664 matches
-
Sări Înăuntru, sperând ca urmăritorii să treacă mai departe. Pitulat În umbră, cu inima cât un purice, auzi zăngănitul de fier cum se Îndepărta, În timp ce o sudoare Înghețată, În ciuda căldurii de vară, Îi cobora pe grumaz. Junghiul din șold Îl Încovoia. Speră că secera morții Îl cruțase și rămase nemișcat, temându-se că va auzi din nou ropotul pașilor și strigătele. Mai devreme sau mai târziu, pungașii aceia aveau să priceapă că fuseseră trași pe sfoară și aveau să se Întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cineva le spunea ce pățisem și unde mă aflam și care reacționau stereotip În gama perplexității, a indignării și a revoltei. Încercasem În câteva rânduri să mă repliez În amintiri - nu mergea, gândurile mi se frângeau la mijloc sau se Încovoiau Încăpățânate În direcția prezentului straniu și apăsător din a cărui carapace nu izbuteam să mă eliberez. Dar hai să lăsăm la o parte considerațiile - previzibile, bănuiesc - pe tema psihologiei captivității; ceea ce se Întâmpla efectiv acolo, partea propriu-zisă de action, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
greutatea cuvântului Domnului! Atunci apleacă-l și pe el puțin, Doamne - se rugă Metodiu - apleacă-i puțin ceafa cu blânda-Ți mână și pune-i în spate ceea ce, dacă-Ți aduci aminte, mi-ai pus și mie, dar nu-l încovoia prea tare de vrei să n-ajungem în împărăția Ta decât șchiopi și gângavi. — Amin! - șopti Iovănuț. — Și-acum să mergem, fiule - grăi Metodiu - să dăm ochii cu domnul nostru lumesc. Episodul 73 NOUL DOMN Mai la începuturile acestei povestiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în direcția respectivă, ar fi observat că omul de deasupra calului era mic, dar vânjos, cu umeri largi pe care surtucul de nobil venea ca turnat, cu păr cârlionțat ascuns în întregime sub peruca veche dar curată, cu o săbiuță încovoiată la șold, cu pulpe vânjoase din care tresărea din când în când un mare potențial, cu o privire severă țâșnind de sub streașină virilă a frunții din ochii lui adânci, vioi și mari în care pluteau lucioase umbre de eroi legendari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nevoit să clipească. Obrajii nu-i erau plini cum îi au băieții, ci supți înăuntru, înspre dinți. Abia îi puteai vedea buza de sus, nu pentru că ar fi fost subțire, ci pentru că avea un nas îngust și lung, care se încovoia la capăt. Era blond, cu părul pieptănat drept pe spate, care-i atârna pe gât. Timp de un minut nu a spus nimic, a deschis doar Biblia și a încercat să găsească o pagină. Când a găsit-o, a tușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
încât Cioran căzu pe jos. - Nuuuuuu!!! Oprește-te!! - Vrei să mă opresc? Ți-am spus. Treci absolut totul pe numele meu. Nu glumesc. Nu vrei, îz’ halesc pula. Clar? Cerul se prăbuși peste bietul Cioran. Se vedea, umerii i se încovoiaseră, privirea îi era cu mult mai apăsată decât fusese vreodată, pentru că, pentru Dumnezeu, la orice ar fi renunțat, numai la pulă nu. Într-un târziu, se ridică. Se decisese. - Haide, rosti el autoritar. Cinci minute mai târziu înaintau amândoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
iată acum ușa închizându-se singură în urma mea, făcându-mă captiv în camera aceasta fără început și fără sfârșit, la placul acestuia, spre care nu îndrăznesc nici în cea mai aprinsă imaginație a mea să-mi întorc privirea. Răsuflu greu, încovoiat de genunchi și plecat într-un colț mizerabil și împuțit, covârșit de prezența străină care încearcă să mă strivească. Sunt singur cu demonul, la bunul plac al voinței sale, iar răsuflarea hidoasă pe care o emană măruntaiele sale nevăzute n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ceata lui de Îngeri, Înarmați pînă-n dinți cu săbii de foc și săgeți otrăvite, vă aține calea. CÎnd smochinii dau În pîrg, vă trimite o mană, cînd măslinii-s taman buni de cules, vă trimite o vijelie care să le Încovoaie crengile și grindină care să chiftească măslinele În noroi; cînd stau să vă fete oile, dă peste ele ciuma, asmute lupii sau tigrii să vă pustiască turmele. CÎnd vi se naște un prunc, Îl zvîrcolește, doar s-o prăpădi. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar cînd băiatul se oprise lîngă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întîietate celor care-l purtau, care se Încovoiaseră pînă la pămînt, mergînd aproape de-a bușilea; iar el, Dionisie, parcă plutea pe deasupra stîncilor, stînd În șezut, cu capul ușor Înclinat și proptit pe pieptul unuia din cei care purtau, abia auzindu-i răsuflarea stăpînită. Nu mai era nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
noi că nu fără părere de rău) și luă În mînă un bici care se afla Într-un colț cu Încă cinci-șase identice, toate din bambus, de aceeași lungime și la același preț, Îl Înșfăcă zdravăn și Începu să-l Încovoaie; bambusul uscat trosni, arătîndu-și elasticitatea. Apoi se plesni de două-trei ori peste carîmbul cizmelor, și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și-l Învîrti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
chiuise la pronunțarea sentinței, căci mulțimea Îi ovaționează doar pe stăpînitori. Conștiința acelui gînd Îl va copleși. Capul i se lăsă pe piept, umerii i se chirciră de parcă se aștepta la o lovitură (chiar fu aruncată o piatră) și se Încovoie și mai mult de spate. De-ajuns ca gloata să simtă că l-a părăsit curajul, că i s-a frînt mîndria. Scena provocă chiote de bucurie. (Căci gloatei Îi place să vadă cum se frîng cei mîndri și curajoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dușmanii săi țara natală a Fiului? - Poartă ghinion... e blestemată, șopti cineva În spatele lui. Dante se Întoarse căutând să vadă de unde venise vocea. Acele cuvinte concretizau senzația de rău care pusese stăpânire pe el de când văzuse relicva. Era un bătrân, Încovoiat de ani, Înveșmântat În straie modeste, dar nu plebee. - Fecioara? De ce e blestemată? exclamă neliniștit. Bătrânul fixa În continuare pasajul prin care se făcuseră nevăzuți cei doi oameni cu relicvariul. - Nu Fecioara din Antiohia... oricine fi ea, ci acoperământul nerușinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl băga În seamă. Înainta ascunzându-și fața pe lângă Încărcătură, În speranța că nimeni nu Îl va recunoaște. Era probabil să fie confundat cu unul din atacatorii care adunaseră pradă. În momentul acela, În depărtare, acoperișul turnului În flăcări se Încovoie cu un trosnet sub propria sa greutate și dispăru În interior, trăgând după sine etajele intermediare. Dante se Întoarse instinctiv, exact la vreme ca să mai zărească o masă de grinzi incandescente ce se prăbușea străfulgerând intermitent prin ferestruicile din zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care ți-ar fi spulberat toate certitudinile. - Și de asta te afli aici? Întrebă Bonatti. Cu el, adăugă arătând spre trupul lui Arrigo fără să Îl privească. - Da. Are dreptul să vadă și el ceea ce voi vedea eu. Bătrânul se Încovoie sub acele cuvinte, ca și când un vânt impetuos l-ar fi izbit. - Și ce crezi că vei vedea? Întrebă el după o clipă, mânios. - Visul lui Frederic. Împărăția luminii. A chemat cele mai strălucite minți ale curții sale pentru a pregăti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
importanță. El și Lysia Verhareine plecară de la Castel. Destinat rămase acolo. Multă vreme. Nemișcat, în același loc. Apoi urcă în apartamentele sale, cu un pas greoi: știu asta de la slujitorul lui, Gravul, care nu-l mai văzuse niciodată atât de încovoiat, de lent și de năucit, iar Destinat nici măcar nu-i răspunse atunci când acesta îl întrebă dacă se simțea bine. Dar probabil că se întoarse în aceeași seară în vestibul, în penumbra doar puțin destrămată de lumina albăstruie a felinarelor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și vreo trei cuvinte rostite. Măcar atât puteam face. În timpul acesta, Clămence începea să geamă și să se sucească, singură. Fără mine. Fără ca eu să știu. XVI Când ieșeam de la RĂbillon, ploaia înghețată ce cădea m-a făcut să mă încovoi. Cerul părea că-i mustră pe oameni. Turna cu găleata, în valuri care loveau fațadele caselor. Nu mai era prea multă lume pe străzi. M-am strecurat pe lângă ziduri cât de mult puteam, făcând cu mâinile un fel de umbrelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Pe Mierck și Matziev mi-i închipui în picioare, cu nasul lipit de geamuri, la căldură, cu un pahar de lichior în mână, cu burta gata să plesnească de atâta mâncare și cu privirile ațintite spre puștiul gol, care se încovoia în gerul acela cumplit, vorbind despre vânătoarea de iepuri sălbatici, despre astronomie și tâmplărie. Toate astea mi le închipui, dar nu cred că sunt departe de adevăr. Lucrul sigur e că un pic mai târziu Despiaux l-a însoțit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fată sportivă trebuie să se gândească la altceva. Rainer are în el prea multe lucruri urâte. Acestea apasă îngrozitor asupra copilului, iar apoi adolescentul nu mai poate să scape de ele așa ușor. Prea des și‑a văzut copilul mama încovoindu‑se sub loviturile tatălui asemenea unui cal bătrân. În scopul ăsta erau folosiți papuci vechi care puteau fi aruncați după întrebuințare. Bătăile au început, se pare, chiar în ziua în care s‑a pierdut războiul, fiindcă înainte tatăl bătea oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se-ntinde Ne vom iubi, ne vom iubi, Până când anii vor așterne, În colb mărunt, argintul lor; Până când, greu de ierni eterne, Slăvitul prinț al orelor, Va obosi să mai adaste Ivirea ultimilor sloi Și bolta nopții sale vaste Va-ncovoia și peste noi. FULGII Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără număr, Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr Al dealurilor prinse de-o crustă argintie. Oștiri de nori aleargă... - Ce surdă simpatie, Nori turburi, nori metalici, spre voi întins
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Acasa > Strofe > Valori > MI-E DORUL DE LUCEAFĂR Autor: Violeta Deminescu Publicat în: Ediția nr. 951 din 08 august 2013 Toate Articolele Autorului cu jugul cuvântului care poate încovoia nesfârșirea și ochii-ți mai adânci decât o fântână atârnată spre cer sapi în sinele meu icoane așa cum dumnezeu mi-ar atinge cu un deget inima știu că e aur în tine și mă vreau daurită tu singurul în stare
MI-E DORUL DE LUCEAFĂR de VIOLETA DEMINESCU în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364319_a_365648]
-
Acasa > Poeme > Dorinte > MĂDUVA ZILEI Autor: Al Florin Țene Publicat în: Ediția nr. 354 din 20 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului Poezie de Al.Florin ȚENE Măduva zilei Coloana vertebrală a zilei încovoiată spre trotuarul de vis-à-vis Sprijinită de bastonul unei raze de soare ruptă din apusuri târzii Încearcă să se îndrepte când femeia trece ca un abur pe acolo Să ascultre guguștucul într-un concert pe post de solo. Eu stau și
MĂDUVA ZILEI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361366_a_362695]
-
rămâne cu mine în cabinet. Cu formalitățile gata îndeplinite, Mihai începu să povestească fluent, privind într-un loc fix, ca și cum ar fi citit dintr-o carte. Dorea să nu-i scape nimic, să se descotorosească de tot absurdul care-l încovoia de ceva timp. Simțea nevoia să fie înțeles întrutotul, să-și afle aici capătul de drum care ducea spre speranța că viața lor își va relua cursul normal. Doctorița îl ascultă fără să-l întrerupă. I-a urmărit atentă privirea
PROMISIUNEA DE JOI (XVII) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 900 din 18 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363864_a_365193]
-
de-începuturi când timpul era loc, Când energii din haos se încurcă-n alte spasme, Și-n câmpuri se-înfășoară același timp din loc, Materii necurate se zbat pierzându-și rostul, Prinse într-un joc sinistru de-aceleași drăcovenii, Se încovoaie vremea mișcând din loc pe prostul, Să vădă-n necuprinsul un vid plin de vedenii, O logică deșteaptă pictează-n timpuri locuri, Materii toarnă-n forme și înalță-n bloc senzații, O întreagă lume falsă se reazemă pe socluri, Se iau
LUMINI ŞI UMBRE de DAN BORBEI în ediţia nr. 1350 din 11 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362310_a_363639]
-
bijuterii pe nume Mehar Hasim din Rekem și îi dădu slujitorului pentru stăpânul său un mărgăritar ferecat în aur fin, lucrat în Arabia, precum și o armă tradițională Yemenită numită ,,Jambia”, un fel de cuțit mai mare, cu lamă lată, ușor încovoiată spre vârf. ,,Jambia” oferită în dar nu era însă doar o armă ci mai mult o operă de artă, având pe mânerul de argint și pe teacă ornamente încrustate cu pietre prețioase. Slujitorul se întoarse după puțin timp învitându-l pe
AL OPTULEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1274 din 27 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362254_a_363583]
-
ALBE "Nu-nvie morții - e-n zadar, copile!" ( Mihai Eminescu ) Ne-am săturat de aprigele griuri, Ajunge cât ne-am înecat în ploaie. Decât împotmolirea în noroaie, Mai bine-ar fi pe sănii sau pe schiuri. Furtunile prea mult ne încovoaie Și ne alungă-n tristele pustiuri, Fără culori, desene sau crochiuri, Prea neagră e atunci a vieții foaie. Doar iarna ne mai luminează nopți și zile, Cu pârtii albe ce ne duc departe, Ne pune să-i citim atâtea file
IARNA ( SONETE ) de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1866 din 09 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362414_a_363743]