540 matches
-
la doctor cu spada șuierând pregătită, formă un arc de cerc, gata să-l răpună, țipând: - Nu primesc ordine de la tine javră! Bagoas eunucul credincios ce-l păzea pe Alexandru se interpuse între cei doi la timp. Lama sabiei lui încovoiate o blocă pe cea macedoneană a lui Casandru cu un scrâșnet ce aducea neîndoielnic cu hurducăiala unei roți de căruță pe drumul neregulat de țară. Preț de o clipă se omorâseră fiecare din priviri unul în imaginația celuilalt. Bagoas nu
RUGUL de ALEXANDRU CRĂCIUN în ediţia nr. 1010 din 06 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352367_a_353696]
-
Publicat în: Ediția nr. 699 din 29 noiembrie 2012 Toate Articolele Autorului Mă trezesc dimineața, hotărât să înfăptuiesc un miracol, și urzesc peste dragoste și cer jurăminte, apoi mă supun, obosesc, aduceri aminte, mă conduc spre un drum efemer. Seară încovoiat și pierdut alerg în odaia mea de tihna și sunt răvășit de necazuri amoroase, sau pentru că banii printre degete-s pierduți sau altfel de vină. Acum ce să fac în semn de consolare, Încet să o iau de la început? Referință
ALTFEL DE VINA de PETRU JIPA în ediţia nr. 699 din 29 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351366_a_352695]
-
pescăruși nervoși mi-au înconjurat barca, alarmați de țipetele captivului. Se repezeau în picaj ca niște avioane de luptă asupra bărcii, încercând să mă atace. Zgomotul era infernal. Captivul avea nailonul încurcat printre penele aripilor și ghiarele ascuțite. Cu ciocul încovoiat ca un vultur, se repezea mereu să mă ciupească. Luând un prosop, l-am prins de cap și picioare reușind să-i desfac firul de nailon. Fiind foarte aproape de mine, îi admiram penele, de un alb strălucitor, cu rezonanțe de
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1231 din 15 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350729_a_352058]
-
pentru toate firele de praf din sufletul meu, adunate-ntr-o viață. Mi-i prăfuit sufletul de-atâta ether, atârnă ceva mai mult decât 0,14 grame ori 14 carate, nici nu mai știu, mi-e sufletul obosit, sastisit, definitiv încovoiat... Amintirile se strecoară tiptil printre ruine. Aștept să mă vindec de maladia de tine. Viața - o spaimă continuă în așteptarea unui început absolut fără încruntări, fără grimase fără urmă de rugină pe suflet, pe oase... Sângele palpită în rană, lacrimile
(CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 285 din 12 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356247_a_357576]
-
Acasa > Strofe > Amintire > O CLIPĂ MAI DEVREME DOAR LASĂ-MĂ SĂ MOR Autor: Valeria Iacob Tamaș Publicat în: Ediția nr. 246 din 03 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Tatei Încovoiat de dor pășeste pragul, O ceață i s-a pus peste privire Și tace, tace, tace în neștire De parcă i-a pierit maicuță însuși graiul. Pe laviță el stă și încă te așteaptă Din firavi zori și până-n asfințit Când
O CLIPĂ MAI DEVREME DOAR LASĂ-MĂ SĂ MOR de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 246 din 03 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356036_a_357365]
-
să săvârșească al doilea act negândit în seara aceea. Fața îi devenise lividă, clăbuci de spumă îi înfloreau în colțurile gurii. Ți-ai bătut joc de mine?! Tu ți-ai bătut joc? Tu, mă?! Tu?!... S-a repezit cu degetele încovoiate, gara să mă înșface de gât. Ceilalți se ridicaseră neliniștiți din așternut. Șezi blând, mă, ce dracu, hai că vă socotiți voi mâine, cu capul mai limpede! Vâț se zvârcolea să răzbată spre mine printre cei ce îi tăiaseră calea
CHIPIUL ALB de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 311 din 07 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355421_a_356750]
-
poate doar “over the rainbow”. Îngenunchez și rămân așa. Copacii trosnesc, săpând în mine răstigniri. E o sâmbătă pustie, cum sunt toate sâmbetele fără Liturghie. Doar pomeniri ale morților, de ieri și de mâine. Pavarotti a plecat. Mama pășește greu, încovoiata. În inima mea. Tace. Tac și eu, cu lacrimi. Întinde mâinile să mă mângâie, dar între noi e un perete de aer, gros și greu. Nu poate trece. Mâinile îi cad la loc, neputincioase, ca niște flori rupte de un
O SAMBATA DE TOAMNA de ANCA TĂNASE în ediţia nr. 281 din 08 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355517_a_356846]
-
mahmur tobe stelare - mistic - reduse-s la murmùr... ÎN LOC DE PROHOD AL POETULUI vântoase de venin m-adună mă răsădesc în hârb de lună prohod pe-un stih - vulcan emfatic câtu-i tărâmul de jeratic * spetit de-o viață fără rost bătrân - încovoiat și prost mă legăn - mie însumi ștreang: nicicând n-am fost în mai 'nalt rang! singur - becisnic - fără rod stricat-am - zornic - calapod: e-atât de hâd - urlând la lună să nu-nsemni nici cât gluma bună nu trag la mine
SUMBRE ZIDIRI (STIHURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/356091_a_357420]
-
fata cu lacrimi pe obraz, că trebuie să desfaci vraja pe care ai aruncat-o deasupra acestui lac! Tatăl meu și fratele meu sunt pierduți dacă nu faci ceva! Bătrâna vrăjitoare stătea cocoțată pe mătura ei, cu nasul uriaș și încovoiat proptit în piept, cu ochii închiși de parcă ar fi dormit. Fata o scutură ușor: - Știu că mă auzi! Spune ceva! Măcar spune-mi cum să fac să dezleg vraja acestui lac! Sub ochii lor, bătrâna începu să tremure ușor, brațele
LACUL VRĂJIT de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368730_a_370059]
-
Eminescu, ne spune Iacob Negruzzi, a fost la Teatrul Național. (...) Cât era de schimbat Ce deosebire între data întâi, când cu 19 ani în urmă îl recunoscusem din instinct într-o mulțime de tineri, și acum când puhav la față, încovoiat și cu ochii rătăciți era aproape de sfârșitul său.” De altfel într-o fotografie în grup cu mai mulți artiști, Eminescu are înfățișarea descrică de Negruzzi. Apatic, slăbit, cu mustața pleoștită, stă lângă Veronica în spatele grupului cu privirea pierdită pe apa
MIHAI EMINESCU VĂZUT DE CONTEMPORANI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 916 din 04 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/371000_a_372329]
-
Acasa > Impact > Relatare > COMÂNDAREA Autor: Mihaela Alexandra Rașcu Publicat în: Ediția nr. 1608 din 27 mai 2015 Toate Articolele Autorului Clopotele băteau prelung, însoțind pașii hotărâți ai popii din Sărmășel. Maria lu’ Coțob, stafidită și încovoiată, îl însoțea ca de fiecare dată când se prohodea, jelind de mama focului. Cele patru femei îi priveau de pe terasa casei de la marginea satului, pregătite și ele să participe la comândare. - Pe mine să nu mă duceți la capelă, auzi
COMÂNDAREA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1608 din 27 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/369807_a_371136]
-
construcțiilor și anexelor, vopsite toate într-un alb imaculat. Iar Nicolae cu costumul său de militar și Elisa cu rochia sa de culoarea ghioceilor de primăvară se sincronizau perfect cu cadrul. Tinerii se așezară pe o bancă, sub un salcâm încovoiat, cu o coroană expandată de frunze, ca o imensă umbrelă de soare. În fața lor, trona un copac maiestuos, cu formațiuni lemnoase ciudate, ca niște trompe de elefant. Când era privit, copacul parcă avea ceva magnific în el. Părea că transferă
DRAGOSTE DE CERNĂUȚI de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1596 din 15 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/370394_a_371723]
-
curînd de ordin metafizic, încît e de mirare că un spațiu cu niște dimensiuni precum acestea a putut să producă și altceva decît vizionari. Imaginea asta fascinantă a Cîmpiei, cu secvența copilului care ai fost, devorînd nesățios carte după carte, încovoiat acolo pe greabănul calului și-n arșița pustiei, o duci cu tine de mai bine de șaij’ de ani și nu știi de ce n-ai pus-o pe foaie! O pui acum, cînd alte pricini îți dau ghes să o
EUGEN DORCESCU, ÎNTRE DHYANA ŞI MAYA de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 2015 din 07 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370648_a_371977]
-
căldură, e atât de- odihnitor, de liniștitor! Și anii au trecut... Cincisprezece ani alături de noi... Rănit, operat, vindecat... De iubire-nconjurat, de viață s-a bucurat, iute de picior, mișcând ne-ncetat. Dar,vai, de câtva timp, totul s-a schimbat. Merge-ncovoiat, pășește încet... De sărit, nu mai sare, și aude prost... Ochii i-au slăbit. Din blana lui frumoasă i-a rămas doar o amintire pe căpșor- o coroniță blondă și roșcată-, însă pentru mine e mereu același: raza mea de
PORTE-BONHEUR-UL MEU de ADINA ROSENKRANZ HERSCOVICI în ediţia nr. 1682 din 09 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/369723_a_371052]
-
într-o dimineață fără nume devenirea mea pierdută în tine ca și penele de pasăre în căutare de pereche ai rămas închis într-o pictură amorțită de ulei n-am vrut să te trezesc la un film alb-negru cu forme încovoiate, obosite, demotivate în rucsac aveam nestemate antice te-am pus lângă ele să strălucești dacă ai putea să vii și miercuri dimineață stau lângă geam să absorb soarele îmi pătrunde părul blând și se așează pe colțul bluzei pe umăr
AM VISAT O IDENTITATE ASCUNSĂ de SUZANA DEAC în ediţia nr. 317 din 13 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357287_a_358616]
-
plezneau printre degete: le smulgea să le golească... O mușca de nări să o înăbușe, să o sfâșie. Aburii gurii felinei îi încețoșau vederea... Între colți, oasele maxilarului său trosneu frânte, îi curgea carnea pe gât. Ghearele ca niște pumnale încovoiate îi excavau adânc în plămâni și stomac... Mai mulți masculi, goi și păroși, veneau în alergare, urlând... S-au năpustit asupra animalului în agonie. L-au smuls din pumnalele cornoase înfipte în trupul lui. Striveau capul felinei cu pietre mustind
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 324 din 20 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357306_a_358635]
-
ancestral se desfășoară aventura eului, unde sevele trecutului și ale ființelor sunt căutate, prin plasma organicității pure nealterate de canonul prezentului existent. Poeta trăiește trecutul prin rememorare, creionând o scenografie adecvată mitologiei spiritului și proiectat în orizontul emoțiilor: “Mă plec,/ Încovoiată/ De povara dorului./ Mamă Câmpie,/ Pe umerii tăi/Pădurea a înfrunzit,“( Mamă Câmpie).Autenticismul profesat de Floarea Cărbune suprimă orgoliile intelectualismului, exaltat de lirica modernă, căutând miezul prin desfolieri succesive ale imaginilor, pentru a evidenția, în numele cititorului, propriile ei trăiri
FLOAREA CĂRBUNE-ANCESTRALELE CHEMĂRI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 656 din 17 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358085_a_359414]
-
supăra și oboseala din picioare părea să i se fi risipit. La început văzuse turmele de mistreți. Mâncau pașnic jir sub arborii de pe lizieră. Nu se sinchiseau de el, doar un singur vier uriaș își ridicase râtul cu colții imenși, încovoiați,adulmecând. Îl știa bine, cu ani în urmă îl urmărise înverșunat, trăsese asupra lui dar, ciudat, animalul nu căzuse lovit de alicele grele, anume pregătite ... Apoi apăruseră cerbii, cu ciutele după dânșii, îl priveau fără teamă, ca într-un parc
POTECA FĂRĂ ÎNTOARCERE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 578 din 31 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358735_a_360064]
-
muntele vremurilor, în satul de dincolo, Departe, în inima codrului, Femeia își curăță casa. Prin colbul fierbinte, Gătată de sărbătoare, Cu năframa de foc și cămașa de lapte, Este timp de patru ceasuri Pe calea Pâinii. Cu desagii pe spatele încovoiat, Coboară la cooperativă. E Ziua pâinii, Sfânta Sâmbătă, Iar Dumnezeu se vede în aluat. Apoi, cu șapte pite, una pentru fiecare zi, Ia drumul întoarcerii, Tot pe munți, și pe munți, Unde dacii sunt liberi. MINUNEA Peste margini de lumi
RĂSTIGNT PE CUVINTE de MENUT MAXIMINIAN în ediţia nr. 761 din 30 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359349_a_360678]
-
de bunicul, în fața altarului, la biserica din sat, în urmă cu mai bine de șaizeci de ani. Cercelul de aur - o podoabă cu o lucrătură simplă, constând dintr-o sferă de mărimea unui bob de mazăre, prinsă de o tortiță încovoiată, în formă de „U” întors, ce servea la prinderea de lobul urechii - era piesa care-i mai rămăsese, din perechea pe care i-o cumpărase bunicul, cam la un an de la căsătorie, după ce vânduse la obor un mânzat de toată
CERCELUL de LIVIU GOGU în ediţia nr. 367 din 02 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360697_a_362026]
-
privirea atrasă de ceva, ca o sârmuliță gălbuie, ce ieșea dintr-unul din bulgării de argilă uscată. Așeză lopata pe marginea șanțului și luă în mână bucata tare de lut. O privi mai de aproape: într-adevăr, era o sârmuliță încovoiată ... ceva ca o tortiță de cercel ... Sfărâmă pământul cu degetele și, la sfârșitul operațiunii, spre surprinderea sa, se trezi în palmă cu un cercel ... o sferă galben-aurie, murdară, cam de mărimea unui bob de mazăre ... Mintea lui începu să lucreze
CERCELUL de LIVIU GOGU în ediţia nr. 367 din 02 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360697_a_362026]
-
muntele vremurilor, în satul de dincolo, Departe, în inima codrului, Femeia își curăță casa. Prin colbul fierbinte, Gătată de sărbătoare, Cu năframa de foc și cămașa de lapte, Este timp de patru ceasuri Pe calea Pâinii. Cu desagii pe spatele încovoiat, Coboară la cooperativă. E Ziua pâinii, Sfânta Sâmbătă, Iar Dumnezeu se vede în aluat. Apoi, cu șapte pite, una pentru fiecare zi, Ia drumul întoarcerii, Tot pe munți, și pe munți, Unde dacii sunt liberi. Minunea Peste margini de lumi
POEZII DE MENUŢ MAXIMINIAN de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 589 din 11 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/360041_a_361370]
-
Toate Articolele Autorului Am rămas cu un gust amar pe buzele mele fierbinți iar cuvintele s-au topit în ploaia de sânge. Mă dor amintirile și visele și florile și razele soarelui și, si... Mă întorc singur și mult mai încovoiat, acasă. Să aștept bătrânețea . Referință Bibliografică: Fara titlu / Petru Jipa : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 425, Anul II, 29 februarie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Petru Jipa : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
FARA TITLU de PETRU JIPA în ediţia nr. 425 din 29 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359748_a_361077]
-
de dor, s-aprind o lumânare; aș vrea să mă audă în surda-mi îngânare; să-i spun c-aici departe nu prea e alinare. Aș vrea să zbor mai iute spre satul re-nviat; să mângâi pe măicuța cu trup încovoiat; să merg să sfințesc casa și ou-ncondeiat; să spun la toți ce-i dragi: ,,Hristos a înviat!” Referință Bibliografică: Vreau acasă de Paște! / Elena Spiridon : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 463, Anul II, 07 aprilie 2012. Drepturi de Autor
VREAU ACASĂ DE PAŞTE! de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 463 din 07 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359145_a_360474]
-
soartă. Averi neimpozitabile, comori de suflet. Împărtășite, înjumătățite, frânte precum pâinea la Cina din urmă, neorânduite, nestivuite, întâmplări de-a valma, care-ți populează sufletul. Relatându-le, îți ușurezi inima și trupul. Statura ți se îndreaptă, umerii nu mai par încovoiați. Răsfoind aceste file de trecut, observi că ele, pe undeva se aseamănă, au aproximativ, aceleași elemente: nașterea într-un sat, loc neapărat mioritic, zbaterea pentru a-și făuri un destin, hotărârea (grea) de a părăsi locul, casa, oamenii (lucrul cel
REPORTER ÎN PATRIA DIN SUFLET ŞI CUVINTE de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 307 din 03 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341761_a_343090]