224 matches
-
mei încă le mai reflectau. Ce torace îngust, cu inima aproape vizibilă în rețeaua de vene albăstrui din piele, intre pulpe, sexul, deja congestionat de erecțiile din atâtea nopți chinuitoare, virase din rozul copilăriei în brun întunecat. Părul mi se îndesea pe pulpe. M-am întors cu spatele la oglindă și m-am privit peste umăr. Vertebrele mi se străvedeau prin pielea spinării ca niște delușoare alburii. Spatele, cât îl puteam vedea, purta triunghiurile omoplaților așa de vizibil, încît ele păreau două plăci
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
tuturor celor precedente și n-a fost cu nimic mai puțin răvășitor, deși au trecut vreo doi ani de la ultimul dinaintea lui. De obicei, în preajma erupției visului revelator - dar ce văl e dat deoparte? dimpotrivă, parcă vălurile se suprapun, se îndesesc, se înghioacă, până ce grosimea lor în jurul oului fragil al duramaterului tău, turban celest cu diamantul lui Shiva în frunte, devine enormă, umple întregul cosmos (finit, dar fără limite, în care timpul imaginar însoțește spațiul pe toate direcțiile lui) cu o
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de flăcări ale fostului zgomot, și care acum îmi arseseră corpul, îmi spărseseră țeasta-n țăndări și se lățeau triumfător în tot spațiul, în toate vremurile, în întreaga ființă, până ce însăși ființa era carbonizată și focul clocotitor i se substituia, îndesindu-se, ațîțîndu-se, concentrîridu-se, amplificîndu-se în nesfârșire. Urlet de foc, coborând și urcând de miliarde de ori pe secundă, urlet al meu și al Dumnezeirii, teroare a mea și triumf, groază dincolo de groază, fericire depășind de miliarde de ori fericirea... Mă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
drumul și să se răsfire pe cele două margini și în albia râului, astfel că, în scurt timp, armata lor ajunsese să se întindă de la o coastă la cealaltă. După ce înaintaseră puțin, se opriseră, însă rândurile lor continuau să se îndesească. Postat cu soldații săi între copaci, Sebastianus înțelese limpede că nu aveau de-a face cu gepizi, ci cu huni, iar acum încerca să-și facă o idee despre numărul lor. Foarte probabil, era vorba de un mingan, unitatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poarta cea mare rămăsese închisă. în sfârșit, plecase, iar pacea se înstăpânise iarăși între zidurile cenobiului. însă doar pentru scrută vreme: la sfârșitul lui martie, un libert al lui Alpinianus urcase de la Noviodunum cu vestea amenințărilor dinspre Rin, care se îndeseau și erau tot mai teribile. Nimeni nu venise cu propunerea să abandoneze sihăstria; dacă urma moartea, aveau să o aștepte acolo, cu bucurie. Martiriul ar fi fost capodopera vieții lor pământești, încununarea aspirației lor de a-l imita pe Răscumpărător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poate. — Și nu puține, după câte am văzut. Traseul era din ce în ce mai ostil și nu era ușor să porți cu adevărat o conversație. Urmând-o pe Frediana, Sebastianus se trezi aproape pe neașteptate pe buza unei văi adânci, unde vegetația se îndesea: o încrengătură de stejari, sălcii și soc, prin care se auzea gâlgâitul unui curs de apă. Puteai coborî acolo, aventurându-te pe o cărare abruptă și abia vizibilă ce putea fi străbătută numai în șir indian și nu fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ivită din negură, fața Sa vaporoasă îmi apărea cu mai multă insistență ca oricând, fața Ei maladivă, asemănătoare miniaturilor care ornează pielea truselor de scris. Cred că se scursese o bună parte din noapte când m-am întors. Ceața se îndesise atât de tare, că nu vedeam pe unde merg. Dar, odată ajuns în fața ușii, datorită obiceiului și grație unui simț special pe care îl căpătasem în cursul plimbărilor mele nocturne, am deslușit o formă îmbrăcată în negru, silueta unei femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
vorbea cu spatele spre odaie, lăsându-i pe cei adunați să se lase bântuiți de gânduri. De fapt nu știa cum să înceapă. Nu dorea să încheie el socotelile; le dorea închise de la sine. Se întoarse spre odaie. Umbra serii îndesise întunericul și ascultătorii săi se simțeau bine, erau apărați ca de o perdea. Se îndreptă spre jilțul său și se lăsă în el obosit, greoi. — Constantine, se adresă el precis, să știi de la noi: mare neam și Bălăcenii, nu de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
întreb”. „Întreabă, fiule”, veni răspunsul mai mult ca o nedumerire a sfinției sale. „Arhieriei voastre îi este frică de moarte?” În clipa aceea mi s-a părut că soarele s-a dus după munte și că umbra din biserică s-a îndesit, doar fața vlădicăi Theodosie mi a apărut luminată de candelele de la icoanele împărătești. Zâmbetul i-a împietrit pe față, apoi s-a stins treptat și, grav, a răspuns: „Cum să nu-mi fie frică de moarte? Eu cred din toată
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a făcut milă de traista cu carne care degera ceva mai la o parte, așa că, în zori, cumătrul a ajuns acasă doar mahmur. IARMAROCUL încă se mai ținea iarmarocul de vară în târg la Oniceni, când altele începură a se îndesi, mai mici, prin sate : duminică la Jariște, vinerea în Lespezi și lunea tocmai la Dumbrăveni. Localnicii încheiau în de ei afaceri mărunte, dar nu lipseau mai niciodată din băteliște un car cu var de la Bicazul ardelean ori chiar munteni de
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Victor, ghemuit acolo-n oglindă, în cămara ta, în debaraua aceea înspăimîntătoare, în zațul acela nocturn, și-mi închipuiam cum, în noaptea fără limite, în baia țărănească a lui Svidrigailov, se desprind din pielea ta 59 valuri-valuri de abur negru îndesind noaptea și enigma. Tu chircit acolo, tu cu mâinile la tâmple și urlând fără sunet în noaptea care nu devine mai rară, care prinde mai mult conținut prin fumegarea pielii tale. Acolo, pe mormanul de ghete vechi, pe sacul de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
dormitor să se schimbe și să plece cu toții către zonele mai fierbinți ale taberei, unde se pregătea marele bal de sfârșit. Rămas singur, cum fusesem în fiecare seară, am mai stat vreo 119 jumătate de oră, până când singurătatea s-a îndesit și mi-a devenit insuportabilă. Poate că aveam să mai trăiesc încă douăzeci de ani cu acest țiuit în urechi, huietul camerelor goale. Acasă, când nu-mi mai suportam singurătatea, după ce citeam ore în șir până la împăienjenirea ochilor și refuzul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
se înroșească de amurg și i-am văzut venind. Erau două siluete incredibil de lungi și de subțiri. Păreau, de departe, niște oameni pe catalige sau niște stafii fragile și lugubre. Parcă se născuseră din ceața de pe câmp, care se îndesea necontenit în contururile lor, dîndu-le, când s-au mai apropiat, o brumă de realitate. Ajunși în capătul străzii, i-am văzut bine: era o femeie destul de în vârstă, ținută de braț de un tânăr sprijinit în baston, înălțimea lor era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la democrație, pe urmă din nou la dictatura Republicii de la Salò, dar cu războiul de partizani În munți. Eu aveam, la Începutul acestei istorii, unsprezece ani și locuiam În casa unchiului Carlo. Noi locuiam la oraș, dar În 1943 se Îndesiseră bombardamentele și mama hotărâse că trebuie să ne dispersăm, cum se zicea pe atunci. La *** locuiau unchiul Carlo și mătușa Caterina. Unchiul Carlo provenea dintr-o familie de cultivatori și moștenise casa din *** și ceva pământ, dat În arendă unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe-acolo, cum s-a și Întâmplat de fapt, către 25 aprilie. Cred că interveniseră niște acorduri, partizanii așteptau, nu voiau Înfruntarea, acum simțeau sigur că foarte curând avea să se Întâmple ceva, Radio Londra dădea știri din ce În ce mai Încurajatoare, se Îndesiseră mesajele speciale pentru badoglienii din formația Franchi, de genul «mâine o să plouă iar», «unchiul Pietro a adus pâine», sau lucruri de felul ăsta, tu, Diotallevi, poate le-ai auzit... În fine, trebuie să fi fost o neînțelegere, partizanii au coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
unor corpuri nu tocmai tinere și nu tocmai perfecte, peste grotescul unor gesturi - de exemplu, ce poți face cu scrotul pe scenă, pentru că e acolo și nu poți să-l ignori, sau cum poți folosi părul partenerei pentru a-ți îndesi și poetiza părul pubian -, peste jenă - de ce nu? -, atunci poți să râzi în voie. Pentru că Jérôme Bel este, la un prim și foarte ușor de escaladat nivel, un spectacol cu mult umor. Abia apoi vin chestiile grele, pour les connaisseurs
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
dacă lăsam și țigările, chibriturile și nasturele? În dezamăgirea mea am uitat să-i pun și cele două-trei Întrebări nevinovate pe care mi le pregătisem. Mă fascina expresia ciudată a feței, nu-mi puteam lua ochii de la pistruii care se Îndeseau către colțurile ochilor. Una dintre Întrebări, de exemplu, ar fi fost: „Ce zi este astăzi?” - stupidă, de altfel. Răspunsul ei mi-ar fi permis să-mi dau seama cît de mult a afecta-o prezența mea și mi-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
casa lor. Abia se zărea de ziuă când am plecat la drum. Instinctul ne-a dus pe drumul cel bun ; puteam lesne să ne rătăcim, căci uneori era greu de presupus pe unde să continuăm prin hățișul care s-a îndesit deîndată ce am început să urcăm dealul împădurit zărit în ajun și care s-a dovedit destul de abrupt. Înainte de amiază am fost întâmpinate de doi câini care ne-au mirosit, ne-au arătat colții și ne-au urmat pas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
asta. Pe urmă se luptase cu morile de vânt, voise să descopere mai mult decât esența vieții, așa, direct, fără nici o altă pregătire dar se lovise de profesorii Alexe și de șaradele lor încâlcite, ei nu au făcut decât să îndesească hățișul și dacă vreodată ajunsese la concluzia că dăduse de un fir important, foarte curând trebuia să recunoască că acela nu era decât un surogat și lupta îi fusese inutilă, total inutilă și dacă mai avea suflu trebuia s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la Penitenciar. Dar nu-i convenea să dea din nou ochii cu Parodi, care aflase că el era Înfumurat și mizerabil de credul. Un bărbat modern, ca el, să se lase Îmbrobodit de niște străini fanatici! Aparițiile domnului amabilos se Îndesiseră și se făcuseră și mai groaznice: nu vorbea doar de siro-libanezi, ci și de druzii din Liban; trăncăneala i se Îmbogățise cu teme noi, cum ar fi: abolirea torturii În 1813, avantajele unui instrument electronic de tortură pe care Secția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mă vor lăsa în pace, mă gândeam. Și chiar atunci am auzit un sunet răgușit de sirenă. "Doamne mulțumescu-ți", am suspinat fericit. Venea o șalupă. Eram salvat. Am strigat ca să semnalizez locul unde mă găseam deoarece, între timp, ceața se îndesise și mai mult, când un val, stârnit de șalupă, a fost gata să mă răstoarne. Dacă nu mă observă, în loc să mă salveze mă vor da rechinilor", mi-am zis cu ciudă. Și m-am pornit să strig din nou. Acum
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
De undeva de pe coridoare se auzeau chemări înfundate. Ochii începuseră să mă înțepe și tușeam din pricina fumului. Se auzi și un urlet de câine care m-a înfiorat. În acest timp, Bătrânul stătea, provocator, în mijlocul trâmbelor de fum ce se îndeseau tot mai mult. Se ridicase în picioare și ochii îi străluceau. Observând că intrasem în panică, m-a îndemnat ironic: ― Grăbește-te, domnule sculptor, dacă vrei să scapi cu viață. Grăbește-te. Așadar, își permitea să fie și generos. În
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cap pe care le-o dau. Ne întorceam de la scăldat. Adică noi, Plutonul lu’ Nea Aurică, cum ne botezase satul, și cu alți copii de prin vecini. Traversam lunca gălă gioși și plini de neastâmpăr. Smocurile rare de iarbă se îndeseau spre curba șo selei asfaltate, din care părea să se desprindă drumul de căruțe pe care ne alergam noi, cu praful lui gălbui spre roșiatic, ca un bunic de nepotul cel tânăr și puternic. Iar podul cel nou, trainic pe
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
sticle scoase direct din beciurile casei. Ritmul muzicii lăutarilor cocoțați în cafasurile sălii era susținut, la momentul potrivit, de strigăturile fetelor și flăcăilor, în buna tradiție și în duhul Luminăției Sale, Poetul. Când trecură în salonaș pentru cafea și se îndesi fumul ciubucelor, la insistențele celor prezenți, Nicolae se lăsă, în sfârșit, înduplecat să le povestească deja cunoscuta întâmplare a fugii celor doi coconi de domn fermecați de modul de viață european, când tatăl său, Ienăchiță, mersese la Viena, în cetatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu funii. Apoi i s-a pus o cârpă în gură ca să nu-și înghită limba de durere și a fost dezbrăcat și silit să îngenuncheze. Negura se mai risipea dusă din când în când de vânt, dar apoi se îndesea la loc. Velasco stătea și el lângă căpitan și privea în tăcere pedeapsa. Arătau amândoi ca niște statui întunecate. Prin ceață, răsună un șfichiuit de bici și se auzi un geamăt. Biciul plesni mai departe de câteva ori și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]