1,207 matches
-
bine, aflat în cădere, îl agățase pe sas cu o creangă, ca o cange, îl trântise fulgerător la pământ și-l străpunse ca o sabie prin piept. În jur, tăcere. Tăcere de groază sau de nedumerire? Noi, cei din jur, încremeniți, ca și santinelele, priveam hăbăuci cum țâșnea sângele din el și cum se zvârcolea văitându-se. Sânge negru stropea zăpada scârbos de albă. Începuse să viscolească când soldații ordonaseră pregătirea grupei pentru plecare. Comenzile în rusă erau din ce în ce mai precipitate și
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ca pe o jaluzea stricată, În timp ce un cor de chiuituri mai ceva ca la rodeo Îi saluta măiestria. Fiind luat prin surprindere - reflexele nu-i mai funcționau ca În 1796 -, Napoleon avu norocul să-și păstreze ținuta imperială nealterată, rămânând Încremenit, cu ochii holbați. Semănă astfel involuntar, pentru câteva secunde, cu milioanele de busturi din ghips, răspândite În toată lumea, care-l reprezentau. Fără bicorn Însă. Pe acesta i-l ridică un omuleț chel, cu barbișon. — Mulțumesc, Vladimir Ilici, spuse Bonaparte peste
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Polul Sud s-a Întors Înapoi la locul lui. Acum puteți pleca acasă, mai anunță ea și porni imediat către Dacia-papuc, cu o grabă suspectă, de parcă s-ar fi temut să nu i se ceară dovezi. Mulțimea aștepta În continuare Încremenită, neluîndu-i În seamă ultimele cuvinte, sau poate, zăpăciți de atîtea formule neobișnuite auzite pînă atunci, crezuseră că și acestea din urmă făceau parte din ritual, Încă nu ajunseseră la Înțelesul lor, Încă așteptau să-și producă efectul magic... Poate că
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
umed, care făcea a ploaie. Se zăreau În stînga, printre vîrfurile albicioase ale pinilor, casele mici, risipite pe valea muntelui, iar de cealaltă parte, colinele Împădurite, rînduite una după alta aproape paralel, pînă departe, ca valurile imense ale unei mări Încremenite. PÎnă În sat mai avea de mers cam două ceasuri, dar nu se grăbea. Înainte de a-și continua drumul, făcu un mic ocol și coborî cărarea către șipot, să-și Împrospăteze provizia de apă. N-ar fi avut ce căuta
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
dintre voi pulanul de cauciuc, face semn ridicînd din sprîncene, privind la șoldul Părințelului. Ușa se izbi violent de perete, și Roja se opri în prag cu picioarele depărtate, fixîndu-și privirea asupra mesei în jurul căreia Delfina, Angelina și Tușica stăteau încremenite. Potoliți-vă odată, încearcă Părințelul să-l calmeze pe Roja, căruia parcă cineva îi luase brusc mințile, o să vă tăiați în sticlele astea nenorocite, îl avertizează Curistul, ducîndu-și palmele la ochi, ca să se ferească de cioburile care zboară prin aer
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
poată păși din ei folosindu-și picioarul sănătos. I-ai tras În sus piciorul ei prost și i-ai Înghesuit Între pielea subțire și curelușe ca să nu se murdărească pe pămînt. Apoi pantalonii și chiloții tăi sînt jos, dar amîndoi Încremeniți, cînd trece o mașină pe podul cu o singură bandă de circulație de deasupra voastră, trosnind pe pietriș În mers. Tu te Împingi În ea, iar ea te ajută să ți-o bagi, folosindu-și mîna. Ea scrîșnește din dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
proletcultism grijuliu. O tăcere grea, apăsătoare se lasă ca o sumbră prevestire. Prin fereastră, redactorul-șef Dezideriu Îl privește pe agentul de circulație dirijând În intersecția rotundă ca un cerc perfect, cu gesturi de păpușă automată. Lenin, impunătorul monument comunist, Încremenit, cu o mână Întinsă, ce pare a dirija ceva nevăzut. Redactorul-șef Dezideriu nu pricepe nici ce face omulețul caraghios din intersecție și nici cine este momâia aia uriașă și cenușie de pe soclu. Încearcă să-și amintească, dar nu reușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fost recitalul de lumină, fantastic, vibrat de albastruri pure și de sable-urile și roșurile intense care-mi frigeau ochii. Picta Într-un decor de țară, lucruri care aminteau de Balcic, de lumina de-acolo, de albul orbitor al după-amiezilor Încremenite, unde marea ce udă tot timpul stânci calcaroase și ierburi aride. Devenisem străvezie, forța culorilor lui se reflecta În mine, Își făcuse un drum ușor și sigur. Câteodată picta animale exotice, deschisese chiar o expoziție care-l făcuse celebru la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dori signore să-nceapă, m-a anunțat Maimuța după ce Lina a vorbit a doua oară. — Signore, am răspuns eu, vrea să-nceapă cu începutul... Ah, iată o replică foarte isteață, de-a dreptul nonșalantă, ce mai, însă rămânem în continuare încremeniți, și eu și măciuca mea sculată, despuiați și fără cale de scăpare. În cele din urmă, cea care ne pune în mișcare e Maimuța. Se apropie de Lina, se înalță deasupra ei (of, Doamne, nu mi-e ea de-ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
portocalii date de soarele matinal, și de dealurile Împădurite. Apoi Își aminti. Era Încă devreme, pentru că soarele era jos, abia ițindu-se deasupra colinelor. Un sat luci cu lumini mărunte pe celălalt mal. Câteva pale subțiri de fum zăceau În aerul Încremenit, deasupra caselor mici de lemn, unde se aprinseseră focurile matinale, căci se pregătea dejunul pentru cei care mergeau la muncă. Satul era atât de departe de linia ferată, că stătea nemișcat, să-l poți privi, În timp ce copacii și căsuțele de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lumină fața, rânji și flutură pașaportul. Soldatul Îl chemă pe prietenul lui și Îl cercetară În lumina scăzută, vorbind unul cu celălalt În șoaptă, fără să dea atenție gestului său. — Ce vor? se plânse el, fără să-și modifice zâmbetul Încremenit și larg. Unul din oameni dădu un ordin, pe care șoferul Îl traduse: — Ridicați-vă. Cu pașaportul lui Myatt Într-o mână și cu cealaltă pe lanțul lui de argint, Josef se execută, iar soldații Îl măsurară cu lanterna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
deschiși reflectară lumina ca plăcuțele indicatoare. Maiorul Îi Întinse soldatului revolverul. Buna dispoziție, urmele fericirii simple, care rămăseseră cumva pe sub fațada umilinței, căzură. Era ca și cum toate planșeele unei clădiri ar fi căzut, lăsând pereții În picioare. Era Îngrozit, mut și Încremenit, iar revolverul rămase nemișcat În palma maiorului. Maiorul Petkovici nu-și ieși din fire. Îl privi pe celălalt curios și hotărât prin pince-nez-ul său de aur. Avea toate trăirile specifice cazarmei În degetul mic. Pe lângă cărțile ferfenițite de strategie gemană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să tot fiu dezbrăcată cu privirea! Și ai venit aici ca să fii dezbrăcată cu mîinile spune Mihai calm, clipind din ochiul drept, care îi lăcrimează de durerea loviturii, întinzînd încet brațele către femeia din fața sa, rămasă stupefiată, cu ochii măriți, încremenită. Palmele lui Mihai ating umeri hainei de blană... Maria tremură scurt, ca un fior, dar pînă să-și dea bine seama ce se întîmplă, haina de blană îi și este trasă de pe brațe și o aude fîlfiind prin aer, aterizînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu cît tu, știindu-mă mama Doinei... Mama Doinei! exclamă Mihai furios. Mai degrabă aș fi jurat că-i ești soră, decît... Maria face un gest brusc, de fiară lovită. Mihai s-a oprit, înspăimîntat: în fața lui, stă o femeie încremenită, cu ochii mari, ficși, cu buzele întredeschise, gata să exclame ceva. O vede cum face o mișcare scurtă, aruncă paharul peste hîrtiile de pe masă, frînge țigara ca pe un băț, contractă nervoasă pumnul, din care, cînd îl deschide, ninge deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe Coșuță. L-am văzut oprit în mijlocul străzii, târșâindu-și piciorul drept prin praf, până când praful s-a dat la o parte și n-a mai rămas decât asfaltul, cu privirea aia puțin șașie a lui fixată pe vârful adidasului, încremenit parcă în acea lungă zi în care împlinisem cinci ani și jumătate. L-am auzit apoi - ca și cum troleul în care mă aflam acum n-ar fi fost decât un colț din aleea Parva, iar lui i-ar fi fost perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Încuiată, ia să vedem... Dar nu Îndrăsniră. Se zgîiau amîndoi la valiză, bănuitori, paralizați la gîndul că dușmanii lor, atît de prevăzători din fire, nu uitau nimic, nici un amănunt. — Eu nu m-aș atinge de valiză, spuse ea. Stătea acolo, Încremenită În atitudinea unei păsări fascinate de un șarpe atotputernic și atotștiutor. La un moment dat, tot au să facă vreo greșeală, zise Rowe. Întunericul Îi despărțea acum. Undeva, departe, Începuseră să bubuie tunurile. — Vor aștepta să sune sirenele, spuse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sale în spațiu, înțepenește, devine civilizație. Astfel civilizația apare ca o totalitate de stări exterioare, ca o construcție de forme moarte, devenite, statice, ca un sfârșit al procesului de devenire culturală. Cultura e dinamism, devenire, viață, civilizația este ceva devenit, încremenit, mort. Cultura presupune o energie interioară, civilizația una exterioară. Se înțelege deci că secătuirea izvoarelor psihice interioare de creație aduce moartea culturii. Astăzi lumea se preocupă de extinderea civilizației, nu de sufletul creator de cultură. Tendința aceasta de înlocuire a
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
visezi să regăsești o condiție a lecturii naturale, inocente, primitive... E nevoie să regăsim firul pierdut, spui tu. Hai să mergem la editură. Iar ea: — Nu e nevoie să ne prezentăm amândoi. Du-te tu și-mi vei povesti. Rămâi încremenit. Vânătoarea asta te pasionează pentru că o faci împreună cu ea, pentru că o puteți trăi împreună și comenta în timp ce o trăiți. Tocmai acum, când ți se părea că ați ajuns la o înțelegere, la o intimitate, nu numai pentru că vă tutuiți, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și experimentat detectiv și-a pus prima întrebare firească, dar a pus-o cu voce tare: "De unde știți că sînt interesat în chestiunea asta, a fericirii?" K.F. a schițat un fel de zîmbet, foarte îngrijit, încît să nu modifice armonia încremenită a obrazului său. "Ar fi mai bine să luați loc, domnule adjutant, doar știți bine că nu veți cîștiga absolut nimic dacă veți încerca să mă dominați, ca să zic așa, prin statură, prin poziție. Ceea ce vă propun eu este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și care nu i-a trimis nici măcar o vorbă. Măcar de sărbători s-o fi făcut. O vedea uneori la fereastra foișorului, o fereastră mare cît o vitrină, privind mișcarea, atîta cîtă era, de pe uliță, cu chipul de ceară albă, încremenit, fără nici o clipire a pleoapelor, fără un tremur în obraz. Era o statuie vie, din ce în ce mai enigmatică, a ființei și mai ales a amintirii sale, pentru că multă lume n-o mai întîlnea, nici măcar n-o mai vedea cum o zărea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Trebuia să recunoască, de acolo de sus, așezarea părea altfel, era altfel. Nici nu puteai crede că e același loc în care umblă cîinii vagabonzi cu cozile răsucite, unde praful, dacă nu praful, noroiul, ocupă ulițele ca apa unor fluvii încremenite, unde totul era încîlceală, vița de vie cu ostrețele gardurilor, cu streașina caselor, cu aracii risipiți în grădină, cu trunchiurile bărbaților leneviți de somn și lâncezeală, cu mirosurile prăvăliilor veșnic cu ușa deschisă, cu părul răsucit pe moațe al femeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
italian, toți pentru unul, unul pentru toți. Patronul și angajații săi vor alcătui o singură familie, responsabilă în întregimea ei de bunul mers al afacerii." Popianu îl întrebă: "Responsabilă, în fața cui?" Fusese ca o plesnitură de bici. Stavri a rămas încremenit, cu gura întredeschisă, îi înghețase și respirația, fața i se congestiona, îl cuprinse o tuse spasmodică din cauza indignării. August Stoicescu se văzu silit să intervină: "În fața autorității, pentru că în primul rînd se va instala o autoritate. O autoritate adevărată, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zidul camerei, arătînd privirilor îngrozite ale directorului Mihail un pumn uriaș care se închidea încet, degajînd o violența înspăimîntătoare. "Aici, în mîna asta, o să strîng hățurile, să se știe că există un stăpîn!" Mihai Mihail se strecură pe lîngă trupul încremenit al prințului Basarab Cantacuzino, unul dintre acei prinți care nu doar nădăjduiesc, ci chiar vor să ajungă voievozi, după cum le este înscris în cartea destinului, dar care par a fi apărut pe lume strecurîndu-se printr-o fentă neobservată a timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurând lin pe vâna stâncii, precum sângele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, râurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu‑se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
le simțea prezența nepământeană, presimțind mai la stânga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepământean și Îmbălsămat al câinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea lângă stăpânul său, veghindu‑l inert la poarta somnului său letargic. 3. Trupuri Încremenite, membre Înțepenite pe velința răpănoasă, a cărei jilăveală n‑o simțea Dionisie, căci se căznea să se rupă de ai săi dezdoindu‑și degetele mâinilor Încleștate, să se scuture de oda somnului și de amorțeala degetelor anchilozate, ce parcă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]