KorAP: Find »[drukola/base=încolona & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...16 >

376 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

acolo, la Auschwitz, tot, tot, tot... Care era numărul dumneavoastră? 10940. Aici, la Monowitz, am stat până pe 20 ianuarie 1945, când armatele sovietice deja ajunseseră În Cracovia, cam la 54 km de lagărul nostru. Atunci, la ora 20, ne-au Încolonat, ne-au dat câte o pătură, o bucată de pâine și au pornit cu noi spre interiorul Germaniei. Vedeam pe tablele de pe marginea șoselei ce urmează. Este foarte interesant cum s-a Întâmplat. Porneam circa 14.000 de oameni, câte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nu am fugit din cauza acestor sentimente puternice de familie... În ceea ce privește viața de ghetou s-a scris mult despre asta, așa că nu aș putea spune ceva nou. - Care au fost următoarele evenimente? Ce-a urmat? - La sfârșitul lui mai ne-au Încolonat și ne-au Îmbarcat În niște vagoane, lângă un parc: era linia ferată a unei fabrici care avea legătură cu gara. Ne-au Îmbarcat În vagoane de vite și a Început drumul spre Auschwitz. - Poate vă amintiți momente mai personale

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
amintiți momente mai personale. Câți erați În familie? Mai aveați vreun frate? - Nu. Eram singur la părinți. La Auschwitz am sosit după mai multe nopți nedormite. Și scena de la Auschwitz e cunoscută: ne-au dat afară din vagoane, ne-au Încolonat, ne-au despărțit de mama, femeile Într-o parte, bărbații În cealaltă parte; am aflat că mama mea a ajuns imediat În coloana celor care au ajuns În camera de gazare, deci n-a lucrat nici măcar o zi. - Asta ați

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
văzut cazuri când fiul a furat pur și simplu pâinea tatălui. Și invers, am văzut cazuri când tatăl a dat din sărăcăcioasa lui pâine fiului. După cum era fiecare... - Ce s-a Întâmplat după ce ați rămas singur? - În septembrie m-au Încolonat Într-un alt comando de muncă. Am observat că majoritatea sunt tineri. Iarăși, ulterior m-am dumirit despre ce era vorba - era un comando bun, cum se spunea. Adică fără maltratări, fără bătăi, era un singur kapo, munca era În

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
au trecut 56-57 de ani de atunci, combină cele trăite cu cele citite și aflate ulterior. Adică de foarte multe ori, de exemplu, când vorbiți cu unu’ care a fost În lagăr o să spună: „Am coborât la Auschwitz, am fost Încolonați și acolo doctorul Mengele, cu un baston, ne trimitea...”. Cine știa atunci cine e Mengele? Sau: „Am văzut coșul crematoriului”. Cine știa că e crematoriu acolo? Sunt niște afirmații care... Revenind, acesta e meritul lui Kertész Imre. Eu personal n-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
S-a Întâmplat fie atunci când mai era Încă puțin loc În crematorii până la capacitatea maximă, fie când a simțit nevoia de puțină distracție. Cine poate ști asta? Iată un exemplu de o asemenea selecție. Copiii din câteva blocuri au fost Încolonați pe o arenă de fotbal. Pe una din porți a fost fixat un băț, orizontal, la o Înălțime oarecare. Ni s-a poruncit să trecem pe sub acest băț. Cei care au atins bățul cu capul - Într-o parte, cei care

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de deținuți. Revin pentru a menționa modul obișnuit de selectare. În zorii unei zile oarecare, la alegerea lui Mengele, SS-iștii au ocupat locurile „strategice” din lagărul desemnat pentru selectare. Toți deținuții trebuiau să iasă din barăci și să se Încoloneze pentru apel. S-a stat În poziție de drepți ore Întregi. La un moment dat s-a auzit că a sosit Mengele și a Început selectarea, cu primele blocuri. Când a ajuns la al treilea sau al doilea bloc de la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ce făceați acolo? - După două zile de drum am ajuns Într-un lagăr de muncă zis Niederorschel, după numele așezării din apropiere. Abia acolo am aflat că e un „Kommando”, adică o filială a lagărului Buchenwald. După sosire ne-au Încolonat - nu eram prea mulți, doar câteva sute de inși - și, câte unul, Înaintam În fața unui ofițer german, alături de care era și un deținut mai vechi din acest lagăr, așa-zis Schreiber, adică funcționar Însărcinat cu evidența deținuților. În timp ce coloana Înainta

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dura apelul? DAVIDOVICI: Toată ziua. Păi, asta făceai. - Începea la ora... DAVIDOVICI: Când se crăpa de ziuă, pe la cinci, cinci și ceva. - După ce vă trezeați ieșeați din baracă. Atunci se făcea apelul? DAVIDOVICI: Atunci. Până venea ăla... ADLER: Până se Încolonau toți Pe urmă veneau cei mai amărâți din Stubendienst, care făceau curățenie și te numărau ei. După ce te numărau ei te duceau la closet. - Așa era? DAVIDOVICICI: Closetul era o baracă - closet turcesc. ADLER: La noi nu era turcesc - era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
an mai mic decât mine, era mai mărunțel. Atunci am văzut-o ultima dată pe mama. La un moment dat am văzut că femeile au pornit și era o comisie de nemți. I-au scos pe toți din vagoane, au Încolonat femeile Într-o parte, bărbații În altă parte, indiferent de vârstă. Era pustiu. Nu vedeam oameni. Doar lumină și niște alei, barăci... Era lumină electrică, nu lumina zilei. Asta contribuia și mai mult la zăpăceală. La lumina zilei parcă ai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Nu, totul era condus de către Haftlingi, cum le spuneam noi, deținuții noștri - dar era o ordine, așa, nemțească. Stăteam numai pe muchie - adică numai pe muchie puteam dormi. - După ce ați făcut baie și vi s-au dat hainele ați fost Încolonați și duși În curte? - Acolo. În ziua aia nu am mai mâncat - dar de fapt nu am mai mâncat patru zile. La Komarom ungurii ne-au dat un salam pe care noi, flămânzi, l-am mâncat imediat, apă nu ne-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
pe urmă trebuia să Înmulțească cu cinci. Fiind În general proști, le Încurcau: „Zum Teufel!” Și iarăși ne numărau, până ieșeau 60.000 sau câți eram. Dura 4-5 ore apelul - patru ore până venea SS-istul să ne numere. - Erați Încolonați În rânduri de câte cinci pe camere sau cu Întreaga baracă? - Fiecare pe Stube-le lui. Dacă nu eram chiar 400, ci 380, atunci eram 380 pe câte cinci și dacă nu, În ultimul rând erau trei sau patru. Plus morții

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
deportarea.... - Eu când spun Budapesta nu spun chiar orașul Budapesta - regiunea Budapesta. Noi eram Încazarmați la o fostă unitate militară părăsită, unde aveam sediul, și mergeam la lucru. La un moment dat s-a prezentat un ofițer german, ne-am Încolonat, un comandant maghiar, căpitan, ne-a spus: „Uite, acesta este ordinul noului guvern, noi vă predăm nemților, iar ei se vor ocupa de voi, pentru muncă”. Nu am știut ce urmează. Ne-au preluat, ne-au Încolonat și În aceeași

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
german, ne-am Încolonat, un comandant maghiar, căpitan, ne-a spus: „Uite, acesta este ordinul noului guvern, noi vă predăm nemților, iar ei se vor ocupa de voi, pentru muncă”. Nu am știut ce urmează. Ne-au preluat, ne-au Încolonat și În aceeași zi am fost Îmbarcați. - S-a făcut vreun apel? - Da, s-a făcut apelul. Noi eram detașamente de câte 50 de oameni - eu Îi zic detașament. Două sute de oameni formau un detașament care, fiecare, avea un șef

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Debarcând la Dachau, primul lucru: Încolonarea În șir lung. - Când ați ajuns? - În iunie-iulie. - Ziua sau noaptea? - Ziua. - Puteți face o schiță a lagărului? - Nu pot. Doar poarta, unde scria că „munca te face liber”. Intrând pe poartă, ne-am Încolonat pe o suprafață mare, unde erau barăci multe, În dreapta și În stânga... Și ordinul: „Tot echipamentul jos” deci rezervele de mâncare, ce am avut, totul a fost pus jos, iar noi, fără nimic, am fost Încolonați și duși la așa-zisa

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Intrând pe poartă, ne-am Încolonat pe o suprafață mare, unde erau barăci multe, În dreapta și În stânga... Și ordinul: „Tot echipamentul jos” deci rezervele de mâncare, ce am avut, totul a fost pus jos, iar noi, fără nimic, am fost Încolonați și duși la așa-zisa dezinfecție, la barăcile de dezinfecție. Totul a rămas jos... - Unde ați fost debarcați? - În câmp liber, lângă lagăr. Nu știu dacă era jumătate de kilometru sau un kilometru, trei, că de acolo am mers pe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
lângă lagăr. Nu știu dacă era jumătate de kilometru sau un kilometru, trei, că de acolo am mers pe jos. - Nu se mai continua linia? - N-aș putea să vă spun... După ce am intrat, primul lucru: „Toate lucrurile jos și Încolonați la dezinfecție”. Nu se vorbea - se executau ordinele. Înainte de a intra la duș erau deja alți deținuți În haine vărgate, care te tundeau. Tot părul era eliminat, de peste tot. Dar Într-un mod barbar. Acești așa-ziși frizeri erau dezumanizați

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de așteptare? - Două-trei zile. Erau barăci absolut normale, mari, două-trei paturi suprapuse. Am putut, unul sau doi inși Într-un pat, să ne cuibărim... goi. Că după ce ne-am primit hainele, a doua sau a treia zi, imediat am fost Încolonați și duși În lagărul de muncă. - În aceste două zile cât ați stat goi s-a făcut vreun apel? - Nu. Până când am plecat de acolo nu s-a mai făcut nimic. - Ați fost hrăniți În aceste două zile? - Un ceai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dea altora. - Era pe Înghițituri sau tu Îți terminai porția ta și o dădeai apoi goală? - Apoi o dădeai la ăla care ți-a dat-o, ăla o umplea din nou cu o lingură și o dădea la altul. Ne Încolonam În rând, ca să ne primim porția de mâncare. Mâncarea din ce consta? Dimineața un ceai negru, o bucată de pâine, dar nu Îmi mai aduc aminte dacă era un sfert sau cât era, iar la masă o lingură de supă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
fiecare câte o gamelă, așa-zisa proprietate, mă rog, de folosință, lingura și deja ei Împărțeau. După foarte puțin timp, știu eu, jumătate de zi sau o zi, imediat - primul apel... Caracteristic lagărelor erau locurile de apel, Appellplatz, unde te Încolonai, fiecare șef de baracă trebuia să dea un anumit număr de oameni ca să completeze numărul celor care trebuiau să iasă la lucru, care nu era egal cu o sută, că erau și bolnavi. Până la poartă toată conducerea era numai din

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dar numai trupe SS ... Ei aveau sarcina păzirii deținuților. Imediat am fost preluați de conducerea interioară a lagărului. Și spuneau așa: „Primii o sută după mine” - Ridica mâna și mergeai În baraca lui, unde el era șef... Ridica mâna, Îi Încolona, Îi număra kapo-șef, numărul de oameni destinați lui - toată lumea mergea după el și intrau În baraca lui. Acolo ne lua imediat În primire Schreiber-ul, adică făcea inventarul - numele, anul..., Înțelegeți? Ne punea pe listă și, a doua zi, la lucru

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dimineața vă sculați, unii se spălau... - Până plecai la lucru trecea un timp bun, de două ore. - Deci la ora opt... - Aprximativ. Și se lucra zece ore. - Apelul cum se făcea? - Șeful Își aducea oamenii aici. El Îi aducea, Îi Încolona În fața barăcii și venea cu ei... Acum, el nu aducea o sută de oameni, că fiecare avea numărul pe care trebuia să Îl aducă - nu putea aduce o sută, că unii erau bolnavi, alții erau loviți, alții... Fiecare primea de la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
lui unde tăia corespunzător și alimenta lagărul cu lemne. - Ați mâncat, s-a ținut apelul - cum vi se comunica decizia de a pleca? - Conducătorul știa, nu noi. Dimineața veneam aici, ne lua În primire kapo de la șefii de barăci, ne Încolona și, după ce numărul era complet (dacă nu era, mai cerea), Începeam Încolonarea la ieșire. La ieșire, kapo ne număra Împreună cu SS-istul care ne lua În primire, care răspundea de noi de la poarta lagărului - de la intrarea În șantier răspundea șeful

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
știam nimic. Deci am ajuns În lagăr. Nu ne-au băgat direct În barăci, ci În curte, iar ne-au numărat, parcă au făcut și o listă nominală. Ne-au dat din celebra Dorrgemuse... Dorrgemuse se mânca foarte simplu. Ne Încolonam toți În rânduri câte cinci. Ăsta e termenul consacrat - „Zu funf antreten”, „câte cinci Încolonarea”. Era un rând lung, lung de tot, că În baraca aia erau de ordinul sutelor de oameni. Nu știu câți erau ei exact... La un moment dat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mi-i ia. A treia chestie, pe care am constatat-o abia a doua zi, pentru care am spus că am vrut să mă sinucid, a fost closetul. Dimineața, când te sculai, primul lucru care se făcea era să te Încolonezi. Viața cu asta Începea și cu asta se termina. Să te Încolonezi câte cinci. După ce ne Încolonam erau luați parcă zece rânduri, care erau duși afară din bucățica lagărului nostru, dar tot În lagărul ăsta, tot În lagărul B, la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]