912 matches
-
zonă sau chiar ale unor persoane din grupurile de sprijin ale partizanilor. Pe 15 februarie 1949, plutonierul major Gheorghe Onescu a fost informat despre prezența a trei partizani în casa lui Ion Damian din satul Valea Mare. Onescu a ordonat încercuirea locuinței și a informat Comandamentul Unic de la Caransebeș, care a trimis întăriri, conduse de căpitanul Ioan Corciova. Cei încercuiți au refuzat să se predea, fiind uciși în luptele care au urmat, împreună cu gazda lor. În zilele următoare au fost efectuate
Spiru Blănaru () [Corola-website/Science/317740_a_319069]
-
care au ocupat orașul Odessa s-au făcut responsabile de masacrele de la Odesa, de la Dalnic și din lagărul de concentrare Bogdanovca în timpul cărora 40.000 de evrei au fost împușcați în toamna anului 1941. În septembrie 1942 începutul ofensivei și încercuirii de la Stalingrad l-au convins pe Antonescu că războiul este pierdut. Începând cu 1944, economia României era în pragul colapsului datorită cheltuielilor de război, iar resentimentul împotriva „bocancului german“ a crescut în rândul celor care în primă fază au sprijinit
România în al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296818_a_298147]
-
germanilor, partizanii iugoslavi au reușit să scape din capcanele întinse de germani și să se regrupeze mai apoi. În timpul ultimului atac organizat de Otto Skorzeny împotriva cartierului general al lui Tito, liderul iugoslav a reușit să scape cu greu din încercuirea germană. În timpul Conferinței de la Teheran, Aliații au decis ca partizanii lui Tito, cunoscuți ca Armata Populară de Eliberare a Iugoslaviei, să fie singura mișcare de rezistență antigermană sprijinită de Aliați. RAF a început să parașuteze provizii, arme și muniție numai
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
să cucerească vârful Monte Cassino. A urmat atacul aliat asupra liniei Adolf Hitler, pe care au reușit să o cucerească într-o săptămână de lupte. Odată cu retragerea spre nord a germanilor, forțele aliate izolate la Anzio au atacat pentru spargerea încercuirii, având ca obiectiv și tăierea retragerii germanilor din sud. Generalul Mark Wayne Clark a preferat să-i lase pe germani să se retragă, el alegând în schimb să atace direct spre Roma, oraș pe care voia să-l cucerească mai
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
a fost comparat deseori cu Planul Schlieffen, care ar fi trebuit să îi ducă pe germani la victorie în prima conflagrație mondială . Ambele planuri prevedeau un atac prin Belgia, dar în vreme ce scopul Planului Schlieffen era obținerea unei victorii decisive prin încercuirea rapidă a armatei franceze, "Aufmarschanweisung N°1" propunea un atac frontal, cu obiectivul limitat la ocuparea teritoriului până la râul Somme și cu pierderi de vieți omenești de aproximativ o jumătate de milion de soldați. Halder considera că armata germană își
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
nu era un admirator la manevrelor de învăluire ("Bewegungskrieg"), care fuseseră baza tacticilor germane începând cu secolul al XIX-lea. În schimb, considera că este de preferat o spargere a frontului, care ar fi condus în cele din umră la încercuirea și distrugerea forțelor principale aliate. Zona cea mai potrivită pentru un asemenea atac era cea a orașului Sedan, care se afla în sectorul Grupului de Armată A, comanda de von Rundstedt. Pe 21 octombrie, acesta din urmă a acceptat propunerea
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
considerase un atac pentru străpungerea frontului la Sedaj doar ca o manevră tactică, von Manstei considera că o asemena acțiune avea să asigure o victorie rapidă și puțin costisitoare. Planul lui avea în vedere o înaintare rapidă spre Canalul Mânecii și încercuirea armatelor aliate în Belgia care, în cazul unei execuții perfecte, putea să aibă urmări strategice extrem de favorabile pentru Germania. Halder nu avea nicio intenție să se îndepărteze de doctrina tradițională germană ș să permită o străpungere strategică efectuată de șapte
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
Tancurile franceze erau depășite de cele germane și la capitolul viteză de deplasare. Tancurile franceze fuseseră concepute ca mașini de luptă destinate sprijinirii infanteriei. Viteza superioară a tancurilor germane le-a permis acestora să depășească și să execute manevre de încercuire a blindatelor franceze. În 1940, planificatorii militari francezi continuau să considere tancurile drept o armă pentru sprijinirea infanteriei, și nu invers. Ca urmare, în toată campania din 1940 francezii nu au fost capabli să reacționeze la fel de rapid precum inamicii lor
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
franceze, ceea ce a fost considerată o victorie strategică. Pe de altă parte, deși Hoepner a reușit să țină Armata I franceză departe de Sedan, el nu a reușit să o distrugă sau să o încercuiască. Francezii aveau să scape din încercuire și, în cele din urmă, să asigure un sprijin important britanicilor în timpul retragerii de la Dunkerque, două spătămâni mai târziu. În regiunea centrală, înaintarea Grupului de Armată A în Ardeni trebuia să fie întârziată de infanteria motorizată belgiană și de diviziile
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
jur de 45-75 minute pentru intervenția bombardierelor Ju 87 și doar 10 minute pentru intervenția bombardierelor Henschel Hs 123. În dimineața zilei de 20 mai, Maurice Gamelin a ordonat trupelor prinse în capcana din Belgia să lupte pentru ieșirea din încercuire, să se îndrepte spre sud și să facă joncțiunea cu trupele franceze care ar fi trebuit să forțeze înaintarea spre nord de pe aliniamentele de pe râul Somme. În dimineața zilei de 19 mai însă, premierul francez Paul Reynaud îl demisese pe
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
ei s-au concentrat asupra sprijinirii directe sau indirecte a trupelor de uscat. Liniile defensive și unitățile de tancuri franceze au fost supuse unor lovituri violente. În acest timp, Grupul de Armată C colabora cu Grupul de Armată A la încercuirea și cucerirea Liniei Maginot. Operația celor două Grupuri viza izolarea regiunii Metz și a fortificațiilor de aici pentru împiedicarea unui contraatac francez pornit din Alsacia împotriva forțelor germane de pe Somme. "XIX Korps" comandate de Guderian trebuiau să înainteze spre frontiera
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
față de Hitler (la 23 august 1944, la cererea regelui Mihai de sistare imediată a colaborării cu Axa, Antonescu a replicat: „Nu pot să-l trădez pe Hitler, i-am dat cuvântul meu de ofițer”) și, în loc să-și retragă trupele din încercuire, Antonescu a continuat să dispună trimiteri de unități românești spre zona dezastrului, ceea ce a provocat conflicte dese și acute cu generali români de frunte. Încă din ianuarie 1942, Iosif Iacobici, șeful Marelui Stat Major s-a opus dispozițiilor de a
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
a sute de mii de soldați. La sfârștul lunii octombrie 1917 ofensiva comună a trupelor germano-austriece, a reușit în bătălia a douăsprezecea să străpungă la Bovec (Flitsch), Kobarid (Karfreit, Caporetto) și Tolmin (Tolmein) frontul italian, care pentru a evita o încercuire sunt nevoite să se retragă pe Valea Piave. De menționat este faptul că la aceste lupte a participat și locotenentul Erwin Rommel, care devine general în al doilea război mondial, primind porecla de „Vulpea deșertului” în luptele din Africa. În
Bătăliile de la Isonzo () [Corola-website/Science/311690_a_313019]
-
Armatei Roșii nu a slăbit nici o clipă. Pe 6 martie, o delegație finlandeză condusă de primul ministru al Finlandei Risto Ryti s-a deplasat la Moscova. În timpul negocierilor, Armata Roșie a străpuns apărarea finlandeze din zona Tali și aproape încheiaseră încercuirea Vîborgul. Tratatul de pace a fost semnat ora 1 dimineața a zilei de 13 martie (conform fusului orar finlandez, ziua de 12 martie, conform fusului orar al Moscovei). Luptele au încetat la ora 11 dimineață - ora oficială finlandeză. Finlanda a
Tratatul de pace de la Moscova (1940) () [Corola-website/Science/302353_a_303682]
-
s-a înscris ca voluntar în armata română participând în războiul contra turcilor, făcând parte din Regimentul 2 linie unde a participat și pe fronturile din Bulgaria participând la luptele de la Grivița și Smârdan. De asemenea a luat parte la încercuirea armatei turcești la Plevna și a fost prezent la predarea lui Osman Pașa. Pentru meritele sale a fost decorat de Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei cu cea mai mare decorație a vremii ""Crucea Sf. Gheorghe"", iar de Carol
Râușor, Brașov () [Corola-website/Science/300959_a_302288]
-
Primul exemplu de război de manevră sunt cucerirele asirienilor. Pentru a-și atinge scopurile, ei începând pentru prima dată să folosească cavaleria. În epoca dominației Romane războaile manevrabile practic au dispărut: Bătălia de la Cannae a fost un exemplu strălucit de încercuire, dar la scara tactică. În Evul Mediu, toate unitățile mobile erau folosite pentru a ataca frontal, alte soluții ne fiind folosite. În Epoca prafului de pușcă războiul de manevră nu a avut o importanță deosebită, doar numai în timpul bătăliilor generale
Război de manevră () [Corola-website/Science/328273_a_329602]
-
Armate Centru: o mișcare de în văluire care trebuia să străpungă liniile germane și să se închidă în apropiere de Minsk, eliberând un mare teritoriu și prinzând în capcană cea mai mare parte a Grupului de Armate Centru într-o încercuire uriașă, care amintea de succesele armatei germane de la începutul Operațiunii "Barbarossa". Pentru a asigura cât mai multe șanse de reușită a acestui plan ambițios, a fost organizată o campanie uriașă de camuflare ("maskirovka") a adevăratelor intenții ale sovieticilor. Scopul era
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
exployive pe toate liniile ferate din regiune. Deși multe dintre ele au fost dezamorsate, explozia celor rămase a provocat destrămarea transportului de materiale militare necesare germanilor. După declanșarea atacului principal al Armatei Roșii, partizanii au participat cu succes la desăvârșirea încercuirii germanilor. În momentul declanșării ofensivei, sovieticii concentraseră aproximativ 1.700.000 de soldați din trupele combatante și cele de sprijin, aproximativ 24.000 de piese de artilerei, 4.080 de tancuri și tunuri de asalt și 6.334 de avioane
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
-lea german a fost pur și simplu spulberat de asaltul copleșitor al Armatei a 5-a de infanerie sovietică. Până pe 24 iunie, pozițiile Corpului al 53-lea german care apăra Vitebskul erau puternic primejduite, sovieticii fiind într-un proces de încercuire al orașului. Cererile disperate ale apărătorilor germani pentru aducerea de întăriri sau pentru retragerea pe poziții mai avantajoase au fost respinse cu îndărătnicie de "Oberkommando des Heeres". Până pe 25 iunie, Armata a 3-a Panzer era apoape distrusă. În nord
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
separate de restul Armatei a 3-a Panzer. Armatele sovietice a 43-a și a 39-a au reușit să acopere singura cale de scăpare a germanilor care apărau Vitebskul. Comandantul Corpului al 53-lea german a încercat să străpungă încercuirea în zona de sud-vest cu Divizia a 4-a Luftwaffe, în vreme ce alte trupe încercau să apere podurile de peste râul Dvina. Înaltul Comandament German a interzis însă orice tentativă de evacuare completă a germanilor din încercuire - divizia a 206-a trebuia
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
german a încercat să străpungă încercuirea în zona de sud-vest cu Divizia a 4-a Luftwaffe, în vreme ce alte trupe încercau să apere podurile de peste râul Dvina. Înaltul Comandament German a interzis însă orice tentativă de evacuare completă a germanilor din încercuire - divizia a 206-a trebuia să rămână să lupte până la ultimul om. Planurile inițiale sovietice au fost îndeplinite în toate privințele cu un succes copleșitor. Divizia a 4-a Luftwaffe a fost separtă de restul trupelor germane și distrusă de
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
53-lea fusese dispersat, cei mai mulți dintre cei 30.000 de soldați ai acestui corp fiind uciși sau luați prizonieri. Un grup de câteva sute de germani ai diviziei a 6-a Luftwaffe a reușit la un moment dat să străpungă încercuirea, dar au fost încercuiți și lichidați în pădurile din vestul Vitebskului. Resturile Corpului al 53-lea s-au retras spre vest, spre Poloțk, fiind urmăriți îndeaproape de Armata a 6-a de Gardă sovietică. În scurtă vreme și Corpul al
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
deschis o uriașă spărtură prin distrugerea pozițiilor germane care fuseseră apărate de Corpul al 4-lea. Sectorul central al frontului sovietic avea în față pozițiile Armatei a 4-a germane, aflată sub comanda lui Kurt von Tippelskirch. Planurile sovietice vizau încercuirea forțelor principale germane în timp ce Frontul al II-lea Belarus îi interziceau orice mișcare. Cel mai important obiectiv sovietic se afla în zona de nord a sectorului: drumul principal Moscova - Minsk și orașul Orșa, care erau vizate de atacul Frontului al
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
a ajuns într-o situație foarte grea. Ziua de 26 iunie a fost una a retragerii forțate a germanilor. Tancurile Corpului al 2-lea de Gardă au înaintat în viteză spre Minsk, în timp ce o parte a blindatelor au atacat pentru încercuirea Orșei, care a fost eliberată în seara zilei de 26 iunie. Principala forță sovietică de tancuri din zonă, Armata a 5-a de Gardă, forța înaintarea prin spărtura reușită în liniile germane. Copul al 6-lea german a fost în
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
Armatei a 9-a lângă Bobruisk și Corpul al 35-lea, elemente ale Corpului al 41-lea și al Corpului al 20-lea Panzer germane la est de Berezina. Forele germane au avut o serie de încercări de ieșire din încercuire, dar artileria și aviația sovietică au reușit să zădărnicească orice tentativă de evadare. Între timp, Hitler a încercat să salveze situația numind un nou comandant. În sprijinul defensivei germane a fost trimisă Divizia a 12-a Panzer. Se povestește că
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]