2,268 matches
-
de stampe japoneze fusese înlocuit. — Ceea ce tu consideri a fi tâmpenia mea este pur și simplu nevoia mea. Nu vrem să te pierdem. — Adică, cine? — Honor și cu mine, spuse Palmer. Am căutat să nu arăt nimic prin expresia feței încruntându-mă și mai tare. — Și în ce ar consta faptul de a nu mă pierde? — Nu știu, spuse el. De ce să stabilim lucrurile dinainte? Am să încerc să mă exprim cât mai simplu. Cred că pentru voi amândoi e important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
spune că numele ei aproape că nici nu a fost menționat. — Alexander are dreptate, am adăugat. Palmer nu e om în adevăratul sens al cuvântului. — Când a spus asta? întrebă Antonia. — Când a aflat despre tine și Palmer. Antonia privi încruntată la lichidul rece și tulbure din ceașca ei. Își împinse peste umăr cocul greu pe jumătate desfăcut. — Ah! exclamă ea și adăugă: Nici ea. Nici ea, am răspuns și am oftat. Am oftat amândoi. — Sper să plece în America sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Dar sunt convins că acest ceva care ne-a înfiorat și a vibrat între noi în această ultimă jumătate de oră este un lucru real. Nu-l ucide. E tot ce-ți cer. Avu o mișcare bruscă a capului, se încruntă dând semne de exasperare și mi-am dat seama că sfărâmasem vraja subțire prin care reușisem să o domin în acele minute hotărâtoare. M-am ridicat. — Nu ne înfruntăm, a spus ea. Te rog, nu te mai amăgi. Te hrănești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să-și dea seama despre cine vorbeam. A, doctor Karp! exclamă. Nu mai lucrează la noi. Îmi pare rău să vă zic. Da, a plecat de la fundație. Desigur. Doctorul Röser i-a rugat pe vizitatori să-l contacteze pe el. Încruntându-se, se uită atent la semnătura mea. — Va trebui să vă rog să scrieți mai citeț, domnule. Nu mai lucrează aici? A plecat de la fundație? Deja regretam că am venit. — Aveți idee unde-l pot găsi - pe doctorul Karp, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un gang adiacent. — Klaus și Harro, știi. Trebuie să fi părut confuz. Nu-ți amintești? Vinerea trecută, la Crama Albastră... — A, te referi la băieții de care te-ai legat? — Nu, de fapt, aveam niște afaceri de rezolvat. Anton se Încruntă. De obicei Își fac veacul prin nord. Acolo e zona lor de influență. Dar În ultima vreme gașca lor a făcut o grămadă de scandaluri și În centru. Pentru noi, esteții, adică. Chiar dacă a ezitat, m-am abținut să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aranjă ochelarii Își dădu seama că mai e cineva În cameră. După câteva clipe de neînțelegere, implicând un ruj șters din greșeală și o batistă, Wickert reuși să mă care pe canapea. Îngrijorat, mă Întrebă dacă Îl aud. M-am Încruntat. Gura și gâtul, deși nu mă mai dureau atât de tare, nu păreau să aparțină corpului meu. Inspectorul se oferi să-mi aducă un pahar cu apă; am acceptat recunoscător. Dând ordine cuiva de pe coridor, Îți reîntoarse atenția asupra mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îndoieli. — Să te ajut?, spuse. Dar ce probleme ai? I-am explicat ce vreau de la el și, după o serie de scuturat din capul ăla ras, Ivan se opri. Sună aiurea. Dar bănuiesc că e pentru o cauză nobilă. Se Încruntă. Atâta timp cât nu trebuie să ne vedem, da? Astfel că, cu puțin după miezul nopții, am putut să plec din casa În care am stat În ultimii trei ani, fără a fi observat de polițiști. Îmbrăcat În impermeabilul lui Ivan Britz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toate astea, spuse Grünlich și Încă un șurubel căzu cu un clinchet pe podea. Gata. — Eu aș rămâne aici, Îi spuse doctorul Czinner lui Coral. — Dar eu nu pot. Prietenul meu e chiar aici, În josul străzii. — Gata, spuse Grünlich iarăși, Încruntându-se la ei. Se adunară În fața ușii. — Dacă trag, spuse doctorul Czinner, alergați În zigzag. Grünlich Împinse de ușă, o deschise și zăpada năvăli În Încăpere. Afară nu era chiar atât de Întuneric cum fusese Înăuntru. Felinarul de la șeful de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ani. Ești atât de drăguță. Hai să-ți vând un pont. —Ce? am Întrebat-o eu. Țelul tău ar trebui să fie să-l ții pe soțul tău departe de tipele care sunt cunoscute ca Vânătoare de Soți. M-am Încruntat la ea, cu un aer confuz. Lauren Îmi explică: — Știi tu, acele fete foarte rele care nu fac decât să alerge după soții altora. Devii conștientă de existența lor numai odată ce te-ai măritat. Termină! am râs eu nervos. —Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Șovăind, i-am dat telefonul lui Hunter. Dintr-odată, balonașul de bine s-a risipit, iar Îndoiala din noaptea anterioară se strecură Înapoi. Este Sophia, pe tine te caută. Hunter luă telefonul. În timp ce o asculta pe Sophia, Începu să se Încrunte. Crezi că nu poți face nimic? Of, Doamne... nu, chiar nu mă atrage gândul de a mă Întoarce la Paris săptămâna viitoare. Abia m-am Întors la New York... Nu am mai văzut-o pe Sylvie de săptămâni Întregi... Nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mesaj pe monitorul de la BlackBerry. Scria: Căutarea dvs. - G. Monterey - nu se regăsește În nici un document. Nu au fost găsite pagini care conțin „G. Monterey“. — Asta este enervant, am zis. Lauren se uită peste umărul meu la mesaj și se Încruntă. Mi-a luat BlackBerry-ul și a tastat de mai multe ori la micuțul aparat, Încercând mai multe versiuni diferite ale numelui. Nu a apărut nimic. —Bărbatul care nu poate fi găsit pe GOOGLE. Dumnezeule, ce interesant, spuse ea, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
minunată, dar eu aveam pata pusă pe Hunter. Nu puteam să-l las să scape atât de ușor. Nu am nevoie să fiu Înveselită, am zis bosumflată, aprinzând lumina și uitându-mă cu severitate la soțul meu. Atunci de ce te Încrunți În felul ăsta adorabil de morocănos? Întrebă Hunter, părând să fie foarte amuzat. Ce e? Hunter era atât de drăguț, că mi-a fost imposibil să rămân furioasă pe el la nivelul cerut de situație. Ia uită-te la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
telefonul mic, negru, a dispărut aproape cu totul în norul roz și luminos al coafurii. — Liniștește-te, Mona, zice, zâmbind și măsurându-mă cu privirea de sus până jos. Haină sport maro, zice, pantaloni maro, de stofă, cămașă albă... - se încruntă și face o grimasă - și cravată albastră. Femeia continuă să spună în telefon: — Între două vârste. Un metru nouăzeci, cam vreo optzeci și cinci de kilograme. Caucazian. Castaniu; verzi. Îmi face cu ochiul și zice: — Părul e cam neglijent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și răsfoiește prin cartea subliniată. Se oprește la o pagină, citește un pic, apoi dă la altă pagină. Un om echilibrat, zice, un om normal ar trebui să citească descântecul cu voce tare ca să adoarmă pe cineva. Citește în continuare, încruntă sprâncenele și zice: Dacă nu sunteți pregătit să vă confruntați cu problemele dumneavoastră reale, niciodată nu o să vă puteți controla. O întreb dacă toate astea le spune din carte. — Majoritatea sunt de la doamna doctor Sara, zice. Și-i zic că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-mi mai aduc aminte dacă este de la vreun muzeu, de la vreo biserică sau de la vreo universitate. Câte case sfărâmate și instituții distruse... E mai degrabă arheolog decât chirurg. Și Mona zice: — Ciudat. Pune coloana alături de celelalte fragmente de pe covor. Se încruntă, aplecându-se din nou cu penseta peste talpa mea, și zice: — Helen mi-a spus același lucru despre tine. Zice că nu vrei decât să distrugi ceaslovul. Ar trebui distrus. Nimeni nu poate stăpâni o asemenea putere. La televizor e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Părul negru îi atârnă peste fruntea ridată, de Frankenstein. Are niște ochi triști și pungiți, de copoi. Cu mâna întinsă spre el, îi zic: Domnule Sierra, am venit să împărtășim bucuria iubirii Domnului. Și individul cu mașinuțele de curse se încruntă și zice: — De unde știi tu cum mă cheamă? Mijește ochii la mine și zice: V-a trimis Bonnie să stați de vorbă cu mine? Și Helen se apleacă într-o parte, uitându-se în spatele lui, spre sufragerie. Își deschide poșeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
plan. Aici nu ne lasă în pace vîntul. Ba chiar și subalternii surîde el, arătînd spre tînărul care se apropie. Ce-i, dom' Vlădeanu? Sărut mîinile! se înclină tînărul spre femeie, cuprinzînd-o într-o singură privire. Surprinși, ochii femeii se încruntă, înfruntîndu-i pe ai tînărului. Un bon de materiale arată tînărul hîrtia din mîna sa, răspunzînd la întrebarea lui Ștefănescu. Mă grăbesc să-l predau, că, știți, v-am spus, plec mai devreme, cu treburi, mă duc și la autogară... La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de carne livrată pieței acoperă orice zgomot. Reîntoarsă din pauză cu forțe noi, studenta atacă mai departe foaia albă, confruntînd, din cînd în cînd, cele calculate de ea cu ceea ce are în caietul de curs. Actorul întoarce pagina revistei, se încruntă, apoi, ca sugrumat, pufnește un "extraordinar!", lovind cu dosul palmei pagina, închizînd revista, lăsînd-o pe brațe, să se poată ocupa de ziare. Vecina aruncă spre el un colț de privire dojenitoare, clintindu-și puțin capul în interiorul albului polar ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gîndind să-și ia ceva de mîncare. Se așază întîi la coadă la pîine, căutîndu-se de bani mărunți, să ia o jumătate, însă, din obișnuință, privirea lui, rotindu-se peste întregul magazin, percepe o imagine care-l face să se încrunte, uitînd de pîine, preocupat să-și dea seama ce anume l-a neliniștit. Departe, în autoservire, peste rafturile cu borcane de dulceață, un crîmpei de cap blond se zărește cînd și cînd. Mihai ia un coș, în care pune revista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
roți că mor. Mor întroienit, de gît cu dumneata ori cu cei care te conduc. Luat prin surprindere de tînărul de pe la mijlocul cursei, căruia vocea atît de sigură îi modifică statura, făcîndu-l mai bine legat și mai înalt, șoferul se încruntă, vrînd să riposteze, dar își dă seama că el era puterea în această cursă atît timp cît o conducea bine, supunînd-o voinței sale, necesităților pasagerilor. Și dacă n-am? găsește resurse șoferul să-l înfrunte pe Lazăr. Fratele meu omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fetei ieșind de sub plapumă, în dimineața cu nămeți cît casa, cu camera inundată de lumina ferestrelor, în orbirea cărora ea zîmbea, chemîndu-l, cu brațele întinse lung. Peste un timp, cînd aude pași apropiindu-se, profesorul tresare, face ochii mari, puțin încruntați mai apoi, se ridică și, înclinîndu-și privirea, surîde bătrînei cu cățelușa, care vine dinspre toaletă: Acum nu mai puteți nega: sînteți într-adevăr doamna Maria Bujoreanu; același mers, aceeași ținută... Dacă v-ați îmbrăca așa cum erați atunci, cînd v-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gît, zău! Înaltă cît mine, un zîmbet... Superbă! De ce nu m-oi fi dus a doua zi la întîlnire, de ce?? Hai că devii...! face profesorul un gest de respingere, fluturîndu-și mîna, dar, înainte de-a termina gestul, ochii lui se încruntă, răsunîndu-i în minte: "între un ficus imens și ușa bucătăriei", ceea ce-l face să-și sfîrșească gestul prin a întinde degetul spre Lazăr: Tu, deci... Eu ce? saltă Lazăr dintr-un umăr cu indiferență. Tu, deci, cu soție gravidă..., te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
așa galant cu studentele? Joacă naibii! sare în sus profesorul, tremurînd tot de frig, arătînd cu mîna, care se bîțîie în aer, spre cărțile așezate pe masă. Ooo, ce corp! dă din cap Lazăr, încet, prelung, admirînd. Ochii profesorului se încruntă scurt, apoi întreaga lui ființă se relaxează într-un zîmbet, roșindu-se pînă la frunte, înfierbîntîndu-se, ca o femeie căreia îi face curte bărbatul iubit. Chiar...?... întreabă Teofănescu așezîndu-se. Mai încape vorbă! se miră Lazăr involuntar, să-i facă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tot tacîmul! -, dar că-i ceva neclar în declarația mea: prea am negat totul. Mi-a descris-o pe femeie cuvînt cu cuvînt: naltă, pieptul..., picioarele..., mijlocul..., părul dat dezinvolt într-o parte, ochii puțin arcuiți din cauza sprîncenelor ce se încruntă a nedumerire cînd vrea să te seducă... Citea toate astea din declarația lui Corneluș Vrabie, care reținuse ce memorie bună de om tîmpit! tot ce-i povestisem. Deștept tipul ăsta, procurorul, care mă luase la întrebări; mi-a zis exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
da replica. N-ai fi recurs pentru că are cine da și cui da cinci-șase mii, ca totul să fie făcut steril, conform priceperii la care a ajuns Medicina în cele cîteva milenii de existență; civilizat adică. În timp ce ochii i se încruntă, devenind reci, mîna fetei tremură vizibil în aer, nehotărîtă dacă să-l lovească, ori să-i arate ușa: Ești insinuant și nu-ți rămîne decît un pas pînă la a fi porc. Te rog să ieși! De fapt, voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]