazaki se rezemă de ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
era ațintită asupra Violetei. O examina, din cap până-n picioare, pe măsură ce se apropia de el și până a trecut de mașină și a intrat pe scara blocului. Abia atunci bărbatul a aruncat ziarul pe bancheta din spate și a exclamat înăbușit: „Ea este! Pe scara asta nu a locuit alta de culoarea ei. A crescut frumos de tot țiganca. Totuși, merg să mă conving.” Misteriosul bărbat a coborât cu ziarul în mână și a rămas lângă mașină cât a fumat jumătate
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361348_a_362677]
-
mintea absorbită de sărăcie a diluatului. Romancierul superrealist, trăitor în vremuri vitrege de lumină, sădește sămânța în întunericul spinos al termenilor triviali, dătători de foame pseudointelectuală profanilor, care o acceptă și o îngurgitează lacomi, nu citind-o, ci auzind-o înăbușit, în coclaurile personale, ridicate la rang de birou și funcție, tapisate cu diplome a căror stemă este banul. Stigmat al aurolacului cuvântul din romanul superrealist se coboară la nivelul de stradă, de putreziciune și dezgust din partea literatului, de snobism și
DEPEIZAREA EGOULUI ÎN ROMANUL SUPERREALIST de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 233 din 21 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361544_a_362873]
-
că sunt frânt? Nu fac nicio baie! Doamna rotunjește boticul, alintându-se: -Hai mă, Țicușor! Vrei să mă supăr? Măcar scoate-ți ciorapii că miros îngrozitor! Impasibil, ” Țicușor” își târăște agale spre dormitor pachetele de mușchi foarte ”frânte”.Cu gemete înăbușite și le aruncă pe pat zdrobind arcurile somierei. Doamna...după el: -Chir nu vrei să faci baie? El mormăie: -Nu ți-am spus, frânt?! Adu-mi ziarele alea din sacoșă! Superba doamnă aleargă și-i aduce sub nas vraful de
FRAGMENT 2 DIN NUVELA OMUL DIN VIS de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1374 din 05 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362754_a_364083]
-
armonizată și purtătoare, laolaltă, de forță și dovedită sensibilitate interpretativă în ani. „Расцветали яблони и груши/ Поплыли туманы над рекой/ Выходила на берег Катюша/ На высокий берег на крутой.”... Cântecul Alexandrovilor se aude acum, ca simfonia unei dureri de mult înăbușite, în adâncurile mării care i-a înghițit definitiv sufletul. Cu siguranță, însă, că, într-o bună zi, i se va îngădui să iasă în bătaia Soarelui arzător de deasupra Pământului, reconstituind, cu ison de îngeri, de astă dată, alături de vechi
PASĂREA „TU” de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 2202 din 10 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362897_a_364226]
-
care se făcea doar pe vremuri poezie autentică, flori rare astăzi, o metrică a versului cu efect, rostirea firească a sunetului, trecut prin filtrul liric, toate aduc flori de lumină din lumina aceea de aură care nu trebuie strivită, nici înăbușită. Sufletul poetului este plin de trăiri intrinsece, poeme complexe, nuanțate, prezentate într-un mod concentrat. Este ca într-un teatru al minții. Cu imagini noi, inedite. Nu vreau cuvintele mele despre această nouă apariție din colecția ''De Anima'' a editurii
SEMN DE ADMIRATIE PENTRU VASILE BURLUI DINTR-UN TEATRU AL MINTII de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1071 din 06 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363042_a_364371]
-
Tenace, mascată, mută ca blestemul! Maria cunoscu infernul în fiecare clipă a vieții sale, de atunci! Reproșuri fățișe, aluzii pline de dispreț și ură, bătăi cumplite, violuri îngrozitoare cu diferite obiecte, batjocură, restricții, izolare și teroare permanentă. Și ... tăcere... Suspinele înăbușite nu trebuiau să treacă pragul dormitorului. David povestea la toți cei care voiau să-l asculte despre trădarea soției sale și bunătatea lui nemărginită, primind-o din nou acasă și dăruindu-i ,, iertarea”. Maria își spăla sângele nopților de coșmar
BRAȚUL RĂZBUNĂRII de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2177 din 16 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362488_a_363817]
-
acela care nu poate lua parte la viața ei. Tehnica observațiilor interne se aplică acum lumii din jur cu aceleași rezultate în surprinderea detaliului psihologic. Scriitorul își reprimă bucuria și revelația peisajului, concentrând acțiunea în scene interioare, într-un univers înăbușit, greoi și artificial corelat cu intransigența sa morală, deoarece niciunul dintre personaje nu-și găsește izbăvirea din calea fluxului nimicitor al vieții, verdictul fiind autoritar și implacabil. Ultima apariție de valoare și, cu siguranță, nu ultima, este romanul „Întoarcerea” în
SUFLETUL UNEI LUMI de CODRUŢA VIIŞOREANU în ediţia nr. 1052 din 17 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363135_a_364464]
-
în planul irațional respectă logica acelei creații neatinsă de gândul omului de logica redusă într-o sumă limitată de cuvinte ale dorului de a mai fi ceea ce a fost înainte de prăbușirea în câmpul nonvalorilor se stinge se închide se arde înăbușita culoare alb strălucitor în punctele morții și ale vieții deopotrivă nufărul rămâne între apă și adâncurile gândurilor nenăscute primite într-un mai târziu de ființa copleșită de nonculoare non-viață non-simțuri răstălmăcite a fi bucurii în alternanța obositoare de banal și
COVORUL DE IARBĂ de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1046 din 11 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363182_a_364511]
-
se-aude cum strigă surd copiii din flori ai vecinului; pe cealalată parte a străzii, în grădina secătuita de cărăbuși lătra neconvingător câinele; cireșul urzește capcane pentru paianjeni două case mai jos, iar departele lumii crește exponențial cu fiecare tril înăbușit al mierlelor. Toate, iubito, sunt dovezi ale tăcerii. Ah, ce răcoroasă odihnă aici, înăuntru... ce liniște, ce presentiment al somnului fără de tulburare... Citește mai mult O sticlă de vin roșu secpe masă desfrâului proaspăt consumat...prin fereastră se-aude cum
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/368252_a_369581]
-
Acasa > Poeme > Meditatie > PISCURI DE AZUR Autor: Viviana Milivoievici Publicat în: Ediția nr. 2008 din 30 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Piscuri de azur Glasuri înăbușite freamătă prin tremurul valurilor mării și-un vis topit într-o lacrimă de înger se naște-acum pe piscuri de azur zboară spre infinitul singurătății în liniștea nopții către luceafărul iluziei scrijelit pe stânca cerului. Viv Referință Bibliografică: Piscuri de azur
PISCURI DE AZUR de VIVIANA MILIVOIEVICI în ediţia nr. 2008 din 30 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367755_a_369084]