188 matches
-
constataseră schimbările petrecute, lăsând-o într-o baltă sărată de lacrimi. Un nou motiv pentru domnul Dumitrescu de la parter să-și smulgă părul din cap și să umble de bazbuzuc prin tribunale. Melania, într-un exces de zel și de înduioșare postoperatorie, îi vârî pe sub ușă numărul de telefon de la cabinetul psihologului Bogdan Urmuzescu. Însă aspectul din ce în ce mai lucios al căpățânii domnului Dumitrescu dovedea în mod categoric că acesta nu dă doi bani pe bunele ei intenții, încăpățânându-se să prefere cabinetul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Caragiale (Iancu și Mateiu), plus trei bypassuri și-o embolie, apoi cum să nu fie șocată lumea când îți vede vitalitatea, trepi dația logoreică și apetitul pentru ubicuitate culturală? Am fost adesea întrebat în ultimii ani, fie agasat, fie cu înduioșare, de unde-mi adun combustibilul acestei însumări paradoxale de cioranizare optimistă, blazare energizantă, retractilitate histrionică, solitudine și hipersocializare, bonomie și cinism, mizantropie și altruism. Ei bine, rolul esențial în recalibrarea ființei și convingerilor mele l-au avut întâlnirile reciproc vampirizante cu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
astfel, consumând două coli de corespondență, plus o foaie, în total nouă pagini. Ioanide distinse, în ciuda expansiunilor, un ton pozitiv de caracter practic. Aluziile la comisioane nu erau vorbă goală. Saferian, cu care Ioanide vorbi după aceea, spuse cu mare înduioșare: - Fata asta are stofă de om de afaceri, posedă vocație.Nu oricine poate. La noi, meserie delicată, trebuie să ghicești, să lucrezi iute. Bărbați cu experiență mare nu izbutesc. Foarte iscusită, foarte... Asemenea păreri din partea unui om serios ca Saferian
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
buline ce fuseseră odată albe, dar în care ieșise culoarea fondului, și cu o basma din același material pe cap. M-a luat în brațe și, spre disperarea mea și enervarea lui tata, a-nceput să mă pupe cu o înduioșare de mahala, spunîndu-mi mereu, ca o litanie cu un fel de accent țigănesc: Mînca-l-ar mama pe el să-l mănînce! Pui-șoru' mamii! Ce te faci tu fără mama atâtea zile?", și iarăși pupături, așa-ncît am fost ușurat când m-a
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
-i batista deloc impe cabilă, m-am înduioșat din nou, gândindu-mă că nu are cine să-l îngrijească, mama și surorile lui trăind în altă casă și sunt convinsă că nepăsându-le deloc de el. Un alt motiv de înduioșare a fost amintindu-mi că într-un timp eu eram aceea care să-i facă o vină din asemenea neglijențe mărunte. Ce însemnează viața, m-am gândit, mergând înaintea lui, și sub pasul meu pământul devenind tot mai nesigur, mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cea consacrată de tradiția antică. Un timp, acesta ezită să dea curs dorinței lui nelegiuite, care îl va dezonora pentru totdeauna, fără a putea însă să se abată de la calea impusă de fatalitate : Dispari, șovăială, cumințenia e hărăzită bătrânilor și înduioșarea copiilor [...] dacă voi plăti cu viața fapta mea, disprețul va păta pe veci blazonul meu de aur, iar urmașii mei, pecetluiți de acest stigmat, îmi vor urî cenușa [...] Și totul pentru ce ? Pentru o spumă de plăcere, pentru o clipă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
remarcară că interiorul era neatins. Teancul de bani fusese învelit într-un ziar împăturit în trei și banii erau întregi. Toți răsuflară ușurați. — Poate că vreo miișoară s-o fi stricat un pic, dar restul au scăpat neatinși, rosti cu înduioșare Lebedev. — Toți sunt ai lui! Pachetul e al lui! Ați auzit, domnilor? anunță Nastasia Filippovna, punând banii lângă Ganea. Nu a făcut-o totuși, a rezistat! Deci orgoliul e mai tare în el decât lăcomia de bani. Nu-i nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ajunseră să râdă cu hohote, ca smintiții. Principalul e că ai un fel de credulitate copilărească și o sinceritate neobișnuită, spuse, în sfârșit, prințul. Știi că prin asta ajungi să fii foarte simpatic? — Sunt gentilom, gentilom și cavaler! întări cu înduioșare Keller. Dar, știți, prințe, asta numai în vise și, ca să zic așa, când sunt cu curaj, însă în realitate nu-mi izbutește niciodată! Și de ce-o fi așa? N-am nici cea mai mică idee. — Nu dispera. Acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
binecuvântarea academică a vieții de către aceste versuri franțuzești s-a îmbâcsit atâta înveninare, atâta răutate înverșunată, încântată de sine în rime, încât chiar și poetul, poate, a făcut-o de oaie și această răutate a luat-o drept lacrimi de înduioșare, murind cu această convingere: fie-i țărâna ușoară! Aflați dar că există o limită a rușinii în conștiința propriei nimicnicii și debilități, dincolo de care omul nu mai poate trece și datorită căreia începe să simtă în însăși rușinea lui o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adevăr m-ai făcut să mă îngrijorez, îl întrerupse prințul distrat și nemulțumit. Deci, ce intenție ai... dacă ești atât de sigur că hoțul este Ferdâșcenko? — Prințe, mult stimate prințe, cine altul ar putea să fie? o scălda Lebedev, cu înduioșare crescândă. Căci faptul că nu mai am la cine mă gândi de rău și, ca să zic așa, absoluta imposibilitate de a bănui pe altcineva, cu excepția domnului Ferdâșcenko, toate astea, ca să zic așa, sunt încă o dovadă împotriva domnului Ferdâșcenko, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și cu ochii strălucitori, de parcă și-ar fi venit brusc în fire și ar fi fost uluit de o idee subită. Prințe! Sunteți atât de bun, atât de naiv, încât uneori mi se face milă de dumneavoastră. Vă privesc cu înduioșare. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze! Fie ca viața dumneavoastră să înceapă și să înflorească... în iubire. A mea e de-acum sfârșită! O, iertați-mă, iertați-mă! Ieși repede, acoperindu-și fața cu palmele. Prințul nu se putea îndoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
voia să ia calea mânăstirii; de altminteri nu sunt sigur de asta; poate că era vorba despre altcineva... ah da, mai deunăzi am auzit așa ceva despre soția unui doctor...“ Prințul ascultă toate acestea și ochii îi străluceau de încântare și înduioșare. Cu o înflăcărare neobișnuită, declară, la rândul lui, că nu-și va ierta niciodată faptul că, în aceste șase luni de călătorie prin guberniile din centrul Rusiei, nu profitase de vreun prilej oarecare și nu încercase să le găsească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
unul de celălalt. Dar simțim cu toții căldura dureroasă a răului și răceala extatică a binelui. Dualismul lor transpune în lumea valorilor un altul mai adînc: nevinovăție și cunoaștere. Ceea ce deosebește remușcarea de deznădejde, de ură sau de groază este o înduioșare, un patetic al incurabilului. Sânt atâți oameni pe care îi separă de moarte doar nostalgia ei! În aceasta, moartea își creează din viață o oglindă pentru a se putea admira. Poezia nu-i decât instrumentul unui funebru narcisism. Atât animalele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai bine zis, de pământ. Numai căile diferă, deși toți sânt pe cale să nu mai fie oameni. - Așa se explică de ce o voluptate a imanenței îi condamnă în mod egal. Timiditatea este un dispreț instinctiv al vieții; cinismul, unul rațional. Înduioșarea? Un amurg delicat al lucidității, o "degradare" a spiritului la rangul inimii. În orice timiditate se află o nuanță religioasă. Teama că nu sîntem ai nimănui, că Dumnezeu este un nimeni, iar lumea opera lui... Neîncrederea metafizică ne creează o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Există în unele surâsuri feminine o aprobare duioasă, care te îmbolnăvește. Ele se încuibă și se depun pe fondul necazurilor zilnice, exercitând un control subteran. Femeile - ca și muzica - trebuie ocolite în receptivitățile tulburi care măresc până la leșin pretextele de înduioșare. Când vorbești despre teamă, despre teama însăși, în fața unei blonde spiritualizate de paloare și care-și apleacă ochii pentru a suplini prin gest mărturisirea, surâsul ei frânt și amar ți se rostogolește-n carne și-și prelungește prin ecouri chinul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îndoiesc că, fără o reprezentare implicită a unei călduri moleșitoare și roșii, vreun pumnal s-ar fi înfipt cândva în vreun trup. Sângele emană aburi adormitori, în care asasinul nădăjduiește a-și îmblînzi fiorurile de gheață. O singurătate neîndulcită de înduioșări generează crima, încît orice morală ce vrea distrugerea răului în adâncime are de privit numai o problemă: ce direcție trebuie să dăm singurătății, acest cadru ideal al ruinei și al descompunerii. Găsi-va cineva vreodată cuvinte pentru freamătul care împreună
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
albă ca hârtia, uitîndu-se parcă n-ar fi îndrăznit să dea crezământ ochilor, apoi izbucni printre lacrimi: ― O, dragul mamei, scumpul mamei... Se îmbrățișară îndelung, murmurând în același timp vorbe și crâmpeie de fraze fără legătură, în care bucuria și înduioșarea își găseau descărcarea trebuincioasă. După ce se mai potoli, d-na Bologa se întoarse spre servitoarea ce înlemnise cu lumânarea în mînă: ― Rodovico, ce stai ca o toantă?... Pune sfeșnicul pe masă și du-te fuga de ațâță focul, să pregătim
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se încurcară într-un simțământ de neliniște. Făcu un pas spre el, să-i întindă mâna. Își luă seama brusc și trecu fără să-l mai privească. Și, ieșind, tuși ca și cum ar fi vrut să-și curețe din inimă urmele înduioșării... Apostol ședea pe colțul patului de scânduri ca o stană de piatră. La spatele lui, horcăiturile reîncepură ca niște ferăstraie ruginite. Un soldat se lăsă pe vine, în ungherul de lângă ușă, cu arma în brațe și adormi numaidecât, pe când cellalt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
când ești imaculat ca un porumbel. Oamenii știau bine că judecătorul era Mierck. Povestea cu micile lumi făcuse vâlvă - să te răsfeți cu ouă moi lângă un cadavru! - și, de asemenea, disprețul față de fetiță, fără nici un cuvânt, fără urmă de înduioșare. Ce contează! Pentru toți acești inși stupizi, chiar dacă era detestat, el rămânea judecătorul: cel care vă poate trimite, cu o mică semnătură, să reflectați între patru pereți. Cel ce urzește planuri cu călăul. Un fel de bau-bau pentru adulți. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
când soarele se înjumătățește trecând peste culmi, când în aerul cald, luminos, timp de o minută, patimi, pofte, dorințe, disperări se potolesc, când gâdele cu securea ridicată, cu ochii sângeroși, privind gâtul dezvelit al sărmanei victime, are o clipă de înduioșare, gândindu-se că a fost și el cândva copil, gângurind și ținându-se de fustele maică-sii în vreme ce ea, aplecată, tăia hârșâind gâtul unui cocoș, când tânărul haiduc, întinzând mâna după colierul jupâniței prinse în sfârșit după luni de inactivitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Niță Lepădatu și-a ascultat tovarășii vorbind în jurul focului, și din când în când îi venea rândul să ieie în mână ulcica cu băutură de flacără. Și cu cât bea, cu atât o moleșeală mai mare îl cucerea, ș-o înduioșare mai adâncă îl pătrundea. Iar de la o vreme glasurile parcă se depărtară și slăbiră - de s-auzeau tot așa de ușoare ca și șopotul vântului de toamnă care se strecura prin pămătufurile stufului din perdea. De a doua zi, duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
curând cu acel pictor... A, da, Dante Negro! Ledoulx respiră ușurat. Nu suporta scenele și era fericit că scăpase, da, scăpase doar cu un portret care - știa el bine de ce - nu-l va costa nimic. Simți chiar un fel de înduioșare față de soția lui. Se dovedise neașteptat de tolerantă. Oare mirosea într-adevăr a pâine caldă sau fusese doar o figură de stil? Oricum, va trebui să fie mai atent pe viitor. Nici Toinette nu se simțea mai puțin mulțumită. Împăturise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mulțumind pentru dragostea cu care îi binecuvântase pe acești străini. Unii îngenuncheară, alții începură să plângă. În clipa aceea, clopotul răsună din nou cu putere. Ca ajutor al starețului, m-am simțit și eu în adâncul sufletului copleșit de o înduioșare nespusă. Chiar dacă acești treizeci și opt de negustori japonezi primiseră botezul doar de dragul câștigului și al negoțului, fără îndoială că taina botezului, de necuprins pentru mintea omului, avea să-i călăuzească. Unul câte unul, japonezii îngenuncheară în fața starețului, iar acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sufletelor noastre. De ce dar, să ne temem de foc când suntem morți și nu ne este frică de Dumnezeu, când suntem vii și când trebuie să trăim potrivit voinței Lui? Celor mai mulți le este milă de hoitul neînsuflețit și-i ajunge înduioșarea de el, luând cele mai amănunțite dispozițiuni de îngropare sau incinerare, pe când în viață fiind, își bat joc de trupul și sufletul lor, nevoind să știe de Dumnezeu, Carele după zisa sfintei Evanghelii "poate dintr-o dată să omoare trupul și
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
sufletelor noastre. De ce dar, să ne temem de foc când suntem morți și nu ne este frică de Dumnezeu, când suntem vii și când trebuie să trăim potrivit voinței Lui? Celor mai mulți le este milă de hoitul neînsuflețit și-i ajunge înduioșarea de el, luând cele mai amănunțite dispozițiuni de îngropare sau incinerare, pe când în viață fiind, își bat joc de trupul și sufletul lor, nevoind să știe de Dumnezeu, Carele după zisa sfintei Evanghelii "poate dintr-o dată să omoare trupul și
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]