1,219 matches
-
din frânturile discuțiilor celor dimprejur: cauza? Păi, cauza, care e? Simplu. Câteva clipe de ațipire, la volan, timp în care mașina nu s-a mai dus încotro ar fi trebuit, ci, la dracu-n praznic. și, în capul său, se înteți și mai mult, un huet, ca al unui avion îndepărtat. Legenda lui Groh Când l-a luat, abuziv, de la țâța mamei, piticul Groh nu era mai răsărit decât o palmă a celui care l-a smuls, fără inimă și suflet
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Plouă afară? - întrebă doamna Finica. Acuma a început - făcu noul venit scuturându și geaca de parcă ar fi conștientizat faptul că, numai odată cu punerea întrebării, i-ar putea fi rece la spate. Ce mai. Ți-am spus eu că se va înteți la noapte. Ce bine era dacă rezolvam cu florile - zise dl. Bogdan.-Ce bine le prindea ploaia asta. Fii pe pace, Bogdane. - îl consolă Finica - Mai este încă timp. Abia acuma începe vara. Bogdan se întoarse spre musafir zâmbind: Să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
culoarea pantalonilor. Acum însă... După această clipă de descumpănire, Măriuța și-a revenit și s-a apucat să-l ajute pe Cotman, care lucra cu mare îndemânare. După o vreme aproape au terminat treaba... Măriuță, mai adă niște lemne și întețește focul cela din sobă. Ea a plecat ca o lunatecă să îndeplinească porunca lui Cotman. Când s-a întors, orice făcea prin cămăruță, nu scăpa prilejul de a arunca câte o privire spre trupul lui Hliboceanu... Îl drămăluia parcă bucățică
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
sau Castro (când spun Castro, mă gândesc mai ales la doi extraordinari prozatori, Hemingway și Márquez, căzuți, ambii, într-o pasiune morbidă față de bărbosul Fidel.) Probabil că ultimul non-stângist laureat a fost T. S. Eliot, în 1948 - dar, după cum se întețesc atacurile la adresa lui, observ că nu i se iartă acest lucru. Până la un punct, Doris Lessing ar corespunde portretului-robot: multe din cărțile ei arată o puternică implicare socială, proslăvind binecunoscutele valori cu care s-a hrănit umanitatea de la Revoluția Franceză încoace
Doris Lessing, pe treptele casei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9155_a_10480]
-
nu mai sînt enjocurile te ajută. Sau cel puțin așa se Întîmpla. Acum nu-mi mai ajung. Ce e ăsta? Un sac de cărbune. O găselniță. Îl tîrăsc În camera friguroasă și Întunecată. Fac tacticos focul și Îl aprind. Se Întețește rapid. Stau jos hipnotizat de flăcările clipocitoare care dau singura lumină din cameră, pe lîngă o mică străfulgerare enervantă de pe bufetul de lîngă mine, care Îi conferă o nuanță scîrboasă roșiatică și lipsită de strălucire fotografiei lui Stacey. Pornesc robotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
mi se părea că este o casă adevărată, cu sufragerie, dormitoare, bucătărie, cămară, baie și holuri. În mijlocul Încăperii, mama și tata, Întrețin Într-o vatră, un foc mocnit din care se ridică fumul pe care l-am văzut de departe, Întețindu-l cu o bucată de tablă, care are forma unui evantai.. Îi Întreb ce fac, dar nu-mi răspund. Se uită la mine ca doi oameni cu mințile rătăcite; par a nu mă recunoaște. Îi Întreb Încă odată ce fac, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Soldați pe-aproape, spuse omul. — Vrei să spui că există o limită de viteză? — Nu, nu! Blestemații ăștia de soldați, dacă văd o mașină bună, o rechiziționează. Tot așa-i și cu caii. Arătă spre câmpuri, prin zăpada care se Întețea: — Țăranii mor cu toții de foame. Am lucrat cândva aici, dar m-am gândit: nu, prefer orașul, acesta-i de mine. La țară e totul mort. Arătă apoi cu capul spre linia ferată, care dispărea În furtună: — Un tren sau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de marginea ei. Pozele cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe jos. Cu pagina aprinsă în mână, Helen împinge cu piciorul familiile în flăcări în rigolă. Focul din mâna ei se întețește, învolburându-se și fumegând în bătaia vântului. Și, nu știu de ce, mă gândesc la Nash și la torța lui aprinsă. Helen zice: — Eu nu mă distrez! Cu mâna cealaltă zăngăne spre mine cheile mașinii. Apoi, cât ai clipi, Stridie și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se reverse, opriți la timp, cu greu. Fantastic!! exclamă înăbușit actorul, lovind cu dosul palmei pagina de revistă, concentrîndu-se asupra lecturii, simțind cum, alături, femeia tresare. Absent, aproape să adoarmă, arhitectul își rotește mereu bastonul ca pe un titirez. Se-ntețește arată țăranca spre fereastră, desfăcîndu-și larg sumanul, în interiorul căruia se vede blana deasă de moșar. Pînă la primăvară om ajunge acasă răspunde țăranul cu calmul omului de munte, pornit la drum lung. Ritmul chitarelor se îndrăcește, iar genunchii goi ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de oboseală. Pasagerii cursei stau bine mersi la Sălcii. Abia mîine dacă vor porni la drum. *** De cînd stă înzăpezit, trenul pufăie rar, ca un animal ostenit, iar lumina din compartimente a început să scadă. Vîntul, în schimb, s-a întețit, amplificînd senzația de pustiu, și cum nimeni nu se mai mișcă, de teamă să nu risipească puțina căldură adunată în jur, întregul vagon pare gol, ca într-un film de groază. Aura se strînge mai bine în haină, înțelegînd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Dă-le haina de blană spune Nina actorului. Eu o să mă învelesc cu o pătură. Actorul ia haina de blană și o așază peste copilul de pe genunchii studentei. Ușa se deschide din nou. Țăranul, urmat de un pasager, aduce lemne, întețind focul. Pe la mese, ori pe saltelele întinse jos, nu se mai vorbește nici măcar în șoaptă. Letiția a terminat de spălat în bucătărie și, cum nu are cui arăta, s-a întors în sală, găsindu-și un loc pe un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mariei se leagănă încet, anume parcă să pună în evidență mai mult frumusețea genunchiului dezgolit, pe care ciorapul de nylon, la lumina venită dinspre fereastră, îl face să semene cu o bucată de jar stînd gata să pălească, ori să întețească focul. Dimineață, începe Maria simplu, cu același ton alb, fără urmă de inflexiune eram prin apropiere cînd ai vorbit cu Doina. E adevărat că aseară te-am ironizat și tot adevărat e că pînă deseară n-o să pot face rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
câteva ori țigări (toate țigările din raniță) unor bărbați cu bărbi și puști, fără uniforme, care nu-și descleștau buzele ca să-i spună ceva, dar îl salutau și-i mulțumeau din cap. Mai târziu, când ticăitul ceasului s-a mai întețit, când cele două fetițe ale bunicului meu zburdau prin școli din centrul Bucureștiului și când el lucra pe șantiere legate de vreo șosea sau de calea ferată, mesele au devenit altfel. La Săvinești, unde pe-un afiș dn holul blocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
la pompă, o oră, o oră jumate, după ce găsește roțile mașinii dezumflate, cu ventilele smulse. Șchiopu Bărbosu trebuie și el să se poarte frumos cu puștii, altminteri suportă consecințe, chiar dacă motocicleta e închisă într-un garaj, departe. Iarna, după tiruri întețite cu bulgări în ferestrele lui de la sufragerie sau de la dormitor, face cunoștință cu asprimea gerului, mătură cioburi și e nevoit să caute un geamgiu. Se pot întâmpla multe, foarte multe, mai ales că trezirea unui conflict ațipit nu seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pasager arii din opere, exclamații în franceză și hituri pop, roteam și roteam, până când, în zona uneia din frecvențele cunoscute, ajungea să se distingă o voce în română, uneori mai clar, alteori mai stins. Pârâielile, țiuiturile, sâsâielile și bâzâiturile se întețeau atunci, ca și cum toate s-ar fi înfuriat cumplit și ar fi vrut să-l ciupă, ca niște viespi, pe domnul de la microfon. Tot atunci, se întețea și paloarea ofițerului. Își mai turna un păhărel și mă fixa cu ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în română, uneori mai clar, alteori mai stins. Pârâielile, țiuiturile, sâsâielile și bâzâiturile se întețeau atunci, ca și cum toate s-ar fi înfuriat cumplit și ar fi vrut să-l ciupă, ca niște viespi, pe domnul de la microfon. Tot atunci, se întețea și paloarea ofițerului. Își mai turna un păhărel și mă fixa cu ochii lui gri, în care licărea totuși ceva, cred că jarul oglindit al țigării. Nu spunea nimic, doar scotea un „mda“ după salutul de final, „...al dumneavoastră Neculai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
făcut să tremure mobilele, sacii cu cărți și haine, cutiile cu vase și obiecte mici, covoarele rulate ca niște clătite. Atunci, la primul uruit, ochiurile de geam ale vitrinei au clănțănit ușor. Pe urmă, nu știu de ce, uruitul s-a întețit (poate fiindcă așa uruie camioanele care transportă mobilă, mai tare decât celelalte camioane), ne-am mișcat, încet, la coborârea de pe bordură mi-a căzut în cap o pungă cu jucării. Alunecase de pe-un dulap. Prelata din spate a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cea mai de sus a unui perete erau două ferestruici. Geamurile erau negre de funingine și praf și abia dacă se vedea prin ele, Însă și-a putut da seama că e Încă noapte. Auzea, de asemenea, și cum se Întețește Încet-Încet traficul de pe stradă și știa, din lunga ei experiență, că urmează să Înceapă o nouă zi de lucru. Prăvălia de deasupra avea să se deschidă, poate că oamenii aveau să coboare treptele abrupte și să intre În pivniță. Oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
closetul din spatele parcării, Vaughan își expuse intenționat penisul pe jumătate erect stând foarte departe de boxă, scuturând ultimele picături de urină pe podeaua din gresie. Odată plecați de la Laborator, își recăpătă toată agresivitatea, ca și când mașinile în trecere i-ar fi întețit apetitul. Conduse mașina grea de-a lungul drumului de acces la autostradă, menținând barele îndoite de protecție la câțiva metri în spatele unui vehicul mai mic până când acesta i se feri din cale. Lovind în tabloul de bord, am spus: - Mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ceilalți nu crîcneau. Și era ceva cu adevărat măreț să se furișeze prin coclaurile de pe insula pe care o cunoștea atît de bine și să pîndească ascuns mișcările „sclavilor” lui, să perceapă dimensiunea colosală a fricii lor și s-o Întețească prin mici detalii care le răpeau liniștea, menținîndu-i Într-o constantă stare de anxietate. În acele clipe se simțea ca un zeu care vedea totul, fără ca ceilalți să știe vreodată cu precizie unde se afla și ce anume făcea. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
arzător, și prefera să doarmă sub cerul liber, făcut ghem pe vreo saltea de paie, pe fundul celei mai mari baleniere, fără să ocupe aproape niciodată hamacul de pe puntea-platformă a marinarilor, unde nu cobora de obicei decît atunci cînd se Întețea vremea rea, iar căpitanul ordona să se lase liberă puntea. Tot astfel, mînca singur Într-un colț, de cele mai multe ori În picioare, și, sprijinindu-se Într-o rînă de peretele despărțitor, se Îmbăta singur cînd avea dreptul s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lanț pe care o alesese, de grosimea unui deget, abia dacă fusese puțin Îndoită. Fierul se Încălzise, dar chiar și așa, nimic nu lăsa să se Întrevadă că metalul ar fi sfîrșit prin a ceda, chiar dacă el și-ar fi Întețit eforturile. Se hotărî să ia o pauză și chiar atunci băgă de seamă că dîrdîia și că apa Îl pătrunsese pînă la oase. Se lăsă să alunece, pînă se așeză pe pămîntul Îmbibat de apă, cu spatele sprijinit de stîncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
onorul, cum era de așteptat, ci se găsea chiar în fruntea flăcăilor, care stârneau praful plini de zel. În locul lui stătuse maiorul Stavri, care măsura din ochi distanța și înălțimea la care era ridicată talpa. De la ultima defilare patrularea se întețise și în fiecare seară cei mai mulți dintre locuitori erau adunați în lungul Străzii Mari și înaintea apelului strigau la comandă: "Ura" și "Să trăiți!" După ce a reușit să se apropie cît de cît de Vilă s-a zgîriat din păcate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
numit de ucenicii săi Făcătorul de Minuni, Simon Magul, iar de potrivnici - cu numele de ocară Borboritul. Unii susțineau că venea dintr‑un cătun, Gita, din Samaria, alții, că era din Siria, poate chiar din Anatolia. De fapt, chiar el Întețea misterul, căci, de câte ori era Întrebat asupra obârșiei sale, el răspundea printr‑o deschidere largă a brațelor, care cuprindea, deopotrivă, denecuprinsul pământesc, ca și cel ceresc. Era de statură mijlocie, vânos, cu‑n păr Învâlvoiat negru și creț, care Începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
prăvălea pe jos, stârnind praful. Vorbea destul de bine greaca, copta, armeana și ebraica, precum și unele dialecte locale, deși potrivnicii săi susțineau că avea rostire de venetic. Simon nu se prea sinchisea de clevetiri, dând chiar impresia că el Însuși le Întețea. Se mai zicea despre el că era ager la minte și iscusit vorbitor, Îndeosebi În fața ucenicilor și a mulțimii. „Ochii săi aveau luciri de aștri“, ziceau ucenicii săi. „Avea o voce hârșâită și o privire deșucheată“, afirmau potrivnicii săi. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]